Top 10 obiective turistice din Brăila. Ce să faci și ce să vezi în orașul lui Panait Istrati

Brăila este unul dintre cele mai interesante orașe ale României, iar pentru mine a avut dintotdeauna o atracție aparte. Nu știu dacă acest lucru se datorează faptului că undeva în a doua jumătate a secolului 19 stră-stră-străbunicul meu ajungea aici, din Grecia, pe Dunăre, pentru a-și continua apoi traseul de negustor în Bărăgan sau pentru că, în anii 90, când veneam să fac cronici ale echipei locale, Dacia Unirea, aveam impresia că orașul păstrează un aer boem, ca un trubadur cu mult dolcefarniente prin buzunare și privire șăgalnică, de cuceritor trecut de prima tinerețe.

Am revenit la Brăila, după mulți ani, în dorința de a (re)descoperi orașul lui Panait Istrati (și a multor altor nume de seamă), într-o zi cu cer superb, la început de vară, când Dunărea își continua liniștită povestea către mare, urmând a trece prin filtrul cu pelicani al Deltei. Vom descoperi, așadar, împreună, principalele obiective turistice din Brăila, mai exact ce să faci și ce să vezi în frumosul și romanticul oraș de pe malul Dunării.

---

Planifici o vizită în orașul lui Panait Istrati? Ai aici cele mai bune hoteluri din Brăila!

---

Istoria Brăilei: amprenta otomană și spiritul comercial

Până să ajungem însă, la plimbarea prin Brăila, să parcurgem rapid o scurtă istorie a acestui oraș peste care au trecut ani nu tocmai foarte liniștiți. Pe meleagurile Brăilei de azi, oamenii trăiesc încă de acum 5000 de ani, fapt pentru care, dacă vorbim despre vechimea orașului, îl putem așeza în rând cu Atena sau Roma. Comparațiile se termină, însă, aici, pentru că zona Brăilei nu a căpătat nici pe departe notorietatea celor două capitale antice.

Dar descoperirile din cartierul Brăilița datează din perioada neolitică și aparțin culturilor Boian, Gumelnița și Cucuteni – sunt vase, unelte și oseminte ce demonstrează că vechii brăileni se ocupau cu agricultura, vânătoarea și pescuitul, ca orice bravi „cetățeni” ai acelor vremuri. S-a descoperit și un vas din epoca dacă, dar și multe obiecte de origine grecească, ceea ce dovedește legătura populației locale cu cea a tracilor.

În secolul 14, mai exact la 1368, Brăila e menționată documentar pentru prima oară, deși e clar că transformarea dintr-un sat oarecare într-un orășel s-a realizat mult mai devreme. Pe 20 ianuarie 1368, în tratatul comercial pe care Vlaicu Vladislav, voievod al Țării Românești îl încheie cu negustorii brașoveni, apare numele Brăilei (sursa), mai exact în privința scutirii de vamă pentru mărfurile care vor apuca drumul „Braylam”-ului.

De altfel, numele Brăilei are, se pare, o origine indo-europeană – bhreg, având semnificația de pisc vertical, cu trimitere la poziția localității pe malul ceva mai ridicat al Dunării (privit dinspre Galați). În secolul 15, orașul e menționat sub numele Breil, dar mult mai important este că între 1538-1540 și apoi, de la 1554 până în 1829, Brăila s-a aflat sub ocupație otomană, turcii neschimbându-i numele (așa cum au făcut cu alte localități) dar adăugându-i un „i”, care face ca orașul să apară în actele otomane ale epocii drept Ibrail.

Turcii aveau să construiască o cetate impunătoare în Brăila, după ce au subordonat orașul, una care domina malul Dunării și portul, și care avea să fie bine fortificată în secolul 18. Din păcate, odată cu războiul ruso-turc, din 1828-1829, cetatea a fost pusă la pământ, până în zilele noastre păstrându-se doar o mică porțiune din vechiul zid de apărare. Un ofițer rus de origine franceză aprecia, în anul 1809, că falnica cetate a Brăilei, care dispunea de cinci incinte, bastioane și o sumedenie de tunuri, avea un aspect impunător, era bine apărată și putea rezista unui asediu temeinic (sursa).

Una peste alta, Brăila a început încet-încet să devină un oraș înfloritor din a doua jumătate a secolului 19 și, în special, la începutul secolului 20. Străzile au fost pavate, au apărut felinare, o mulțime de magazine și farmacii, un spital militar, s-au deschis o școală de fete și un gimnaziu, s-au construit docurile, au apărut căile ferate, s-a inaugurat un teatru, ba chiar s-au înregistrat și premiere, de genul celei că la Brăila s-a folosit pentru prima oară betonul armat, în 1888 (l-a utilizat Anghel Saligny, la construcția danelor portului).

Comerțul era înfloritor, Brăila fusese declarat oraș porto-franco (în care mărfurile nu erau supuse taxelor vamale), așa că populația a crescut și, în perioada interbelică, aici se stabilea prețul cerealelor din Europa, la Bursa Agricolă din Palatul Agriculturii (azi un frumos edificiu al orașului).

