20 dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în România

Știm că România e o țară superbă. Unii spun că înainte de a vizita lumea, trebuie să ne cunoaștem țara. Poate că au dreptate, poate că n-au, un lucru e cert: sunt atât de multe locuri frumoase în această țară încât e păcat să nu le vezi. Iar dacă nu le poți vedea pe toate, măcar să ajungi la unele dintre ele, fie și o dată-n viață. Am făcut o selecție cu (doar) 20 dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în România. (click pe săgeată / Următorul pentru a naviga):

Parcul Natural Comana

În județul Giurgiu, pe teritoriul comunelor Comana, Călugăreni și a altor câteva, se întinde Parcul Natural Comana, o rezervație naturală protejată printr-o hotărâre de Guvern dată în anul 2004. Pe un areal de aproape 25.000 ha vei descoperi aici un loc în care te vei simți ca într-un mic paradis. Unul destul de variat, din moment ce parcul dispune de mai multe tipuri de habitate, cu numeroase specii de arbori, cu pajiști și mlaștini, cu cursuri de apă de câmpie, cu o deltă, cu vegetație diversă, cu lacuri și iazuri, cu floră și faună tipice pentru Câmpia Română.

În Parcul Natural Comana te duci să te plimbi cu bicicleta, să observi păsările (există locuri special amenajate pentru pasionații acestei activități), să faci trasee prin pădure, să te joci în parcul de aventură și chiar să rămâi peste noapte, eventual pentru a vizita și obiectivele turistice din împrejurimi, cum ar fi frumoasa Mânăstire Comana, construită în anul 1588, în timpul domniei lui Radu Șerban, pe ruinele unei mânăstiri ctitorite de Vlad Țepeș.

Vulcanii noroioși din jud. Buzău

Cratere în miniatură întinse pe vreo 30 de hectare, într-un adevărat peisaj selenar. Vulcanii noroioși se află în județul Buzău, în apropierea localităților Berca, Beciu, Pâclele Mari și Pâclele Mici. Erupții noroioase, un miros intens de gaze naturale (venite de la adâncimi de până la 3000 m), o atmosferă de film science-fiction – cu asta te întâmpină vulcanii noroioși din România. Nu sunt unici în Europa, dar nu există foarte multe locuri în care să întâlnești acest fenomen. Printre celelalte, se numără Norvegia, Rusia, Ucraina, Italia și Azerbaidjan.

Iar fenomenul în sine e simplu: gazele sunt împinse către suprafața terestră, trecând printr-un amestec de apă freatică și argilă. Nămolul astfel format ajunge la suprafață, se usucă și formează niște conuri în formă de vulcani, care pot ajunge și până la 6 m înălțime. Ca și curiozitate, aici se întâlnesc două plante rarisime: Obione verrucifera și Nitraria schoberi, plante halofile care se dezvoltă într-un mediu sărat și au hrana bazată pe săruri.

Cum ajungi la vulcanii noroioși din zona Berca – Arbănași: din DN10 (Buzău-Brașov) se face drumul județean către Policiori, apoi se urmează indicatorul de Pâcle.

Cascada Cailor

Ca să vezi Cascada Cailor, cea mai mare cascadă din România, trebuie să ajungi mai întâi la Borșa, stațiunea turistică aflată în estul județului Maramureș, în apropierea Parcului Național Munții Rodnei. Borșa e o localitate apreciată în special de către iubitorii sporturilor de iarnă, în apropiere existând mai multe pârtii de calitate (cea mai importantă – Runc-Stiol, care are o lungime de 2 km) dar și o trambulină naturală (cu o lungime de 90 m) destinată celor care se încumetă să ”zboare” cu schiurile. În rest, pensiuni, hoteluri și, în general, un loc (prea) liniștit vara.

Din Borșa, mai precis de la Complexul Turistic, ai două variante pentru a ajunge la Cascada Cailor, aflată la altitudinea de 1300 m. Dacă te țin picioarele o iei pe jos, urmând traseul marcat cu un triunghi roșu (circa 2 ore) sau urci cu  telescaunul, care funcționează atât vara cât și iarna (programul acestuia începe la ora 9, ultima cursă fiind la 17.00). Am ales această opțiune, după care am mai mers prin pădure încă circa 20 de minute pentru a ajunge la cascada cu cea mai înaltă cădere de apă din România: 90 de metri, repartizați în mai multe trepte.

