Singapore! Una dintre cele mai mici, dar, în același timp, cele mai fascinante insule din lume. Un tărâm al contrastelor, un loc în care trecutul se împletește cu prezentul și cu viitorul. O țară-oraș cu o diversitate etnică incredibilă, cu o viață de noapte colorată și cu o gastronomie fabuloasă.
Nu e ușor să faci o listă cu cele mai frumoase atracții turistice din Singapore, pentru că acestea sunt numeroase și, chiar dacă se întind pe o suprafață relativ mică, dacă ai la dispoziție un timp scurt, nu vei ști spre care să te îndrepți mai întâi. Singapore a fost fondat în 1819 drept colonie britanică, iar de la cucerirea independenței (9 august 1965) a devenit unul dintre cele mai prospere state din lume. Iată ce să faci și ce să vezi în Singapore, în urma unei selecții cu 10 dintre cele mai frumoase atracții turistice din această țară asiatică. În plus, intră pe link dacă ești în căutarea de pachete Singapore:
10 Atracții turistice din Singapore – Singapore Flyer
Singapore Flyer e o roată gigantică, în care dacă te urci ai parte de priveliști incredibile. Cabinele au o capacitate de până la 28 de persoane, iar în momentul în care roata a fost inaugurată (în 2008) era cea mai înaltă din lume, cu ai săi 165 metri. Cu notificare în prealabil, în roată pot intra și persoanele cu dizabilități. Singapore Flyer se află în Marina Bay și terminalul ei dispune de trei etaje de restaurante, magazine și alte servicii.
9 Atracții turistice din Singapore – Little India
Little India este una dintre enclavele culturale din Singapore, o zonă în care a fost lansat de curând turul Little India Heritage Walks – o foarte bună modalitate de a vizita cartierul. O experiență senzorială, plină de culoare, sunet și arome. Dacă nu ești prea mofturos, fă o plimbare prin piața aflată la primul etaj al Tekka Market sau acceptă provocarea lui Anthony Bourdaine de a merge la o vânătoare de gunoaie în Mustafa’s, un magazin deschis 24 de ore din care, aparent, nu vei cumpăra nimic.
8 Atracții turistice din Singapore – Night Safari
Singapore Night Safari e o atracție unică – un loc extrem de interesant, un centru de cercetare și conservare a naturii. Ca grădină zoologică, oferă o incursiune surprinzătoare în regatul nocturn al animalelor: vei avea ocazia să vezi, noaptea, mai mult de 1000 de animale din întreaga lume, între care vulturii grifoni de Himalaya, rinocerii cu un corn, gazele și antilope gnu. Poți începe incursiunea cu spectacolul Creatures of the night, care durează 20 de minute și care-ți face cunoștință cu animalele ce trăiesc aici.
7 Atracții turistice din Singapore – Orchard Road
Dacă iubești shopping-ul, atunci trebuie să știi că Orchard Road e principala stradă din Singapore pe care poți face cumpărături, una frecventată de mulți localnici, dar și de numeroși turiști. Denumită după livezile de fructe spre care duce, Orchard Road e ticsit de mall-uri, restaurante de clasă, lanțuri de cafenele, cluburi de noapte și hoteluri.
Aici se află și Istana (palat, în imba malay), reședința oficială a Președintelui statului Singapore. Decorațiunile care se montează de Crăciun pe Orchard Road sunt celebre în întreaga lume, cu ai lor reni ce zboară printre palmieri și cu casele de turtă dulce acoperite cu zăpadă falsă.
6 Atracții turistice din Singapore – Cheiul Clarke
Cheiul Clarke e o încântătoare zonă turistică, aflată la gura de vărsare a râului Singapore, care la sfârșitul secolului 19 reprezenta un important nod comercial al zonei. Astăzi este la fel de aglomerat și agitat, dar datele problemei s-au schimbat, în sensul că locul mustește de restaurante la modă, buticuri unice, vânzători stradali și alte asemenea, cu alte cuvinte – un amestec de influențe europeano-asiatice unde poți veni să iei cina și să te plimbi savurând atmosfera vie.
5 Atracții turistice din Singapore – Chinatown
Chinatown este o zonă extrem de turistică, dar care merită din plin să fie explorată, chiar dacă nu te afli prima oară în Singapore. E un paradis pentru amatorii de shopping (și de suveniruri ieftine), însă poți „sări” peste comerciala Pagoda Street pentru a ajunge pe Smith Street, acolo unde vei descoperi o arteră întreagă cu mâncare stradală, cu toate minunățiile ei gastronomice.
