Oferte travel

5 programe de vis pentru a vizita America în 2018

Dacă nu ai călătorit suficient de mult în 2017, anul 2018 trebuie să fie unul în care să compensezi ”lipsurile” precedentului. Iar dacă ai călătorit mult, cu atât mai bine ar trebui ca în 2018 să-ți depășești recordurile și să te îndrepți spre tărâmuri noi, cărora să le descoperi savoarea și frumusețea. În cele ce urmează vom face câteva sugestii celor care vor ca în anul ce vine să se îndrepte către vest. Și nu către vestul european, ci către continentul american, acolo unde agenția de turism Agetur, unul dintre cei mai buni tur-operatori din România, are în program câteva circuite de vis.

Hello America, de la est la vest – 19 zile. Plecare 19 mai 2018

New York, New York

O adevărată epopee americană, în care vei străbate Statele Unite de pe o coastă pe cealaltă, făcând cunoștință cu multe dintre valorile tradiționale ale acestei țări dar în special cu locuri despre care ai citit în cărți sau pe care le-ai văzut în filme.

Vei începe cu partea de est și de nord, unde vei vizita capitala Washington, continuând cu Baltimore (locul de naștere al imnului american), Philadelphia (leagănul națiunii americane), Lancaster (unde faci cunoștință cu membrii unei comunități Amish), New York (cu toate minunile din ”orașul care nu doarme niciodată”), Newport (orașul caselor albe, de vară), Plymouth (cea mai veche colonie britanică, fondată de emigranții ajunși aici în 1620), Boston (oraș istoric al Americii), Salem (vechi port istoric), Finger Lakes (cu cele 11 lacuri glaciare), Cascada Niagara, Buffalo Chicago (”orașul vânturilor”).

Cascada Niagara

În a doua parte a circuitului vei face cunoștință cu Los Angeles (orașul viselor și al cinematografiei), cu deșertul Mojave și cu Las Vegas (orașul pierzaniei în… jocuri de noroc), cu Marele Canion și cu celebrul și impresionantul baraj Hoover, cu Valea Morții și cu Mammoth Lakes (orășel aflat într-o superbă zonă lacustră), cu Carmel (refugiu al scriitorilor și artiștilor), cu Monterrey (locul în care s-a născut scriitorul Steinbeck), cu San Jose și, în final dar nu în cele din urmă, cu spectaculosul San Francisco și ale lui minunate străzi.

Programul complet al circuitului poate fi consultat aici.

Parcuri naționale – Top 15 monumente SUA. 16 zile. Plecare 12 iunie 2018

Toată lumea știe că parcurile naționale americane sunt fabuloase. Sunt locuri în care frumusețea naturii e atât de mare încât uneori te copleșește și te face să te gândești (o dată în plus) pe ce planetă frumoasă trăim și cât de mult ne batem uneori joc de ea. Dacă ar fi să alegem unul dintre aceste 5 programe ”americane”, ne-am îndrepta cu siguranță către acesta, și iată de ce:

Circuitul începe din Los Angeles, orașul visurilor pe care vei avea ocazia să-l vizitezi într-un tur panoramic ce include toate minunățiile lui, de la Rodeo Drive la Melrose Avenue, de la Hollywood la Beverly Hills. Vei continua cu Las Vegas, un alt oraș-simbol al Americii, cu fantastica lui viață de noapte, dar și cu Marele Canion, nu înainte de a vedea impresionantul baraj Hoover.

Barajul Hoover

Parcul Național Zion e pe listă, cu ale lui formațiuni stâncoase, apoi Page și platoul ce domina valea fluviului Colorado. Barajul Glen Canyon, Lacul Powell, canionul Lower Antilope sunt câteva dintre locurile vizitate înainte de a ajunge în Parcul Național Bryce Canyon (un adevărat amfiteatru natural, aflat la 2400-2700 m altitudine), urmat de Salt Lake City, capitala statului Utah. Un oraș interesant, la fel cum ți se va părea și Casper, următorul popas, după care vei lua direcția Dakota de Sud, unde sunt cele două monumente săpate în stâncă: Crazy Horse și Muntele Rushmore, cu cei patru președinți. Bear Country Park marchează întâlnirea cu urșii americani dar și cu alte specii de animale.

Programul continuă cu Devil’s Tower, din statul Wyoming, cu orășelul Cody, cu celebrul Yellowstone, primul Parc Național din America (inaugurat în 1872) – o minune geotermală în care admiri gheizere, cascade și canioane, cu Parcul Național Teton, cu Snake River, Idaho Falls, Twin Falls, orașul Elko, Virginia City, Reno, Lacul Tahoe, Sacramento și, la final, San Francisco și Sausalito.