Cascada Cailor nu e neapărat impresionantă prin volumul de apă (sigur, depinde și de momentul în care o vizitezi și de debitul din acea perioadă), ci prin amplasamentul natural. Înainte de a se prăvăli în neant, peste peretele calcaros numit Podul Cailor, apa se adună învolburată într-un circ glaciar. Și, ca orice loc care se respectă, și această cascadă are legenda ei (deși unii spun că întâmplarea a fost reală), care dezvăluie că numele locului provine de la faptul că, pe vremuri, mai mulți cai din hergheliile localnicilor au fost încolțiți de un urs, în timpul unei furtuni, exact pe marginea platoului de unde se formează astăzi cascada. Speriați și neajutorați, cailor nu le-a rămas decât varianta de a se arunca în gol, pierind sub privirile ursului hămesit. În urma acestei tragedii, oamenii au botezat mai multe locuri din zonă în memoria cailor lor: Podul Cailor, Cascada Cailor, Izvorul Cailor, Muntele Cailor. Mulți cai… putere în acest loc.

Lacu Roșu și Cheile Bicazului

A fost odată o fată frumoasă, pe nume Estela, care era îndrăgostită de un tânăr chipeș, cu care ar fi vrut să se căsătorească. Numai că acest lucru nu a fost niciodată posibil, fiindcă tânărul a plecat la război și nu s-a mai întors. În timp ce Estela își aștepta plină de speranță (deșartă) iubitul la un izvor din munți, un tâlhar a văzut-o, a plăcut-o pe loc și a răpit-o, rugându-se apoi de ea să o ia de nevastă. Doar că Estela nu a vrut și a implorat muntele să o scape de tâlhar. Iar ruga i-a fost împlinită: o furtună devastatoare a rupt cerul și a distrus stânca pe care erau Estela și tâlharul, ducându-i pe amândoi pe fundul lacului astfel format.

Aceasta este una dintre legendele Lacului Roșu, lac de o frumusețe incredibilă, aflat la poalele muntelui Hășmașu Mare, în apropiere de Cheile Bicazului (jud. Harghita). I se mai spune Lacul Ucigaș, dar culoarea roșiatică a apei provine de la straturile de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier, pe care le străbate Pârâul Roșu, care se varsă în el. O altă legendă spune că aici a avut loc cândva o surpare de teren care ar fi distrus un sat întreg, omorând locuitorii acestuia, apa devenind roșie din cauza sângelui oamenilor și animalelor. De aici și numele de Lacu Roșu sau Lacul Ucigaș.

În realitate, lacul de baraj natural (cel mai mare de acest fel din România), ce ocupă un perimetru de 2830 m, s-a format în urma unui cutremur ce a avut loc în anul 1838, prin prăbușirea unui versant al Muntelui Ghilcoș. Împrejurimile lui sunt de o frumusețe rară, cu atât mai mult cu cât aici există un microclimat aparte, perfect pentru tratarea diverselor afecțiuni, de la insomnii la astenii nervoase. Eventual în stațiunea Lacul Roșu,

Cheile Bicazului încep în aval de Lacu Roșu și se întind pe o distanță de 8 km (până în localitatea Bicazul Ardelean), având o înălțime de peste 1000 m. Ce poți vedea în zonă? Peșteri frumoase (Cascada, Peștera Neagră) și stânci spectaculoase: Piatra Altarului, Piatra Surducului, Poarta de Piatră, Piatra Arșiței, Poarta Pinteștilor.

Sulina

Desigur, Delta Dunării este una dintre regiunile României în care e musai să ajungi măcar o dată-n viață. Dar Sulina, adevărata ”capitală” a Deltei, este locul în care vei simți probabil cel mai bine că te afli într-un paradis aparte. Nu se ajunge ușor – după ce lași mașina în Tulcea vei face circa 4 ore cu barca până în acest oraș-port, aflat în extremitatea estică a României, în punctul de vărsare a brațului cu același nume în Marea Neagră.

Sulina nu e un oraș mare – sunt maxim 4000 de locuitori – dar vechimea ei estimată la circa 2700 de ani plasează orașul între cele mai vechi localități ale țării. Dincolo de menționările Sulinei de-a lungul secolelor, orașul apare cu adevărat pe harta importanței geografice în secolul 19, când Comisia Europeană a Dunării a transformat localitatea dintr-un sat de pescari într-un oraș de o importanță majoră pentru traficul fluvial european. În acea perioadă, de altfel (între 1860 și 1870) au fost construite două dintre cele mai reprezentative monumente ale urbei: Farul și Palatul Comisiei Europene.

