insulele ciclade
Fericire în Mykonos / Foto: SHansche
Europa

6 motive pentru a vizita insulele Ciclade, din Grecia

Arhipelagul Cicladelor reprezinta o grupare cu peste 200 de insule. Cum sa te decizi in care dintre ele sa mergi pentru a-ti petrece vacanta in decor autentic grecesc? In cele ce urmeaza, iti prezentam 6 dintre cele mai populare dintre insulele Ciclade si, poate, iti vom face alegerea mai usoara.

Daca admiri privelistea panoramica a insulelor din arhipelagul Cicladelor, ele arata ca un mozaic fascinant de 20 de smocuri de pamant verde, plutind in apele de culoarea turcoazului ale Marii Egee. Cicladele sunt formatiuni stâncoase, aparute in urma schimbarilor geologice ce au avut loc cu milioane de ani in urma.

Potrivit mitologiei grecesti, Poseidon, zeul marii, a fost atat de suparat din cauza comportamentului nimfelor Ciclade, incat le-a transformat in insule.

Indiferent cum s-au format, Cicladele – al caror nume s-ar traduce prin “Insulele sacre” – au o frumusete unica, desprinsa parca din alta lume. Perioada ideala pentru a le vizita este luna mai, dar sunt pline de farmec si in lunile de vara. Incepand cu luna septembrie, atmosfera se mai calmeaza iar unele afaceri se inchid pana in sezonul urmator.

Cu toate acestea, majoritatea timpului, peisajul vulcanic neregulat si salbatic este intregit de arhitectura specifica zonei, cu case albe, aidoma unor cuburi de zahar, care arata minunat odata cu lasarea serii, avand in fundal vegetatia luxurianta si apele albastre ale marii. Iata 6 insule din arhipelagul Cicladelor pe care e musai sa le vizitezi sau in care ar fi de dorit sa-ti petreci o vacanta:

1. Santorini

santorini
Santorini, probabil cea mai frumoasa insula dintre Ciclade

Unii spun ca cea mai tentanta si populara insula din arhipelag este Santorini. Nu exista aproape nimeni care sa nu fi vazut imaginea simbolica a bisericilor cu cupole albastre, asezate in varf de stanca, inaltandu-se in mijlocul caselor albe care contrasteaza minunat cu cerul si marea albastra.

Vasele de croaziera opresc aici, nuntile se organizeaza in Santorini fie doar si pentru peisajul magnific al insulei, iar turistii se catara pe meterezele castelului datand din secolul 13, pentru a fi siguri ca prind cel mai bun unghi din care sa poata admira apusul fantastic al soarelui. In Santorini exista plaje, una cu pietris la Kamari si doua cu nisip negru la Perissa si Karterados, toate strajuite de stanci abrupte si o lumina stralucitoare, specifica acestor locuri, care ajunge sa te hipnotizeze.

Orasele Fira si Oia sunt niste asezari bizare, unde gasesti uneori trepte abrupte si alei intortocheate, locuri ideale pentru explorari idilice de dupa-amiaza. Odata cu lasarea serii, terasele restaurantelor sunt luminate si pline de viata, cu zeci de turisti servind cina in aer liber.

Insula este un paradis pentru cei care vor sa se relaxeze. Daca nu crezi, intreab-o pe Angelina Jolie, care s-a retras aici pentru o luna intreaga, dupa incheierea filmarilor la partea a doua a peliculei Tomb Raider.

In concluzie, vacantele in Santorini sunt perfecte pentru cei care vor sa admire peisaje naturale impresionante intr-un cadru romantic. Santorini este vestita si pentru mostenirea sa arheologica traditionala – asa ca, indiferent ca vrei relaxare sau cultura, aici ai atat de multe de facut si de vazut, incat nu ai timp sa te plictisesti.

2. Mykonos

mykonos venetian
Casele în stil venețian din Mykonos / Foto: rabbit75_ist

Dealuri dezgolite, plaje cu nisip fin si o energie aparte caracterizeaza aceasta insula cu o suprafata de 86 de kilometri patrati. Numarul localnicilor din Mykonos se ridica la 10000, desi insula este invadata de alte zeci de mii de turisti care vin aici sa se distreze. Cluburile de noapte sunt ieftine, exista numeroase pub-uri, iar magazinele sunt deschise non-stop.

Insula Mykonos este una a distractiei, iar plaja sa cea mai faimoasa, Paradise Beach, este impanzita de cluburi de noapte si restaurante, plus ca aici exista si camping. In apropiere se afla Super Parade, o plaja pentru nudisti homosexuali, care s-ar putea sa nu fie pe gusturile tuturor. Daca vrei liniste si pace, mergi in orasul Agia Ana. Aici, Hóra este un loc impanzit de magazine, dar pe cat de pasionat de cumparaturi esti, pe atat e mai bine sa stai deoparte de ele intre orele 10 si 17, atunci cand in zona ancoreaza vasele de croaziera.

Aceste insule sunt ideale pentru cei aflati in cautarea unei vieti de noapte sofisticate, a unor plaje frumoase si a posibilitatilor de a face cumparaturi. Cu atat de multe oferte care includ si o istorie fascinanta, cu siguranta ca vrea sa iti petreci vacanta aici in fiecare an.

