După mine, Spania e o țară care trebuie vizitată pe regiuni. Iar una dintre regiunile spaniole pe care nu trebuie să le ratezi este, desigur, Andaluzia.
Andaluzia atrage milioane de turiști anual, pe care nu-i întâmpină cu pâine și sare, ci cu istorie și soare. Sevilla, Cordoba și Granada formează „triunghiul de aur” al Andaluziei – orașe doldora de tradiții și locuri cu influențe maure, evreiești și spaniole. Dar în această pagină voi povesti despre un alt oraș andaluz care trebuie fără-ndoială trecut în itinerariul unei vacanțe în sudul Spaniei: Ronda.
Ronda, orașul coridelor
De mulți ani îmi doream să vizitez Ronda, după ce am văzut o fotografie aproape neverosimilă, cu clădiri vechi, care parcă stăteau să se prăvălească pe marginea unui canion uriaș. Așa că, în vacanța andaluză, Ronda a fost primul oraș important pe care l-am bătut cu piciorul.
Dacă vizitezi Andaluzia și vrei să ai parte și de mare, soare, plajă, recomandarea mea este să te cazezi în Malaga (sau undeva în apropiere, pe Costa del Sol – găsești multe localități la vest de Malaga: eu am stat în Fuengirola, dar la fel de bine poți alege Torremolinos, Benalmadena sau, dacă vrei un plus de lux – cu cheltuiala de rigoare – Marbella). Malaga e un punct de plecare foarte bun în vizitarea Andaluziei, el însuși fiind un oraș care trebuie văzut, iar Ronda se află la o distanță de doar 102 km, pe care, cu o mașină închiriată, îi parcurgi, pe autostradă, într-o oră.
Recomand, de altfel, să iei în calcul o variantă de tip fly + rent, adică să zbori cu Wizz Air la Malaga, apoi să închiriezi din aeroport o mașină, cu care să explorezi regiunea. Dacă nu ai chef de condus, există întotdeauna și varianta autobuzelor sau a tururilor. Cum, însă, mie îmi place prima opțiune, am închiriat o mașină și, pe parcursul unei săptămâni în Andaluzia, m-am deplasat cu ușurință oriunde am vrut: autostrăzile sunt relativ libere și timpii de deplasare sunt scurți.
În plus, ești stăpânul propriilor trasee. Pe drum spre Ronda am oprit inclusiv în Juzcar, satul ștrumfilor, despre care am povestit aici, și care face în egală măsură deliciul copiilor și al adulților.
Dacă citești pe undeva despre Ronda, dincolo de canionul spectaculos pe marginea căruia e construit, vei afla imediat că orașul acesta are o tradiție veche în privința coridelor. Nefiind un fan al acestei activități, să recunoaștem, întrucâtva barbare pentru lumea modernă, nu am luat în calcul faptul că în Ronda se află una dintre cele mai vechi arene de coride din Spania, ba chiar am ignorat faptul că Ernest Hemingway, mare iubitor de coride, a iubit Ronda tocmai pentru acest motiv (petrecându-și o parte a vieții în acest oraș) sau că, venind mai spre zilele noastre, Madonna a filmat în arena de aici, în 1994, celebrul ei videoclip Take a bow, în care un toreador făcea și dregea.
Așadar, cu scuzele de rigoare, nu m-am dus în Ronda pentru tauri, deși multă lume o face, în fiecare septembrie, pentru a lua parte la festivalul Feria Goyesca, acolo unde atât toreadorii cât și fanii lor se îmbracă în costume desprinse din tablourile lui Goya și fac mișto de bieții „Ferdinanzi” încornorați.
Ronda, unul dintre cele mai vechi orașe din Europa
Partea interesantă vine când afli că Ronda e una dintre cele mai vechi așezări din Europa. Oamenii trăiesc prin aceste locuri de vreo 30.000 de ani, în ultimii 9.000 zona fiind locuită în permanență. Primul care a declarat Ronda oraș a fost împăratul Iulius Cezar, care l-a numit Acinipo în secolul 1. Șapte secole mai târziu, invazia maurilor, sub comanda lui Tarik-ibn-Zeyad, punea orașul pe rutele comerciale, acesta schimbându-și numele în Izna-Rand-Onda. Adică… Ronda. Ruinele fostului Acinipo se pot vizita și azi, la 20 de km de orașul actual.
Mergând pe urmele istoriei, dominația islamică a luat sfârșit în Ronda în 1485, atunci când, în urma unui asediu scurt, localitatea a fost cucerită de Marchizul de Cadiz. Edificiile orașului și-au schimbat apoi rapid „orientarea”, totul luând calea creștinismului, care a început să aibă propriile puncte de reper: Plaza de Toros, cartierele Mercadillo și San Francisco.
După Inchiziția Spaniolă, lucrurile au luat o întorsătură și mai periculoasă pentru arabi, cărora li s-a pus în vedere să plece sau să se convertească. Cei care au ales a doua variantă, au fost numiți moriscos. Dar, fără a avea o viață ușoară, mulți au ales să se refugieze în munții din jur. Ca să pună și mai mult lucrurile la punct, în 1566, regele Filip al II-lea a declarat ilegală limba arabă și a interzis manifestările și obiceiurile musulmane, punând taxe grele pe comercianții moriscos. Au urmat revolte soldate cu ordinul regelui de a expulza toată populația morisco din Ronda.
La începutul secolului 19, invaziile Napoleonice au afectat grav populația din Ronda, care a scăzut la numai 5000 de locuitori. Ronda a devenit un oraș în care se adăposteau luptătorii de gherilă, apoi o mulțime de bandiți care au dat naștere nu doar la legende impresionante, ci au fost și sursă de inspirație pentru artiști ai vremii, precum Prosper Merimee sau Washington Irving.
