Nord-vestul Bulgariei nu este o regiune puternic industrializată, ba dimpotrivă. Altele sunt atuurile acestei zone, iar ele țin de frumusețea naturală a ei și de faptul că este una foarte „verde”. În plus, aici se află una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice din Bulgaria: stâncile Belogradchik. Am continuat periplul prin nord-vestul vecinilor noștri de la sud de Dunăre, în căutarea acestor stânci și nu numai.
Stâncile și cetatea Belogradchik – măreție la puterea a zecea
O oră și jumătate mai târziu după reculegerea la Mânăstirea Klisurski, stâncile Belogradchik se ivesc ca niște uriași de stâncă, gata să poarte războaie grele. În 1843, călătorul francez Blanqui, uimit de frumusețea acestor minuni ale naturii, exclama: „Defileurile înguste din Provence, trecătoarea Pankorbo în Spania, Alpii, Pirineii, cei mai uimitori munți din Elveția, nu posedă nimic care să poată fi comparat cu aceste stânci”.
Și nu era departe de adevăr. De fapt, ce-i cu aceste stânci? Stâncile din Belogradchik sunt sculpturi rupestre, situate la vest de orașul cu același nume, pe dealurile din vestul lanțului muntos al Balcanilor. Acestea conțin grupuri de figuri rupestre care seamănă cu oameni, animale, cetăți, piramide sau diferite obiecte cu dimensiuni impunătoare – care au dimensiuni de la câțiva metri la câteva zeci de metri.
Culoarea lor roșie contrastează frumos cu pădurile verzi de foioase din jurul lor și cu pajiștile luxuriante și micile podgorii din vecinătate. În plus, din punct de vedere geologic, rocile din Belogradchik sunt fenomene cu semnificație globală, ce reprezintă un standard mondial pentru peisajul extraordinar de frumos, în care natura a creat o serie de sculpturi rupestre originale. Atât de originale, încât stâncile din Belogradchik au fost nominalizate pentru campania mondială „Noile 7 minuni ale naturii”, din anul 2007, și au ocupat timp îndelungat primul loc în categoria lor – „Peșteri, formațiuni stâncoase și văi”. (via UNESCO)
Am urcat pe una dintre stâncile mai mici și am avut parte de priveliști fantastice și de un sentiment unic de măreție spațială. Am aflat că formațiunile stâncoase au o vechime de peste 230 de milioane de ani și că nuanța predominant roșie a acestora se datorează oxizilor și hidroxizilor feroși. Interesant este și că formele bizare modelate în timp de vânturi și intemperii au dat naștere la o mulțime de legende în concordanță cu numele acestora: călugării, Madonna, călărețul; școlărița, dervișul, ursul, Adam și Eva, fortăreața, cucul, leul, cămila, Orfeu, procesiunea de nuntă pietrificată ș.a.m.d.
Dar stâncile nu sunt singura atracție din Belogradchik. Prin prisma faptului că ele au creat o fortăreață naturală cu un potențial defensiv ridicat, între secolele I și III, romanii au construit aici prima lor fortăreață. Situl a fost apoi reconstruit și extins pentru ultima dată în perioada 1805-1837 fiind păstrat în această formă până în prezent.
Cetatea Belogradchik, cunoscută și sub numele de Kaleto, a avut un rol important în reprimarea de către otomani a revoltei bulgare din Belogradchik din 1850. Țăranii bulgari care se opuneau opresiunii feudale care, așa cum era practicată de regimul otoman, presupunea un jaf direct deghizat în tributuri percepute de domnii feudali turci, s-au răsculat și au mărșăluit asupra cetății Belogradchik, dar nu au reușit să cucerească fortăreața.
Belogradchik a fost folosită ultima dată în război în timpul asediului Belogradchik din timpul războiului ruso-turc din 1878 și al războiului sârbo-bulgar din 1885. Așadar, un loc încărcat de istorie, care nu trebuie ratat. Un loc care te copleșește din momentul în care intri în zona care-i este dedicată, epica senzație continuând cu urcatul scărilor până la ruinele de sus, încadrate perfect de stâncile cu aspect de flăcări.
Constructorul a folosit cu abilitate marginea eliptică inaccesibilă și funcțiile performante de apărare, supraveghere, securitate și instrumente de comunicare organizate în interiorul instalației. Studiile arheologice au scos la iveală fundații de ziduri, fragmente de ceramică, vârfuri de lance și săgeți din fier, monede ale împăraților romani – Vespasian, Traian, Septimius Severus, Gordian III, Decius Traian.
Degustare de vinuri la Crama Borovitsa
După vizita la cetate ce putea fi mai plăcut decât o degustare de vinuri? Iar cea mai bună alegere din zonă pentru această activitate este Crama Borovitsa. Podgoriile acestei crame sunt cultivate pe soluri unice, cu un conținut ridicat de oxizi de fier, minerale și oligoelemente, formate prin alterarea rocilor Belogradchik de-a lungul celor peste 230 milioane de ani.
Rezultatul? Soiuri de struguri cu caracter autentic pe care proprietarii Cramei Borovitsa îi folosesc pentru a crea vinuri artizanale, în serii limitate, de până la 400 de sticle. Podgoriile produc vinuri în patru categorii diferite, în funcție de stilul și caracteristicile lor. Unele dintre etichete sunt referințe pentru vinul artizanal local: Cuvée Bella Rada, Gamza Grani, Stražite MRV, Pinot Noir și Game Noir. Altele sunt pentru cei curioși de gusturi noi – Blush Rosé, Prospero, Orange Garden, iar pentru persoane speciale și ocazii speciale există o categorie separată: Ogy’s Legacy, Maxxima – selecție privată, Dux.
