Europa

22 de insule grecești din care să alegi destinația viitoarei tale vacanțe

În mod cert, Grecia este în topul primelor trei destinații de vacanță ale românilor. Am îndrăzni să o așezăm chiar pe primul loc (în special după scăderea de „turație” a Turciei) dar… acest lucru e mai puțin important. Frumusețea Greciei e incontestabilă iar cele care îi dau o strălucire aparte sunt insulele.

În mod cert, Grecia este în topul primelor trei destinații de vacanță ale românilor. Am îndrăzni să o așezăm chiar pe primul loc (în special după scăderea de „turație” a Turciei) dar… acest lucru e mai puțin important. Frumusețea Greciei e incontestabilă iar cele care îi dau o strălucire aparte sunt insulele. Numărul, diversitatea și amplasarea lor – în Marea Egee sau în Marea Ionică – le transformă în tot atâtea posibilități de alegere atunci când ne gândim la vacanța de vară.

Nu am vizitat toate insulele Greciei dar am fost în multe dintre ele și, inclusiv în baza unei documentări suplimentare, suntem în măsură să-ți prezentăm cele mai frumoase 22 de insule grecești dintre care să alegi una ca destinație pentru viitoarea ta vacanță. După ce le parcurgi, te rugăm să ne lași un comentariu în care să ne spui care este favorita ta și de ce.

22 Skopelos

skopelos town
Skopelos Town

Cea mai mare insulă din arhipelagul Sporadelor, aflat în Marea Egee, Skopelos e acoperită de dealuri stâncoase și e mărginită de plaje cu pietricele. Pe insulă există o singură șosea mai mare care duce în principalul oraș, în care există și majoritatea posibilităților de cazare. În Skopelos s-au filmat multe dintre scenele musicalului Mamma Mia, în care au jucat Meryl Streep și Pierce Brosnan, fapt ce a pus-o pe harta turistică, deranjându-i un pic farmecul oferit de o liniște imperturbabilă.

Skopelos e o insulă verde, lucru pe care-l constați încă de la intrarea în port. Pe Skopelos sunt 365 de biserici și schituri, câte unul pentru fiecare zi a anului. Poți vizita Skopelos Town, portul în care să înveți câte ceva despre istoria insulei, apoi, desigur, trebuie să te bucuri de plajele ei. Printre cele mai frumoase – Panormos, Kastrani (cea care apare în Mamma Mia), Millia, Glossa, etc. Iar dacă ții morțiș să vezi și biserica în care s-a filmat nunta din film, aceasta este Agios Ioannis și se află la 100 m deasupra nivelului mării, pe o stâncă ce pare că se prăvălește în apă. Durează 10 minute până ajungi la ea dar priveliștile ce ți se oferă de acolo sunt minunate.

Cum se ajunge din România în Skopelos: Cel mai apropiat aeroport este cel din Skiathos. Dacă găsești un charter de Skiathos, iei apoi un feribot cu care mai faci 15 minute sau o barcă de viteză, care te duce mai repede. Prețurile sunt pe la 10-15 euro / sens. Dacă nu, cel mai bine mergi cu mașina până în orașul Volos, de unde iei feribotul direct către Skopelos. Prețurile nu sunt tocmai mici, un drum dus-întors te va costa 240 euro pentru două persoane și o mașină.

21 Ios

insula ios

Ios a devenit în ultimii ani unul dintre polii distracției din insulele grecești. Cel mai bun mijloc pentru a explora această insulă ce face parte din arhipelagul Cicladelor (în nordul insulei Santorini) este pe două roți: cu bicicleta sau cu scuterul. Sau, în părțile ei deluroase, cu tradiționalul măgăruș. Explorează-i plajele și zonele ascunse, salută-l pe Homer când treci pe lângă mormântul lui și stabilește-ți cartierul general în Chora, capitala și, în fapt, unicul sat de pe insulă. Chora are un amplasament amfiteatric, care-ți oferă peisaje frumoase asupra mării iar plajele din jurul ei sunt principalele zone de atracție de aici: Milopotas, Manganari, Agia Theodoti, Gialos, Koumbara etc. Plajele din Ios sunt considerate unele dintre cele mai bune din Grecia pentru înotători. Mylopotas și Ormos sunt cele mai aglomerate, din cauza proximității portului și a faptului că există multe baruri și centre de sporturi acvatice însă sunt multe plaje pustii, pe care nu vezi țipenie de om și care merită căutate.

