Destinații EDEN în Bulgaria (2): Melnik

MELNIK – PIRAMIDELE DE NISIP, VINURI ȘI CASE DE REVOLUȚIONARI

Două ore mai târziu, mergând către sud, pe șoseaua spre Kulata, am ajuns în Melnik. Localizat, practic, la o distanță de 20 km de granița cu Grecia, despre Melnik se spune că este cel mai mic oraș din lume. Lucru fals, acesta fiind, de fapt, ”croatul” Hum. Și totuși, cu cei 390 de locuitori (unii zic de 280), Melnik e cel mai mic oraș din Bulgaria și, în mod cert, unul dintre cele mai frumoase.

Plasat într-o ”căldare”, înconjurat de piramide de nisip, formațiuni bizare rezultate ca urmare a eroziunii de secole a stâncilor de calcar, Melnik adună laolaltă o colecție de case frumoase, cu arhitectură de secolele 18-19, construite într-un stil tradițional local, care prezintă anumite particularități, una dintre acestea fiind prezența pivniței în care localnicii păstrează delicioasele vinuri. De fapt, nu mai puțin de 100 de clădiri din Melnik sunt desemnate ca fiind ”istorice”, fapt ce și conferă localității poate prea-generoasa denumire de ”oraș”.

Am ajuns în Melnik înainte de lăsarea serii. O atmosferă tihnită, poate mult prea tihnită, un hotel aproape gol, cu o frumoasă panoramă a localității și o cină în care am savurat, pe lângă o serie de vinuri roșii (seci) foarte bune (a se reține soiul Melnik 55), preparatul tradițional pe nume sach. O mâncare grea (bulgarii gătesc greu și cărnos, nu te lăsa fraierit de eterna shopska, salata bulgărească pe care ți-o servesc inevitabil la începutul fiecărei mese), din trei feluri de carne, roșii, morcovi, ciuperci, ceapă, cașcaval (sau brânză) și ierburi. Servit într-un recipient ce amintește de oalele de sarmale, sach e un fel de mâncare interesant (personal, mi l-aș fi dorit mai picant, dar bulgarii sunt departe de mexicani când vine vorba de iuțeala-n bucate), versatil și pretabil pentru un asortament viticol de calitate.

Celebra salată bulgărească Shopska

Sach, preparat tradițional bulgăresc

După o noapte liniștită, Melnik s-a trezit scăldat în soare și ne-a binecuvântat cu două ore de plimbare magică. Deși e mică, localitatea oferă suficient de multe atracții cât să nu te plictisești și să alungi senzația de prea-liniște pe care am trăit-o la început de aprilie.

Melnik a fost fondat în secolul 9 și, de-a lungul secolelor, a încăput pe ”mâini” diverse, de la Imperiul Bulgar la cel Otoman, de la bulgari la ruși, la turci și iar bulgari. Munții Pirin, în mijlocul cărora se ascunde, au făcut ca Melnik să fie un bun loc de adăpost și izolare pe parcursul perioadelor de tumult ale istoriei. Așa că, la adăpost de invazii și la strajă de liniște, locuitorii lui au învățat că cel mai bun lucru e să facă vinuri. Așa s-a născut o tradiție viticolă consistentă care și-a atins apogeul celebrității pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, când însuși Winston Churchill comanda anual 500 de litri de vin de Melnik.

De altfel, vinul ”pândește” la fiecare pas în Melnik: în magazinele de suveniruri, în crame, în magazinele de vinuri. Găsești vin cu diverse arome, poți participa la degustări și, desigur, poți cumpăra, în ambalaje fițoase sau la pet-uri, așa cum vinde orice localnic care stă cu butoaiele în pivnițe.

Cine ești tu?

Casa Kordopulova

O scurtă plimbare prin acest adevărat parc arhitectonic îți îndreaptă inevitabil pașii către una dintre principalele atracții: Casa Kordopulova, pentru care trebuie să urci câțiva zeci de metri, pe un drum în pantă. Construcție de anvergură, transformată astăzi în muzeu particular, casa Kordopulova a fost ridicată în anul 1754, de către înstărita familie greacă Kordopoulos, menirea inițială fiind de depozit de vinuri. Ultimul membru al familiei, Manolis Kardopuloses a murit în timpul Războiului Balcanic, nu înainte de a-l adăposti în casa lui pe marele erou național bulgar Yane Sandanski, care căuta un loc în care să nu fie găsit de turci. Ca fapt divers, Sandanski (care dă și numele unei localități ce o vom vizita mai târziu) a fost cel care a eliberat Melnikul de sub dominația otomană. Manolis a fost ucis de turci în timp ce aceștia părăseau orașul iar astăzi Casa Kordopulova amintește vizitatorilor de acea perioadă zbuciumată și de lupta lui Sandanski & vitejii împotriva turcilor.