Alt obiectiv turistic de vază în Sulina este cimitirul navelor, unic în Europa, un ansamblu de monumente funerare, un mix de cimitire – ortodox, ortodox de rit vechi-lipovenesc, al bisericilor europene occidentale, evreiesc, musulman… – în care se odihnesc oameni care au avut legătură, într-un fel sau altul, cu marea: de la marinari la funcționari, de la mecanici de nave la… înecați. Dar dincolo de orice, chiar și de celebra deja plajă virgină din Sulina, orașul are un farmec aparte prin atmosfera boemă, care amintește de vremurile de altădată.

Cum ajungi în Sulina: mai întâi trebuie să ajungi în Tulcea, apoi verici programul de circulație a navelor, aici și iei o navă clasică sau semi-rapidă.

Biertan

Cei care vizitează Transilvania, şi în special bisericile fortificate din mijlocul ţării, nu vor ocoli o localitate devenită celebră în ultimii ani, în special datorită Prinţului Charles, care a vizitat-o în dese rânduri şi care a promovat-o pe măsură: Biertan. În mod normal, nu ar fi fost nevoie de ”touch”-ul regalităţii britanice: Biertanul e un loc atât de frumos încât spune poveşti vizuale oricui are inspiraţia să-i calce drumurile şi, în special, să-i viziteze biserica fortificată.

Localizată în nordul judeţului Sibiu, între Mediaş şi Sighişoara, Biertan a fost menţionată documentar pentru întâia oară în anul 1283, ca aşezare săsească. În mod tradiţional, odată cu trecerea anilor, localitatea a dezvoltat o organizare administrativă ce punea în centrul şirurilor de case, biserica împreună cu centura ei de fortificaţii. Construită în stilul goticului târziu, pe un deal, între 1490 şi 1520, biserica e conservată aproape perfect, fiind una dintre cele mai bine păstrate biserici fortificate dintre cele circa 300 ridicate în Transilvania în secolele 15 şi 16.

Atmosfera patriarhală din Biertan poartă memoria celor 1600 de saşi care au trăit aici în anii 70, din păcate împuţinaţi de-a lungul vremii, până aproape de zero. Biertanul nu mai poate fi considerată astăzi o localitate săsească dar aici, culmea, are loc aproape în fiecare an, întrunirea saşilor transilvăneni. Dacă vrei să te cazezi în Biertan, probabil că cea mai la-ndemână soluţie o reprezintă Pensiunea Unglerus (Unglerus Medieval resort), aflată chiar la poalele dealului pe care se află biserica, şi care dispune inclusiv de un interesant restaurant şi o cramă.

Transfăgărășanul și Transalpina

Odată ce te-ai născut în România și locuiești aici, e musai ca, măcar o dată-n viață, să parcurgi cele două șosele care traversează Carpații Meridionali: Transfăgărășanul și Transalpina. Într-o țară care lasă să treacă anii fără să construiască măcar un kilometru de autostradă, Transfăgărășanul și Transalpina ar putea reprezenta adevărate minuni ale constructorilor de drumuri.

*** Transfăgărășanul

Construcția șoselei Transfăgărășan a început în anul 1969, la inițiativa lui Ceaușescu, care-și dorea un drum care să facă legătura între sudul și centrul țării și care să ușureze preluarea maselor lemnoase din Munții Făgăraș. Inițial trebuia să fie un drum modest, cu o singură bandă, dar ”marele strateg” s-a răzgândit în 1971 și a decis că șoseaua trebuie să aibă două benzi, câte una pe sens, ideea fiind ca zona să se transforme într-un pol al sporturilor de iarnă de la noi (sursa: transfagarasan.info). Lipsa de fonduri a dus, din păcate, la abandonarea proiectului dar important este că șoseaua avea să fie finalizată, ce-i drept, cu un an întârziere, în 1974. Asfaltarea a mai durat patru ani, dar forma finală a prins contur după 1980.

Transfăgărășanul are o lungime de circa 92 km (după alții, 117 km) și se întinde între localitățile Bascov, din județul Argeș și Cârțișoara, din județul Sibiu, atingând cea mai mare altitudine la 2042 m, în zona tunelului Bâlea. Circa 8 luni pe an, șoseaua este închisă pe o porțiune de 27 km din cauza pericolului de avalanșe și căderi de stânci.

Frumusețea desăvârșită a zonei traversate de Transfăgărășan este renumită: barajul Vidraru, lacul Vidraru, Lacul și cascada glaciară Bâlea, Valea cu Pești, Cumpăna, rezervația naturală Golul Alpin sunt doar câteva dintre obiectivele turistice pe care le poți vizita într-o excursie pe Transfăgărășan.

