Europa Lumea lui Eddie

Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (8): Telavi, mânăstirea Alaverdi, cetatea Gremi, casa lui Chavchavadze și ceața din Sighnaghi, orașul iubirii

Kakheti nu a fost numai despre vinuri, chiar dacă este regiunea viticolă principală a Georgiei. Pe drumul spre Lacul Kvareli, unde aveam să ne cazăm într-un încântător hotel de pe marginea lui (Kvareli Lake Resort), ne-am oprit pentru o oră în Telavi, un orășel ce părea să doarmă la primele ore ale dimineții, în aerul semi-înghețat de februarie.

Lake Kvareli Resort

Telavi și copacul matusalemic

Telavi este, de fapt, principalul oraș și centrul administrativ al regiunii Kakheti, cu o populație de 20.000 de locuitori și cu o istorie care datează din Epoca de Bronz. Scurtul popas în centrul său a însemnat în primul rând o sesiune în care am admirat un copac imens, despre care am aflat că are aproape 900 de ani și pe care dacă reușești să-l cuprinzi, împreună cu prietenii, îți va îndeplini o dorință. Am vizitat (la exterior) Palatul lui Irakli și ne-am energizat apoi într-o cafenea din centru, în care proprietarii erau mari iubitori de muzică veche, dovadă felul în care-și decoraseră localul dar și entuziasmul în privința acordurilor anilor 60-70.

Centrul localității Telavi

Casa Prințului Chavchavadze 

Imediat după vizita la podgoria Shumi din Tsinandali, ne-am oprit la porțile unui parc imens, în mijlocul căruia trona o casă impunătoare, de fapt un adevărat conac. Este casa memorială a Prințului Alexander Chavchavadze (1786 – 1846), inițiatorul romantismului georgian, general de armată și una dintre cele mai erudite figuri ale începutului de secol 19. Chavchavadze a fost un cunoscut scriitor, poet, translator, poliglot și, nu în ultimul rând, moșier. Această casă devenise în prima jumătate a secolului 19 centrul vieții intelectuale a Georgiei și locul de întâlnire a marilor nume artistice și sociale ale țării. Acordurile primului pian din Georgia s-au făcut auzite în casa lui Chavchavadze. Poeți precum Pușkin și Lermontov, scriitori precum Alexander Dumas tatăl și compozitori precum Alexander Griboedov au petrecut și au locuit în această casă care în zilele noastre găzduiește expoziții, concerte, cursuri diverse și evenimente literare.

Conacul lui Alexander Chavchavadze

Casa – în interiorul căreia nu ai voie să faci fotografii – e de o eleganță specială, fiecare obiect având o poveste aparte, care te copleșește pe loc, chiar dacă apriori nu știi cine a fost acest Chavchavadze și familia lui nobilă. Grădina ce înconjoară casa memorială este un alt loc încântător. Am ieșit la un moment dat într-un pridvor lateral al casei, în fața căruia erau difuzoare din care se auzea o muzică simfonică liniștitoare, ce se revărsa către grădină. Am înțeles că vara parcul e plin de plante exotice înflorite. Se spune că există aici o „cărare a iubirii” iar dacă îndrăgostiții pot păși pe ea cu ochii închiși, împreună, vor fi fericiți pentru tot restul vieții.

Și pentru că acest adevărat palat se află în mijlocul ținutului vinurilor, era imposibil ca el să nu aibă și o cramă. Colecția de vinuri a lui Chavchavadze numără peste 15.000 de sticle, cea mai veche datând din 1814. Iar faptul pentru care casa arată atât de bine este fiindcă în anul 2008 complexul (care mai cuprinde un hotel și o cafenea) a intrat sub patronajul grupului de investitori Silk Road, care a restaurat totul investind peste 12 milioane de dolari. La alții se poate, fiindcă există respect pentru istorie și pentru ceea a ce are de transmis istoria contemporaneității.

Cetatea Gremi și biserica Alaverdi

Două repere istorice am mai bifat în regiunea Kakheti. Primul dintre ele a fost cetatea Gremi, o fortăreață de cărămidă, construită în secolele 15-16 și aflată la 20 km de Telavi, care se poate „lăuda” că a fost capitala regiunii din 1466 în 1672 și în al cărui turn m-am  urcat pentru a vedea peisajul frumos.

Cetatea Gremi

Al doilea – biserica Alaverdi, o catedrală construită la începutul secolului 11, când Georgia intra într-o perioadă de înflorire culturală și politică, de către regele Kvirite de Kakheti. Pentru circa o mie de ani, Alaverdi a rămas, cu cei 50 de metri ai săi, cea mai înaltă biserică din Georgia. Care a fost distrusă în mod repetat, prima ei restaurare având loc hăt, în secolul 15 iar a doua trei secole mai târziu, după ce a fost distrusă de un cutremur. Alaverdi e un complex fortificat, a cărei măreție o simți deîndată ce-i treci pragul, care mai include o sală de mese medievală, o clopotniță și un palat de vară. Pe pereții catedralei încă se văd fragmente de picturi din secolele 9, 15 și 17.

Biserica Alaverdi

Înainte de întoarcerea în Tbilisi și plecarea spre București, am ajuns și în Sighnaghi, supranumit „orașul iubirii”, pe care-l văzusem în diverse materiale de pe internet ca fiind un loc fermecător, despre care mulți spun că este cea mai frumoasă localitate din Kakheti. Din păcate, însă, în Sighnaghi ne-a întâmpinat o ceață cum nu mai văzusem de mult, care te împiedica să vezi orice pe o distanță mai mare de cinci metri. Am rămas cu un prânz delicios luat la un restaurant de lângă Primărie și cu vaga idee că, într-adevăr, orașul creat de regele Erekle al II-lea ca refugiu împotriva atacurilor persane, are un mare potențial turistic, cu priveliști de vis către valea Alazani și, mai departe, spre Munții Caucaz, cu o arhitectură de secolele 18-19, în stil italian. Cât despre supranumele localității, care este înconjurată de un zid de apărare lung de 4 kilometri, cu 23 de turnuri și 6 porți, pe care se poate merge, acesta provine de la faptul că orașul e preferat de cuplurile de îndrăgostiți, care vin aici special pentru a se căsători, în orice zi a săptămânii, la orice oră din zi.

După o săptămână de colindat prin Georgia am realizat că așteptările mi-au fost depășite de această țară superbă. Georgia nu e o destinație exotică. Nu e un loc în care rămâi cu gura căscată. Georgia e ca un prieten nou pe care-l simți alături de tine din primele minute. Un prieten care îți împărtășește bune și mai puțin bune, un prieten cu care mănânci, bei și te bucuri cot la cot, simțind cum te pătrunde frumusețea vieții. Dacă ai ocazia, mergi în Georgia! Eu m-aș întoarce oricând.

Deplasarea în Georgia a fost realizată cu sprijinul Level Tour.

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (1): Tbilisi, capitala magiei eclectice

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (2): Mâncarea georgiană

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (3): Muzeul lui Stalin din Gori

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (4): Uplistsikhe, orașul din peșteri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (5): Vechea capitală Mtskheta, Catedrala Svetitskhoveli, Mânăstirea Jvari și castelul Ananuri

Citește Georgia – călătorie în țara vinului și-a prieteniei (6): Gudauri, perla iernilor georgiene

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!