Ajung in Foz de Iguacu dupa o zi si o noapte de calatorie cu autobuzul. Ce zic eu autobuz, mai degraba o seminava spatiala. Pot spune ca singurele hoteluri de 5 stele in care am dormit eu vreodata au fost autobuzele din America de Sud. Din nou internet, tv, toalete curate,bar … si nici macar nu era vreunul de clasa ci avea doar trei stele. Un drum placut, de-a lungul caruia nu pot sa nu remarc frumusetea Braziliei. Verdele de pe drapelul lor este caracteristic tarii. Peste tot e verde. Treci prin orase si sate invaluite intr-o semi-jungla, continuata, in zonele mai inalte, cu paduri de conifere. E o tara calda si la propriu si la figurat.
Ajung, deci, in micul orasel brazilian, faimos datorita cascadei Iguazu, despre care se zice ca, atunci cand a fost vizitata de regina Elisabeta, aceasta (comparand-o cu Victoria Falls, din Africa) ar fi exclamat “poor Victoria!”. Ma trezesc in terminalul interregional, debarcat impreuna cu doua belgience (rucsacare si ele) holbandu-ne la un ghiseu de informatii inca inchis. Era doar ora 7 iar brazilienii nu se omoara cu trezitul devreme. Aici intervine “descurcareala”. Le spun fetelor , cam aeriene dealtfel, sa stea langa bagaje si trag o raita prin autogara. In 10 minute ma lamuresc cum ajung in centru, de unde pleaca celelalte autobuze,mai precis cele ce tin de transportul in comun. Le lamuresc si pe fete si ne urcam in autobuzul catre centru (autogara asta era cam pe la periferie). Ma despart de ele si pentru ca mi se pare ca hostelul meu e in apropiere, pornesc pe jos, cu doua rucsacuri in spate. Proasta idee! Hostelul era la vreo 6 km, distanta pe care a trebuit s-o strabat in plin soare. Soare care am constatat ca rasare foarte rapid, temperatura crescand pe masura. Ud leorca, de vina fiind si umiditatea din aer, ajung la hostel unde ma primesc doi baieti prietenosi si atat joviali de ma fac sa ma gandesc daca nu cumva sunt gay si de fapt se dau la mine. Imi iau patul in primire si o tai direct catre renumita cascada. Caldura mare. Dupa Rio cel ploios, aici eram deja ars de soare. Autobuzul fara acoperis nu reuseste sa ma racoreasca deloc si ma felicit pentru ideea de a lua crema de protectie solara cu mine. Temperatura ajunge catre amiaza la circa 38 de grade, accentuate probabil si de umezeala.
Cascada – un super loc turistic, totul foarte bine organizat, autobuze care pleaca spre cascada din 10 in 10 minute, etc. Impresionanta in felul ei , nu atat de inalta ca Victoria, insa mult mai bine amenajata: cu rampe care te duc pe margine, in mijloc sau chiar aproape sub ea. Victoria insa, asa cum spuneam, e mult mai inalta si mai salbatica. Aici se vede din plin interventia omului: alei betonate, rampe suspendate , plimbare cu salupa pana sub cascada (super scump), tot felul de activitati de magnetizat turisti, restaurant chiar pe marginea caderii de apa, ce mai, o multime de facilitati pentru turisti cu multi bani. Primprejur sunt o gramada de furnicari care nu se sperie de oameni, se plimba pe alei si, daca nu esti atent, iti fura mancarea, atat de obisnuiti sunt cu turistii. Nu stiu cum este pe partea argentiniana, unii zic ca e mai spectaculoasa, eu unul sunt pe deplin satisfacut cu cea braziliana. Aleasa oficial una dintre cele mai noi 7 minuni ale lumii moderne, prin vot electronic pe internet, cascada este un loc musai de vazut atunci cand ajungi in Brazilia.
