Nu ajunsesem niciodată în Corfu, și, parcă, pe undeva ocoleam această insulă. Aveam impresia că e una dintre puținele insule grecești care și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul, că epoca ei de glorie a apus și că mai bine mă îndrept spre alte „surori” de-ale ei, mai la modă sau mai necunoscute. În plus, părerile împărțite ale cunoscuților care vizitaseră Corfu îmi alimentau ezitările. Însă după o săptămână în care am vizitat Corfu, la invitația GNTO (Organizația Națională de Turism a Greciei), am realizat cât de mult greșeam în privința acestei atipice insule grecești. Așa că în cele ce urmează voi demonstra celor care au aceleași gânduri (eronate) pe care le aveam eu, cât de frumoasă e insula Corfu, ce să vezi și ce să faci în Corfu și care sunt principalele obiective turistice din Corfu pe care le-am văzut cu proprii mei ochi. Îmbarcarea!
- Cum ajungi în Corfu
- Lucruri interesante de știut despre Corfu
- Obiective turistice din Corfu. Ce să faci și ce să vezi în Corfu
- Harta cu principalele atracții turistice din Corfu (zoom pentru detalii)
- Fabrica de bere Corfu
- Plaja Arillas și Plaja Logas
- Cape Drastis
- Canal d’Amour
- Vechiul Perithia și Muntele Pantokrator
- Kassiopi
- Plaja Nissaki
- Stațiunea și Mânăstirea Paleokastritsa
- Lakones Bella Vista view point
- Observatorul Kaiser Wilhelm II
- Corfu Town
- Laguna Korission / Plajele Halikounas și Issos
- Cetatea bizantină Gardiki
- Satul Chlomos
- Excursie în Paxos și Antipaxos
- Unde să te cazezi în Corfu
- Almyros Beach Resort & Spa *****
- Kontokali Bay Resort & Spa *****
- Panorama Sidari ***
- The Olivar Suites *****
- Ce și unde să mănânci în Corfu
- Concluzie despre ce să faci și ce să vezi în Corfu
Cum ajungi în Corfu
Am ajuns în insula Corfu la bordul unei aeronave Animawings. În iunie 2023, recent înființata companie Animawings opera mai multe zboruri săptămânale către destinații populare din Grecia: Atena, Chania, Heraklion, Kefalonia, Kos, Rhodos, Santorini, Zakynthos. Un ajutor de prim rang pentru cei care călătoresc în Grecia pe cont propriu și care până acum câțiva ani, în afară de Atena, nu aveau decât opțiunea charterelor pentru a merge într-o vacanță insulară.
Zborul cu Animawings (o oră și-un sfert) a fost lin și fără incidente, și ceea ce am remarcat cu bucurie este că în aeronava lor Airbus A320 nu stai cu genunchii la gură, ca în alte situații întâlnite la companii similare. În iunie (din 21) și septembrie (până în 27) Animawings opera două zboruri pe săptămână către Corfu (miercurea și sâmbăta), iar în iulie și august câte trei (lunea, miercurea și sâmbăta).
Desigur, în Corfu poți ajunge și cu mașina personală, din București distanța fiind de 1039 km, cu precizarea că din Igoumenitsa va trebui să iei feribotul pentru a ajunge în Corfu Town.
Programul în Corfu a fost intens și, sincer, nici nu-mi doream altceva (nu-mi place să zac la soare, ci să explorez). Am „măturat” Corfu de la nord la sud, vizitând cele mai importante obiective turistice, pe care le vei descoperi mai jos. Ceea ce aș vrea să spun din start este că insula Corfu e realmente superbă. Deoarece aici plouă mult în timpul iernii și a primăverii, insula e plină de verdeață, de copaci, arbuști și flori, fapt ce-i va încânta pe iubitorii de natură.
Lucruri interesante de știut despre Corfu
În plus, mai sunt de reținut câteva lucruri interesante despre Corfu, a șaptea insulă ca mărime a Greciei (și a doua din Marea Ionică, după Kefalonia):
- În ciuda numeroaselor atacuri, Corfu nu a fost niciodată cucerită de către otomani, lucru cu care corfioții se mândresc și care îi conferă un statut istoric aparte față de restul Greciei.
- Corfu este locul de naștere al defunctului Prinț Filip al II-lea, care a fost soțul Reginei Elisabeta a II-a.
- Pe insula Corfu se află 115 plaje.
- Corfu este numele de „scenă”. Numele grecesc, Kerkyra, are rădăcini în mitologie. Se spune că Poseidon, zeul mărilor, s-a îndrăgostit de frumoasa nimfă Korkyra, fiica lui Asopos și a adus-o pe această insulă fără nume, pe care a botezat-o în onoarea ei. Korkyra, devenită între timp Kerkyra.
- Aeroportul insulei se află chiar în Corfu Town, având parte de o pistă foarte scurtă, situată la mai puțin de o sută de metri de carosabil. De aceea, vizitatorii se bucură (sau nu) zilnic de decolări și aterizări.
- Isitoria orașului Corfu datează de mii de ani, primele mențiuni fiind din jurul anului 1300 î.Hr., în manuscrise și scrieri antice grecești. Ceea ce demonstrează că insula e locuită de aproape 3000 de ani.