Nu mai insist asupra istoriei, o poveste pe care o poți citi în amănunt, cu multe detalii interesante, aici. Cert este că aceste două elemente principale – turcii și comerțul – și-au lăsat amprenta pe umerii acestui oraș pe care am încercat să-l descopăr la pas și care mi-a stârnit sentimente contradictorii. Dar… să le luăm pe rând.

La noi, la Brăila, la tanti Elvira…

Orice oraș portuar are parte de o atmosferă specială, în contextul căreia apar mereu personaje speciale. Brăila nu a făcut rabat de la această regulă, ba dimpotrivă. Despre frumusețea brăilencelor, dar și despre numărul mare de bordeluri apărute la începutul secolului trecut se vorbește și astăzi. „La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila”. Tanti Elvira, patroană de stabiliment fără prea mare ștaif, în perioada 1922-1948, a rămas în memoria tuturor românilor prin faptul că se dovedise o antreprenoare cu mână de fier, a cărei deviză era să ofere plăceri oamenilor din popor, nu doar celor cu mulți bani.

Doar că bordelul Elvirei, din zona portului (doar unul dintre cele nu mai puțin de 156 de bordeluri consemnate oficial în Brăila în anul 1939 – majoritatea aflate pe Strada Roșie și pe Strada Neagră – denumiri date în funcție de frumusețea fetelor, care stingeau sau nu felinarele roșii de la intrare), ajunsese atât de rău famat din cauza prezenței tâlharilor și cutițașilor încât a fost închis de autorități în ciuda faptului că legea nu interzicea activitatea bordelurilor. Se spune că fetele din casele de toleranță ale Brăilei veneau din satele sărace ale Basarabiei și Moldovei și erau deseori folosite de autorități drept informatoare care trebuiau să afle secrete mai mult sau mai puțin importante de-ale clienților.

Dar tanti Elvira a fost doar una dintre personajele de poveste ale Brăilei. Alături de ea stă, de pildă, celebrul tâlhar Terente – supranumit „Regele bălților”, un lipovean care teroriza zona violând și ucigând fete tinere din înalta societate, și al cărui monumental penis tatuat („F*t bine și apăsat la cioc”), în lungime de 22 cm, a fost expus la Muzeul Mina Minovici din București, până când s-a deteriorat acum câțiva ani, din cauza expunerii prelungite în formol, vreme de 82 de ani.

Terente poate fi considerat, pe undeva, „liderul” tâlharilor brăileni, pe care scriitorul Panait Istrati i-a descris cu lux de amănunte în nuvela Codin, unde hamalii din port sunt prezentați drept niște hăndrălăi puternici, cu priviri crude, gata oricând să-și facă singuri dreptate cu pumnul sau cuțitul.

Aceste personaje fac parte din farmecul de odinioară al Brăilei, așa cum, personalitățile născute în orașul de pe Dunăre, au marcat în mod major cultura și știința românească. Și nu sunt deloc puțini brăilenii get-beget, din vremuri mai vechi sau mai noi. E suficient să-i amintesc pe scriitorul Panait Istrati, soprana Hariclea Darclee, actrița Maria Filotti (născută lângă Brăila), cercetătoarea Ana Aslan (inventatoarea celebrului Gerovital), scriitorul Fănuș Neagu, dramaturgul și scriitorul Mihail Sebastian, ziaristul și prozatorul Anton Bacalbașa („părintele” lui Moș Teacă), savantul Petre Andrei, medicul legist Mina Minovici, actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila, compozitorul Johnny Răducanu, muzicianul Nicu Alifantis, regizorul Dan Chișu, regizoarea Cătălina Buzoianu, înotătoarea Camelia Potec (medaliată cu aur la J.O. Atena 2004), înotătoarea Beatrice Câșlaru (dublă medaliată olimpică la J.O. Sydney 2000), atleta Anișoara Cușmir-Stanciu (săritoare în lungime medaliată cu aur la J.O. Los Angeles 1984) și mulți alții. Eu cred că în orașul ăsta cu parfum de trandafir, se nasc în continuare oameni talentați, care în curând ne vor face să vorbim despre ei. Citeam zilele astea despre premiile numeroase obținute de elevii brăileni la olimpiadele de limba română și lăsam nădejdea să zboare prin aer.

Acum câțiva ani s-a vorbit despre o amenajare a „Aleii Personalităților brăilene” în Parcul Monument, însă proiectul, ca multe altele din România, a rămas la stadiul de „s-a născut talent și-a murit speranță”. Dar hai să… vizităm, în sfârșit, Brăila!

Top 10 obiective turistice din Brăila

Harta cu atracțiile turistice din Brăila (zoom pentru detalii)

Am ajuns în Brăila într-o vineri leneșă, de sfârșit de mai, când orașul părea să fi intrat deja în amorțeala de weekend. Din București se ajunge ușor: sunt 216 kilometri, prin Bărăgan, din care 100 îi faci pe autostradă, până la Drajna. Din alte părți ale țării… pui pe Google Maps și calculezi, dar, vorba ceea, a nimerit orbu’ Brăila!