Cum se ajunge din România în Ios: Pe Ios nu există aeroport. Ajungi în Atena cu avionul (sau cu mașina personală), apoi iei unul dintre numeroasele feriboturi care te vor duce în circa 7 ore pe Ios. Există și posibilitatea de a lua bărci de viteză (dacă nu ești cu mașina) iar prețurile variază, în funcție de mijlocul de transport ales, dar un drum dus-întors pentru o persoană, cu mașina personală inclusă, este undeva în jur de 300 euro. O altă variantă, mai accesibilă, este să iei un charter pentru Santorini, apoi o barcă sau un feribot pentru Ios.

20 Amorgos

Amorgos face și ea parte din arhipelagul Cicladelor, aflat în Marea Egee, fiind cea mai nord-estică dintre insulele acestui arhipelag și cea mai apropiată de cel al Dodecaneselor. Insula e cunoscută pentru pitorescul ei și pentru plajele frumoase, fiind ideală pentru cei care caută liniștea și relaxarea. A ajuns în lumina reflectoarelor odată cu filmul lui Luc Besson, Le Grand Bleu ( The Big Blue), multe dintre superbele scene ale peliculei fiind filmate aici. Amorgos e o insulă nu foarte vizitată de către turiști, nici măcar în sezonul de vârf.

amorgos
Chora, Amorgos

Cel mai important obiectiv turistic este Mânăstirea Panagia Hozoviotissa, o construcție aproape ireală, realizată în stâncă. Drumul de la mânăstire duce în micul golf Agia Anna, o plajă pustie cu ape turcoaz. Nu rata nici vizita în satul Chora (capitala aflată în mijlocul insulei), în care te întâmpină tradiționalele mori de vânt grecești, un castel venețian și câteva biserici foarte vechi. Amorgos e un loc perfect și pentru iubitorii de drumeții, multe dintre drumuri ducând către plaje frumoase, precum Mousos, Agia Anna și Agios Pavlos.

Cum se ajunge din România în Amorgos: Cu feribotul, din portul Pireu, după o călătorie de peste 7 ore. Sau cu un feribot dintr-o insulă învecinată. Cel mai apropiat aeroport este în insula Naxos.

19 Naxos

Probabil cea mai verde insulă din arhipelagul Cicladelor, Naxos e de o frumusețe incredibilă, căpătându-și reputația de Hawaii a Greciei. E înconjurată de aproape 100 km de plaje albe, în total contrast cu apa limpede. Îndemnul legat de Naxos este să faci precum Dyonisos, zeul vinului: să găsești o fecioară din partea locului, să te măriți cu ea și să te stabilești aici. Dacă nu, măcar adu-ți propria zeiță în acest splendid decor, fiindcă insula e una dintre cele mai bune pentru o vacanță romantică. Și tocmai datorită legendei lui Dyonisos, se știe faptul că pe Naxos se produce vin cunoscut pentru calitatea lui foarte bună.

naxos

Vântul de pe coasta vestică a Naxosului e ideal pentru iubitorii sporturilor acvatice, cele mai bune plaje pentru windsurfing și kitesurfing fiind Orkos, Agios Georgios și Laguna. Cei care vor să cunoască istoria insulei sunt invitați la o plimbare prin Kastro, cel mai vechi cartier din Naxos Town, cu ale lui clădiri de piatră, străzi pavate și arcade, care datează din perioada venețiană. O experiență autentică ai și dacă vizitezi satele din centrul insulei, adevărate giuvaieruri – Apiranthos, Halki, Filoti și Potamia, pitorești și „verzi”. Portara, poarta de marmură, este simbolul insulei și îl vei remarca imediat la intarea în port, o rămășiță a templului lui Apollo, din secolul 6 î.Hr. Nu rata nici distileria de lichior de lămâie din Vallindras, mânăstirea Kalamitsia și Templu lui Dimitrie.

Cum se ajunge din România în Naxos: Cu avionul sau cu mașina până în Atena, apoi cu feribotul, din portul Pireu. Din Atena poți lua și o cursă internă, cu Aegean, fiindcă pe Naxos există aeroport. Cu cel mai ieftin feribot parcurgi distanța în circa 6 ore.