*** Transalpina

Transalpina, șoseaua din România aflată la cea mai mare altitudine (2145 m, în Pasul Urdele), traversează Munții Parâng, făcând legătura între localitățile Novaci (jud. Gorj) și Sebeș (jud. Alba). Istoria ei e veche și se pierde în negurile timpului. Unii vorbesc că o ”potecă” ar fi existat încă din perioada daco-romană, apoi că, la sfârșitul secolului 18 un drum a fost făcut cu ajutorul localnicilor iar după primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit construirea unui drum strategic, pentru artileria montană, care să facă legătura cu Ardealul. Lucru care s-a și întâmplat, inaugurarea Drumul Regal având loc în anul 1939. Din anul 2009 au început lucrările de modernizare a drumului DN67C, acestea fiind aparent finalizate, deși Transalpina este considerată încă ”în reabilitare”.

Din păcate, extraordinarele peisaje montane ce ți se arată la parcurgerea Transalpinei (sunt nu mai puțin de șase masive muntoase: Șureanu, Cindrel, Lotru, Parâng, Latoriței și Căpățânii), sunt degradate de o dezvoltare urbană haotică, fără planuri arhitectonice și peisagiste.

Groapa Ruginoasa, din Apuseni

Ca urmare a puternicii eroziuni torențiale a apei asupra solului format din gresii roșii și galbene, a luat naștere spectaculoasa Groapă Ruginoasa, o adâncitură de circa 100 de metri, cu un diametru de circa 600 de metri. Merită să urci cei circa 900 m pentru a vedea această ravenă uriașă care încă se lărgește – un peisaj unic și o rezervație naturală geologică extrem de interesantă, în care s-a aventurat inclusiv cunocutul Bear Grylls, într-unul dintre episoadele sale de supraviețuire realizate pentru Discovery Channel.

Cum se ajunge la Groapa Ruginoasa: din DN75, în dreptul localității Vârtop, se urmărește indicatorul către Ruginoasa. E un traseu care durează cam o oră și care presupune, măcar în prima lui parte (15-20 minute), un urcuș susținut, printre bolovani.

Cimitirul Vesel din Săpânța, Maramureș

A fost odată un sculptor în lemn, Stan Ioan Pătraș pe numele lui, totodată poet și pictor, căruia i-a venit, în 1935, o idee năstrușnică: aceea de a înființa un cimitir în care crucile să povestească în mod haios rezumatul vieții celui trecut în neființă. Omul a început să cioplească cruci din lemn de stejar, pe care scria câteva rime despre cel decedat, le vopsea în albastru și, în partea lor superioară, făcea un desen sugestiv legat de un moment din viața celui la căpătâiul căruia urma să stea crucea. Un stil naiv, direct, amuzant, prin care Stan Pătraș dorea să îndulcească momentul trecerii în neființă. În timp, crucile s-au înmulțit iar cimitirul a devenit o adevărată atracție turistică, din ce în ce mai populară. În 1977, Pătraș a murit dar opera lui a fost continuată de un ucenic, Dumitru Pop Tincu. În prezent sunt circa 800 de morminte în Cimitirul Vesel din Săpânța, din care ai toate șansele ca, după ce-l vizitezi, să ieși cu zâmbetul pe buze.

Și asta fiindcă unele inscripții sunt de-a dreptul amuzante. Scrise la persoana I, versurile naïve descriu pe scurt viața și moartea celui care se odihnește sub cruce, fiind bine completate de picturile colorate. Se spune că ideea acestei atitudini vesele în fața morții a venit de la credința dacilor cum că viața este, de fapt, eternă iar moartea e o simplă trecere spre altă lume, care nu e un sfârșit tragic ci un moment de veselie și o șansă de a-l întâlni pe zeul Zamolxe.

O cruce realizată de Dumitru Pop costă între 1500 și 2500 de lei, în funcție de complexitatea ei, artistul reușind să creeze una în maxim două luni (info via Digi24). De remarcat că fiecare cruce este protejată în partea superioară de două jgheaburi de metal (împotriva intemperiilor) care formează, prin îmbinare, o săgeată despre care localnicii preferă să spună că indică direcția către cer.

Lacul Sfânta Ana

Se știe că Lacul Sf. Ana este unicul lac de origine vulcanică din România, fiind situat în craterul masivului Ciomatu Mare din masivul vulcanic Puciosu (în județul Harghita). O excursie aici este aproape obligatorie, fie că o faci ca drumeție sau, de pildă, cu quad-urile, apoi într-o coborâre spectaculoasă și plină de adrenalină, de 2 kilometri, cu mountaincart-urile și mountainbike-urile.