Fac o paranteză legată de expresia aceasta, care a fost menționată întâia oară de Anton Pann, în Povestea vorbei (“Cine întreabă nu greșește. Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila”), dar ale cărei origini sunt diverse, de la faptul că în trecut Brăila era unicul oraș port la Dunăre, lucru ce făcea imposibil ca un călător să se rătăcească și să nu-l găsească, trecând prin ideea că străzile din Brăila veche sunt circulare, fapt ce face ca, până la urmă, tot pe malurile Dunării să ajungi și până la povestea băiatului nevăzător, prădat de tâlhari, care voia să ajungă în orașul în care îl așteptau rudele și, îndrumat de un străin, a ținut drumul drept până a ajuns la Brăila.

Am stat o zi și jumătate în Brăila. M-am plimbat pe faleza Dunării, i-am scotocit parcurile, i-am admirat clădirile vechi și am încercat să înțeleg (fără să ajung la niciun rezultat) de ce nu reușim/știm/vrem să șlefuim bijuteriile pe care le avem? Pentru că Brăila este una dintre acele bijuterii „ale bunicii”, peste care s-a așezat patina timpului dar, care, dusă la un bijutier iscusit, ar putea străluci ca un giuvaier neprețuit.

Partea pozitivă este că există semne. Orașul e curat, se fac eforturi de salubrizare, spațiile verzi sunt îngrijite (am văzut cu ochii mei cum se lucra), parcurile sunt superbe iar aspectul general nu e cel al unui oraș lăsat în paragină. Dimpotrivă. Am remarcat că există interes pentru scoaterea în evidență a obiectivelor turistice, care sunt marcate cu plăcuțe descriptive (trăiască programul Regio!), ba chiar am văzut câteva grupuri de turiști străini a căror prezență putea părea ușor insolită la prima vedere: niște italieni conduși de un ghid.

Dar lucrurile se cam opresc aici și, să zicem, aceasta ar fi prima fază de resuscitare a unui oraș ce pare a se zbate (și, pe alocuri, reușește) să scape de chingile unui look de anii ’70, desprins din cărțile poștale comuniste pe care le trimiteau părinții acasă când ajungeau prin delegații. Pentru a trece la faza următoare, Brăila are nevoie de un plan serios, de care să se țină și care să înglobeze bani. Mulți. Pentru că Brăila ar avea toate șansele să devină Oradea estului, iar o simplă plimbare pe Strada Mihai Eminescu, din centru, te face să proiectezi acest plan cu un ochi (și să te bucuri de ceea ce ai putea să vezi) și să lăcrimezi nostalgic cu celălalt, gândindu-te că au trecut două decenii din secolul 21 și orașul e la nivel de copii-juniori în privința restaurărilor.

Brăila – a cărei populație depășește cu puțin 200.000 de locuitori – e împărțită în orașul vechi și orașul nou. Desigur, din punct de vedere turistic, orașul vechi e cel care-și cânta armoniile la lira cu care-și îmbie oaspeții. Pe străzile circulare ale orașului vechi, care, cum spuneam, duc toate, într-un fel sau altul, către Dunăre, regăsești, parcă, toate nostalgiile copilăriei, oriunde ți-ai fi trăit-o. Brăila e un cântec suav, unul ieșit din basme, după cum spunea marele Fănuș:  „În copilărie, Brăila era ceva care ținea de hora de zâne, de fantastic și fabulos. Toate poveștile pe care le auzisem de la cei bătrâni despre Terente, despre Codin, despre inimaginabila bogăție a Brăilei mi-au captat închipuirea. Cum mai târziu, în adolescență, visam la Paris, păstrând proporțiile, cu aceeași bucurie visam și la Brăila”.

Esplanada Dunării

O poveste brăileană, cât de scurtă ar fi, nu poate fi completă fără o plimbare pe faleza Dunării. Zona de promenadă, transformată, practic, într-un parc cu alei mai mult sau mai puțin refăcute, cu spații verzi bine îngrijite, e marcată de prezența unui ansamblu de fântâni realizate în perioada 1986-89 de sculptorul în oțel inoxidabil Constantin Lucaci, considerat unul dintre cei mai importanți sculptori contemporani ai României.

Fântâna Cinetică (în fapt, sunt trei fântâni distincte), laolaltă cu platformele pietonale, dar și cu celelalte spații din jurul ei, au fost restaurate în urma unui proiect municipal ale cărui lucrări s-au încheiat în 2014. Prin urmare, după o lungă perioadă în care, am înțeles, Esplanada ajunsese într-o stare de degradare avansată, acum spațiul arată foarte bine. Există și o scenă de concerte, în fața căreia se pot aduna câteva sute de oameni, amplasată chiar în fața fântânii și lângă care se află un monument – o sculptură a aceluiași Constantin Lucaci, pe care mi-e greu să o definesc, dar care arată ca un fel de pescăruș stilizat.