18 Milos

Milos este o insulă vulcanică din grupul Cicladelor, care și-a câștigat o reputație internațională ca fiind un adevărat hotspot pentru turiștii din întreaga lume datorită faptului că e înconjurată de ape de culoare turcoaz. Supranumită și „insula culorilor”, Milos este, totuși, relativ liniștită, în comparație cu vecinii săi (în special Santorini), propunând peisaje nealterate și câteva locuri interesante de vizitat.

Milos
Ape turcoaz în jurul insulei Milos

Capitala Milosului este localitatea Plaka, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe insulă, cu o arhitectură cicladică ce se întinde pe un deal înalt de 220 m. Cele mai frumoase priveliști le vei avea dacă urci până la castelul venețian ce datează din secolul 13, pe drum neuitând să vizitezi bisericile Ypananti și Korfiatissa.

Un alt loc foarte vizitat în Milos este Sarakiniko, situat în partea de nord-est a insulei, un peisaj selenar înconjurat de stânci de culoare albă și de mici peșteri, de unde se pot vedea insulele vecine Sifnos și Kimolos. Anticul oraș Fylakopi, catacombele din satul Tripiti, teatrul antic și celebra statuie fără brațe Venus din Milo, pitorescul sat Klima, plaja Agios Sostis și sătucul de pescari Pollonia sunt ale lucruri de văzut și făcut în frumoasa insulă Milos.

Cum se ajunge din România în Milos: Avionul (sau mașina) până la Atena, apoi feribotul (cca 6 ore) sau barca de viteză (maxim 3 ore) sau un zbor intern Atena – Milos (40-60 euro, dacă e luat din timp).

17 Patmos

insula Patmos
Insula Patmos

Se presupune că Patmos (aflată în sud-vestul Mării Egee, în grupul Dodecaneselor) este insula în care a fost exilat de către romani apostolul Ioan și în care acesta a scris Apocalipsa într-una dintre peșterile ei, intrate astăzi în Patrimoniul UNESCO. Revista Forbes a votat-o nu demult drept cel mai idilic loc din Europa iar argumentele sunt destul de multe, de la numeroasele biserici la plajele superbe.

De altfel, Patmos e cunoscută ca fiind una dintre cele mai religioase insule grecești, fiind pătrunsă de un vibe spiritual deosebit, care o pune în atenția pelerinilor creștini-ortodocși ce vin să vadă mânăstirea apostolului Ioan și Peștera Apocalipsei. Acestea două sunt și cele mai importante obiective turistice din Patmos dar într-o vacanță aici trebuie să vezi satele Chora și Skala dar și plajele Skala, Agriolivado și Kambos.

Cum se ajunge din România în Patmos: poți lua un charter până în insula Kos, apoi feribotul.

16 Hydra

Hydra, parte a arhipelagului insulelor Saronice, este una dintre cele mai pitorești insule grecești, fiind accesibilă în numai două ore cu feribotul din Atena. Cel mai special lucru legat de Hydra este că pe insulă nu e permis accesul autoturismelor, transportul făcându-se pe jos, cu măgărușii sau cu bărcile și taxiurile de apă.

Hydra Town
Hydra Town

Orașul Hydra își vrăjește vizitatorii cu casele elegante, din piatră gri, cu acoperișuri roșii, care se întind pe un deal. Drumurile duc către vechile conace și către mânăstirile din mijlocul insulei. Vizitează catedrala Hydra și muzeul acesteia, cinează intr-o tavernă tradițională din satul Kamini, care propune și o mică plajă cu pietricele, savurează un souvlaki în restaurantul Pirofani, stai la soare pe una dintre plajele Hydroneta, Kamini, Vlychos, Plakes, Mandraki sau Bisti.

Cum se ajunge din România în Hydra: cu avionul sau mașina până în Atena, apoi cu feribotul, în maxim 2 ore. Se poate ajunge și cu mașina – circa două ore și jumătate din Atena, pe șoseaua Attica, apoi un drum de 10 minute cu taxiul pe apă.

15 Folegandros

O altă insulă din arhipelagul Cicladelor, de o frumusețe naturală aparte, aflată între Paros și Santorini. Deși se află în apropierea celei mai populare insule grecești, Folegandros a reușit să-și păstreze caracterul tradițional și performanța de a nu fi invadată de către turiști. Arhitectură cicladică, priveliști care-ți taie răsuflarea , plaje aproape virgine – iată principalele lucruri cu care Folegandros se promovează în special în rândurile cuplurilor romantice dar și ale familiilor.

