[headline style=”1″ color=”red” tag=”h1″]Ep. 15: Lacul Titicaca si Lima – ultimele frontiere[/headline]
Urmatoarea mea destinatie in tara cu atatea atractii turistice avea sa fie Lacul Titicaca. Nu mai stiu unde citisem prima oara de acest lac, dar cu siguranta ca se intamplase in copilaria petrecuta intre joaca pe strada si cartile pe care le citeam cand era urat afara. Insusi numele are ceva ce atrage si te face sa te intrebi oare cum o fi acolo?
Prin urmare, ca sa ajung in Puno, oraselul principal aflat in partea peruviana a locului, aveam doua posibilitati: trenul, care, aveam sa aflu ca este foarte scump, si autobuzul – cam de 5 ori mai ieftin. Ca sa nu ajung direct, am luat un autobuz turistic, care se opreste la cateva asa-zise atractii turistice, avand inclusa si o masa traditionala. Spun asa-zise atractii fiindca nu m-a impresionat mai nimic de pe drum: 3 biserici si niste ruine. Singurul lucru care m-a incantat a fost masa de pranz cu adevarat traditionala. Bisericile erau la fel: spaniole, de tip colonial. E plina toata America de Sud de ele si, in general, daca ai vazut una poti spune ca le-ai vazut cam pe toate. Ruinele erau cam jalnice, in sensul ca nu mai ramasese mare lucru de ele si, sincer, cred ca fusesera niste hambare din vreun satuc de pe vremea incasilor.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20106,20107,20108,20109,20110,20111,20112,20113,20114,20115,20116,20117″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]Spre seara ajung in Puno, orasel peruvian cu un mic port la lacul Titicaca, nu atat de turistic ca si Cusco si nici atat de sigur si de curat. Dar mie mi s-a parut mult mai fermecator. Constat cu surprindere ca hotelul unde imi rezervasem o camera cu 15 dolari arata foarte bine, singurul lucru care as fi putut sa-l reprosez ulterior fiind absenta caldurii in noptile racoroase de vara din emisfera sudica. Ma cazez rapid si ies sa explorez micul orasel. Imi place din prima: strazi inguste, inghesuiala, atmosfera sud-americana. Manac ceva la un mic restaurant local, dupa care imi rezerv un tur pe marele lac, pentru a doua zi.
Si iata-ma dimineata urmatoare imbarcat intr-o salupa cu inca vreo 20 de turisti, niciunul de felul meu, adica backpacker. Incepem sa navigam pe marele lac Titicaca iar zorii zilei imi ofera niste peisaje spectaculoase surprinse de altfel si de aparatul foto (v. pozele). Prima oprire o facem la insulele plutitoare de pe lac, adevaratul punct de atractie al acestuia. “Floating island of Uros “. Ramanem circa doua ore, timp in care ni se explica cum sunt facute aceste insule si cum e viata pe ele. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul ca toti barbatii si femeile de peste 60 de ani aveau inca parul negru. Nici urma de fire albe. L-am intrebat pe simpaticul ghid cum de e posibil asa ceva. Raspunsul lui a fost: “fara stress” . Oamenii astia sunt multumiti si fericiti cu viata lor, nu vor sa se imbogateasca si nu se streseaza deloc . Traiesc intr-o perfecta comuniune cu lacul si natura din jurul lor. Ar fi multe de povestit despre cum se construieste o insula plutitoare cat si despre viata pe ea. Doua ore am tot ascultat explicatiile si am pus o multime de intrebari despre asta, insa cred ca pentru cei interesati, informatiile mai tehnice se regasesc pe site-urile de profil. Eu las mai degraba fotografiile sa povesteasca pentru mine.
Urmatoarea oprire avea sa fie pe insula Taquile, unde cunoastem traiul rustic al locuitorilor de aici, unii purtatori de haine traditionale. Ni se explica in amanuntime portul lor popular si ce semnifica anumite obiecte din acesta. Luam masa intr-un mic restaurant local, prilej cu care ma imprietenesc cu o familie de danezi plecati in jurul lumii, incantati si ei sa cunoasca pe cineva din Romania, tara pe care ei o considera la fel de exotica precum Peru. Dupa vreo doua ore ne imbarcam din nou pe mica salupa si ajungem spre seara inapoi in Puno.