Din păcate, nu am prins Fântâna Cinetică în „acțiune” – se pare că seara jocurile de lumini sunt impresionante, spectacolul fiind completat de unul muzical – dar am înțeles ideea. Plimbarea pe marginea Dunării e plăcută și în mod cert aceasta e una dintre cele mai relaxante ocupații ale unui brăilean care nu are alte idei. Dincolo de evenimentul care părea să marcheze lansarea la apă a unei noi nave, am remarcat lungul șir de ambarcațiuni, unele dintre ele transformate în spații de cazare, altele în mici restaurante, altele gata să-ți facă o mini-excursie de agrement pe Dunăre.

Piața Independenței

Urcând treptele pe care se răsfață Fântâna Cinetică, ajungi în Piața Independenței, practic „centrul nou” al Brăilei. Nou nu mai este de mult, dar se poate spune că acesta este locul cu care comuniștii brăileni se făleau atât de mult încât îl fotografiau pentru a-l pune pe vederile din anii ’70, despre care aminteam mai sus. Aveau și de ce, fiindcă Piața Independenței a apărut în urma sistematizării urbane realizate în acea perioadă.

În Piața Independenței din Brăila se află palatul politico-administrativ, care adăpostește sediile Primăriei și Prefecturii, a Consiliului Județean și a ziarului Libertatea. Aici se află și Hotelul Belvedere, statuia Ecaterina Teodoroiu, bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Monumentul Revoluției din Decembrie 1989.

Zona din fața clădirii administrative e amenajat cu băncuțe și spații verzi, într-un întreg plăcut privirii, care se poate transforma, după caz, în loc de relaxare sau de adunări populare.

Palatul Agriculturii

Vizavi de Piața Independențe, îți atrage atenția o clădire impozantă și foarte frumoasă. Este Palatul Agriculturii, ridicat între 1923 și 1929 (la ideea prefectului Şerban Răducanu și cu sprijinul Ministrului Agriculturii, Alexandru Constantinescu), într-o perioadă de maximă înflorire a Brăilei, când aici funcționa bursa europeană a grâului. Practic, la Brăila se stabilea prețul grâului european, în această bijuterie cu foișor cu arcade semicirculare, loggie, coșuri înalte, acoperiș în patru ape și alte elemente arhitectonice caracteristice stilului neo-românesc.

Palatul Agriculturii din Brăila are nu mai puțin de 122 de încăperi, dispuse pe patru niveluri, și a găzduit de-a lungul vremii sediile multor instituții de importanță mai mare sau mai mică, de la Camera de Agricultură și Inspectoratul Agricol la Muzeul Agricol. Cert este, însă, că această clădire a devenit emblematică pentru Brăila și spiritul comercial al orașului.

Biserica Greacă Buna Vestire

Brăila a fost un oraș pestriț, în care diversele etnii reușeau să trăiască în bună pace și înțelegere. Erau turci, armeni, lipoveni, romi, ruși, evrei, italieni, maghiari, germani, ucraineni. Dar în special, greci. Iar grecii și-au făcut simțită prezența în Brăila din cele mai vechi timpuri, începând cu vechii coloniști eleni, porniți în explorarea teritoriilor locuite de geți.

Aceștia au fost urmați de alți reprezentanți ai poporului grec, fie că vorbim de negustorii ajunși pe aceste meleaguri cu scopuri comerciale, fie de înființarea Mitropoliei Proilavei (numele grecesc al Brăilei) – după anul 1538, când orașul a intrat pe mâinile otomanilor (sursa). Dar impactul major al comunității de greci asupra Brăilei a venit în a doua jumătate a secolului 19, când vasele grecești poposeau ca… pelicanii în portul Brăilei, descărcând și încărcând mărfuri, în special grâne.

Astfel, era de așteptat ca influența comunității grecești să se facă simțită și în celelalte domenii ale vieții – politic, cultural, spiritual. Au apărut școli în limba greacă, teatre (Teatrul Rally, de pildă, a fost precursorul viitorului Teatru Maria Filotti) și, nu în ultimul rând, biserici.

Așa se face că, în 1872, cu banii comercianților și industriașilor greci (și cu aprobarea domnitorului Cuza), a fost ridicată o impunătoare biserică greacă, menită a satisface nevoile spirituale ale comunității elene, dar și a celor de pe navele ce poposeau în portul Brăilei. Proiectată de arhitectul Avraam Ioanidis, din Bursa, ridicată cu ajutorul celor mai buni meșteri italieni și terminată cu sprijinul pictorului Gheorghe Tăttărescu (care a realizat valoroase picturi murale), Biserica Greacă Buna Vestire este astăzi unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Brăila.

Biserica – afectată de cutremurele din 1940 și 1977 – a fost restaurată recent, beneficiind de un program de fonduri europene. Icoanele Catapeteasmăi, vitraliile, 11 candelabre din cristal de Boemia și Murano, mobilierul vechi, orologiul și alte numeroase elemente și obiecte de artă încântă privirile celor care-i trec pragul. Biserica Greacă are dimensiuni mari (lungimea de 43 metri) și sub altar a fost săpată o fântână în care este captată apa unui izvor – desigur, asociat cu ideea de izvorul al Tămăduirii.