Intors la hostel, ma imprietenesc cu un olandez aterizat in Foz direct din Peru. E tot un fel de backpacker, dar… foloseste avionul in loc de autobuz. Vine direct din Cusco (Peru), mai cunoscut noua ca Machu Pichu. De aici pleaca in capitala Paraguayului, Asuncion. Tot cu avionul. Stau toata seara la povesti cu el si cu inca un cuplu, el columbian, ea frantuzoaica. Fac cumparaturi, gatesc , rad, mananc gratare si papaya. Atmosfera de hostel, ba mai mult, pot spune ca acesta a fost hostelul in care m-am simtit cel mai bine in America de Sud . A fost un fel de chillout, dupa bairamele din Sao Paulo si Rio sau fata de ce avea sa ma astepte mai tarziu, in Mendoza. Maine merg in Ciudad del Este, in Paraguay (urmatorul episod va fi despre Ciudad del Este, orasul contrabandei).
As vrea sa pot scrie mai multe despre Foz de Iguazu dar nu prea mai am ce. Este un orasel micut , foarte turistic, situat la frontiera a trei state – Brazilia, Paraguay, Argentina, fiecare din aceste tari avand cate un oras de partea ei. Toate cele 3 state sunt despartite de apa. Orasele de frontiera au dezvoltat infloritoare retele de contrabanda. Iar asta se vede: in Paraguay si Brazilia circula o gramada de masini scumpe. Bineinteles, cea mai rentabila contrabanda e cea cu cocaina. Cu doua zile inainte de a ajunge eu acolo a fost capturat un transport de 700 kg ascunse in podeaua dubla a unui camion ce transporta caramizi. In general, marfa vine din Paraguay si merge catre Argentina si Brazilia. Alte marfuri de contraband sunt hainele si electronicele, aduse tot din Paraguay, majoritatea insa, de o calitate indoielnica, ba unele chiar falsuri grosolane. Trei orase traiesc din treaba asta, favorizate fiind de pozitionarea geografica si vecinatatea unei mari atractii turistice (cascada). La fel ca peste tot in Brazilia, oamenii nu sunt deloc stresati, isi fac siesta intre 12 si 15 iar seara ies la terase. Orasul este modern, are o multime de restaurante,reprezentante auto, banci, supermarketuri, terase si, desigur, hoteluri si hosteluri.
Aveam sa parasesc Foz de Iguazu doua zile mai tarziu; dupa o incursiune de o zi in Paraguay si al sau Ciudad del Este, plecand dimineata devreme spre Buenos Aires cu un autobuz de 5 stele (pe care era cat pe-aci sa-l pierd), pastrand amintirea unei tari minunate si cu oameni primitori. Stiu sigur ca ma voi intoarce acolo. Amazonia , jungla si fluviul, reprezinta o atractie de pe vremea cand, copil fiind, visam sa strabat Amazonul de la izvoare pana la varsare pe o pluta, o barca sau ce s-ar mai gasi.
Claudiu Rosca are 38 de ani si este, dupa cum se defineste el insusi, un fel de patron capitalist intr-o tara socialista din Europa Orientala. E burlac insa cea mai mare realizare este fiul sau.
Are ca pasiuni sporturile asa-zis extreme – snowboard, schi, rock-climbing, wakeboarding, mountaineering, motorbike racing dar si calatoriile si gastronomia. Ii citeste mereu cu placere pe Jules Verne si Gabriel Garcia Marquez, alaturi de multi alti scriitori, fiindca, nu-I asa, oricarui calator ii sade bine (si) cu cartea.
A calatorit prin intreaga lume. In Europa e mai simplu de spus tarile in care nu a fost: Portugalia, Suedia, Finlanda si Norvegia. In Africa a ajuns in Egipt,Zambia, Tanzania, Botswana, Zimbabwe, Africa de sud, Etiopia si Sudan. A mai fost in SUA, India, China si, recent, in America de Sud, jurnalul de fata fiind esenta calatoriilor sale, cu rucsacul in spate, prin Brazilia, Paraguay, Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia si Peru. Urca pe munti cu aceeasi energie, celebrii Mont Blanc si Kilimanjaro fiindu-I deja prieteni. A facut o incercare si pe Aconcagua dar vremea i-a fost potrivnica. A promis insa ca se va intoarce.
Jurnalul pe care a acceptat cu placere sa-l scrie pentru TukTuk este rezultatul a doua luni de calatorie prin America de Sud, un continent fascinant despre care Claudiu are o multime de lucruri de povestit. Fara fite, fara hoteluri de 5 stele dar cu multe experiente personale care fac deliciul oricarui “backpacker”-ist si al… cititorilor sai.
[/testimonial]
Add Comment