Asia Lumea lui Eddie

Qatar, perla deșertului. 7 lucruri de făcut și văzut în Qatar.

Când FIFA a acordat Qatarului dreptul de organizare a Cupei Mondiale din 2022, mulți au ridicat din sprânceană: Qatar? Pe bune? O țară micuță din Golful Persic, pe care, însă, cifrele legate de PIB-ul pe cap de locuitor (145.000 USD) o plasează pe locul întâi în lume. În lume! Se spune că între Qatar și învecinatele Emirate Arabe Unite, în special Dubai, există o concurență neoficială, la nivel turistic și nu numai. Dacă Dubaiul a luat-o cu viteza luminii pe calea dezvoltării turistice, cu atâtea clădiri și construcții de referință, care stau la rând să intre în tot felul de cărți ale recordurilor, Qatar se străduiește și, în bună măsură, reușește, să țină pasul.

La invitația prietenilor de la Qatar Airways am petrecut trei zile în această fascinantă țară arabă, explorând câteva dintre minunățiile unei lumi în care contrastele se împletesc cu elementele științifico-fantastice dar și cu cele ce țin de dogmele religiei islamice, mai greu de înțeles pentru europeni dar respectate de toată lumea în acest loc în care m-am simțit, poate, mai în siguranță ca oriunde. Cu un picior în prezent, cu unul în viitor, cu un bagaj de reguli și etichete comportamentale, cu aparatul foto mereu deschis și cu dorința (veșnic nesatisfăcută) de a bea o bere în arșița celor peste 30 de grade, iată ce să vezi și ce să faci în Qatar, această perlă a deșertului.

IMPACTUL CU ȚARA CONTRASTELOR: TRADIȚIE ȘI MODERNISM

Primii pași pe care-i faci ieșind din Aeroportul Internațional Hamad din capitala Doha (o bijuterie construită recent, inaugurat în 2014 și traversat de peste 50 de milioane de pasageri anual, fapt ce-l plasează pe locul 9 în lume, ca mărime) te poartă către îmbrățișarea viguroasă a căldurii. În noiembrie, aceasta nu te va sufoca. În Qatar începe ”iarna” iar aerul devine respirabil, atât ziua (când temperaturile se opresc undeva puțin peste 30 de grade) cât mai ales seara, atunci când e o plăcere să ieși și să petreci timp în aer liber, fugind de eternul aer condiționat care înlocuiește ozonul pădurilor inexistente aici. Am aflat că vara e aproape imposibil să stai pe stradă, prin urmare dacă intenționezi să vii în vacanță în Qatar, fă-o între octombrie și aprilie, cel mai bun interval de vizitat fără șocuri termice.

Vremea e bună, prin urmare, în acest început de noiembrie în care acasă iarna se pregătește să-și arate colții. Orice reîntoarcere la vară e binevenită iar Doha ne pune vara la picioare, asortând-o cu cea mai bună limonadă cu mentă pe care am băut-o vreodată. Din goana mașinii care se grăbește către Oryx Rotana, hotel de 5 stele, dichisit și binecuvântat de Allah cu toate cele trebuincioase dar și cu o atenție a detaliului legat de design cum numai prin zona Golfului găsești, realizezi că această țară e un imens șantier. Se construiește în Qatar cu relaxare, bucurie și curățenie. Sunt șantiere pe lângă care treci și nu-ți dai seama că acolo se ridică ceva, atât de ordonat e totul. Ești în deșert dar senzația aceea de București-în-care-respiri-praf, nu există.

Există însă, din start, senzația că această țară e una dintre cele mai bogate din lume. Qatar a cheltuit recent nu mai puțin de 30 de miliarde de dolari pe o infrastructură nouă. Proiecte diverse au fost finalizate sau sunt în plină desfășurare, precum Ashghal’s Expressway sau New Port. Ceva mai târziu, pe drumul către Al Shahaniya, locul în care se desfășoară cursele de cămile, am văzut cum se ridică o impresionantă linie de metrou, care străbate zone în care, practic, momentan nu se află nimic. Probabil e un ”must” pentru organizarea Mondialului de peste șase ani, fiindcă automat te întrebi cine, în afară de suporteri, se va deplasa cu el? Qatarezii adoră să-și folosească propriile mașini (iar lucrul acesta se simte în trafic, uneori: la urma-urmei, litrul de benzină costă 1-1,5 lei!) iar sistemul de transport în comun e utilizat doar de către păturile de jos ale populației. Benzina costă atât de puțin în Qatar încât e mai ieftin să umpli rezervorul unui Hummer decât să cumperi două beri într-un club (unicele locuri în care se vinde alcool).

