Daca tot eram in Buenos Aires, pe undeva devenise obligatoriu sa vizitez si Montevideo, capitala Uruguayului. Intru pe net si ma documentez un pic asupra problemei . Citesc vrute si nevrute dar ce-mi sare in ochi e povestea unei fete din Romania care asemana Montevideo cu Constanta. “Mai sa fie!“ . Ma gandesc asadar ca trebuie neaparat sa vad “Constanta“ asta din America Latina. Ca sa ajungi in Montevideo, din Buenos Aires, ai doua posibilitati: ori cu autobuzul, facand un mare ocol si o zi intreaga de mers ori cu vaporul in 3-4 ore direct peste Rio de la Plata, care fie vorba intre noi numai a rau nu arata ci este mai degraba un golf.
Ca sa diversific putin mijloacele de calatorie decid sa iau vaporul, chiar daca pretul biletului era aproape dublu . Asa ca, iata-ma la 6 dimineata in port, la terminalul de calatori, imbarcandu-ma pe Bouqebus, feribotul ce avea sa ma duca in Uruguay. Calatoria nu a fost cine stie ce: Rio de la Plata e maroniu peste tot si din cate am vorbit cu lumea de pe vapor e la fel de poluat. S-au alocat o gramada de fonduri pentru curatarea lui, dar fiind administrat de doua tari latine – Uruguay si Argentina – praful s-a ales de bani. Cam ca la noi cu autostrazile. Ajung in Montevideo dupa cateva ore de navigat pe “cacaua asta cu lapte” si primul lucru care ma izbeste este caldura tropicala care ma duce cu gandul la Africa strabatuta anul trecut. Ies din port, imi iau o harta si in 10 minute sunt deja in autobuzul turistic care, la fel ca si in Buenos, are sa ma poarte prin tot orasul.
[nggallery id=53]
Dupa primii kilometri imi dau seama ca-mi place Montevideo. Oras modern dar care pastreaza o gramada de caracteristici din perioada colonialista spaniola. Cobor din autobuz , ma pierd pe strazi, urc din nou… simt atmosfera de oras de vacanta. Ajung pe plaja, ma descalt si fac vreo 3 km pe jos, pe malul oceanului , ma opresc la o mica terasa unde beau preferata mea: apa de nuca de cocos. Urc iarasi in autobuz si cobor de urgenta la statia unde stiam ca trebuie sa fie un mall. Saracia de nuca de cocos, combinata probabil cu caldura ce ma batuse in cap si cu faptul ca am gustat la un moment dat o stridie la o taraba, ma trimit direct la toaleta. Realizez ca medicamentele pe care de obicei le iau cu mine sunt in Buenos, in camera de hotel, si incep sa ma gandesc cum o sa-mi petrec eu ziua intr-un mall din Montevideo verificand periodic toaleta. Nefiind omul care se sperie cu una cu doua, ma duc la o farmacie, imi cumpar remediul pentru problema mea si astept sa vad daca isi face efectul. Dupa aproape o ora si inca doua vizite la wc, medicamentul invinge iar eu ma urc in autobuz, cu un pic de strangere de inima (defapt mai mult strangere de… altceva) si imi reiau periplul prin Montevideo.
[nggallery id=54]
Raman impresionat de arhitectura. Fiecare cladire era altcumva, stiluri diferite, viziuni diferite, de parca fiecare proprietar vroia sa-si caracterizeze sau sa-si reprezinte profilul prin casa pe care o detinea. In mod clar, Montevideo nu are nici o legatura cu Constanta. Dupa lunga plimbare cu autobuzul turistic, cobor in centru si o iau iarasi la picior. Intru prin magazine si constat ca preturile sunt mult mai ok decat in Argentina iar marfa mult mai diversificata. Vad multi turisti americani iar la o terasa fac cunostinta cu trei bulgari care stateau in Argentina si-si faceau cumparaturile in Montevideo. Evident, nu ratez piata lor, o adevarata “fiesta“ a fructelor de mare. Prind curaj si mananc o inghetata, treaba care-mi demonstreaza ca problema cu stomacul a disparut. Remarc si aici ca bancile sunt super pazite de garzi inarmate, la fel ca-n Buenos sau in Paraguay. Oamenii sunt foarte amabili, parca mai ok ca argentinienii. Cum vaporul meu pleaca inapoi abia la 9 seara, am timp sa stau la mai multe terase, sa ma plimb printr-un parc cu o piata de antichitati si descopar in mod surprinzator un vanzator de bancnote vechi care stie unde este Romania si ca suntem tot neam latin. Seara ma intorc in port si ma imbarc pe “nava spatiala“ denumita de ei feribot luand-o catre Buenos. Remarc lejeritatea cu care argentinienii stau pe jos daca nu mai au scaune, precum si pofta lor de viata. Canta la chitara, joaca carti, se bucura de fiecare moment. Adorm in fotoliul in care ma trantisem obosit si ma trezesc cand intram in port. Am avut o zi plina, e miezul noptii si am mai bifat un oras pe harta. Ce-i drept, nu la fel de spectaculos ca Rio, dar unul cu un farmec cu siguranta aparte.
Add Comment