Am testat, așadar, o serie de vinuri de la Crama Borovitsa și am rămas cu o impresie bună. Nu aș spune că am rămas un fan al soiului Gamza, atât de popular în acest colț de Bulgaria, însă m-am împăcat foarte bine cu Mavrud, pe care aveam să-l regăsesc (într-o altă prezentare) două săptămâni mai târziu într-o altă zonă a Bulgariei, mai precis la Plovdiv.
O cină specială
După o zi plină, am ajuns spre seară în satul Stakevtsi pentru a cina într-un cadru special. O experiență fine-dining, apropiată de experiențele similare ale marilor restaurante din diverse locuri europene recunoscute pentru pretențiile culinare de top avea să se arate într-o casă de oaspeți din acest sătuc bulgăresc ce părea uitat de lume. Maestru de ceremonii: chef Filip Zahariev, proprietarul restaurantului Ona.
Chef Filip Zahariev, 38 de ani, școlit prin nordul Europei, fan gastronomie scandinavă, sustenabilă și organică, a deschis în satul Stakevci (la vreo 20 km de Belogradchik) un „restaurant” unde îți pregătește un meniu format din minim 7 preparate, la care poți asorta vreo 5-6 tipuri de vin (roșu, alb, roze, ice wine).
Partea și mai bună este că prețul meniului (vezi mai jos) include o noapte de cazare într-una dintre cele trei căsuțe amenajate cu gust pentru vizitatori.
Într-una dintre acestea iei masa – doar în weekend-uri, cu rezervare în prealabil, și cu buna-știință că locurile sunt rezervate cu 1-2 luni înainte. O atmosferă intimă, caldă, asortată cu o muzică perfectă. Chef Zahariev își prezintă preparatele și vinurile iar mâncarea nu poate fi altfel decât delicioasă. Ce preparate se găsesc în meniu?
* Tartar de ren pe pat de mămăligă
* Creveți cu maioneză de wasabi și rodie
* Păstrăv cu risotto de orz și paprika uscat
* Cheesecake cu brânză cottage și șofran
* Ganache de ciocolată cu ciuperci
etc
E o experiență pe care orice foodie care se respectă o poate căuta (dacă nu suferă de snobismul unei locații cu „nume”). Prețul e pe măsură: 140 euro meniul + 40 euro meniul de vinuri (care e opțional), iar în banii aceștia intră și noaptea de cazare despre care vorbeam mai sus.
La Vidin, pentru cetatea Baba Vida
Ultimul stop al periplului din nord-vestul Bulgariei a fost Vidin. Asociam orașul Vidin cu Războiul de Independență al României, atunci când trupele române au cucerit acest important bastion, la care s-a adăugat cetatea Belogradchik, alungând otomanii și consfințind, practic, sfârșitul acestui război atât de important.
Ținta principală a vizitei a fost cetatea Baba Vida, de pe malul Dunării, mai exact pe marele cot pe care-l face fluviul. Este singura fortăreață medievală care a fost păstrată în forma ei originală și a servit ca principal argument defensiv al Vidinului în perioada Evului Mediu, fiind, practic, cea mai importantă cetate din nord-vestul Bulgariei.
Baba Vida a fost distrusă și ridicată din nou în timpul domniei lui Ivan Sracimir, care a folosit cetatea drept capitală până în 1388, când otomanii au invadat pământurile lui și l-au forțat să devină vasalul lor.
Numele cetății provine din legenda care spune că Vida, fata cea mare a unui boier bulgar avut, respingea toate cererile în căsătorie, îngrozită fiind de mariajul eșuat al surorilor sale, Kula și Gamza. Astfel, Vida a construit un castel inaccesibil și și-a petrecut acolo întreaga viață, într-o versiune medievală moodificată a conceptului de Fecioară de Fier.
Una peste alta, cetatea Baba Vida este impresionantă. Nu doar prin gradul de conservare impecabil, ci și prin măreția și frumusețea ei. În cadrul cetății se află și un teatru de vară unde în perioada estivală au loc spectacole cu artiști locali. De ăe meterezele cetății se vede malul românesc al Dunării.
Din păcate, la Vidin ploua în momentul vizitei, așa că am ratat un tur al orașului. Nu am ratat însă un restaurant excelent, aflat tot lângă apă (se numește Rechna Gara) și nici hotelul care ne-a fost gazdă o noapte și care a fost o surpriză de proporții: Bononia Estate Winery & Resort e un fabulos stabiliment de cinci stele, amplasat la rândul lui pe malul Dunării (la câteva minute de Vidin), de o eleganță britanică și cu „tematică” viticolă, având în vedere crama din dotare și podgoriile din apropiere. 22 de camere confortabile și mari, fiecare decorată în mod diferit, într-un cadrul amenajat cu mult gust și rafinament. Am avut și aici parte de o degustare de vinuri și de o primire prietenoasă, la nivelul stelelor din „dotare”.
În concluzie, nord-vestul Bulgariei e o regiune care are multe de oferit, iar dacă traseul pe care ți l-am propus în aceste două articole ți se pare interesant, nu ezita să-l faci și să-mi povestești ce ți-a plăcut și, mai ales, ce lucruri noi ai mai descoperit pe parcurs!
Citește și: Călătorie în nord-vestul Bulgariei (1): Vratsa, Peștera Ledenika, Varshets, Mânăstirea Klisurski
Acest articol a fost scris de pe un laptop ASUS ZenBook Pro 14 Duo.
Add Comment