Rupite și Heraclea Sintica
Ce se ”asortează” cel mai bine cu o mânăstire istorică, dacă nu niște vestigii arheologice recent descoperite și de o importanță deosebită? Așa au gândit și gazdele noastre atunci când, de la Rozhen, au luat drumul (pe câmp, de-a binelea!) către situl arheologic ce se numește Heraclea Sintica.
Privind fotografiile, probabil că nu veți înțelege mare lucru. Mai mult, unii nu sunt deloc impresionați de niște pietre excavate dintr-un deal. La prima vedere, același sentiment m-a înlănțuit și pe mine. Dar, încet-încet, povestea acestui loc, care, dacă va fi susținut cu fonduri, are toate șansele să se transforme într-un adevărat obiectiv turistic, te cucerește și te face să te documentezi mai bine în legătură cu el.
Heraclea Sintica a fost un oraș din Grecia Antică, ridicat de Cassandru, regele Macedoniei (cel care a fondat și orașul grecesc Salonic), în jur de anul 300 î.Hr., în această zonă locuită odinioară de traci, aflată acum lângă actualul sat bulgăresc Rupite. Arheologii au găsit situl întâmplător, în 2002, iar începând cu anul 2007 excavațiile scot la lumină orașul antic, cu toate ”bunătățile” lui: locuințe, magazine, un teatru și un atelier de producere a măștilor ceramice etc. Heraclea Sintica a fost un polis important, din moment ce e menționat de Homer și Herodot în operele lor iar petrecerea câtorva clipe față-n față cu vestigiile vechi de secole, te poartă în acele vremuri făcându-te să-ți imaginezi cum era viața pe atunci. Se spune că localnicii știu că cea care a prezis descoperirea Heracleei Sintica, a fost chiar celebra Vanga, prezicătoarea și clarvăzătoarea bulgară cu care ne vom ”întâlni” imediat.
Baba Vanga și piscinele cu izvoare termale
După scurta lecție de istorie, am urcat din nou în Peugeot-ul condus de Dobri și am pornit înapoi printre hârtoape, privind admirativ peisajul. Ne aflam de fapt, în căldarea unui fost imens vulcan, care păstrează în adâncuri o energie extraordinară, transpusă în ape termale și minerale. Așa că am ajuns rapid la Rupite Mineralna Balnia, un fel de spa amenajat în jurul unor mici piscine cu apă termală, în care oamenii intră fără prejudecăți și-și petrec timpul sporovăind, cu gândul că apele fierbinți sunt benefice pentru sănătate. Ceea ce e chiar adevărat.
Spa-ul nu strălucește prin amenajări de soi, ba mai degrabă e cumva desprins dintr-un film de Kusturica, dar aburii care ies din pământ în zona piscinelor naturale par a fi garanția unor tratamente termale ce promit efecte reale pentru sistemul digestiv și cel endocrin, pentru cel cerebral și cel neurologic, pentru musculatură și pentru piele. Temperatura izvoarelor termale e apreciată a fi undeva la 75 grade Celsius iar într-una dintre aceste piscine se află o algă specială (algae chlorella) excelentă pentru imunitate.
În apropierea piscinelor naturale se află însă un domeniu impresionant, care se remarcă prin liniște, prin mult verde, printr-o casă memorială, o biserică și un muzeu. E vorba de domeniul celebrei prezicătoare bulgare Vanga, pe care noi o știm și drept Baba Vanga, supranumită ”Nostradamus din Balcani”. Ca să știm despre cine vorbim, nevăzătoarea Vanga (1911 – 1996) a prezis ascensiunea ISIS, căderea turnurilor gemene, tsunamiul din 2004, încălzirea globală și alte asemenea nebunii.
Credem sau nu în așa ceva, bulgarii (și nu numai) au făcut din Baba Vanga un personaj legendar. Femeia a avut atât de mare trecere încât până și foștii conducători comuniști Todor Jivkov și Mihail Gorbaciov au apelat la ea. Femeia și-a pierdut vederea la 12 ani, în timpul unei furtuni, și a avut o viață plină de tumult, pe parcursul căreia puterile ei miraculoase i-au adus zeci de mii de fani. Nu intru în amănunte legate de viața Vangăi. O simplă trecere prin domeniul unde și-a petrecut ultimii ani din viață, spune totul despre acest personaj renegat de biserică.
Dar apropo de biserică, în 1994, ea și-a ridicat una personală, din propriile fonduri, în apropierea casei. Icoanele au fost pictate de celebrul artist bulgar Svetlin Rousev, însă imaginile sfinților, mult prea realiste, nu au primit aprobarea Sfântului Sinod. De aceea, biserica nu a fost recunoscută de către BOC, adică BOR-ul bulgăresc. Pe dealul Kozhouch, care se întinde în fața domeniului Babei Vanga, o cruce imensă, realizată tot la inițiativa marii prezicătoare, pare a sta mărturie asupra proprietăților energetice ale acestui loc cumva bizar dar foarte apreciat de către vecinii noștri. Am aflat că dacă te urci pe acest deal vei avea o panoramă superbă asupra împrejurimilor – a satului Rupite și a munților din depărtare. N-am făcut-o dar niciodată timpul nu intră în sac atunci când e vorba de călătorii.