La China Heritage Centre înveți despre emigranții chinezi care au dus o viață grea la începuturile existenței statului Singapore. Alte atracții sunt templul Thian Hock Keng (cel mai vechi din țară), templul Buddha Tooth Relic (templul dintelui lui Buddha), Maxwell Road Food Centre.
4 Atracții turistice din Singapore – Insula Sentosa
Sentosa e o insulă artificială, construită în partea de sud a orașului, în ideea de a se constitui într-un refugiu relaxant pentru locuitorii acestuia. Pe Sentosa găsești o adevărată colecție de plaje, parcuri de distracții, terenuri de golf, magazine, restaurante, cluburi – toate accesibile prin intermediul mașinii sau al telefericului. Pe Sentosa se află inclusiv o altă atracție turistică foarte populară din Singapore: Studiourile Universal.
Nu este nimic tradițional, nimic autentic, dar dacă ai chef să adaugi un plus de distracție șederii tale în Singapore, o vizită pe insula Sentosa e obligatorie. Ba chiar poți alege să te cazezi pe Sentosa, dar în caz contrar poți ajunge foarte ușor aici (în 15 minute) luând trenul rapid din centrul orașului.
3 Atracții turistice din Singapore – Hotel Raffles
Luxosul hotel Raffles este cel mai important simbol colonial din Singapore. Istoria lui datează din 1887, iar pe parcursul anilor celebritatea i-a fost sporită de vedetele care au vizitat țara și s-au cazat aici. Printre ele – Elizabeth Taylor, Regina Elisabeta a II-a și Michael Jackson.
Hotelul Raffles dispune de 103 apartamente și 18 restaurante și baruri, precum și de o zonă cu 40 de buticuri și magazine ce aparțin celor mai cunoscute branduri din lume. Mulți vizitează hotelul pentru a trăi o experiență la Raffles Bar, unde poți savura cel mai bun Singapore Sling din oraș. Un cocktail care, la urma-urmei, a fost inventat aici, oamenii locului având o experiență de 100 de ani în prepararea lui.
2 Atracții turistice din Singapore – Gardens by the Bay
Una dintre cele mai recente atracții turistice din Singapore (2012), Gardens by the Bay a fost amenajată pe un teren din zona centrală a orașului și constă în trei parcuri promovate drept un sanctuar pentru iubitorii de natură: Bay Central – un parc cu o zonă pietonală de faleză, conectat cu celelalte două parcuri, Bay East și Bay South, acesta din urmă fiind și cel mai mare, cu exponate de horticultură tropicală și cu structuri înalte de 50 de metri care imită copacii și care noaptea se aprind, creând o atmosferă feerică.
O altă atracție specială din Gardens by the Bay este Flower Dome (aflat în Bay Suth Gardens), ce se întinde pe 1,28 hectare de teren și care a intrat în 2015 în Cartea Recordurilor drept cea mai mare seră de sticlă din lume. Aici poți descoperi plante și flori de pe cinci continente, de la arbori de măslin vechi de o mie de ani, la magnolii și orhidee superbe.
1 Atracții turistice din Singapore – Marina Bay și Marina Bay Sands
Marina Bay este locul în care trebuie să ajungi pentru a vedea care sunt cele mai spectaculoase lucruri de descoperit în Singapore. Odată cu dezvoltarea cosmopolită a orașului, zona Marina Bay a cunoscut o transformare incredibilă, începând cu obiectivul care domină peisajul: hotelul Marina Bay Sands, o investiție de 5,5 miliarde de dolari și continuând cu clădirile ce-l înconjoară: Muzeul de Știință, Cazinoul, restaurantele, cluburile și magazinele diverse.
Vino în Marina Bay la ora 8 seara, când începe un spectaculos joc de lumini ce pune în valoare obiectivele turistice din zonă, pe care le cunoști probabil din fotografii. Iar dacă ai ocazia, mergi la piscina de tip infinity de pe acoperișul hotelului, de unde peisajele îți vor rămâne întipărite în minte pentru tot restul vieții.
Citește și: Rețetele lumii: Char Kway Teow (Singapore)
[…] două locuri de vis pe care să le explorăm împreună la toamnă, pe parcursul a 14 zile: Singapore și Bali. Un sejur în care vei avea ocazia să descoperi trei fețe ale continentului asiatic, cu […]
Ma gandeam de mult sa fac o excursie in Singapore si chiar eram in cautarea unor idei cu ce se poate vizita mai interesant. Le voi trece si eu pe acestea pe lista mea si cand voi ajunge atunci sunt sigura ca va merita din plin.