- Pe lângă masivele influențe venețiene (practic, Corfu nu seamănă cu o clasică insulă grecească, în care recunoști de la o poștă acele case alb-albastre, ci peste tot vezi rozul pal și galbenul venețian), insula a păstrat și o semnificativă identitate franceză, datorată ocupației (în două perioade) de la sfârșitul secolului 18 și începutul secolului 19. Cealaltă influență evidentă este cea britanică, Albionul fiind „stăpân” aici până în 1864, când a donat insula noului rege al Greciei, George I.
- În Corfu a luat ființă, în 1824, prima universitate din Grecia.
- În Corfu s-a filmat în bună măsură For your eyes only, una dintre producțiile celebrei serii James Bond, cu Roger Moore în rol principal.
- Corfu este unul dintre cele mai bune locuri în care să-ți petreci Paștele, sărbătorirea acestuia fiind spectaculoasă, în special în Corfu Town, acolo unde, printre altele, localnicii au obiceiul de a arunca de la balcoane oale pentru a „sparge” și alunga ghinionul.
Video: 11 locuri fascinante de vizitat în Corfu
Vrei o vacanță în Corfu? Ai aici cele mai bune hoteluri din Corfu!
Obiective turistice din Corfu. Ce să faci și ce să vezi în Corfu
Harta cu principalele atracții turistice din Corfu (zoom pentru detalii)
Istoria insulei Corfu e foarte interesantă, dar și mai interesante pentru cei dornici să vizitize locul, sunt obiectivele turistice de pe insulă. Cu alte cuvinte, stăm la plajă, dar mai și vizităm, pentru că, nu-i așa?, doar în acest fel putem citi din cartea cu nenumărate pagini a lumii. În tot cazul, aș vrea să sugerez un lucru: dacă mergi într-un loc și stai doar la plajă într-un hotel, la întoarcere nu împărtăși opinii despre cum e insula sau țara respectivă. Pentru că nu ai cum să le dobândești. Scrie/vorbește strict despre hotel și-atât.
Fabrica de bere Corfu
Corfioții se mândresc cu berea lor locală, și au și de ce, făcând uitată, într-o oarecare măsură, celebra bere grecească Mythos. Fabrica de bere Corfu, micuță dar cochetă, fondată în 2006, produce mai multe tipuri (Dark, Weiss, IPA, EPOS, fără alcool, Radler, Ginger Ale etc) dar, în principal, se mândrește cu Pilsner și Special Red.
Este o bere fresh, fără pasteurizare, stabilizare și, în mare parte, fără filtrare, fapt ce o situează peste berile obișnuite din comerț. Am băut-o cu mare plăcere și recunosc că, dacă aș găsi-o în România (corfioții o și exportă în câteva țări europene) aș cumpăra-o cu plăcere. Fabrica se poate vizita, într-un tur scurt, în care afli despre procesul de producție, după care gazdele te invită la o degustare.
Plaja Arillas și Plaja Logas
Aflate în partea de nord-vest a insulei, Arillas și Logas sunt două plaje frumoase, pe care îți poți odihni fizicul la soare, beneficiind de prezența apelor cristaline a Mării Ionice. Plaja Arillas, în bună parte din nisip, deși îngustă, se întinde pe o lungime considerabilă, fiind destinată cu precădere familiilor, și asta datorită adâncimii joase de la mal. Este suficient de organizată – cu șezlonguri, baruri și dușuri.
La plaja Logas (aflată în satul Peroulades, din nord-vestul extrem) nu am coborât, ci am admirat-o de pe stânca unde se află și o tavernă la care poți veni de apus pentru a fi martorul unor superbe apusuri de soare (din păcate, nu am ajuns într-un asemenea moment). Plaja în sine este o fâșie de nisip auriu, mărginită de stânci verticale uriașe, fără niciun fel de facilități, la care se ajunge coborând o rampă cu scări de beton.
Cape Drastis
La Capul Drastis, cel mai nordic punct al insulei Corfu, e mai greu să ajungi efectiv, însă l-am văzut de la distanță din punctul de belvedere cu același nume, unde se poate lăsa mașina, înainte de a se coborî pe jos către el.
Cape Drastis este o adevărată minune a naturii – un complex de stânci marine pe care, timp de secole, valurile și vânturile le-au erodat dându-le forme uimitoare. Accesul la acestea se face exclusiv cu barca (sunt excursii spre Sidari – 12 euro, dus), iar zona este protejată de intervențiile umane.
Între stânci există mai multe plaje înguste, cu apă de mică adâncime și nisip fin, de unde, dacă ai noroc, poți vedea broaștele țestoase marine și delfinii. Și acesta este un loc în care, se spune, apusul de soare este fascinant.
Canal d’Amour
Continuând explorarea nordului insulei Corfu, la est de Cape Drastis, am ajuns la Canal d’Amour, din Sidari, unul dintre cele mai populare locuri și, totodată, una dintre principalele atracții turistice din Corfu. Aici sunt mai multe golfulețe și canale, mărginite de plaje cu nisip și formațiuni stâncoase din calcar, modelate și ele (ca la Cape Drastis) de vânt și intemperii. Imaginea e cu atât mai spectaculoasă cu cât albastrul în nuanțe variate ale apei transformă peisajul într-unul cu accente paradisiace.
