Serviciile complete de zbor, preluare de la aeroport, debarcare la hotel cu mic dejun, schimbat locaţie, şi readus la aeroport erau partea materială a premiului de o săptămână. Restul, adică cât puteam aduna în suflet, în memoria noastră, a aparatului foto, şi în valiză, era treaba subsemnatelor. Deci, parafrazând o vedetă Pro Tv în viaţă, “să trecem la treabă!”
[divider]BANGKOK[/divider] [dropcap size=small]Î[/dropcap]n câte zile poţi vizita un oraş de dimensiunea acestuia? Răspuns: în câte ai la dispoziţie, şi numărul lor stabileşte cât de multe întâmplări poţi să înghesui în 24 de ore. Pentru noi erau doar trei zile, şi graba era justificată şi de informaţia de pe un canal tv, că oraşul cu numele original cel mai lung, 147 de litere în engleză, se scufundă cu 2,5 cm în fiecare an; deci, cât vine asta împărţit la trei zile? Şi oare ne ajunge timpul să pronunţăm, în cazul în care îl învăţăm, numele lui? Asta am încercat-o câteva luni după ce am ajuns acasă, când am aflat cum se traduce cel mai lung nume de oraş, din lume. Îi zice : oraşul îngerilor, marele oraş al nemuritorilor, magnificul oraş al celor noua pietre, tronul regelui, oraşul palatelor regale, casa zeilor reîncarnaţi, construit de Visvakarman la porunca Indrei. Un nume plin de indicii turistice, despre ceea ce ar trebui să vezi. Nu cred că dacă aş fi ştiut că Visvakarman este în cultura lor, un zeu artist arhitect al Universului, iar Indra un zeu la furtunii (aşa mi-a zis Google), aş fi găsit locuri mult mai interesante de văzut, nu; indiciu inutil. Mi-a fost suficient să ştiu că are opt milioane de locuitori stabili, ca să îmi dau seama cât de mare poate fi. MARE. Interesant, accesibil, curat, aglomerat dar de loc haotic, dominat de motociclişti, tuk-tuk-uri, şi taxiuri, la fel de viu noaptea ca şi ziua, cosmopolit până într-un punct, tradiţional cât cuprinde, viu, colorat, şi lipsit de fiţoşenia capitalelor europene, înalţă spre cerul tropical ascuns de smog, de o parte şi de alta a râului ce-l traversează, costrucţii moderne (să fie semnate tot de Visvakarman?) crescute printre cocioabe insalubre pe care nu le neagă, pentru că sunt moştenirea lui.Am luat cu asalt oraşul, după un mic dejun internaţional, cu multe şi de toate, pe principiul “înghite cât poţi”, bucurându-ne de căldura dimineţii, după frigul condiţionat din hotelul Sokosol. Plan făcut, direcţia stabilită; piaţa de flori, piaţa de fructe, Chinatown, Buddha culcat, canalele, centrul comercial Asiatique, etc.,lăsând lucrurile să se lege cum or vrea ele.
La Piaţa de flori e musai de mers dimineaţa, căci atât e deschisă. Prima surpriză pentru mine: nu e o piaţă în sensul strict al cuvântului ci, ca mai tot ce se întâmplă în Bangkok, este doar câte un trotuar de-o parte şi de alta a unei străzi circulate intens şi înghesuite. Nu spaţiul contează, ci oferta de flori proaspete, evident exotice pentru noi, evident dominând orhideele. Teancuri de flori în grămezi legate, suprapuse cu grijă pentru fragilitatea lor, la concurenţă cu pene lungi de păun montate în evantaie spectuloase de pe care te privesc “ochii” verzi ai penajului, alături de crengi înnobilate cu tărtăcuţe mici, potocalii de forme ciudate, sau tije cu măciulii de mac, decorative şi un pic altfel decât tot ce am văzut până acum. Peste strada extinsă puţin pe străduţe alăturate, se întinde un alt sector al pieţei: saci mari de plastic, plini cu inflorescenţe tăiate de iasomie, gălbenele sau vâzdoage, boboci de trandafiri şi multe alte flori total necunoscute mie, dar pline de parfumuri delicate erau înşirate la faţa locului pe aţă în ghirlande cu design sofisticat, şi depozitate suprapus unele peste altele, în funcţie de model, de culoare, de simbol. Golul din mijlocul teancului de ghirlande era umplut cu gheaţă pisată, să le ţină proaspete până vor lua drumul templelor, sfidând căldura care se instalase deja. Cererea era mare, eram taman la începutul sărbătorii anului nou thailandez, când Buddha este celebrat oriunde, în temple, în case, în altarele de pe stradă, când oamenii poartă la gât ghirlande de felul acesta ca semn al bucuriei pentru începutul unui nou ciclu de viaţă.
Mai în josul trotuarului, florile cedau treptat locul fructelor şi intrăm în cealaltă piaţă de dimineaţă, bineînţeles cea de fructe; erau şi de ale noastre, şi de ale lor, dar toate mari, colorate, apetisante, proaspete, unele cu înfăţişare ciudată şi nume nemaiauzite. Încercăm una, alta… fără gust; luăm, pline de speranţă, un strugure roz , de-al nostru, cu boaba imensă, salivând până la locul unde putem să-l spălăm… dar, fără gust. Ei, asta e…sa incercăm alte gusturi. mai jos, tot pe trotuar, e piaţa de dulciuri thailandeze, foarte artificiale, prea colorate, foarte thai, ambalate în casolete trase în ţiplă, dar care nu mă inspiră de fel.
E doar primul contact cu oraşul; următorul, plimbare cu barca pe unul din multele canalele ce se varsă în marele Chao Phraya River, dar până la locul de îmbarcare, aparatul surprinde imagini inedite. (va urma)
[…] Revelionul, acea petrecere pe care multă lume o ridică la rang de Petrecere Supremă și pe care o așteaptă cu sufletul la gură încă de când… se termină cea precedentă. Sunt oameni care-și programează petrecerea Revelionului încă din timpul verii, pe principiul gospodarului care-și face vara sanie. Și pentru că sunt destui cei care preferă să treacă în noul an privind jocul de artificii fără să dârdâie de frig, locurile exotice de petrecere a Revelionului sunt din ce în ce mai căutate. Unul dintre acestea: Thailanda. […]