Pe lacul liniștit (care are o adâncime maximă de 6,4 m) se poate face sport: îmbraci costumul de neopren, iei o placă și încerci să-ți ții echilibrul pe ea, fără să cazi în apa albastră. Lucru desul de dificil. Ca orice loc de acest gen, și Sf. Ana are legendele lui, una dintre acestea povestind despre o tânără care urma să fie măritată împotriva voinței ei de către părinți. Pentru că nu-l dorea pe viitorul soț, ea s-a aruncat în noaptea nunții în lac, care a primit apoi numele ei.

O altă legendă spune despre doi frați căpcăuni, care aveau două castele, unul dintre ei având și o caleașcă teribil de frumoasă, câștigată la zaruri.  Pentru a nu fi mai prejos, celălalt a pus rămășag că el va veni cu o caleașcă și mai frumoasă. A făcut rost de una și a înhămat la ea opt fete superbe. Acestea nu au reușit să urmească însă caleașca cea grea, iar tiranul a început să le biciuiască. Una dintre cele opt fete, pe nume Ana, l-a blestemat iar blestemul s-a împlinit: pe loc s-a pornit o furtună puternică, în urma căreia castelul tiranului și caleașca lui au fost cuprinse de flăcări. Pe locul castelului s-a format apoi un lac liniștit și albastru.

Castelul Cantacuzino din Bușteni

Acest superb castel din Bușteni a fost proiectat și ridicat, în stil neoromanesc, de arhitectul Grigore Cerchez, în anul 1911, din ordinul prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României, în două rânduri – la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Până la naționalizarea din 1948, castelul a aparținut familiei Cantacuzino, după care a devenit sanatoriu. Din anul 2010 a reintrat în circuitul turistic.
Întins pe o suprafață de 3148 m și construit din piatră și cărămidă, castelul Cantacuzino este format din patru corpuri și este înconjurat de un parc în care se află o grotă, câteva cascade și fântâni arteziene. În sala de primire se află o colecție de heraldică, unică în România, reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu familia Cantacuzino.
Una dintre atracțiile moderne ale castelului o reprezintă restaurantul Canta Cuisine, cu o capacitate de 110 locuri. Aici se pot organiza mese festive iar de pe terasa lui se poate admira priveliștea Bucegilor. Preparatele sunt realizate de către bucătarul șef, Romică Harabagiu, care și-a completat experienta gastronomică în țări ca Japonia, China și, mai mult de 7 ani, în Marsilia. În cadrul restaurantului functionează un bar și un cigar lounge.

Program și tarife:

Castelul Cantacuzino e situat pe strada Zamora, în cartierul cu același nume. Deseori, aici se organizează diverse evenimente – conferințe, concerte, lansări de produse, prezentări de modă, ședinte foto etc.
Deschis luni-joi, între 10-18. Vineri duminică, între 10-19. Intrarea se face din oră în oră. Restaurantul este deschis luni-duminica, între 10-23.
Tarife de intrare: adulți 23 lei, pensionari și studenți 17 lei, copii 12-18 ani 11 lei , 6-12 ani 6 lei, sub 6 ani gratuit.
cantacuzinocastle.com

Horezu

La întoarcerea de pe Transfăgărășan sau de… oriunde, oprește-te în localitatea vâlceană Horezu, aflată la 45 km de orașul Râmnicu Vâlcea. Poate niciunde în România nu vei întâlni o zonă cu un specific artizanal atât de pronunțat, începând cu olăritul dar continuând, la fel de bine, cu pictura religioasă, țesăturile realizate manual și altele. Ceramica de Horezu a depășit de mult granițele țării, cei 24 de producători ceramiști atestați (conform site-ului oficial al orașului) aducând în fața vizitatorilor adevărate opere de artă, odată cu celebrul târg de ceramică Cocoșul de Hurez, a cărui istorie a început în 1971, pe malul Oltului. Odată ajuns în Horezu e musai să vizitez Galeria de Artă Populară Contemporană, care prezintă mii de exponate unicat, preponderent din ceramică, exponate care se schimbă în mod constant, de la an la an.

Dar nu doar ceramica este de remarcat în Horezu, ci întreaga zonă, în care una dintre ”vedetele” de prim rang este Mânăstirea Hurezi, cea mai importantă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, construită între 1690 – 1693, și totodată cel mai reprezentativ edificiu realizat în stilul arhitectonic brâncovenesc din România.  Un ansamblu monahal deosebit de frumos, aflată pe lista Patrimoniului UNESCO, care se întinde pe o suprafață de trei hectare și care cuprinde, pe lângă mânăstirea în sine, încă două schituri (Sfinților Apostoli și Sf. Ștefan), Biserica Bolniță și Biserica Sfinții Îngeri.