Canal d’Amour este realmente cea mai specială plajă din Corfu și recomandarea mea este să nu o ocolești, ba dimpotrivă, să faci eforturi pentru a o vizita (se află la 32 km distanță de Corfu Town). Locul are, evident, și o legendă datorită căreia a primit acest nume. Se spune că acele cupluri care înoată pe toată lungimea canalului, vor rămâne îndrăgostite pentru totdeauna, în vreme ce persoanele singure, care înoată până la cel mai îndepărtat capăt, vor găsi curând iubirea vieții lor. La urma-urmei… ce te-ar costa să încerci? 😊
Vechiul Perithia și Muntele Pantokrator
Palea Peritheia, adică Vechiul Perithia, este exact ceea ce-i spune numele: cea mai veche așezare locuită permanent din Corfu, cu documente care datează din 1357 (deși așezarea a luat ființă cu secole înainte). Nu e doar cel mai vechi sat, dar, cândva, a fost și cel mai bogat – la jumătatea secolului 17 existau aici 130 de case de origine (și arhitectură) venețiană, înconjurate de opt biserici.
Inițial, satul a funcționat ca refugiu împotriva atacurilor piraților, locuitorii retrăgându-se aici, la polalele Muntelui Pantokrator (cel mai înalt din Corfu – 906 metri), de unde puteau vedea marea fără să fie văzuți. În anii 60, când pirații au dispărut, ei s-au întors pe coastă, abandonând în mare măsură casele, dar, începând cu 2010, Perithia a început să revină la viață.
În jumătatea de oră petrecută aici am fost învăluit într-o atmosferă super-liniștită. Biserica Sf. Iacob de Persia, de la intrarea în sat, un hotel de tip boutique și o tavernă ce ocupă piața principală (am aflat ulterior că, de fapt, în sat funcționează cinci taverne) par a fi „vedetele” acestui loc aflat pe listele UNESCO, în care iubitorii de plimbări în natură se vor arăta încântați.
Kassiopi
În partea de nord-est a insulei Corfu se află localitatea Kassiopi, un orășel foarte popular printre turiști, în special datorită faptului că are numeroase locuri de cazare, de la hoteluri la vile noi, unele dintre ele chiar foarte luxoase. De altfel, Kassiopi emană o oarecare eleganță, completată de un cosmopolitism degajat în special de magazinele de tip boutique.
Am făcut o scurtă plimbare, ajungând până în portul vechi, în care sunt acostate o mulțime de ambarcațiuni și care este vegheat de vestigiile castelului bizantin. Taverne, restaurante, magazine – în general, acest fost sat de pescari, ce poartă în spate o istorie de 2200 de ani, poate reprezenta o alegere inspirată pentru petrecerea unei vacanțe în Corfu.
Am aflat și câteva lucruri interesante despre Kassiopi, cum ar fi faptul că odinioară localitatea avea propriul atelier care își bătea monedă proprie sau că a fost distrusă de venețieni în perioada Imperiului Roman, că primii locuitori din Kassiopi se închinau zeului antic Cassio Dia, construind și o biserică în cinstea lui și că împăratul Nero a construit aici niște terme romane.
Desigur, Kassiopi are și propriile plaje, curate, sigure și, unele dintre ele marcate cu însemnul Blue Flag. Distanțele de parcurs până la ele sunt mici, cea principală având și toate facilitățile de care ar avea nevoie o familie cu copii.
Plaja Nissaki
Plaja Nissaki e una dintre plajele de pe partea de nord-est a insulei Corfu, unde m-am oprit câteva minute pentru a ridica drona și a surprinde o parte din albastrul superb al Mării Ionice. Practic, Nissaki e un golfuleț mărginit de o plajă cu pietricele, motiv pentru care apa este extrem de limpede, perfectă pentru iubitorii de snorkeling.
Plaja Nissaki e dotată cu șezlonguri și umbrele, aici existând și o cafenea unde poți lua o gustare rapidă sau bea o bere (neapărat o bere Corfu!) cu privirea în largul mării. Iar dacă ți se face foame cu adevărat, ai la dispoziție câteva taverne pe alese.
Stațiunea și Mânăstirea Paleokastritsa
Când aduci vorba de Corfu, inevitabil vorbești și despre Paleokastritsa, un nume care ajunge să te obsedeze cu rezonanța lui. De ce? Foarte simplu: Paleokastritsa e cea mai cunoscută stațiune de pe insulă și, mai mult decât atât, aici se află și o mânăstire cu același nume, unde autocarele cu turiști nu contenesc să apară.
Caracteristica principală a acestei zone este apa extrem de limpede, de culoare turcoaz, care scaldă o sumedenie de golfulețe stâncoase, multe dintre ele având săpate peșteri marine în care intră ambarcațiunile cu cei curioși să vadă micile minuni ale naturii sau pur și simplu vin să facă snorkeling și să descopere viața subacvatică de aici. Am dat și eu o asemenea tură cu barca – nimic extravagant, dar foarte plăcut, prilej de fotografii frumoase în care nuanțele de albastru joacă rolul principal.
Paleokastritsa nu e un sat în sine, mai degrabă o grupare de locuri de cazare pentru turiști, și de serviciile aferente acestora, pentru toate buzunarele și gusturile. Plajele din Paleokastritsa nu sunt mari, ci mărginesc golfulețele despre care vorbeam mai sus – atenție, însă, se pare că în această parte a insulei (centru-nord-vest) apa este ceva mai rece și mai adâncă decât în alte locuri.