Folegandros
Insula Folegandros

În Folegandros ai de vizitat sate pitorești și plaje șarmante. Chora este localitatea pe ale cărei străzi trebuie să te pierzi în căutarea bisericii Panagia, aflată pe vârful dealului. Kastro, cartierul venețian din Chora, este cea mai frumoasă zonă a orașului. Cât despre plaje, Katergo și Agali sunt cele mai bune, cu peisaje încântătoare și ape cristaline.

Cum se ajunge din România în Folegandros: iei un charter până în Santorini, apoi un feribot până în Folegandros. Dacă nu, feribotul din Atena (6-8 ore). În Folegandros nu există aeroport.

14 Paros

Paros e una dintre cele mai populare insule Ciclade, o adevărată perlă a Mării Egee, pe care turiștii care aleg croazierele o vizitează de regulă înainte de a ajunge în Santorini. Insula e ideală pentru tineri, cupluri romantice și familii iar punctele ei de interes sunt satele tradiționale – Naoussa, Parikia (principala localitate) și Lefkes, cu case albe și biserici cu turle albastre, precum și plajele din partea de sud-est – Golden Beach și New Golden Beach, foarte populare printre surferi. O excursie de o zi de pe insulă se poate face pe micuța dar frumoasa Antiparos, care are, la rândul ei, o atmosferă aparte.

Paros
Naoussa, în Paros

Insula e împânzită de mânăstiri, cea mai frumoasă și mai importantă dintre ele fiind mânăstirea bizantină Eketontapyliani, supranumită „mânăstirea cu o sute de uși”. O altă mânăstire frumoasă este Logovarda. Castelul Parikia a fost ridicat în anul 1260 de către venețieni, astăzi fiind unul dintre locurile de vizitat în capitala Parikia.

Cum se ajunge din România în Paros: Cu avionul sau mașina până în Atena, apoi cu feribotul din Pireu, după o călătorie care durează circa 5 ore sau cu bărcile de viteză (3 ore). Paros e conectată și cu alte porturi, prin urmare dacă ajungi în Naxos, Samos, Ios, Rhodos etc, poți lua un feribot către Paros. În Paros există aeroport (la 9 km de Parikia), așadar poți lua o cursă internă pe ruta Atena – Paros.

13 Alonissos

Alonissos e o insulă micuță, ce face parte din arhipelagul Sporadelor, un loc ideal pentru cei care caută o vacanță liniștită și relaxantă, cu peisaje frumoase și plaje fantastice. Cele mai frumoase plaje din Alonissos sunt Agios Dimitrios, Chrissi Milia și Glyfa iar unul dintre principalele obiective trebuie să fie Parcul Marin al Sporadelor de Nord, care adăpostește o specie rară: foca-călugăr. Frumoasele păduri de pini din Alonissos îndeamnă turiștii la drumeții, pe jos sau cu bicicleta.

Alonissos

Alte locuri de vizitat în insula Alonissos sunt Peștera Albastră, localitățile Chora (capitală până la cutremurul din 1965, care a distrus-o aproape complet), capitala Patitiri și Votsi.

Cum se ajunge din România în Alonissos: Ajungi în Volos cu mașina, apoi iei feribotul, trecând de Skiathos și Skopelos, o distanță care se parcurge în 5 ore și jumătate. Insula nu are aeroport.

12 Kos

insula Kos

Insula Kos e situată în apropierea coastelor Turciei, în estul Mării Egee, fiind a doua insulă ca popularitate din grupul Dodecaneselor, după Rhodos. Datorită mărimii sale, Kos păstrează un echilibru în exploatarea potențialului turistic, unele zone fiind foarte bine organizate, în vreme ce altele mai au până a ajunge la un nivel decent. Capitala Kos Town este un mix între arhitectura venețiană și cea otomană, având câteva locuri interesante de vizitat, precum Castelul medieval, o piață antică, Odeonul Roman și celebrul Askleipieion, un antic centru de sănătate, aflat în apropierea orașului (Hipocrate, părintele medicinei, s-a născut în Kos). Cele mai importante obiective sunt situate pe coasta de sud a insulei, aici fiind incluse Kardamena și Kefalos.