Piața Traian

Dacă Piața Independenței simbolizează centrul nou al Brăilei, Piața Traian are semnificația centrului vechi al orașului, dinspre ea deschizându-se, ca razele soarelui, mai multe străzi ce pornesc către Dunăre. Această piață a fost amenajată în anul 1833 și s-a numit inițial Sfinții Mihail și Gavril (ulterior a purtat și alte nume –  Sf. Mihail, Sfinții Arhangheli, Piața Dumitru Ionescu, Piața Lenin), fiind pavată cu piatră cubică și având o suprafață de 11.000 mp. Se numește Piața Traian din anul 1990.

Pe undeva, simți că Piața Traian e inima orașului, deîndată ce ajungi aici. În mijlocul pieței se află un părculeț, iar străzile ce-l înconjoară sunt mărginite de clădiri și construcții istorice. Primul element care-ți sare în ochi este și cel mai cunoscut simbol al Brăilei: Ceasul Public, acesta fiind secondat de fântâna arteziană din mijlocul părculețului (proiectată de Mircea Mironescu în 1887) și de biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (cea mai veche din oraș, inițial moschee, în 1808 transformată în biserică ortodoxă). Acolo unde ar fi trebuit să se mai afle un simbol – statuia cu bustul împăratului Traian, împreună cu un grup statuar (realizată în 1906) care, însă, din motive ce-mi scapă (probabil se află în proces de restaurare) nu mai există.

Ceasul Public. Vopsit în frumosul azuriu deschis, care definește coloristic Brăila, Ceasul Public este locul în care fiecare turist ar trebui să se oprească pentru a se încărca de dulcea energie istorică pe care o degajă acest oraș. În același timp, oricine trece prin Brăila trebuie să știe că acest ceas este, din 2016, simbolul oficial al orașului.

De altfel, orologiul are o istorie aparte, fiind întruchiparea unei dorințe arzătoare ce aparținea lui Petru Naum, unul dintre cetățenii de vază ai orașului, care a donat primăriei 8000 de lei de aur prin testament, cu direcția precisă de a se ridica un „turn din metal, cu un ceasornic mare în vârf, în Piața Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Banii au fost dați în 1898, ceasul a apărut în 1909 și a fost considerat o minune, fiindcă astfel de orologii nu erau montate, la acea vreme, decât pe frontispiciile clădirilor importante sau pe turnurile bisericilor și catedralelor.

Ceasul Public din Brăila are o înălțime de 11,5 metri, fiind realizat din metal turnat de către firma Carol Sakar, din Cehia. Orologiul are patru cadrane susținute de o carcasă metalică, mecanismul acestuia fiind opera companiei Johann Neher, din Munchen. De-a lungul timpului, ceasul a suferit mai multe recondiționări (1968, 1993, 2011) și modificări, care i-au schimbat aspectul original (sursa). În curând, ceasul va intra într-un nou proces de reabilitare.

Teatrul Maria Filotti. Pe latura de vest a Pieței Traian, chiar la intrarea pe pietonala Mihai Eminescu, se află teatrul Maria Filotti, într-o clădire ridicată în jurul anului 1850, prin urmare adevărat monument arhitectonic prin care s-au perindat de-a lungul vremii personalități culturale locale și naționale, de la Costache și Iorgu Caragiale la Alexandru Davilla, de la Aristizza Romanescu la Matei Millo, de la Constantin Tănase la George Enescu.

Clădirea inițială a aparținut lui Ianache Rally, un armator grec care deschisese un han. Dar hanul a ars într-un incendiu din 1859, clădirea a fost refăcută și a primit un nou rol: acela de a găzdui Teatrul Rally, inaugurat în 1864. O instituție care și-a câștigat rapid prestigiul grație prestațiilor unor nume mari ale scenelor europene: Ernesto Rossi, Șaliapin, Sarah Bernhardt, Bianca Bianchini, etc.

Din 1878 denumirea i se schimbă în Teatrul Regal. Pe scena acestuia debutează soprana Hariclea Darclée, născută la Brăila, apoi kir Rally are ambiția de a modifica din temelii clădirea, făcând un împrumut pe care ulterior nu-l va putea restitui, motiv pentru care teatrul intră în proprietatea afaceristului Dumitru Ionescu (sursa). Care avea să lase prin testament clădirea Primăriei. În 1954 teatrul s-a numit Teatrul de Stat, iar din 1969 poartă numele actriței Maria Filotti, care debutase aici, în 1905, interpretând-o pe Gioconda. Maria Filotti a jucat de-a lungul carierei în 167 de piese, în roluri variate, fiind un nume mare al scenei românești interbelice.

Muzeul Brăilei Carol I. Situat pe latura de nord a Pieței Traian, muzeul a apărut în 1881, prin decret al regelui Carol I, dar funcționează abia din anul 1959 în actuala clădire, una declarată monument arhitectonic grație vechimii ei (a fost construită în 1870). Expoziția permanentă a muzeului, organizată în 1968 și reamenajată în 1985, include două secții: de istorie și de artă. Există o secție de arheologie, una de istorie, alte secții de etnografie și artă populară, științe ale naturii etc.