Ajungând la Mânăstirea Paleokastritsa, amatorii de turism ecumenic vor afla că aceasta poartă hramul Sfântului Theotokos și că este una dintre cele mai vechi de pe insula Corfu, datând din anul 1225. Și chiar dacă nu ești o persoană care-și face cruci în permanență, această mânăstire rămâne un loc de vizitat din cel puțin două motive.
Primul este amplasarea mânăstirii Paleokastritsa – pe un promontoriu de unde priveliștile sunt absolut fascinante – iar al doilea este frumusețea intrinsecă a lăcașului de cult, care a avut o istorie zbuciumată: a fost distrusă de genovezi în 1403, reconstruită în 1469, distrusă din nou de către turci, în 1537, și din nou reconstruită, în 1572. De-a lungul timpului, a îndeplinit mai multe funcțiuni – de pildă, în secolul 19 a fost folosită ca spital militar, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemții i-au folosit pivnițele pe post de cazarme.
La mânăstirea Paleokastritsa ai, așadar, ocazia să te reculegi (în special dacă ai norocul să o vizitezi într-un moment în care nu este invadată de hoardele de credincioși) într-un cadru plin de vegetație și cu o priveliște magică, în care te vei simți mai aproape de Domnul. Sau… de zei.
Lakones Bella Vista view point
Apropo de priveliști, însă, nimic nu se compară cu punctul de belvedere Bella Vista, din Lakones, inclus de unii în Top 10 puncte de belvedere din Europa. Ca să îmbini utilul cu plăcutul, pontul e următorul: vino aici la ora prânzului sau al cinei, rezervând în prealabil un lac la restaurantul Castellino.
La restaurantul deschis începând cu 1994, nu doar se mănâncă excelent, dar în timp ce vei savura un sofrito tradițional sau o salată grecească, probabil vei sta cu ochii pe peisajul de senzație care ți se așterne în fața ochilor: întreaga panoramă a zonei Paleokastritsa, cu golfulețele și vegetația aferente.
Observatorul Kaiser Wilhelm II
Nu părăsim încă zona cu priveliști de vis, dar de această dată ajungem la una cu poveste. Pentru că această platformă stâncoasă, de unde ai parte, din nou, de peisajele spectaculoase ale insulei – partea centrală, de acestă dată – a fost întemeiată de filoelenul împărat german Wilhelm al II-lea.
Acesta a iubit foarte mult insula Corfu, prin urmare, în anul 1907, a cumpărat Palatul Achilleion de la Prințesa Sisi a Austriei, și l-a transformat în reședința sa personală. De-a lungul timpului, împăratul a contribuit financiar la realizarea săpăturilor de la Agios Theodoros, din Garitsa, motiv pentru care în Corfu există astăzi multe clădiri și repere care-i poartă numele. Unul din acestea este Podul Kaiser, care a fost construit pentru a exista acces direct de la Palatul Achilleion la plaja de dedesubt.
Cu puțin timp înainte de moartea sa, din 1914, Kaiser Wilhelm al II-lea a lăsat un cadou locuitorilor insulei: acest observator pe care l-a născocit și unde venea adesea pentru a-și găsi liniștea și inspirația, bucurându-se de priveliștile uluitoare din jur.
Corfu Town
Așa cum am spus la început, Corfu nu e o insulă tipic grecească. Nu vei regăsi aici multe dintre lucrurile clasice ale altor insule, precum cele din arhipelagul Cicladelor, Sporadelor sau Dodecaneselor, dar, pe de altă parte, aici vei întâlni ceea ce nu vei vedea în celelalte. Motivul e simplu: Corfu a a avut de-a lungul istoriei un statut aparte, iar faptul că s-a aflat pentru zeci și zeci de ani (în diverse perioade) sub influență venețiană, franceză și britanică, și-a pus inevitabil amprenta pe arhitectură și, în general, pe stilul insulei și al orașelor acesteia.
Nu face excepție, ba dimpotrivă, capitala Corfu Town care, în special datorită centrului său istoric, este unul dintre cele mai șarmante și încântătoare orașe din Grecia. O combinație de elemente venețiano-bizantine, cu influențe franco-britanice, care nu poate lăsa indiferent pe nimeni.
Capitala este locul în care aterizezi (dacă vii pe calea aerului – aeroportul se află chiar în oraș) sau acostezi (dacă vii cu feribotul, din Igoumenitsa continentală). Iar ca să înțelegem mai bine cum s-a format acest mix încântător de astăzi, trebuie să trecem în revistă, pe scurt, principalele repere istorice care au marcat Corfu Town (și întreaga insulă).
În secolul 13, angevinii (de la dinastia lui Carol de Anjou) au fost cei care au construit castele impresionante pe vârfurile a două dintre cele mai înalte dealuri ale orașului. A urmat dominația venețiană, sub care au apărut adevărate fortărețe care au făcut din Corfu Town o localitate aproape impenetrabilă. Venețienii și-au lăsat amprente arhitectonice clare, cele mai frumoase regăsindu-se astăzi în clădirile Campiello și Nobile Teatro di San Giacomo (sediul actualei Primării).