Înainte de a porni către un alt loc ”secret”, am oprit pentru câteva minute în Sandanski, oraș-stațiune aflat la poalele Munților Pirin, care se bucură de cea mai ridicată temperatură medie anuală din întreaga țară (19,7 grade Celsius), dar și de faptul că aici se află o sumedenie de izvoare termale și minerale, ce au o temperatură atât de ridicată încât trebuie să ai grijă cum pui apa în sticlă, ca să nu te arzi. Așa cum aproape că era să pățim la cel care se află lângă hotelul Interhotel. Noroc că tocmai începuse ploaia…
Agroturism cu babe vesele
În mod normal, acum ar trebui să trec la următorul punct de interes al traseului EDEN, și anume rezervația urșilor dansatori de la Belitsa. Fac însă un ”popas”, pentru a menționa câte ceva despre seara petrecută în casa Deshka din satul Gorno Draglishte, o autentică experiență tradițională bulgărească.
Nu sunt neapărat un fan al acestui gen de abordare, pentru că nu m-am născut în Londra sau New York și pentru că, plus-minus, asemenea lucruri le avem și noi în România. Dar ”conceptul” general e de lăudat și apreciat, mai ales că a fost inclus într-un program oficial al Ministerului de Turism. Pe scurt. Am înnoptat într-un cadrul rural, având parte de o experiență agro-turistică ce a inclus prezența gazdelor dar și a două ”babe” nebune (în sensul frumos al cuvântului), care au asigurat partea de distracție prin cântec și dans.
Am testat gastronomia locală (care a inclus banitsa – pâinea tradițională, patatnik – plăcintă cu cartofi și cimbru, o supă-cremă de tăiței, izvara – brânză de vaci, iaurt cu gem de mure dar și deja celebrul sach), am râs și am glumit cu Baba Lina și Baba Ianca, după care ne-au îmbrăcat în costume tradiționale bulgărești și am dansat ca-n filmele suprarealiste. Iar modul în care babele stăteau la poze, spunând ”seeeeeeeeeeeex” în loc de ”cheeeese”, a fost cireașa de pe tortul serii tradiționale bulgărești.
Baba Lina și Baba Ianca, interpretând un cântec propriu, despre pensionari:
Sanctuarul urșilor dansatori
Poate că mulți își amintesc de bietul urs din Sinaia, care, legat cu lanțuri, era forțat să danseze spre ”deliciul” copiilor, transformat ad-hoc într-o atracție a stațiunii în vremuri demult apuse. În Bulgaria existau zeci de asemenea urși, care aparțineau țiganilor ce-i chinuiau îngrozitor pentru a desfășura un spectacol grotesc. Bietelor creaturi li se băga un belciug în nas iar acesta era legat cu un lanț de o labă. În momentul în care stăpânul ursului trăgea de lanț, ursul trebuia să facă mișcările impuse de om, care sugerau un dans executat pe ritmuri muzicale. De asemenea, ursul era forțat să stea pe o tablă încinsă, ridicând astfel picioarele alternativ, pentru a nu se arde.
Cum asemenea atrocități nu sunt compatibile cu vremurile moderne, cu ajutorul fundațiilor Brigitte Bardot și Vier Pfoten, bulgarii au construit parcul de reabilitare a urșilor dansatori, de la Belitsa și, încet-încet, i-au adus aici, într-un cadru natural de excepție, pe toți urșii chinuiți de oameni de pe întreg teritoriul țării.
The Dancing Bear Park, cum se traduce oficial în limba engleză, e situat în zona muntelui Rila, la o altitudine de 1200 m și la o distanță de doar 33 km față de deja celebra stațiune de schi Bansko, într-o zonă superbă, înțesată de păduri, văi și lacuri. Am găsit aici peste 30 de urși care au devenit dintr-o dată fericiți, după ce au dus o viață mizerabilă. Șeful parcului ne-a făcut un tur în care ne-a dat o sumedenie de amănunte despre ei, descpre condițiile în care trăiesc (și care sunt de tip… sanatoriu, cu îngrijire, hrană, medicație, absolut tot ce trebuie), despre comportamentul lor, despre cum să te ferești de un urs atunci când dai nas în bot cu el prin pădure. Am constatat cu uimire cu cât profesionalism se lucrează în acest sanctuar, condițiile oferite animalelor fiind de mare excepție. Un teritoriu pe care bulgarii par a fi făcut mari progrese, în vreme ce în România urșii caută prin gunoaiele din marile orașe sau sunt împușcați fără milă atunci când evadează prin ele.
