documentare travel netflix
CulTuk TukTuk Cinefil

Cele mai bune documentare de travel și aventură de văzut pe Netflix

Probabil că ai un abonament Netflix (despre utilitatea lui vorbim cu altă ocazie). În caz că da, în cele ce urmează îți voi face câteva sugestii de documentare având ca temă călătoriile și aventura. Practic, sunt cele mai bune documentare de pe Netflix din această categorie, iar dacă ești un fan al acestui gen de show îți vor plăcea cu siguranță.

Tales by light

Tales by light a pornit de la o serie de filme scurte produse de cei de la Canon și a evoluat la ditamai parteneriatul cu National Geographic. În fiecare episod al acestui serial, care a ajuns la al treilea sezon, faci cunoștință cu câte un fotograf absolut fascinant, care te va purta în călătoria lui (sau a ei) către captarea celor mai bune instantanee cu viața sălbatică sau cu comunitățile culturale din întreaga lume.

În spatele fiecărui fotograf există două povești: cea a subiectului surprins cu camera și cea a procesului prin care a reușit să surprindă subiectul respectiv. Tales by light se concentrează pe al doilea gen de povești și, odată cu cei dintre cei mai mari fotografi ai lumii, ajungem și noi în unele dintre cele mai periculoase locuri ale planetei, precum apele pline de rechini din Bahamas sau râurile pline de șerpi anaconda din Brazilia.

Urmărește „Tales by light” aici

Jack Whitehall: Travels with my father

Acesta e unul dintre documentarele mele favorite, atât din punctul de vedere al punerii în scenă, cât și al umorului debordant pe care-l exhibă. Ajuns la al doilea sezon, Travels with my father propune călătoria unui fiu (stand-up comediantul Jack Whitehall) împreună cu tatăl său (scriitorul, producătorul și omul de televiziune Michael Whitehall). Cei doi sunt atât de diferiți, ca fire și mod de a vedea lumea și viața, încât voiajele prin țări precum Cambodgia, Thailanda, Ucraina sau Turcia nu pot genera decât situații inedite și pline de suspans sau amuzament.

Nu rata în special episodul din România și Moldova (sezonul 2), pe parcursul căruia cei doi ajung în mai multe locuri speciale, unul dintre acestea fiind cimitirul vesel din Săpânța. Cine câștigă din această permanentă luptă între conservatorul Michael și „liberalul” Jack? De fiecare dată răspunsul e surprinzător.

Urmărește „Travels with father” aici

Dark Tourist

Nu toate călătoriile trebuie să fie despre locuri frumoase și serene, pentru că, oricât de frumoasă e lumea, în frumusețea ei se ascunde întotdeauna și o latură mai întunecată. Dacă ai chef de aceasta și despre un mod interesant de a o scoate la lumină, atunci urmărește primul sezon din Dark tourist, un documentar în care David Farrier, un jurnalist neozeelandez, călătorește în jurul lumii în căutarea celor mai neobișnuite și, deseori, morbide locuri.

Documentarul explorează, de fapt, ideea unui gen de turism numit „dark tourism”. Adepții acestuia călătoresc în mod intenționat în locuri asociate cu moartea și cu lucrurile distructive. O țară decimată de război? Oho, cum să nu! O frontieră pe care e foarte periculos să o traversezi? Sigur că da, oricând! O introspecție asupra unui teritoriu radioactiv? Nicio problemă. Un documentar pentru cei care simt că au o existență prea „luminată” și vor să arunce o privire asupra laturii pesimiste a lumii.

Urmărește „Dark Tourist” aici

Under an Arctic sky

Probabil că atunci când vine vorba de surfing, Islanda nu e primul loc care-ți vine în minte. Dar oamenii sunt făcuți să îndrăznească, așa că Under the Arctic sky e despre șase surferi neînfricați care merg să facă surfing în largul coastelor Islandei. Nimeni nu a mai făcut asta înaintea lor (vikingii nu știau să facă surfing, sunt sigur că, în caz contrar, ar fi băgat câteva ture) și dacă ai impresia că e o treabă ușoară, te înșeli. Cu atât mai mult te vei simți bine privindu-i, cu cât o faci din confortul propriei canapele. Iar dacă te „mănâncă” să încerci… mai gândește-te o dată: poți vedea aurora boreală și în alte condiții.

Urmărește „Unde the Arctic sky” aici

Mountain

Oamenii și-au dorit dintotdeauna să urce pe munți ba, mai mult, să o facă pe cei mai înalți munți ai lumii. De unde vine această dorință care pentru unii este de nestăvilit? O întrebare pe care o dezvoltă și la care încearcă să găsească răspunsuri documentarul Mountain realizat de regizoarea Jennifer Peedam și de fotograful montaniard Renan Ozturk. Cele mai impresionante vârfuri muntoase ale planetei într-un film mai degrabă ca o trăire inspirațională decât ca o experiență educațională. Iubitori ai muntelui, la atac!

Urmărește „Mountain” aici

Somebody feed Phil

Deși s-ar putea spune că e mai degrabă o serie legată de mâncare (care ar face obiectul unui grupaj diferit) am inclus Somebody feed Phil aici pentru că, deși personajul pune mâncarea în centrul călătoriilor sale, am privit trăznăile lui mai degrabă prin ochii unuia care caută să descopere locuri, nu bucate.

Phil Rosenthal e atât de idiot, cu tot cu zâmbetul lui stupid și cu comportamentul copilăresc, încât dacă la început poate părea extrem de antipatic, descoperi că, de fapt, tipul e delicios. Ideea seriei (ajunsă la al doilea sezon – îl vom vedea în curând și pe-al treilea) este că lui Phil îi e foame continuu și că tot ceea ce trebuie să facă oamenii din jurul lui este să-l hrănească, moment în care el devine fericit. Philip Rosenthal este un scriitor și producător american, autor al sitcom-ului de succes Everybody loves Raymond.

Urmărește „Somebody feed Phil” aici

The Kindness Diaries

Leon Logothetis, un fost broker londonez transformat în prezentator TV, scriitor și speaker motivațional, renunță la costum și la bani pentru a încerca să schimbe lumea. Misiunea lui e să călătorească de-a lungul și de-a latul planetei fără un șfanț în buzunar, încercând ca transportul, cazarea și masa să-i fie asigurate doar prin bunătatea și generozitatea oamenilor pe care-i întâlnește. Doar că în The Kindness Diaries e vorba despre mai mult decât ideea unui individ de a încerca să călătorească gratis. Atunci când primește ceva, Leon face totul pentru a da altceva în schimb. Iar în asta constă esența show-ului.

Urmărește „The Kindness Diaries” aici

Citește și: 7 citate de călătorie, care săți inspire următoarea plecare

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!