3. Naxos

Naxos
Foto: milangonda

Aceasta este cea mai mare dintre insulele grecesti din Marea Egee si odata ajuns aici, vei face cunostinta cu faimosul sau sit arheologic – Portara – poarta de intrare catre templul antic al lui Apollo, construit in anul 522 i.e.n. Pe insula se afla cel mai inalt munte din Ciclade – muntele Zeus – sursa de inspiratie a mitologiei grecesti. Despre Naxos se spune ca a fost insula pe care zeul vinului, Dionisios, si-a petrecut luna de miere. De aceea aici exista un sanctuar dedicat lui. Linia de coasta a acestei insule este un amestec de plaje senzationale, unele dintre ele izolate si ferite de privirile curiosilor. Plajele Mikri si Vila, aflate in partea de vest a insulei, sunt cautate de catre pasionatii de windsurf.

In interior, muntii si asezarile pitoresti de aici, par sa tasneasca din vaile fertile si la tot pasul gasesti campii si plantatii de maslini. Portul din Naxos se afla in capitala unde cateva alei duc catre citadela, simbolul acestor locuri, care poate fi vazut de la kilometri departare. Tot in Naxos gasesti biserici si manastiri vechi si castele si case in stil venetian.

Despre Naxos se spune ca este o insula fermecatoare, dupa multi, cea mai frumoasa dintre toate Cicladele. Capitala sa, orasul Hora, este un loc unde casele sunt vopsite in alb, iar strazile intunecate creeaza o atmosfera aparte, intregita de numeroasele restaurante, cafenele si baruri. Strazile din oras duc catre un castel venetian datand din secolul 13. Si tot in Hora se afla si Potara – ramasitele intrarii in stravechiul templu al lui Apollo.

4. Paros

Paros
Paros / Foto: Poike

Paros, unde se afla un punct de intalnire al feriboturilor si un frumos port venetian, este una dintre cele mai frumoase insule din zona, faimoasa pentru plajele si asezarile sale pitoresti. Parikia este cel mai important oras si port de pe insula, desi cel mai popular este Naoussa. Aici se afla pe vremuri un vechi sat de pescari, dar cine isi mai aduce aminte de toate astea, cand astazi locul a devenit o destinatie cosmopolita de vacanta. Daca vrei sa te culturalizezi, fa o vizita la Muzeul Bizantin, usor de gasit gratie cupolei sale albastre.

Capitala plina de viata, Parikia, este un labirint de strazi inguste si serpuite, construite special asa, cu intentia de a starni confuzie in randul invadatorilor si de a oferi timp localnicilor sa scape!  Orasul este in prezent un amestec fascinant de vechi si nou, cu case vopsite in alb si numeroase restaurante, baruri si magazine. Viata de noapte in Parikia este aparte, asa ca daca esti in cautare de distractie, nu trebuie sa mergi prea departe.

5. Ios

Ios
Ios / Foto: milangonda

Pe insula exista 365 de biserici, dar pentru cei tineri acesta este un loc al distractiei. Viata de noapte de aici este cat se poate de intensa, iar petrecerile care tin pana dimineata pe plaja Mylopotas, sunt la ordinea zilei. Aceasta intindere de nisip este plina de baruri si restaurante si exista numeroase posibilitati de practicare a sporturilor acvatice, dar daca vrei mai multa liniste si relaxare, mergi pe plajele Valmas sau Kolitsani.

Insula gazduieste linistita asezare Chora, probabil cea mai pitoreasca din tot arhipelagul. Privelistea care ti se asterne in fata ochilor de sus, este fara doar si poate magnifica. Se crede ca mama lui Homer era originara din Ios si ca Homer insusi ar fi fost ingropat aici.

Despre vacantele in Ios, mai exact in statiunea Mylopotas, se spune ca sunt perfecte pentru cei care vor distractie pe plaja si nopti pline de energie in barurile si cluburile deschise pana la ivirea zorilor. In alte statiuni, turistii se pot si relaxa cate e ziua de lunga, pe una din numeroasele plajele cu nisip auriu.

6. Delos

Delos
Delos / Foto: onepony

In Delos nu poti ramane peste noapte, dar merita sa vii aici in timpul zilei. Aceasta minune arheologica, aflata in mijlocul arhipelagului, este locul de nastere al zeilor Apollo si Artemis, iar in antichitate a fost centrul religios al intregii Grecii. Monumentele remarcabile precum Fantana Minoana si Templul Delienilor, sau mozaicurile impresionante, merita efortul de a o vizita la bordul unui feribot.

Citeste si: 10 insule grecești mai puțin cunoscute, în care să petreci o vacanță de vis

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

5 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Daca va luati vacanta in Santorini, puteti ajunge relativ repede in mai toate celelalte insule. Noi am fost in Naxos cu feribotul, face in jur de doua ore si e foarte frumoasa excursia. N-am verificat, dar cred ca prin aceeasi modalitate se poate ajunge si in Mykonos si Paros.

    • Din Wikipedia.
      The Cyclades comprise about 220 islands, the major ones being Amorgos, Anafi, Andros, Antiparos, Delos, Ios, Kea, Kimolos, Kythnos, Milos, Mykonos, Naxos, Paros, Folegandros, Serifos, Sifnos, Sikinos, Syros, Tinos, and Thira or Santoríni. There are also many minor islands including Donousa, Eschati, Gyaros, Irakleia, Koufonisia, Makronisos and Schoinousa. The name “Cyclades” refers to the islands forming a circle (“circular islands”) around the sacred island of Delos. Most of the smaller islands are uninhabited.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!