După prăbușirea Republicii Veneția, Napoleon a stat câțiva ani în Corfu, creând câteva obiective și străzi care atrag și azi privirile. Au urmat britanicii, cei care au lăsat în urmă aerul aristocratic și neoclasic, cu palate grandioase, precum Palatul Sfântului Mihail și Palatul Sf. Gheorghe. La jumătatea secolului 19, Corfu a devenit parte a statului independent grec, dar avea să sufere două momente de cumpănă, pe parcursul cărora circa un sfert de clădiri au fost distruse: Incidentul din Corfu (1923) și al Doilea Război Mondial.
Nu te vei sătura să te plimbi pe străduțele din centrul vechi, pornind, eventual, de pe frumoasa Esplanadă (Piața Spianada), după ce în prealabil ai vizitat vechea și noua fortăreață, cele două cetăți care străjuiesc orașul. Corfu Town are un quelque-chose care te vrăjește instant și te face să vrei să te întorci pentru a-i aprofunda și savura eleganța.
Iată care ar fi principalele obiective turistice din Corfu Town, dar dacă nu ții neapărat să le bifezi (deși s-ar putea să o faci și fără să vrei) e suficient să te pierzi pe aleile cu magazine sau să găsești o cafenea și să privești lumea la un pahar de ouzo:
Biserica Sfântul Spiridon – Sfântul Spiridon este patronul spiritual al insulei Corfu, iar aceasta este cea mai cunoscută structură religioasă de aici, cunoscută pentru impresionanta clopotniță și pentru faptul că adăpostește moaștele sfântului cu pricina. Biserica se află chiar în centru, în apropierea Pieței Spianada.
Piața Spianada / Esplanada – Este cel mai important monument al orașului și se spune despre ea că ar fi cea mai mare piață din Balcani. Clădirea Liston, una de influență franceză, e parte integrantă a acestei piețe, găzduind câteva cafenele și restaurante de excepție. De altfel, francezii au fost cei care au transformat Spianada într-o piață publică, înainte de secolul 19 aici fiind un teren viran imens, folosit în scopuri defensive. În Piața Spianada se desfășoară inclusiv meciuri de cricket – unicul loc din Grecia în care se întâmplă asemenea evenimente.
Vechea fortăreață – construită de venețieni în anul 1546, pe locul unui castel vechi de pe o mică peninsulă stâncoasă. Accesul se face pe un pod care traversează un șanț cu o adâncime de circa 15 metri. În interior se află o mică biserică sub forma unui templu doric, ridicată de britanici în secolul 19. Poți urca pe o stâncă unde se află un far, de unde vei avea parte de priveliști panoramice atât asupra orașului cât și a Albaniei, țară ce se află, practic, vizavi.
Noua fortăreață – i se spune „nouă”, dar ea a fost ridicată la doar 29 de ani după cea „veche”, tot de către venețienii care au dorit să se „betoneze” împotriva atacurilor turcești. Aici vei admira holurile și pasajele goale, din piatră, și, dacă urci în vârf, vei vedea priveliștea acoperișurilor de teracotă din Orașul Vechi.
Palatul Regal / Muzeul de Artă Asiatică – unicul muzeu de artă asiatică din Grecia se află în interiorul acestei clădiri neoclasice, din partea de nord a Esplanadei, care a fost comandată în 1918 ca Palat Regal pentru Înaltul Comisariat Britanic. Muzeul în sine a fost înființat în 1928, în urma unei donații de artă sino-japoneză, astăzi el găzduind o impresionantă colecție (sunt peste 15.000 de piese) de picturi chinezești, japoneze și indiene, porțelanuri și sculpturi datând din epoca neolitică până în secolul 19.
Pontikonisi / Insula Șoarecelui – nu am ajuns la Pontikonisi (doar am trecut pe lângă ea și am văzut-o din mașină), dar știam că este un reper vizual important al insulei Corfu. La sud de Centrul Vechi se află aceste două mici insulițe, una dintre ele fiind legată de țărm printr-un drum de legătură. Pe aceasta se află Mânăstirea Vlacherna (secolul 17), iar pe cealaltă, numită Insula Șoarecilor (Pontikonisi) este o capelă bizantină albă, flancată de un grup de chiparoși. Pentru a ajunge pe ea trebuie să iei o barcă din Kanoni.
De remarcat că mânăstirea Vlacherna (funcțională până în 1980) a servit drept locație pentru filmul For your eyes only, filmat în Corfu în același an, 1980.
Alte obiective turistice din Corfu Town sunt Mon Repos (un palat neoclasic, în care s-a născut Prințul Philip, duce de Edinburgh), Achilleion (la 10 km în afara orașului – palat ce a aparținut celebrei împărătese austriece Sissi), biserica Sfinților Iason și Sosipater (discipoli ai Sfântului Paul, ridicată în secolul 11 în stil bizantin), Garitsa (numele cartierului de la sud de Centrul Vechi, cu o atmosferă mai puțin turistică).
Laguna Korission / Plajele Halikounas și Issos
Jumătatea sudică a insulei Corfu, adică de la capitală în jos, este mult mai puțin muntoasă decât nordul, dar are un peisaj mai variat. Mi s-a părut mai sălbatică și cu mai puține puncte de reper, dar deopotrivă de frumoasă.
Laguna Korission, din est, se întinde pe o distannță de circa 5 km, fiind separată de Marea Ionică doar de întinderi de plajă și dune de nisip. Aici poți găsi chiar și porțiuni de plaje pustii, pe care să te relaxezi dincolo de aglomerația care cuprinde Corfu în special în sezonul de vârf și, mai mult, să vezi specii de păsări relativ rare, precum ibisul și egreta. Două dintre plajele pe care le poți căuta aici sunt Halikounas și Issos.