Tot în sud se află, de altfel, și cele mai frumoase plaje de nisip. Și dacă tot am amintit de plaje, cele mai bune sunt Mastichari, Thermes, Kefalos, Lambi, Marmari, Kardamena. Alte locuri de vizitat în Kos sunt castelul venețian Antimachia, castelul Nerantzia, Casa Romana, Muzeul Arheologic, moscheea otomană.

Cum se ajunge din România în Kos: cu charter direct.

11 Samos

Samos, locul de naștere al matematicianului Pitagora, una dintre cele mai populare insule din Grecia, care are câte ceva pentru fiecare. Aflată în apropierea coastei Turciei (cumva vizavi de Kușadasî) – pe timp de vară există o rută de transport direct între cele două), Samos e o insulă verde, cu o istorie îndelungată, pe care găsești situri arheologice ce datează din vremuri antice, precum Templul Herei și Tunelul lui Eupalinus. Un alt loc interesant de vizitat în Samos este mânăstirea Panagia Spiliani, localizată mai sus de Pythagorion.

insula Samos
Insula Samos

Capitala insulei Samos este Vathi dar și alte localități merită vizitate, în special Kokkari, Pythagorion, Karlovassi și Heraion. Cele mai frumoase plaje din Samos sunt Tsamadou, Agio Konstantinos, Potoiaki și Lemonakia, dar pe Samos găsești multe plaje, unele dintre ele aproape pustii. Samos este cunoscută și pentru vinul de bună calitate, care se produce aici din vremuri străvechi.

Cum se ajunge din România în Samos: Cu mașina până în Kușadasî, apoi cu feribotul. Cu avionul, via Atena. Cu feribotul din Pireu (cca 9 ore) sau din Kușadasî, după ce ai ajuns acolo cu un charter.

10 Skiathos

Skiathos e cea mai vizitată (și cea mai stilată) insulă din arhipelagul Sporadelor, având avantajul că e și cea mai apropiată de coastă. Este cunoscută pentru plajele de nisip, vegetația bogată, cu păduri de pini, și viața de noapte plină de culoare. În Skiathos ar fi de văzut castelul medieval (din nord), casa Papadiamantis (un important scriitor grec, născut aici), peninsula Bourtzi, mânăstirea Evangelistria, peșterile marine din nordul insulei.

skiathos
Skiathos (Foto: dimitrisvetsikas1969)

În sud, vedetele sunt plajele (sunt peste 60 de plaje în Skiathos) : Koukounaries (declarată nu demult drept a treia cea mai frumoasă plajă a Mediteranei), Banana, Agia Paraskevi, Kanapitsa sunt cele mai frumoase. Capitala insulei este orașul Skiathos, cea mai mare localitate, o stațiune modernă, care oferă facilități excelente pentru turism. Orașul este relativ nou, fiind construit în jurul anilor 1829-1830 pe locația vechii așezări. Cea mai importantă atracție turistică din zonă este portul, care a jucat un rol hotărâtor în destinul orașului de-a lungul secolelor. În prezent este un liman popular pentru iahturi și ambarcațiuni, care dau un aer cosmopolit insulei.

Cum să ajungi din România în Skiathos: cu charterul sau cu mașina până în Volos, apoi cu feribotul. Poți lua feribotul și din Salonic.

9 Thassos

Preferata românilor atunci când vine vorba de insulele grecești, poate și datorită faptului că este cea mai accesibilă cu mașina – practic, trebuie să traversezi Bulgaria și ai ajuns în „insula de smarald”. Dincolo de asta, însă, Thassos chiar este o insulă superbă, cu plaje excelente și plină de vegetație. Aflată în nordul Mării Egee, foarte aproape de coastă, Thassos nu oferă doar mare, zona centrală fiind suficient de muntoasă încât să poată fi explorată și din punct de vedere turistic. Satele de munte din Thassos sunt foarte pitorești – îți recomandăm, de pildă, o vizită în Kastro, satul semi-părăsit, de unde vei avea parte de priveliști fantastice asupra insulei.

Cărările pentru drumeții duc către castele aflate în ruină, dealuri și peșteri. Cele mai interesante locuri de vizitat din Thassos sunt Antica Agora (aflată mai sus de Limenas, unde se află vestigiile vechiului oraș Thassos) și mânăstirea Arhanghelului Mihail (cu o arhitectură specială, situată pe un deal în Livadi). Cele mai frumoase plaje din Thassos sunt Golden Beach, Paradise Beach, Alyki, Makriamos, Glykadi și multe altele. Nu rata tavernele din portul (și capitala) Limenas și nici alte sate precum Theologos, Limenaria sau Kaliraki.