Istoria casei a continuat apoi cu familia Tsintar, cei care au luat-o, au refăcut-o, pentru ca azi, unul dintre oarecum urmașii lor (n-au avut copii dar au adoptat un nepot), Nikola Paspalev, să o transforme în muzeu privat, vizitat de peste 30.000 de turiști anual. Casa e de admirat atât la exterior cât mai ales la interior. Se spune că această casă este cea mai mare care a existat în Bulgaria secolului 19 și indiciile par să dea dreptate acestor presupuneri. Încăperile largi, aflate pe cele două paliere, sugerează un spațiu imens. Terase interesante, încăperi secrete, mobilier din perioadele vechi, oglinzi din cristal venețian, podele de lemn acoperite cu covoare și carpete lucrate manual, totul aranjat cu gust, într-o atmosferă ce respiră istorie și transmite sentimentul de loc în care s-au petrecut lucruri.

Supriza vine la final, mai bine zis la parter, acolo unde ești invitat la o degustare de vinuri, nu înainte de a face o plimbare prin tunelul subteran, lung de 150 m, în care sunt depozitate butoaie cu sute de litri de vin de calitate. Cel mai mare dintre acestea are o capacitate de 12,5 tone. Pereții tunelului sunt ”tapetați” cu monede, turiștii lăsându-le în ideea că își pun o dorință și, dacă moneda rămâne înfiptă în perete, dorința se va împlini.

Plecând din casă, ușor amețit de parfumul și gustul vinurilor testate, am pornit pe cărare, pe coasta dinspre piramidele de nisip, admirând peisajul pe care Melnikul îl oferă cu generozitate. Aproape la fiecare pas dai de câte ceva interesant, fie că e vorba de o cârciumioară ”cu vedere”, de ruinele unei cetăți sau de una dintre unicele două biserici din lume ”dedicate” celor cu problem psihice. Aceasta se numește Sf. Anton, fiind patronată de acest sfânt care-i ajuta pe cei cu probleme mentale. Un buștean de care sunt legate lanțuri de fier încă tronează în biserică, trimițând la faptul că, pe vremuri, persoanele violente, cu probleme psihice, erau aduse aici și legate pentru a fi tratate sau… exorcizate. Un indiciu modern al rolului curativ al acestei biserici este că tavanul și pereții sunt pictate cu flori, buchete, îngeri și serafimi, întru calmarea spiritului celui prea-agitat.

Vedere asupra orașului Melnik, de la Casa Kordopulova

Cândva au existat 70 de biserici în Melnik, azi mai sunt doar trei, dar ruinele multora pot fi vizitate. Dacă ajungi în Melnik, primul și cel mai important lucru este să faci drumeții. Vei avea parte de multe surprize plăcute. Apoi nu uita să treci și pe la un magazin de suveniruri și, cu tolba plină, îndreaptă-te apoi, așa cum am făcut și noi, către un alt locaș de cult, aflat în apropiere: mânăstirea Rozhen.

Bierica Sf. Anton

Biserica Sf. Anton

Ruinele fortăreței

Piramidele de nisip

Suveniruri

Mânăstirea Rozhen

Doar de câteva minute am avut nevoie pentru a ajunge la unul dintre punctele de interes ale Munților Pirin. Plasată într-un cadrul natural superb, Mânăstirea Rozhen e cea mai mare mânăstire ortodoxă din regiune și nimeni nu știe cu exactitate când a fost construită. Probabil o să vi se pară că vorbim prea mult de biserici și mânăstiri. Dar e imposibil să le ocolești, atâta vreme cât 1. Sunt frumoase 2. Au jucat roluri istorice 3. Oamenii cu care ești, te duc la ele. Sau, poate, ar fi trebuit ca ordinea să fie inversă?

Ce-i drept, Rozhen nu m-a impresionat prin frumusețe. Surse istorice de la Muntele Athos spun că ar fi fost construită la anul 890 iar unele dovezi o atestă în secolul 13. Cert e că în secolul 17 a fost mistuită de un incendiu și, un secol mai târziu, a fost reconstruită din banii pelerinilor bulgari.

Mânăstirea arată ca o adevărată fortăreață medievală. Sau ca un han de pe vremuri. Nu o descriu din punct de vedere tehnic – priviți fotografiile și, mai ales, mergeți acolo. Veți afla că în apropierea ei se află mormântul eroului Yane Sandanski, despre care vorbeam ceva mai sus, bulgarul care a speriat turcii în timpul Războiului Balcanic. Pe mormântul său, stau scrise cuvintele: ”A trăi, înseamnă a lupta. Un sclav luptă pentru libertate, o persoană liberă – pentru perfecțiune”. Poți să-l contrazici?