Mânăstirea Putna

Fie că ești sau nu religios, un tur al mânăstirilor din Moldova, la care se adaugă în mod implicit, evident, cele din Bucovina, trebuie făcut măcar o dată-n viață. Nu doar pentru că Bucovina (ne referim acum la această regiune) este minunată, ci și pentru a trăi pe viu o lecție de istorie. Fiecare dintre aceste mânăstiri știe cum să o predea și, între toate, poate că Putna este cea mai îndreptățită să stea la o ”catedră” imaginară.

Mânăstirea Putna, aflată în localitatea cu același nume din nordul țării, la 33 km de orașul Rădăuți (72 km de Suceava) și este inclusă pe lista monumentelor istorice din România. A fost ctitorită de Ștefan cel Mare, al cărui mormânt se află aici, construcția începând în 1466 și terminându-se în 1469. Legenda spune că domnitorul s-a urcat pe vârful unui deal (Dealul Crucii) și a spus că va trage cu arcul iar acolo unde va cădea săgeata, va face o mânăstire. Greu încercată de-a lungul istoriei, din cauza incendiilor, cutremurelor, asediilor străine, Putna a suferit mai multe modificări pe parcursul anilor, cele mai ample având loc în anul 1902.

Vizitatorii mânăstirii vor admira arhitectura cu ziduri groase din bolovani de piatră și cărămidă, o formă trilobată cu un spațiu interior clasic împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor, la care se adaugă și o altă încăpere, în care se află mormintele lui Ștefan cel Mare, ai celor doi fii ai săi, al celei de-a doua soții și al mitropolitului Teoctist I. În incintă e amenajat și un muzeu ce adăpostește o colecție valoroasă de obiecte de cult, între acestea tronând Evangheliarul de la Humor, ce datează din anul 1487.

Dacă vizitezi Mânăstirea Putna, nu uita ca înainte să te abați un pic de la drumul principal pentru a vedea și celebra chilie a lui Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ștefan (și cel care i-a prezis că va ajunge domnitor), care a ales o viață de izolare și rugăciune în această grotă săpată în stâncă de pe Valea pârâului Vițău, la doar un kilometru distanță de mânăstire. Chilia e vizitată anual de mii de turiști și pelerini.

Mânăstirea Bârsana

Aflată pe Valea Izei, în Maramureș (la 20 km de Sighetul Marmației), Mânăstirea Bârsana (denumirea vine de la ”bârsani” – ciobanii cu oi mițoase, cu lână bogată) are o istorie veche, neputându-se spune cu certitudine anul în care a fost ridicată. Cert este că primele atestări provin din anul 1390, când se fac referiri la proprietățile familiei voievodului Dragoș. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711, apoi a fost mutată de două ori. În anul 1761 a fost sfințită dar istoria ei a fost zbuciumată, mânăstirea fiind desființată în 1791, apoi mutată, etc. Complexul monahal a fost refăcut după 1989, noua mânăstire datând din 1993. Biserica, având o înălțime de 57 de metri, a fost, până nu demult, cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Întregul complex este de o frumusețe deosebită, relevând meșteșugul sculptării și amenajării lemnului.

Vizitatorii pot vedea, în interiorul ansamblului monahal, o mulțime de obiective interesante, pe lângă biserica în sine: casa Voievodală, Casa Maicilor, Altarul de vară, Stăreția, Muzeul de icoane, Turnul clopotniță, Poarta maramureșeană etc.

Accesul se face pe DJ186.

Salina Turda

Mulți oameni suferă de diverse afecțiuni respiratorii iar medicii le recomandă ca, din timp în timp, să meargă într-o salină pentru a respira aerul sărat de acolo, binefăcător pentru sănătatea lor. Salina Turda este unul dintre locurile cele mai căutate de către aceștia dar numărul celor care ajung la această salină în ultimii ani este mult mai mare, datorită amenajărilor care s-au făcut aici, din fonduri Phare.

Salina Turda arată cu adevărat spectaculos, arhitectura acesteia amintind de construcțiile din filmele science-fiction. De altfel, salina a fost recent desemnată de către prestigioasa publicație Business Insider drept cel mai frumos loc din lume aflat sub pământ. Peste 500.000 de turiști au vizitat salina Turda în 2015, un procent însemnat (30%) venind din străinătate. Istoria locului e veche, mina de sare existând aici încă din Evul Mediu, însă exploatările serioase au fost pornite de austrieci, prin secolul 18. Extracțiile de sare au fost stopate în anii 30, în urma falimentului companiei care avea mina în administrație, după care mina a fost transformată în depozit, adăpost antiaerian și, în final, salină.