Un oraș liniștit, cu un canion fabulos
Istoria zbuciumată nu pare a fi lăsat urme pe străzile liniștite ale Rondei. Am ajuns în Ronda într-o călduroasă zi de iulie. Mă așteptam să văd hoarde de turiști, dar probabil că toți se minunau prin alcazarurile Cordobei sau Granadei, din moment ce străzile erau mai degrabă pustii. Casele albe, în stil andaluz, cu acoperișuri de un ocru șters, leneveau sub soarele teribil.
Ronda nu e un oraș mare, iar totul se „petrece” pe o distanță de 500 metri în jurul Podului Nou (Puento Nuevo – 1793), cel mai mare care traversează impresionantul canion Tajo al râului Guadalevin, ce împarte, practic, orașul în două. Podul are o înălțime de 98 m și adăpostește sub „arca” lui o cameră care a fost, pe rând, hotel, bar, închisoare pentru a deveni în prezent un mic muzeu. Puento Nuevo face legătura între El Mercadillo – partea mai nouă a orașului – și La Ciudad, cartierul maur. O construcție care a durat 40 de ani și care a furat viețile a 50 de constructori, ale căror suflete probabil încă bântuie pe sub pod.
Evident, Puento Nuevo e principala atracție a orașului în materie de „peisaje”. Turiștii îl pot traversa la pas, minunându-se de peisajele din stânga și din dreapta lui, după cum, podul poate fi fotografiat și de la distanță, dacă te pierzi pe străduțele ce coboară din Ronda către valea râului. Fotografiile sunt spectaculoase, dar încearcă să nu te apleci prea tare, fiindcă saltul în gol ar fi, pe cât de inedit pentru ceilalți, pe atât de… mortal pentru tine.
Ce să vezi în Ronda
Grădinile Cuenca (poartă acest nume ca omagiu pentru orașul-frate al Rondei – „înrudirea” s-a făcut în 1975) oferă cel mai bun loc de unde poți fotografia podul, dar depinde și la ce moment al zilei te afli. De preferat ar fi să vii dimineața în aceste grădini sau după-amiaza în grădina casei lui Don Bosco (1.50 euro intrarea). Eu m-am nimerit pe dos, de aceea nu am prins podul în cea mai bună lumină. O altă variantă este să cobori în canion, din Plaza Maria Auxiliadora și să fotografiezi podul dinspre vechea poartă Albacara.
Oricum, coborârea în canion e aproape obligatorie, e un traseu nu neapărat foarte ușor, dar care trebuie urmat pentru a avea o perspectivă clară asupra măreției orașului construit pe buzele stâncilor.
Altfel, dacă ești un admirator de biserici, caută Santa Maria la Mayor, cea mai mare biserică din Ronda, construită inițial în secolul 14, ca moschee musulmană. Se află în Piața Primăriei și te întâmpină cu un turn impozant și o fațadă care mai degrabă amintește de o primărie decât de un edificiu al Domnului.
Dacă ești în căutare de repere turistice, mai poți vizita Palatul Mondragon, ridicat în secolul 13, despre care arheologii cred că a fost casa regelui maur Abomelik, în vremea când Ronda era capitala marelui regat Al-Andaluz. Palatul adăpostește muzeul orașului, care ia la rând epocile istorice și geologice, începând cu paleoliticul și neoliticul, continuând cu cea romană, maură și creștină, pentru a-ți face o descriere exactă asupra a cum au stat lucrurile în zonă.
Despre Plaza del Toros am vorbit deja – e privită ca o vedetă, fiind cea mai veche arenă de coride din Spania. A fost ridicată (în întregime din piatră) în secolul 18, în timpul perioadei de glorie a celebrului matador Pedro Romero, care a inventat un stil aparte de a provoca taurii. Arena nu are multe locuri – doar 5.000 – dar se laudă cu cea mai mare rueda (cercul de nisip) din lume, care are un diametru de 66 metri, cu 6 mai mulți decât cei de la Plaza Toros Las Ventas din Madrid.
Impresionante sunt și zidurile și porțile orașului, care dau o idee clară asupra faptului că Ronda era una dintre cele mai impenetrabile așezări ale vremurilor demult apuse. Zidurile se construiau pe măsură ce orașul se dezvolta și trecea prin epoca islamică. Cea mai mare și mai proeminentă poartă a orașului era Almocabar, care-și luase numele de la cimitirul arab (al-maqabir) care se afla în această parte a orașului.
Am petrecut câteva ore frumoase în Ronda, mai degrabă plimbându-mă pe străzile liniștite, decât încercând să descopăr muzee și alte locuri însemnate. E un oraș aparte și, în timp ce-i fotografiam canionul, mă gândeam cât de frumos trebuie să fie să te naști aici și, copil fiind, să bați valea râului Guadalevin, jucându-te printre terasele grădinilor Cuenca închipuindu-ți că ești un cavaler medieval care salvează prințese din turnuri de piatră.
Vizitează, așadar, Ronda, fiindcă pe lângă toate cele de mai sus e de așteptat să găsești mâncare bună (cu tapas-uri peste tot) și un vin roșu de nerefuzat (aici se face vin din vremurile romanilor), mai ales dacă nu ești cel care trebuie să conducă pe drumul spre alte minuni andaluze.
Am ajuns în Ronda după un zbor inițial până în Malaga, cu compania WizzAir, care operează zboruri săptămânale către orașul spaniol, cu plecări din București și Cluj Napoca.
Citește și despre Sevilla, orașul palatelor
Add Comment