Citește aici programul complet al acestui circuit pur și simplu extraordinar.

Croazieră de lux în Alaska – 14 zile. Plecare 15 august 2018

Peisaj din Alaska

Alaska, cel mai mare și cel mai puțin populat stat american, e o adevărată simfonie a naturii, pe care orice om ar trebui s-o ”asculte” vizual măcar o dată-n viață. Această croazieră organizată de Agetur îți oferă această posibilitate, începând cu Vancouver, marele oraș din vestul Canadei, pe care-l vei vizita ca pe un preambul – laolaltă cu Victoria & Butchart Gardens – a ceea ce urmează. Îmbarcarea în croazieră va avea loc chiar în Vancouver iar vasul te va îndrepta apoi către ținuturile boreale ale Alaskăi. Traversezi Inside Passage, printre mii de insule și insulițe ce formează un arhipelag fascinant, acostezi mai întâi în Ketchikan, un orășel pitoresc din sudul peninsulei, de unde începe aventura printre ghețari și fiorduri.

Rând pe rând, vei ajunge și vei vedea Icy Strait point (cea mai mare comunitate de amerindieni Tilgit din Alaska), Juneau (capitala Alaskăi), Skagway (oraș aflat într-o senzațională zonă montană), Ghețarul Hubbard (un ghețar monumental care înaintează într-un ritm atipic), Seward, Anchorage (cel mai populat și mai cunoscut oraș din Alaska), Fairbanks (cu o excursie opțională la Cercul Polar), apoi vei fi transferat cu avionul către Seattle, oraș pe care, de asemenea, vei avea posibilitatea să-l vizitezi.

Programul complet al croazierei poate fi consultat aici.

American Dream & Croazieră în Caraibe – 20 zile. Plecare 20 august 2018

Aceasta e o nebunie de program! Gândește-te că vei vedea o jumătate din Statele Unite, vei traversa în Mexic, vei face o croazieră prin Caraibele care până la anul să sperăm că-și revine în urma devastatoarelor uragane din 2017, apoi te vei întoarce în State, pentru cealaltă jumătate. Un program pur și simplu… wow!

Los Angeles

Călătoria începe cu Los Angeles, pe care-l vizitezi cu tot cu Hollywood și cu alte locuri pe care le-ai văzut în filmele de succes. Continuă cu Las Vegas, cu Marele Canion și cu un transfer în Miami, unde te îmbarci pe un vas de croazieră. Care te va purta prin Marea Caraibelor, acostând în patru dintre cele mai frumoase insule ale acesteia: Grand Cayman, insula Roatan, Belize și Cozumel.

Cozumel (Mexic)

După întoarcerea în Miami urmează o altă săptămână cu minuni, de la domeniul Vizcaya la Key West, de la Florida la New York, de la New Jersey la Niagara, de la Lancaster la Washington.

Citește programul complet al acestei fantastice excursii, aici.

Canada & America Grand Tour. 15 zile. Plecare 10 septembrie

Pentru cei care vor să simtă gustul Americii și să-l combine cu cel al Canadei, pentru un cocktail delicios pe care să-l savureze vreme de două săptămâni, acest program intens este exact ce le trebuie. Aventura începe din New York, oraș pe care ai ocazia să-l ”scotocești” cum se cuvine, trecându-i în revistă obiectivele turistice pe parcursul a trei zile. Vei continua apoi cu Boston, Newport și Massachussetts, după care vei trece în Canada, unde vei face cunoștință mai întâi cu orașul Montreal.

Boston

După Montrealul istoric și modern, vine rândul Quebecului, oraș romantic, care conservă cultura francofonă, apoi al capitalei Ottawa, orașul cu cea mai rapidă dezvoltare de pe continentul american. Gananoque și Lacul Ontario sunt alte două obiective înainte de a poposi în Toronto, orașul cosmopolit cu cea mai mare densitate a populației din Canada.

Iar după Toronto nu poate urma decât o vizită la cascada Niagara, traseul urmând direcția orașului Lancaster, în care se află o comunitate Amish. Re-americanizarea include apoi Philadelphia, istoricul leagăn al celei mai democrate națiuni din lume, Baltimore și capitala Washington D.C.

Programul complet al acestui circuit poate fi citit aici.

 

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!