Prima nu e neapărat impresionantă, dar plaja Issos, care se întinde pe circa 3 kilometri, este spectaculoasă, având un nisip moale și auriu, cu ape puțin adânci și cu multe posibilități de practicare a sporturilor acvatice. E un loc la care se ajunge ușor cu mașina și aș spune că mi s-a părut una dintre cele mai bune plaje din Corfu, pe care aș recomanda-o celor care se cazează în partea de mijloc sau de sud a insulei.
Cetatea bizantină Gardiki
La nord de laguna Korission se află Castelul Gardiki (de fapt, ruinele acestuia), care a fost construit în secolul al XIII-lea de Michail Angelos Komninos al II-lea, despotul bizantin al Epirului, responsabil pentru construcția lui Angelokastro, de lângă Paleokastritsa. Nu este un obiectiv wow, dar zidurile și unele dintre turnurile de la Gardiki încă sunt în „picioare”, iar în apropiere au fost găsite unele dintre cele mai vechi rămășițe umane din Corfu – datând din urmă cu 40.000 de ani înainte de Hristos.
Satul Chlomos
L-am perceput pe Chlomos drept cel mai frumos sat din Corfu și cred că el ar trebui trecut în orice itinerar turistic al acestei insule. Chlomos a fost construit în secolul 13, pe un deal aflat la circa 300 metri deasupra nivelului mării (i se spune „Balconul din Corfu”), fiind unul dintre primele sate locuite ale insulei. Îl recomandă arhitectura venețiană, cu case viu colorate (ocru, galben, portocaliu etc), cu străduțe înguste și pietruite, cu jardiniere cu geranium și tufe de bougainvilea.
Interesantă este originea numelui acestui sat, care s-ar traduce prin „palid”. În trecut, zona era bântuită de țânțarii care provocau apariția malariei. Cei care făceau malarie aveau ca prim simptom o paloare intensă a feței, fapt ce a dus la botezarea acestui sat în care se aflau „cei palizi”.
Descoperirile arheologice din Chlomos includ un altar dedicat zeului Apollo, pe locul în care se află acum Biserica Arhanghelilor. În ciuda unei atmosfere foarte liniștite (în iunie nu era, totuși, sezon plin), în Chlomos am văzut câteva taverne promițătoare, una dintre acestea având priveliști frumoase asupra mării. Ca dintr-un… balcon.
Excursie în Paxos și Antipaxos
În principiu, știm că în Marea Ionică se află insulele Corfu (în nord), Lefkada, Kefalonia și Zakynthos (spre sud). Desigur, Grecia mai are și alte insule în zonă, două dintre acestea, puțin băgate în seamă, fiind Paxos și Antipaxos, aflate în sudul insulei Corfu, ambele reprezentând opțiuni foarte interesante pentru o excursie cu vaporașul.
Am fost în Paxos și Antipaxos cu Ionian Cruises, companie care face zilnic excursii în jurul insulei Corfu (ca fapt divers, soția patronului, Angela, e româncă). Și pe care o recomand, pentru că a fost o experiență foarte foarte cool, dincolo de frumusețea celor două destinații (la care s-au adăugat Blue Caves – Peșterile Albastre).
Se pleacă la 8.40 din portul capitalei, la bordul a două vaporașe gemene pe care distracția este la ea acasă. Și totul e de nota 10 pe aceste vaporașe: confortul, ghida care vorbește în 5 limbi, barul de la bord, mâncarea și mai ales atmosfera, încinsă de un D.J. talentat care la întoarcere declanșează nebunia. Practic, nu vei putea sta jos, datorită unui playlist ghidonat cu măiestrie de băiatul de la platane.
Dacă pe vaporaș lucrurile sunt foarte în regulă (doar să n-ai rău de mare!), la fel stau lucrurile și pe cele două insule. Între acestea, Paxos este vedeta. De altfel, vei acosta în satul Lakka, unde vei avea la dispoziție două ore și jumătate pentru a face plajă, a te plimba pe străduțele dichisite sau a mânca la una dintre tavernele din port, într-un decor parcă desprins din Caraibe.
La întoarcere, vaporașele vor naviga spre sud, de-a lungul coastei de vest a insulei Paxos, trecând pe lângă impresionanta coastă stâncoasă, pigmentată cu plaje cu nisip alb. Vasul intră în câteva peșteri marine, cu ape limpezi și jocuri de culoare, habitate naturale ale focii călugărițe mediteraneene (monachus monachus). Apoi vei ajunge pe insula Antipaxos, unde ai posibilitatea de a înota în apele de un turcoaz incredibil ale Plajei Paradisului (Voutoumi) înainte de a te îndrepta spre Corfu Town, unde ajungi în jur de ora 19, pe ritmuri de anii 70-80.
Prețul excursiei în Paxos și Antipaxos pornește de la 57 euro (29 euro pentru copii între 6-12 ani), iar compania face și alte excursii în zonă (Parga, de pildă).