Amenajările au avut loc în perioada 2008-2010 și include un amfiteatru modern, pentru concerte muzicale, un teren de sport, unul de minigolf, o pistă de bowling, un debarcader de unde se pot închiria bărcuțe pentru plimbarea pe micuțul lac subteran, locuri de joacă pentru copii și pentru adulți (mese de ping-pong, biliard etc), un magazin de suveniruri, o roată enormă și alte elemente care fac din salina Turda un loc magic.

Biletul de intrare costă 20 de lei (adulți), respectiv 10 lei (copii) și 12 lei (pensionari). Copiii sub 3 ani au acces gratuit. Fiecare activitate din salină este taxată în mod diferit.

Peștera Urșilor

Peștera Urșilor este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Munții Apuseni. Chiar dacă, aparent, nu e la fel de spectaculoasă precum Peștera Scărișoara, fiind localizată în satul Chișcău, județul Bihor, la altitudinea de 482 m. Peștera a fost descoperită accidental, în anul 1975, fiind apoi ”ajutată” să se deschidă prin dinamitarea controlată. Cinci ani mai târziu a fost deschisă pentru publicul larg, zeci de mii de turiști călcându-I apoi galeriile principale. În număr de patru – Galeria Oaselor, Galeria Lumânărilor, Galeria Emil Racoviță și Galeria Științifică (destinată accesului speologilor profesioniști). Unul dintre principalele puncte de interes ale peșterii frumos amenajate în ultimii ani o reprezintă rămășițele ursului de cavernă (de unde și numele). Din cauza prăbușirii unui tavan, acum multe mii de  ani, peste 140 de urși au rămas blocați în peșteră, lipsa hranei ducând la moartea lor în condiții teribile. Peștera are o lungime de 1500 de metri și, de-a lungul coridoarelor, cât și în Sala Mare, se pot vedea diverse formațiuni de stalactite și stalagmite, botezate în funcție de forma lor: Mastodontul, Pagodele, Portalul, Draperiile, etc).

La Peștera Urșilor se ajunge pe DN76 Oradea – Deva, din care, la km. 86, se virează pe DJ763, de unde se mai parcurg circa 16 km până în satul Chișcău.

Biletul de intrare în peșteră este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, orarul de vizitare fiind 10-17 (lunea peștera e închisă).

Cetatea Alba Iulia

Cetatea Alba Carolina, din localitatea Alba Iulia, este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban (în formă de stea cu 7 colțuri), care a fost construită la începutul secolului 18 (lucrările au început în 1715 și s-au încheiat 24 de ani mai târziu) pe un deal al orașului, având rol de apărare împotriva atacurilor otomane. Și care a devenit, în 2015, al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din România, după Castelul Peleș (conform TripAdvisor). Nu e de mirare: de la schimbul de gardă până la activitățile care se desfășoară în interiorul cetății, de la Catedrala Reîntregirii Neamului la Catedrala Catolică, de la Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan la statuia lui Mihai Viteazul, de la șanțurile cetății la bastioanele Sf. Mihail și cel al Trinitarienilor, de la Palatul Episcopal la Palatul Princiar, de la Muzeul Unirii la Observatorul Astronomic, plus multe alte obiective aflate pe teritoriul celor 120 de hectare ale Cetății, fac din acest loc unic un adevărat magnet pentru turiști din țară și din străinătate.

Biserica Densuș

La doar 10 km de orașul Hațeg se află una dintre cele mai frumoase biserici din România și, totodată, una dintre cele mai vechi. Dacă nu cumva, după unele surse, chiar cea mai veche biserică de piatră din țară, unii mergând mai departe, afirmând că ar fi cea mai veche din lume. Asta pentru că istoria bisericii Densuș e învăluită în mister. Secolul 4? Secolul 6? Secolul 9? Anul 1280? Secolul 16? Toate aceste variante sunt plauzibile. Cert e că prima menționare a bisericii apare în 2 iunie 1360, când se vorbește despre preotul Dalc și familia Mânjina.