Pietonala Mihai Eminescu

Din Piața Traian pornește strada pietonală a Brăilei, care poartă numele poetului Mihai Eminescu. S-a numit cândva Calea/Strada Regală, s-a numit și Strada București (de la direcția spre care se îndreaptă) dar în cele din urmă a câștigat poetul național.

La prima vedere, pietonala pare cireașa de pe tortul citadin brăilean. Are umbreluțe colorate (ba chiar tricolore), ca orice oraș care respectă clișeele la modă, are un șir de tarabe din lemn (care erau închise și păreau nefolosite), are copaci toaletați, iar clădirile de secol 19, înșirate de o parte și de alta a străzii sunt pur și simplu adorabile. Doar că…

Doar că nu sunt restaurate. Doar că magazinele de la primul lor nivel parcă sunt teleportate de la începutul anilor ’90, cu mărfuri ieftine, ce par aduse din târguri chinezești. Doar că geamurile multor magazine sunt mai murdare ca un vitraliu din Vestul Sălbatic. Doar că multe spații sunt goale și arată ca după cutremur. Doar că nu există terase, cofetării, berării, cluburi… nimic! O stradă care ar putea fi de nota 20 zace într-o mediocritate absurdă pentru anul 2022. Măcar dacă ar arăta ca la 1850, am avea satisfacția întoarcerii complete în timp.

Aș da orice să pot reveni peste scurt timp cu un update la aceste rânduri, fiindcă strada Mihai Eminescu din Brăila merită să aibă o soartă mai bună, atât pentru localnici cât și pentru vizitatorii orașului. Până atunci, fără a avea habar cine e primar al Brăilei (și nici nu mă interesează, fiindcă am fost mereu de părere că nu contează culoarea politică a primarului ci ceea ce face pentru orașul ai cărui cetățeni l-au ales), i-aș trimite acestuia dorința, banii, energia și puterea de a face din strada Eminescu o arteră măcar pe jumătate similară cu Calea Republicii din Oradea.

Grădina Publică Brăila

De la Grădina Împărătească la Grădina Pașei, Grădina Belvedere sau Grădina Mare, nume purtate în diverse perioade, acest parc din centrul Brăilei, întins pe o suprafață de 6 hectare, este principala oază de relaxare a localnicilor încă din 1835, când a fost amenajat din ordinul primarului Constantin Hepites.

Foarte bine întreținut, parcul este o reală încântare, având zone frumos amenajate oferind, pe latura cu Dunărea, panorame asupra fluviului și a munților Măcin, din depărtare. Pe lângă aleile frumoase, Grădina Publică include și două obiective turistice din Brăila pe care nu ar trebui să le ratezi. Hai, trei, dacă socotim și chioșcul fanfarei, realizat în stil Art Nouveau.

Unul dintre ele este Casa Memorială Panait Istrati. Scriitorul născut din tată grec și mamă româncă, descoperit de Romain Rolland în anii 20 ai secolului trecut, autor al celebrului roman Chira Chiralina, dar și a altor scrieri valoroase, precum Ciulinii Bărăganului, Neranțula, Mihail, etc, este cea mai cunoscută figură literară a Brăilei (alături de nu mai puțin celebrul Fănuș Neagu).

Panait Istrati este cel care a pus Brăila pe harta literară a lumii, imortalizându-și orașul așa cum, probabil, numai Orhan Pamuk a mai reușit prin aceste locuri balcanice, cu Istanbulul natal. Kir Panait nu a locuit în această casă în stil neo-românesc, ridicată la începutul secolului 20 pe post de locuință „a grădinarului”. Dar, cu prilejul aniversării centenarului Panait Istrati, în 1984, s-a organizat aici Casa Memorială ce-i poartă numele, motivul alegerii locului fiind acela că scriitorul adora să contemple Dunărea dintr-un spațiu aflat în apropierea clădirii (sursa).

În interior se află obiecte personale, manuscrise, obiecte de mobilier, cărți, fotografii și alte obiecte ce au aparținut scriitorului, provenite în bună măsură de la Margareta Istrati, ultima lui soție.

Al doilea punct de atracție era în plină reabilitare în momentul vizitei mele, și cu siguranță, după ce va fi restaurat, va deveni unul dintre cele mai interesante obiective turistice din întreaga țară. E vorba de Castelul de Apă, un rezervor cu înălțimea de 40 de metri ridicat în anul 1912 de către arhitectul Elie Radu, care-și propusese să alimenteze cu apă jumătate din populația de atunci a Brăilei.

De-a lungul următoarelor decenii, forma Castelului de Apă a fost modificată în mai multe rânduri. I s-au adăugat două turnuri cu scări în spirală, apoi la nivelul superior a fost amenajat un restaurant pe o platformă mobilă, care executa o rotire de 360 de grade în decurs de o oră – un adevărat deliciu pentru brăileni în anii de dinainte de 1989.