Unde să te cazezi în Corfu
Categoric, sunt multe locuri pe insula Corfu care să-ți devină „acasă” pe parcursul vacanței. Te poți caza în toate părțile insulei, fie că e vorba de nord, centru sau sud. De la Corfu Town (pentru cei mai… urbani) la localități precum Sidari (pentru bugete mai mici), Moraitika & Messonghi (pentru bugete de lux), Kassiopi (pentru bugete medii și o vacanță safe), Agios Georgios (pentru familii), Paleokastritsa (pentru cei mai aventuroși, iubitori de sporturi acvatice), Benitses (pentru tineri), Kavos (pentru viața de noapte).
Eu am stat însă la două hoteluri de cinci stele și am vizitat alte două opțiuni interesante, așa că am să vorbesc despre acestea, toate fiind recomandări de încredere, cu care nu ai cum să dai greș:
Almyros Beach Resort & Spa *****
Notă Booking: 9
Almyros Beach – unde am stat în primele trei zile – se află pe coasta de nord a insulei Corfu, la 36 km de Corfu Town. E un complex format din unități cu un etaj, ce grupează câteva camere/apartamente, de diverse tipuri: cu vedere la mare sau la grădină, unele având piscină comună. Hotelul este pe plaja cu nisip, de unde ai parte de apusuri superbe de soare.
Am constatat că Almyros este un resort foarte pretabil pentru familiile cu copii. Poate și datorită facilităților care se îndreaptă în mod special către acestea (piscină dedicată, piscină cu tobogane etc) și a sistemului de tip all-inclusive. Camerele sunt spațioase, iar la restaurantele hotelului mâncarea (absolut delicioasă) este preparată sub îndrumarea unui chef cu mare experiență. Resortul dispune de un spa elegant, iar pe scena de lângă plajă se organizează în fiecare seară spectacole cu teme diferite.
Rezervă aici.
Kontokali Bay Resort & Spa *****
Notă Booking: 8,8
La Kontokali Bay am stat în partea a doua a sejurului petrecut în insula Corfu. Este un resort diferit de Almyros, în sensul că am văzut mai puțini copii și mai multe persoane trecute de o anumită categorie de vârstă. Asta neînsemnând însă că este un resort dedicat seniorilor. Dar la Kontokali ai parte de mai multă liniște, în cadrul unui complex cu mai multă vegetație, cu un corp central și mai multe bungalow-uri răspândite pe suprafața proprietății.
Kontokaly Bay se află în partea centrală a insulei, pe coasta de est, la 6 km de Corfu Town. Nu are un sistem de tip all-inclusive, dar include un restaurant pe plajă, o tavernă și un alt restaurant de tip bufet, piscine, un centru spa foarte bine dotat etc.
Rezervă aici.
Panorama Sidari ***
Notă Booking: 8,5
Panorama Sidari e o alternativă mai ieftină pentru cei care doresc să stea în partea de nord a insulei Corfu. Aflat la 10 minute de mers pe jos de plaja din Sidari, acest hotel de trei stele se remarcă în primul rând prin priveliștea pe care o oferă de la balcoanele camerelor sale – absolut fabuloasă.
În scurtul tur făcut în incinta hotelului am remarcat camerele bine dotate, piscina, sala de fitness, terenul de tenis și faptul că turiștii erau acompaniați către camerele situate relativ departe de recepție de buggy-uri care făceau în permanență tururi prin resort.
Rezervă aici.
The Olivar Suites *****
Notă Booking: 9,2
Iată și o variantă de lux, pentru cei care-și doresc (și își permit) o vacanță de cinci stele din toate punctele de vedere. După inspecția la The Olivar Suites, din Mesongi (sud-estul insulei), am rămas cu impresia unui Corfu paradisiac, și asta datorită apartamentelor din bungalow-urile complexului, dar și restaurantului unde se servesc preparate de înaltă clasă (de pildă, prăjiturile de la finalul mesei au fost (dumne)zeiești).
Resortul a fost construit pe locul unei foste mori la care se producea ulei de măsline. Arhitectura elegantă, înconjurată de albastrul peren al Mării Ionice, de măslini grațioși, de plante aromatizate și de tufe de bougainvillea formează un tablou idilic pe care și l-ar dori orice turist, oricât de mari ar fi pretențiile acestuia. De reținut că unele dintre bungalowurile complexului dispun de piscină privată.
Rezervă aici.
Ce și unde să mănânci în Corfu
Mâncarea completează savoarea oricărui loc pe care-l vizitezi sau în care-ți petreci vacanța. De aceea, când ești în Corfu nu ai voie să ratezi preparatele tradiționale ale insulei. Sigur că poți comanda la neasfârșit souvlaki, tzatziki și salată grecească, însă aceste mâncăruri le găsești oriunde în Grecia. Bucătăria din Corfu este dominată de produsele locale – carnea, peștele, uleiul de măsline, legumele și brânza, care au o savoare și un gust aparte.
Am mâncat în câteva taverne foarte bune din Corfu, dar două sunt locurile pe care le-aș aminti aici, cu precădere. În primul rând, taverna Nikolas, din golful Agni, una dintre cele mai bune de pe insulă. Aflat pe malul mării, într-un peisaj idilic, Nikolas e un restaurant cu tradiție și istorie. Clădirea în care se află actuala tavernă este în posesia lui Perikles și a familiei sale de mai bine de un secol, fiind construită în 1892 de bunicul acestuia. Aici trebuie neapărat să încerci sofrito, dar în meniu sunt și alte delicatese, precum bianco (cod proaspăt gătit într-un sos alb delicios) sau stifado (iepure într-un sos roșu delicios cu ceapă mică).