Imi petrec seara prin oras, hotarand ca a doua zi sa-mi iau ramas bun de la Puno si de la maiestuosul lac, urmand sa plec mai departe catre Lima, capiatala peruviana. Ultimul meu popas pe taramurile sud-americane.
Ca niciodata cand imi iau bilet de autobuz, ma las fraierit si-mi iau loc in cel mai scump mijloc de transport aflat pe ruta Puno – Lima, la un pret mai mult decat dublu. Cu gandurile in alte parti, imi dau seama de gafa abia in statie, cand ma trezesc in cel mai luxos autobuz catre Lima, cu pretul platit aproape egal cu cel al avionului din Puno catre capitala. Rad in sinea mea, ma imbarc si profit din plin de luxul oferit: steward la bord, vinuri fine, mancare buna. Ajung ametit bine in Arequipa, unde schimb autobuzul cu unul la fel de luxos si, dupa o lunga calatorie prin noaptea peruviana, ajung in Lima.
Lima… alta capitala sud-americana! Oras mare, cu mai bine de 11 milioane de locuitori si cu o siguranta stradala scazuta. Un oras al contrastelor, cu favele colorate cocotate pe dealuri sterpe si arse de soare dar si cu cartiere luxoase pe falezele oceanului . Cu garzi inarmate in fata fiecarei banci sau magazin mai mare si o multime de hoti de buzunare prin autobuze antice, la care trebuie sa intrebi directia in care merg, inainte de a te imbarca. Ma invart timp de 3 zile prin Lima, timp in care ajunge sa-mi placa. Desi trebuie sa fii tot timpul cu ochii in patru, daca nu atragi atentia cu un comportament turistic, poti sa te plimbi intr-o relativa siguranta chiar si pe stradutele mai laturalnice, unde cateodata mai vezi itindu-se de sub un tricou cate un “pistola o revolver “. Ce sa-i faci… armele si drogurile au devenit parte a culturii stradale sud-americane. Vizitez Lima, din favela pana in Miraflores, cartierul de lux al lor, un fel de ”Primaverii” . Imi place mult arhitectura din centru si fac o multime de poze acolo.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”20134,20135,20136,20137,20138,20139,20140,20141,20142,20143,20144,20145,20146,20147,20148,20149,20150,20151″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]Ma arunc in valtoarea cartierului chinezesc in care remarc putini chinezi, fapt de neinteles. Inghesuiala e specifica oricarui cartier chinezesc din orice parte a lumii. Dupa cele trei zile vine inevitabilul: avionul amanat de doua ori ma asteapta pe pista aeroportului din Lima, cu destinatia Madrid. As vrea sa povestesc ceva bun despre zbor, dar a fost operat de Iberia, cea mai proasta companie cu care am zburat vreodata. Scaune inghesuite, personal nesimtit, un fel de low-cost pe distante lungi, defapt, ce sa mai… low-cost-ul e de 10 ori mai bun. La cererea mea de a-mi schimba fata de perna pentru ca era murdara de la pasagerul dinaintea mea , stewardeza imi raspunde ca nu are alta si ca cel mai ok ar fi daca as intoarce fata de perna pe cealalta parte. Nu mai vorbesc despre mancare. In general imi place mancarea din avion insa de data asta a fost un esec care mi-a dat si o alta ocupati: mersul frecvent la toaleta. Am ajuns intr-un final la Madrid, dupa care un scurt zbor catre Viena si inca 6 ore pe masina catre casa.
Aceasta a fost aventura mea sud-americana. Imi pare bine ca am putut sa o impartasesc si altora. Nu stiu daca voi mai reusi vreodata sa ajung acolo, insa nu-mi pare rau pentru banii cheltuiti. In total am parcurs aproximativ 9800 de km din care vreo 300 cu feribotul si circa 140 cu trenul. Am castigat o imensa experienta chiar si prin simplul fapt ca am facut aceasta calatorie intr-un mod simplu doar cu un rucsac in spate, fara hoteluri scumpe, incercand sa traiesc simplu si sa cunosc cat mai indeaproape oamenii si obiceiurile tarilor vizitate. (Sfarsit)
buna, am citit toate cele 15 postari despre America de sud. si eu am sa plec peste 2 luni cu rucsacul in America de sud …singura.
vreau sa te intreb cate zile ai calatorit si daca e periculos sa merg singura ? multumesc frumos