Republica Cehă este o țară care oferă multe, dacă sunteți hotărât să descoperiți ceva diferit. În plus față de Praga, care este o capitală neconvențională și cu unele locuri care vă pot respira, această țară are nenumărate locuri care vă vor lăsa fără cuvinte, de la castele la parcuri naturale și orașe de coastă care încântă vizitatorii.
Cehia nu înseamnă doar Praga, deși acesta este, fără îndoială, un oraș foarte frumos. În primul rând, Cehia are o ofertă impresionantă de parcuri naturale care, pentru iubitorii de natură, sunt neapărat de bifat. Parcul Național Krkonoše este de o frumusețe rară și oferă și sesiuni de hiking și priveliști nemaipomenite de la cel mai înalt vârf, Sněžka.
În partea de sud a țării, stă ascunsă o comoară de orășel, Český Krumlov. Parte a UNESCO, această localitate istorică ar spune multe, dacă ar putea „vorbi”. Dacă ajungi aici, te poți delecta cu o arhitectură renascentistă impresionantă, deoarece orașul și-a păstrat clădirile și farmecul antic. Český Krumlov oferă și o viață culturală dinamică: are o galerie internațională, Egon Schiele Art Centrum, ce atrage an de an sute de turiști, are și un festival de muzică, dar și un maraton desfășurat pe râul din oraș.
Rozvadov este un mic sătuc aflat în districtul Tachov din regiunea Plzen din Cehia. Are nu mai puțin de 800 de locuitori. Se află la granița cu Germania și la 143 de km de capitala Praga. Poate numele de Rozvadov nu vă spune multe, dar cu siguranță sună extrem de familiar pentru toți fanii poker din lumea întreagă care vor să cunoască și mai în detaliu regulile de poker. În această mică localitate, se află ceva măret: aici poți găsi cea mai mare cameră de poker din Europa, aflată în interiorul unui cazinou. Da, nu am greșit nimic, e cea mai mare din toată Europa. De asemenea, anul acesta, între 19 noiembrie și 8 decembrie, aici se va desfășura cel mai mare turneu de poker.
Castelul Karlštejn este musai de vizitat. Deși Cehia se poate mândri cu o multitudine de castele și “chateau”-uri, acesta este unic. Construit începând cu anul 1348, sub ordinele regelui ceh, dar și al împăratului roman Carol al IV-lea, clădirea „găzduia” podoabele și bijuteriile casei regale. A fost reconstruit în secolul al XIX-lea, dar încă își păstrează farmecul de altădată și este deschis pentru vizitatori.
Peșterile Punkva sunt iarăși un obiectiv foarte interesant de pus pe lista ta. Descoperit în secolul al XX-lea de către arheologul ceh Karel Absolon, aceste peșteri sunt unele dintre cele mai impresionante văzute vreodată și, totodată, cele mai vizitate din toată țară. Sunt doar la o oră distanță de orașul Brno, spre nord. Se organizează tururi în mod regulat, inclusiv cu barca.
Trebuia să punem pe lista noastră și Carlsbad (Karlovy Vary). Acest oraș mirific, care este considerat bijuteria zonei Boemia de vest, oferă vizitatorilor izvoare termale cu proprietăți curative. Orașul a fost descoperit de împăratul roman Carol al IV-lea și tot el l-a numit un centru balnear important. Dacă dorești să trăiești experiența completă, atunci te poți caza la faimosul Carlsbad Plaza, care oferă și băile tradiționale de scăldat.
Tot pe lista aceasta trebuie neapărat adăugat și “Paradisul din Boemia”, adică formațiunile Hruboskalsko. Situate într-o zonă cu numele de Český ráj, aceste turnuri de stânci oferă o priveliște impozantă. Înalte de aproximativ 55 de metri, aceste formațiuni au fost erodate de-a lungul timpului și acum reprezintă o destinație populară printre cei care iubesc cățăratul. Pentru cei care nu se pricep la cățărat există o altă variantă: o scară în formă de spirală care te poate duce până în vârf, să te poți bucura cum trebuie de frumusețea lor.
Și acestea ar fi doar câteva dintre locurile cu care Republica Cehă se poate mândri, dar ele de fapt sunt mult mai multe. Dacă dorești să faci un tur, poți lărgi lista de obiective turistice mai departe de castelul din Praga.
[…] 6. TukTuk oferă turiștilor 10 ponturi de locuri mai puțin cunoscute pe care merită să le descoperi în Cehia. Pe lista alcătuită de publicație se numără localitatea istorică Český Krumlov, micul sat Rozvadov din regiunea Plzen, Castelul Karlštejn sau Peșterile Punkva, unde se poate ajunge din Brno cu barca pentru o priveliște spectaculoasă. (TukTuk) […]