Celălalt loc pe care-l recomand vine la pachet cu un spectacol: e vorba de o seară grecească petrecută la taverna Trypa, care se află în satul Kinopiastes, la 7 km sud-vest de Corfu Town. Inițial nu i-am dat un credit atât de mare, însă pe măsură ce s-a întunecat, dansatorii își făceau numerele tradiționale și mâncarea curgea în valuri, am înțeles că taverna asta are un quelque-chose.
Așa am aflat că, din 1936 încoace, adică de când a inaugurat-o kir Tripa (Spyros Anyfantis) reputația tavernei a crescut din ce în ce mai mult, așa încât oameni de seamă o aleg pentru a petrece cel puțin o seară pe insula Corfu. Printre aceștia s-au numărat de-a lungul timpului (și fotografiile din interior stau mărturie) personalități precum fostul președinte al Greciei, Constantin Karamanlis, fostul președinte francez Francois Mitterand, actrița Jane Fonda, actorul Anthony Quinn și celebrul miliardar Aristotel Onassis. Plus, desigur, reprezentantul TukTuk.ro, care, iată, o recomandă la rândul lui.
Bine-bine, vei spune, dar… ce se mănâncă în Corfu, atât de special? Câteva dintre antreurile tradiționale se numesc melitzanosalada (salată de vinete), taramosalda (icre) și tzatziki. Avgolemono este o supă cu carne, în care ingredientele principale sunt ouăle și lămâia. Pe masă pot apărea chifteluțele (din cartofi, dovlecei, pește, diverse legume), caracatița umplută, dolmadakia (un fel de sărmăluțe) dar și tyropithakia (o plăcintă umplută cu brânză feta). Plus, desigur, salatele, în frunte cu celebra horiatiki, salata grecească.
Doar în Corfu vei întâlni însă numbulo (o șuncă specială, din file de porc afumat) și burduni (un cârnat preparat cu sânge de porc, ficat, ceapă și condimente).
Trecând la carne, în restaurantele din Corfu găsești din belșug preparate de acest gen, de la multi-cunoscutul souvlaki (frigăruile) la deliciosul giouvetsi (miel cu orez). Între acestea se regăsesc și bifteki (carnea tocată cu brânză, ceapă și ardei, prăjită la grătar), mousaka și papoutsakia (vinete la cuptor, umplute cu brânză).
Cu adevărat tradițional-corfiote sunt însă sofrito (carne de vițel gătită în sos de vin, usturoi și piper alb) și pastitsada (carne de vițel sau de pui gătită cu roșii proaspete, scorțișoară, vin, ceapă și diverse condimente, servită cu paste).
Iubitorii de pește au și ei multe motive de bucurie. Pe lângă clasicul pește proaspăt, gătit la grătar sau la cuptor, alături de fructele de mare, în Corfu găsești bourdeto (supă de pește în sos picant preparat cu ardei roșu, ceapă, sare și ulei de măsline extravirgin), bianco (pește gătit cu vin, suc de lămâie, usturoi și oțet) și savuri (pește prăjit cu sos de usturoi, rozmarin, oțet și stafide).
Nu rata nici brânza locală, de la feta la manuri (albă și gustoasă, din lapte de capră), kefalotiri (o brânză specială, de ras peste spaghete), tirokafteri și ladotiri.
Deserturile sunt și ele delicioase – prăjituri cu nuci și migdale, kataif și baclava, bougatsa, dar și sicomada, un fel de prăjitură preparată cu smochine uscate, migdale, coajă de portocal, piper, scorțișoară, vin și ouzo. Și nu uita că în Corfu crește și se mănâncă mult kumquat, un fruct ce seamănă cu niște portocale/mandarine mici, adus de englezi din China în secolul 19, și care se mănâncă întreg, cu coajă. De multe ori vei găsi kumquat confiat, foarte gustos.
În plus – și aici facem trecerea la băuturi – Corfu este insula în care în mod cert vei pleca acasă cu suveniruri constând în lichior de kumquat, care se găsește peste tot. Altfel, corfioții beau multă cafea (încearcă freddo!) cu variantele aferente: pikros (amăruie), metrio (dulce) sau glikò (foarte dulce). O altă băutură tradițională în Corfu este tsitsibira, preparată cu suc proaspăt de lămâie, ulei de lămâie, apă, zahăr și ghimbir.
Din cauza faptului că venețienii au preferat cultivarea măslinilor în detrimentul viței de vie, în Corfu nu prea se produce vin (există, totuși unele zone), în schimb poți savura berea Corfu, despre care am vorbit pe larg mai sus.
Concluzie despre ce să faci și ce să vezi în Corfu
Am petrecut, așadar, o săptămână excelentă în insula Corfu, pe care am străbătut-o de la nord la sud, însă aș spune că nu sunt suficiente șapte zile pentru a o descoperi în toată splendoarea ei. Corfu e o destinație de vacanță de prim rang și dacă inițial poate că aș fi fost mai degrabă tentat de alte insule grecești pentru petrecerea unui sejur, acum știu în mod cert că greșeam și că aș reveni aici cu mare plăcere.
Citește și: Obiective turistice din Evia. Ce să faci și ce să vezi în a doua cea mai mare insulă din Grecia
Add Comment