8 Lefkada

porto katsiki lefkada
Plaja Porto Katsiki din Lefkada

Din punctul nostru de vedere, Lefkada e una dintre cele mai frumoase insule grecești. Deși unii spun că nu e chiar o insulă, fiind legată de continent printr-un tunel subacvatic și un pod (practic, nu e nevoie de feribot ca să ajungi în Lefkada). Și totuși, această insulă, așa cum o considerăm, din Marea Ionică, situată la nord de Kefalonia și la sud de Corfu, este considerată drept „caraibele” Greciei, având câteva plaje absolut fabuloase.

E un loc perfect pentru familii și copii dar și pentru amatorii de surfing și kiteboarding, având câte ceva pentru fiecare. În partea de nord sunt cele mai frumoase plaje, fiecare diferită și cu propria personalitate – Porto Katsiki, Egremni (din păcate, distrusă în bună parte de un cutremur recent), Kathisma, Agios Ioannis etc, iar în cea de sud, în jurul localităților Nidri, Vassiliki, Sivota, se află restaurantele, tavernele, discotecile.

Câteva dintre locurile de vizitat în Lefkada sunr castelul medieval Santa Maura, cascadele de lângă Nidri, mânăstirea Faneromeni, Muzeul Fonografurilor (din capitala Lefkada) și satul Vassiliki, acolo unde surferii găsesc cel mai bun vânt pentru a-și împlini pasiunea.

Cum se ajunge din România în Lefkada: cu mașina personală. În Lefkada nu există aeroport.

7 Kefalonia

Kefalonia este cea mai mare insulă din Marea Ionică și a șasea ca mărime a Greciei. Dar nu mărimea este punctul forte al Kefaloniei ci șarmul ei irezistibil, care înglobează lacuri generoase și munți înalți, o gastronomie specială, plaje exotice, sate pitorești. Ani de zile a fost cunoscută drept o destinație pentru familii iar în prezent nu este chiar atât de aglomerată precum altele.

kefalonia
Insula Kefalonia

Cele mai frumoase plaje sunt Myrtos (cea mai celebră întindere de nisip a insulei, cu nisip alb și apă turcoaz, delimitată de stânci înalte), Antisamos, Makris Gialos, Skala, Lourdas etc. Nu degeaba, Kefalonia a fost aleasă pentru filmările producției Captain Corelli’s Mandolin.

Pe lângă plajele superbe, pe această insulă ai o mulțime de lucruri de văzut și făcut: țestoasele Loggerhead, din golful Argostoli, senzaționalul lac subteran Melissani, peșterile Drogarati, localitatea Fiskardo (supranumită St. Tropez-ul Greciei), Agia Efimia, Castelul Sf. Gheorghe, farul din Argostoli, satele Assos și Sami.

Cum se ajunge din România în Kefalonia: cu mașina până în Lekfada, apoi cu feribotul din Vassiliki în Fiskardo (o oră). Sau cu charterul.

6 Corfu

Corfu soarece
Mouse Island

În fiecare vară, Corfu atrage mii de turiști din Europa, insula din nordul Mării Ionice fiind una dintre favoritele acestora, în ciuda faptului că, pe alocuri, pare să-și fi trăit perioadele de glorie, fiind una dintre primele insule ale Greciei deschise pentru turism. Monumentele istorice și religioase, satele pitorești, frumusețea naturală și ospitalitatea localnicilor fac dintr-o vacanță în Corfu una memorabilă.

Capitala Corfu Town e o adevărată bijuterie, având multe monumente și clădiri din epoca medievală, între care se remarcă Vechea Fortăreață, Noua Fortăreață, promenada Liston și biserica Sf. Spiridon, protectorul insulei. Nu rata cartierul Kanoni, aflat un pic în afara orașului, de unde ai peisaje superbe către Insula Șoarecelui și nici capela mânăstirii Panagia Vlacherna. Alte locuri impresionante din Corfu sunt Palatul Achilleion, mânăstirea Paleokastritsa și Fortăreața Angelokastro. Cât despre plaje, cele mai frumoase și mai bune sunt Paleokastritsa (cea mai cunoscută), Agios Gordios, Glyfada, Myrtiotissa și Nissaki.