Biserica a fost construită din piatră adusă de la Sarmisegetuza Ulpia Traiana, aflată în apropiere, pe locul pe care, în secolul 2, se afla un templu păgân ce fusese ridicat pentru a-l preaslăvi pe zeul Marte (o altă variantă este că aici se afla un mausoleu construit în onoarea generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci). Un secol mai târziu, templul a fost creștinat și  în biserică au început să se țină slujbe, motiv pentru care Densuș este în mod cert cel mai vechi lăcaș de cult în care se slujește. Arhitectura bisericii păstrează elemente originale ale templului. Se pot observa pietrele funerare romane și coșul de evacuare al fumului. Peste acestea, stilul bizantin se desfășoară în toată splendoarea. Interiorul bisericii și-a trăit epocile cu stoicism: picturile inițiale – Sf. Marina, Sfânta Treime etc – au fost șterse parțial pe timpul dominației otomane dar refăcute recent, inclusiv prin donații ale fostului ambasador american Michael Guest.

Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița

Pe Cheile Nerei, din județul Caraș, există o mulțime de locuri frumoase. 10 dintre ele sunt descrise aici. Am ales pentru acest articol doar două dintre ele, aflate la mică distanță unul de celălalt, în Parcul Național Cheile Nerei. Primul este Lacul Ochiul Beiului, un mic ochi de apă de culoare turcoaz, aflat în mijlocul pădurii și alimentat de un izvor carstic. Lacul are o adâncime de 3,6 metri și, lucru interesant, nu îngheață niciodată, păstrând o temperatură constantă de circa 5-7 grade. Ochiul Beiului are o legendă tristă, care spune că în urmă cu multă vreme, fiul unui conducător turc s-a îndrăgostit de fata unui păstor, lucru care nu a fost pe placul beiului, acesta ordonând ca tânăra să fie ucisă. De supărare, feciorul a plâns zile-n șir, lacrimile lui formând lacul bizar din mijlocul pădurii.

La circa 20 de minute distanță de Lacul Ochiul Beiului se află cascada Beușnița. Știm foarte bine că, dacă vorbim de cascade, vedeta Carașului este celebra cascadă Bigăr, aflată pe DN57b. Dar nu le ea vom face referire acum, ci la alta care este, poate, chiar mai frumoasă decât Bigăr. Beușnița trebuie văzută în mod special primăvara sau toamna, atunci când apele care o ”îmbracă” nu sunt secate ci dimpotrivă, curg în șiroaie de la o înălțime de 15 metri peste stâncile acoperite de mușchi. Desigur, și Beușnița are o legendă, legată de cea a lacului din vecinătate: se spune că apele învolburate ale acesteia reprezintă voalurile rochiei de mireasă ale fetei de păstor care nu a apucat să-și împlinească niciodată dragostea pe care i-o purta fiului de bei.

Cazanele

Una dintre cele mai frumoase regiuni ale României este zona de sud-vest, una prea puțin vizitată, după părerea noastră. Iar în această regiune, Cazanele, adică locul în care Dunărea intră pe teritoriul țării, făcând graniță naturală între noi și Serbia, se remarcă prin peisajele deosebite și, nu în ultimul rând, prin câteva obiective turistice punctuale, care merită vizitate de orice român.

Aici, în Clisura Dunării, se află Parcul Național Porțile de Fier, Cazanele Dunării (Cazanele Mici și Cazanele Mari) fiind situate pe raza localităților Dubova și Eșelnița. Cazanele se întind pe o lungime de 9 km, mărginind Dunărea cu pereți stâncoși. Într-unul dintre aceștia a fost săpată statuia ce reprezintă chipul regelui Decebal (în dreptul golfului Mraconia, între Eșelnița și Dubova). Sculptura a costat peste un milion de dolari, a fost realizată prin finanțarea miliardarului Iosif Constantin Drăgan și a fost terminată în anul 2004, după o muncă de zece ani, fiind este cea mai mare sculptură în piatră din Europa, cu o înălțime de 55 m și o lățime de 25 m. Sculptura are doar șase metri mai puțin ca Statuia Libertății.

În zonă poți vizita și frumoasa Mânăstire Mraconia, situată chiar pe malul Dunării, replică a mânăstirii ce a avut o istorie încărcată dar neclară: nu se știe când a fost cu adevărat ridicată, însă mărturia cronicarului Nicolae Stoica, din Hațeg, vorbește despre existența ei încă din secolul 15. Nu este mânăstirea originală, aflată acum sub ape, după demolarea din 1967, pricinuită de construcția Porților de Fier, ci cea refăcută, în 1995, la inițiativa Mitropoliei Olteniei.

Tot la Cazane poți vizita peștera Ponicova, de la Cazanele Mari, declarată rezervație speologică, te poți plimba cu barca pe Dunăre sau o poți traversa, ajungând la vecinii sârbi, unde poți vedea Tabula Traiana, o placă memorială cu o vechime de 2000 de ani.