Precum spuneam, lucrările de restaurare erau în plină desfășurare. Am citit că sunt alocate fonduri europene în valoare de 4,3 milioane de euro și că versiunea finală a Castelului de Apă va include un Observator astronomic (va fi păstrată platforma care se rotește), șase mini-săli de cinema 7D, o cameră a oglinzilor, un spațiu expozițional în care va fi prezentată istoria orașului și a Castelului și o presă de monede suvenir.

Gara fluvială

În partea de nord a falezei brăilene, într-o clădire în care acum funcționează societatea Romnav, se află fosta gară fluvială a orașului. Cum la început de secol 20 transportul fluvial avea o importanță crucială, distanțele fiind acoperite mult mai rapid pe calea apei cu navele de pasageri, Brăila se mândrea cu gara sa fluvială, construită în perioada 1904-1906 de către renumitul arhitect Anghel Saligny. Gara aducea cu silueta unui vapor (cu două turnuri ca niște coșuri de fum) și avea la parter două săli de așteptare (clasa I și clasa II), în vreme ce la etaj se aflau birouri.

La jumătatea secolului 20, însă, importanța transportului de pasageri a scăzut treptat, iar ultima cursă Galați-Brăila a avut loc în 1955, după care Gara fluvială a intrat într-un proces de degradare, fiind abandonată. Reabilitată recent, în urma unei investiții consistente ale proprietarului Romnav, clădirea și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Recent, însă, au apărut zvonuri cum că Primăria ar intenționa să cumpere clădirea de la Gheorghe Antistescu, patronul Romnav, și s-o transforme într-un centru multicultural.

Parcul Monument

Parcul Monument, mai exact parcul rămas fără monument, este o grădină imensă, întinsă pe o suprafață de 90 de hectare la intrarea în Brăila, în vecinătatea stadionului Municipal. Dacă brăilenii vor să se relaxeze într-un spațiu mai vast decât cel al Grădinii Publice, aflate în centru, vin în acest parc cu alei multe și largi, cu locuri de joacă pentru copii, cu terenuri de sport.

Practic, Parcul Monument e cam de-același leat cu „sora” din centru – amenajarea lui făcându-se undeva în jurul anului 1828. Cinci ani mai târziu a apărut Monumentul realizat de arhitectul francez Villaye, care prezenta o spadă uriașă străjuită de doi lei și care, precum spuneam, nu mai există. Acesta fusese ridicat ca urmare a faptului că în perioada războiului ruso-turc, un obuz a căzut lângă țarul Nicolae I, care inspecta fortificațiile orașului. Cum țarul a scăpat ca prin minune cu viață, administrația rusă a decis că e cazul să imortalizeze cumva această fericită întâmplare. Așa a apărut monumentul, și ca simbol al eliberării brăilenilor de sub jugul otoman. Doar că, în 1916, „răzbunarea” turcilor a fost cruntă, monumentul fiind distrus de aceștia,  Parcul Monumentului rămânând astfel, fără principalul simbol.

Desigur, întrebarea (retorică) pe care mi-am pus-o pășind pe aleile acestui frumos parc, a fost de ce nu s-a refăcut monumentul? Dar, nu-i așa, domnilor primari?, n-au intrat zilele-n sac: mai sunt secole de trăit.

Lacu Sărat și Mânăstirea Lacu Sărat

Chiar înainte de intrarea în oraș, în localitatea Chișcani, brăilenii (și turiștii) au la dispoziție o stațiune balneară cu un potențial enorm: Lacu Sărat. Se spune că însuși Vlad Țepeș venea aici ca să-și oblojească rănile, și chiar dacă asta este, probabil, o legendă care sporește valoarea istorică a locului (legenda are, de fapt, și o componentă anecdotică, Țepeș luând decizia să țină mai mulți prizonieri turci în apele lacului, pentru a constata după câteva zile că, de fapt, aceștia prindeau puteri în loc să se „înmoaie”), e cert faptul că Lacu Sărat este un loc cu proprietăți terapeutice de netăgăduit.

Acest lucru e atestat de lucrarea medicului brăilean I.C.Apostolescu, din 1879, în care se vorbește despre un pacient care a ajuns aproape mort la Lacu Sărat și a plecat pe picioarele lui, după 15 băi de nămol. Apoi, însuși Nicolae Iorga nota Lacu Sărat ca fiind de o „fermecătoare taină” (sursa). Prin urmare, băile terapeutice se fac în Lacu Sărat încă din 1875, an în care aici exista un complex bine dotat, cu băi, cabinete de hidroterapie și masaj, dușuri etc. Spre sfârșitul secolului apăruseră în stațiune și un parc în care cânta fanfara, o sală de popice, vile dichisite, restaurante, un cazinou –  practic, Lacu Sărat dispunea de orice era nevoie pentru un sejur terapeutic de calitate.