Cum se ajunge din România în Corfu: cu mașina sau cu charterul.

5 Zakynthos

Navagio Zakynthos
Plaja Navagio

Ai văzut de un milion de ori poza cu plaja Navagio și epava aferentă și parcă tot nu te-ai sătura de frumusețea acestei imagini care a devenit marcă înregistrată pentru Zakynthos. Dar insula din Marea Ionică nu e vizitată doar pentru Navagio și epava ei. Despre țestoasele caretta-caretta, care vin pe plajele de aici să-și depună ouăle, a auzit multă lume. La fel, despre Peșterile Albastre, care se înlănțuie de-a lungul coastei spre bucuria celor care le vizitează dintr-o barcă.

Zakynthos (sau Zante, cum i se spune local) e o insulă superbă aflată la sud de Kefalonia, cunoscută pentru lucrurile de mai sus dar și pentru plajele superbe și viața de noapte suficient de provocatoare pentru a atrage tinerii turiști. Cele mai frumoase întinderi de nisip sunt Vassilikos, Gerakas, Spiantza, Porto Zoro, Agios Nikolaos, Kalamaki și altele din sudul insulei, acolo unde poți vedea și broscuțele țestoase. Iar alte locuri de vizitat în Zakynthos sunt capitala Zakynthos Town, insulița Marathonisi (în Golful Laganas), mânăstirea Anafonitria (în partea de nord-vest), podul venețian din Argassi.

Cum se ajunge din România în Zakynthos: Cu charterul sau cu mașina (1200 km), incluzând feribotul luat din Killini (o oră și jumătate).

4 Mykonos

Mykonos se bate cu Santorini pentru titlul de „regină a Cicladelor” și chiar dacă știe că lupta e pierdută din start, pune pe masă câteva argumente solide care o aduc pe locul întâi măcar atunci când vine vorba despre capitala distracției insulare a Greciei. Vrei petreceri în vacanță? Alegi Mykonos și ai rezolvat problema. În Mykonos Town găsești unele dintre cele mai bune baruri și cluburi de noapte din insulele grecești. O atmosferă cosmopolită, o viață de noapte fierbinte și câteva plaje superbe – iată cu ce atrage Mykonos mii de turiști în fiecare sezon.

Mykonos
Insula Mykonos

Dincolo de acestea, însă, sunt multe lucruri de văzut și făcut în Mykonos care, în definitiv, e o insulă pentru oameni de toate vârstele, cu o superbă arhitectură specifică Cicladelor. Plimbarea pe străduțele pitorești din capitala Chora, răsăritul soarelui văzut din cartierul Mica Veneție, hotelurile exotice și plajele care te îmbie să înoți în apele cristaline ale mării Egee – Paradise, Super Paradise, Kalo Livadi, Lia, Elia, Platos Gialos. Pelicanul Peter (Petru) este simbolul insulei iar el te îndeamnă să vizitezi și morile de vânt, biserica Paraportiani, să faci o excursie pe insula Delos (sit arheologic, o insulă nelocuită) sau să vizitezi Castelul Gyzi, aflat pe un deal deasupra satului Ano Mera, din interiorul insulei.

Cum se ajunge din România în Mykonos: Cu zboruri charter, cu cursă internă, din Atena sau cu feribotul dintr-una din insulele vecine (în special din Santorini).

3 Rhodos

Rhodos e cea mai mare, cea mai populată și cea mai populară insulă din arhipelagul Dodecaneselor, aflat în Marea Egee. Beneficiind de 300 de zile însorite pe an, Rhodos este, într-un fel, o „clasică” a insulelor grecești, un fel de „obiectiv obligtoriu”. Pentru orașul vechi al capitalei ce poartă numele insulei, pentru satele pitorești și pentru plajele frumoase.

Rhodos
Piața Hipocrate din Orașul Vechi Rhodos. (Foto: travellove.one)

Capitala Rhodos este o mostră de oraș medieval excelent conservat, un loc în care poți vizita Gand Master Palace, Strada Cavalerilor, vechiul port Mandraki, Piața Hipocrate, bisericile gotice, după care te poți aventura pe șoselele insulei pentru a căuta Acropolis din Lindos, Mânăstirea Filerimos, Valea Fluturilor, izvoarele din Kallithea și numeroasele castele – Kritinia fiind unul dintre cele mai frumoase.