Nefiind o grădină zoologică, ci un sanctuar, urșii nu se reproduc în acest parc, mulți dintre ei fiind bătrâni și foarte fragili din punct de vedere psihic. Ei trăiesc în habitaturi naturale superbe, atent controlate și delimitate. Parcul din Belitsa e o atracție turistică importantă, fiind cel mai mare de acest gen din Europa (120.000 mp).
Altfel, în Belitsa nu e mare lucru de văzut. Un muzeu al orașului, în care am admirat un sarcofag antic și un mare entuziasm de a face din acest loc o destinație turistică, argumentele fiind, deocamdată, fragile.
Așa că, după ce am admirat peisajul superb care se oferea cu generozitate din parcul urșilor dansatori, ne-am urcat în mașină și am demarat către ultima destinație din periplul bulgăresc: Sapareva Banya.
Sapareva și gheizerul
Sapareva Banya e o stațiune balneară aflată la poalele muntelui Rila, în sud-vestul Bulgariei, cunoscută pentru apele termale care ajung până la temperaturi de 103 grade Celsius. Probabil este cunoscută și pentru numeroasele biserici pe care le include zona, gazdele noastre având grijă să vizităm nu mai puțin de trei.
Dar probabil cel mai important obiectiv al orașului este gheizerul. Nu văzusem gheizere decât în Islanda și nu e de colo să dai peste un asemenea fenomen natural în mijlocul unui oraș european. Interesant este că gheizerul din Sapareva este unicul aflat în partea continentală a Europei. Aflat în centrul stațiunii, învăluit în aburii ieșiți din adâncuri și amenajat într-o formă care să-l pună în valoare drept principala atracție a urbei, gheizerul țâșnește la intervale neregulate, până la o înălțime de 18 m, având o capacitate de 18 litri / secundă. Din păcate, nu l-am prins în acțiune, dar iată un filmuleț în care-l poți admira în toată splendoarea lui: https://www.youtube.com/watch?v=OR7jbhz_zYU
Condițiile meteo nu prea au lăsat loc la interpretări și plimbări prin Sapareva Banya, care pare o stațiune frumoasă în contextul în care ar fi și scăldată de soare, în mijlocul verii.
Și dacă tot am amintit de cele trei biserici, să le trec și pe acestea în revistă, în caz că TukTuk are cititori chitiți să facă tururi ecumenice. Prima dintre ele se află, de fapt, în Ovchartsi, un sat din apropiere de Sapareva – e vorba de mânăstirea Resilovo, fondată în 1932, o mânăstire de maici ce par a se autogospodări cu mult succes.
A doua, biserica Sf. Nicolae, din Sapareva, e o mică bijuterie medievală, care a fost, inițial proprietatea unui important nobil local, fiind construită undeva între secolele 11-14. Plasată în parcul din centrul orașului, biserica a fost renovată în anul 1937 după ce, în secolul 19, avusese parte de tratamente nu tocmai prietenoase din partea ”arkadașilor” otomani.
În fine, a treia biserică vizitată a fost biserica Înălțarea Fecioarei Maria, acolo unde însuși preotul parohiei a venit în persoană pentru a ne vorbi despre ea. Biserica are o poveste ce pare legendă dar care e cât se poate de adevărată: ea a fost ridicată la inițiativa lui Alekso Grahliov, cel mai sărac om al satului, în perioada 1861-1864, fiind o versiune mai mică a celebrei mânăstiri Rila. Cu toate acestea, e cea mai mare biserică din zonă, e de o frumusețe impresionantă, atât la interior cât și la exterior și a devenit, în ultimii ani, unul dintre vectorii turistici ai localității.
Și nu pot încheia fără a menționa un hotel mic dar foarte drăguț în care am înnoptat în Sapareva Banya. Se numește Hotel Sveti Nikola, e făcut cu fonduri europene, iar doamna proprietar (al cărui nume nu l-am reținut) a făcut totul ca să ne simtim excelent. Camere mari și terase generoase, mâncare bună și un spa elegant și bine dotat – câteva ingrediente cu care orice mic hotelier ar trebui să se poată lăuda.
După trei zile petrecute în vestul Bulgariei, descoperind locuri minunate, experimentând o gastronomie savuroasă și ascultând povești și legende care nu de puține ori sunt chiar asemănătoare cu ale noastre, concluzia e că bulgarii au o țară frumoasă pe care, încet-încet, și-o pun în valoare din ce în ce mai bine. Nu e locul pentru comparații cu modul în care reușește România să pluseze la capitolul turism. Dar e imposibil să nu constați cu tristețe că e o rușine să nu profiți de fondurile europene generoase pe care le poți atrage pentru a-ți pune în valoare propriile frumuseți. Lucru pe care vecinii noștri îl fac din plin.
Până la decolarea avionului, am făcut un scurt tur în Sofia, capitala Bulgariei, o altă surpriză plăcută. Dar despre aceasta, cu altă ocazie.
Citește și:
Destinații EDEN în Bulgaria (1): Kyustendil
Destinații EDEN în Bulgaria (2): Melnik
Add Comment