Iar acest lucru pornea de la faptul că pe fundul lacului, care adâncimi între 0,6 și 1,80 metri, se află un nămol terapeutic sapropelic foarte mineralizat (hidrogen sulfurat) care, laolaltă cu apa ce are o mare concentrație salină, își pun amprenta pe efectele tratamentului, pacienții plecând după sejurul de aici cu probleme de sănătate realmente rezolvate în bună măsură.

Astăzi, stațiunea este un loc agreabil, cu unități de cazare ce includ complexe balneare și restaurante, cu o plajă frumos amenajată, dar și cu o puternică nevoie de investiție care să o aducă la un nivel european cu totul (și nu pe bucățele, cum este în prezent). Pentru că aspectul unor clădiri rămase în paragină și uitare contrastează cu atmosfera în general plăcută a locului.

Aș spune că, pentru moment, Lacu Sărat este mai degrabă un loc rezervat brăilenilor, care-l au la-ndemână, însă cu un plan de organizare și cu o investiție pe măsură, stațiunea poate (re)deveni rapid una dintre perlele turismului balneoclimateric din România. Exemplul complexului Alma Health & Spa Retreat, recent inaugurat aici, trebuie urmat la o scară care să cuprindă întreaga stațiune.

Dacă ajungi în stațiunea Lacu Sărat, nu uita să treci și pe la Mânăstirea Lacu Sărat, din apropiere. O construcție relativ recentă (1996), din lemn, în stil maramureșean, cu o clopotniță ce are o înălțime de 24 metri, decorată la interior cu nouă icoane pictate în secolul 19.

---

Cele mai bune restaurante din Brăila

Când ajungi pe malul Dunării e păcat să nu alegi peștele sau preparatele din pește pentru o masă care să-ți aducă curcubee pe cerul gurii. Brăila are câteva restaurante în care se mănâncă bine, iată doar trei dintre acestea:

Sunrise Marina – Wine Bistro

Sunrise Marina se află pe primul loc în topul restaurantelor din Brăila, conform Trip Advisor, de aceea am ținut să-l testez în mod special. Și nu am fost deloc dezamăgit, dimpotrivă. Aflat într-o zonă liniștită de pe faleză, meniul oferă preparate tradiționale și internaționale, cu o consistentă secțiune de dish-uri din pește. O selecție foarte bună de vinuri și o servire prietenoasă.

Adresa: Str Danubiu c/c Str Fața Portului, Brăila

Restaurant Carol

Aflat în Piața Traian, în apropierea principalelor obiective turistice din Brăila, restaurantul Carol e cunoscut în oraș drept un loc cu ștaif, care oferă clienților o combinație de bun gust și servire de clasă. Preparatele din meniu sunt din bucătăria internațională, iar recenziile postate de cei care i-au trecut pragul îl califică drept o opțiune de top pentru a cei care doresc să ia masa n Brăila într-un cadru elegant. Restaurantul Carol dispune și de o cramă și o terasă.

Adresa: Strada Traian, nr. 6, Brăila

Restaurant Casa Domnească

Considerat al treilea cel mai bun restaurant din Brăila, Casa Domnească are un meniu cu preparate din gastronomia locală și internațională, despre care clienții spun că sunt delicioase, menționând și atmosfera plăcută.

Adresa: Bulevard Alexandru Ioan Cuza Nr. 87, Brăila

---

Unde să te cazezi în Brăila. Cele mai bune hoteluri din Brăila

Ai ajuns în Brăila și nu știi unde să te cazezi? Orașul oferă câteva opțiuni de calitate.

Grand Hotel Orient Braila ****

Nota Booking: 8,7

Un hotel foarte bine plasat, între centrul istoric și faleza Dunării, motiv pentru care în câteva minute de mers pe jos poți ajunge în ambele locuri. Camerele au vedere la Dunăre, hotelul dispune de propriul restaurant, de internet gratuit și parcare generoasă.

---

Casa Popeea Boutique Hotel ****

Nota Booking: 9,2

Foarte bine plasat (în apropierea Pieței Traian), într-o clădire istorică restaurată, Casa Popeea e un hotel elegant, care dispune de bar, serviciu de concierge și depozit de bagaje.

---

Hotel Saint Germain ****

Nota Booking: 9

Un alt hotel excelent plasat, în apropierea Grădinii Publice din Brăila. Hotel Saint Germain dispune de o terasă și pune la dispoziția clienților săi biciclete gratuite. De asemenea, hotelul are un restaurant cu preparate britanice, foarte apreciate de către cei care i-au trecut pragul.

---

În concluzie, Brăila e un orășel încântător, pe care te-aș îndemna să-l vizitezi într-un weekend de vară (sau într-o zi cu soare), în care dorești să petreci timp de calitate plimbându-te pe faleza Dunării sau inspectând numeroasele obiective turistice cărora să le cunoști îndeaproape istoria și poveștile. Pentru mine, Brăila are un farmec aparte și mi-aș dori ca, în cel mai scurt timp, orașul „azuriu” să beneficieze de investițiile necesare pentru a căpăta strălucirea pe care o merită pe deplin.

---

Pin it!

---

Citește și: Top 10 obiective turistice din Iași. Ce să faci și ce să vezi în frumosul oraș moldav