Cât despre plajele din Rhodos, cele mai frumoase sunt Tsambika, Ladiko, Kallithea, Lindos, Ladiko, Ixia, Prassonissi, cu mențiunea că unele dintre ele, în speță cele de pe partea de vest a insulei, sunt de regulă, foarte vântoase.

Cum se ajunge din România în Rhodos: Cu charterul, direct, cu avionul până la Atena, apoi cu cursa internă sau cu mașina personală, după un drum prin Turcia.

2 Creta

Creta este cea mai mare insulă grecească, aflată în sudul Mării Egee, totodată una dintre cele mai populare destinații ale țării. Vacanțele în Creta sunt un vis pentru milioane de turiști, iar insula le răsplătește din belșug așteptările. Pentru că în ciuda faptului că este extrem de vizitată, Creta nu și-a pierdut farmecul și personalitatea specifice, date în bună parte de istoria îndelungată ce a lăsat „urme” frumoase: palatele aparținând civilizației minoice, orașele venețiene, castelele medievale, moscheele otomane și mânăstirile bizantine. La care adăugăm plajele de excepție, insula fiind „blindată” cu întinderi de nisip, extrem de frumoase și de diverse.

agios nikolaos creta
Agios Nikolaos

Străvechea așezare Knossos, cu al său palat, capitala Heraklion, Cheile Samaria, portul și orașul vechi Chania, lacul Kournas, mânăstirea Moni Arkadiou, peștera lui Zeus, localitățile Anogia și Zoniana, populara stațiune Agios Nikolaos, insula Spinalonga – iată doar câteva dintre atracțiile turistice din Creta care merită din plin o vizită.

Cei 1046 km de coastă ai Cretei oferă acces la sute de plaje, dintre acestea detașându-se exotica Balos, din apropiere de Chania, cu „look” de Caraibe, Elafonissi, Preveli, Vai, Matala și Falassarna. Nu e niciodată o problemă să găsești o plajă frumoasă în Creta, oriunde ai fi cazat. După cum nu e o problemă să găsești o tavernă unde să savurezi preparatele tradiționale ale insulei, o gastronomie aparte pe care e imposibil să nu o apreciezi.

Cum se ajunge din România în Creta: Cu charterul sau cu o cursă internă, din Atena.

1 Santorini

Când visezi la Grecia, poate că prima imagine care-ți apare în fața ochilor e cea a caselor albe, terasate, în contrast cu albastrul mării, cartea poștală perfectă oferită de insula Santorini. Thira, cum îi spun localnicii, e în topul preferințelor turistice atunci când vine vorba de Grecia. Orice turist sau călător din lume și-ar dori să prindă măcar o dată apusul de soare stând pe o terasă din Oia.

santorini

Santorini se află în arhipelagul Cicladelor, pe locul în care s-a produs acum mulți ani cea mai mare erupție vulcanică a tuturor timpurilor. Pe marginile acestei imense caldere s-au ridicat așezări spectaculoase, cu arhitectură cicladică și cu priveliști fabuloase asupra mării Egee. Insula Santorini e celebră pentru apusurile de soare, pentru vulcan și pentru resorturile de lux. Dar dincolo de asta, sunt o mulțime de lucruri pe care le poți face în Santorini. Te poți plimba prin pitoreștile sate Oia și Fira. Poți face scubadiving, windsurfing, kitesurfing, yoga, shopping, masaje și, evident, te poți căsători într-un mare stil.

Santorini nu strălucește atunci când vine vorba de plaje, dar în mod cert sunt câteva care merită atenția, fiind foarte bine amenajate, de pe ele având posibilitatea atât să faci sporturi acvatice cât și să cumperi excursii către insulele vecine, către epavele din jur sau către vulcan. Mulți sunt distrași de pietricelele vulcanice, găsind plajele din Santorini mai puțin agreabile. Cea mai cunoscută este Red Beach iar printre cele mai bune se numără Kamari, Perissa și Perivolos.

Cum se ajunge din România în Santorini: Cu charterul sau cu zbor intern, din Atena. Poți ajunge și cu feribotul, dintr-una dintre insulele vecine.

Pin it!

insule grecesti
Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

1 Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!