Qatar are o populație de 2,2 milioane de locuitori însă doar 15% din aceștia sunt qatarezi get-beget, restul fiind naționalități conlocuitoare și expați. Nu cred că am avut plăcerea de a face cunoștință cu un qatarez adevărat. Sunt indieni (cei mai mulți), nepalezi, filipinezi, sri-lankezi, egipteni, pakistanezi și alte nații. Primul recensământ, din 1970, arăta faptul că țara avea, la acea vreme, puțin peste 100.000 locuitori. Sunt de trei ori mai mulți bărbați decât femei, iar lucrul acesta se observă imediat, cu atât mai mult cu cât pe femei e mai greu să le observi, atâta vreme cât nu numeri mantiile negre (abaya, la care se adaugă hijab-ul de rigoare, ce acoperă fața, lăsând doar ochii liberi) sub care se deplasează.

Doha e o capitală frumoasă și vom vorbi ceva mai încolo despre ce poți să vizitezi aici. Un oraș în care se vede cu ochiul liber cum autoritățile încearcă (și reușesc) să mențină o calitate a vieții la un standard înalt. În Doha e curat peste tot iar poliția își face simțită prezența în orice moment, de la trafic la ordinea publică. De altfel, Qatar e una dintre cele mai sigure țări din lume, nivelul infracțional fiind extrem de redus. Se spune că femeile pot merge fără probleme noaptea inclusiv prin zone care pot părea dubioase. Siguranța oferită e dublată însă de câteva reguli pe care, ca turist, ești obligat să le respecți.

CUM SĂ TE ÎMBRACI ÎN QATAR. OBICEIURI SOCIALE

Unul dintre cele mai importante aspecte e legat de îmbrăcăminte. Când ești în Doha, sau oriunde în Qatar, îmbracă-te modest, fără să epatezi, arătându-ți astfel respectul pentru cultura islamică. Dacă ești femeie, acoperă-ți întotdeauna umerii și nu purta fuste deasupra genunchilor. Ca bărbat, e de preferat să porți pantaloni lungi și cămașă, deși poți avea foarte bine și tricou. Localnicii poartă acele veșminte albe, lungi, imaculate, numite thobe (sau thawb), asortate cu bucățile de pânză care le acoperă capetele, numite ghutra. Acestea sunt albe sau albe cu roșu, diferența nefiind semnificativă în prezent, dar pornind de acum câteva decenii când pânza din care erau făcute cele alb cu roșu era ceva mai groasă, pentru a-i proteja de vântul care bate iarna.

Femeile din Qatar, cele de religie islamică, poartă, așa cum spuneam, abaya și hijab. Nu vezi femei la orice pas. O plimbare prin Souq Waqif, bazarul din Doha, te va face să te ”ciocnești” de ele. Te privesc cu ochi rimelați și migdalați, de sub hijab-ul care nu lasă loc la interpretări și e greu să-ți dai seama dacă e bine sau nu să-ți intersectezi privirile cu ele. Pe dedesubtul abayei poartă haine normale iar poveștile despre obiectele de îmbrăcăminte de mii de dolari, de la cele mai bune mărci, pe care femeile arabe (nu) le afișează sub îmbrăcămintea tradițională par să fie adevărate.

În Qatar există plaje pentru localnici, plaje pentru turiști și plaje mixte, iar una dintre regulile stricte este că femeile nu au voie să facă topless. De altfel, fiind o țară cu populație islamică (peste 70%), în care Constituția se bazează pe legea divină sharia, e bine să eviți să intri în zona de încălcare a acesteia, pentru a nu avea (mari) probleme. Prin urmare, nu te îmbrățișa și nu te săruta în public, poartă-te decent în orice situație, nu consuma alcool în public (oricum, e cam greu…) și nu oferi de băut alcool unui localnic, nu te îmbăta, Allah ferește să te uiți la filme erotice sau să consumi narcotice!

Și apropo de gesturile în public, qatarezii au un fel aparte de a se saluta uneori: pe lângă strânsul mâinilor sau al ducerii mâinii drepte la piept, obișnuiesc să-și frece de câteva ori nasurile între ele, precum eschimoșii, o formă de salut păstrată din generație în generație și transmisă dinspre beduini, care indică o prietenie adâncă și o formă de respect maxim.

ALCOOLUL ÎN QATAR

Probabil cel mai discutabil subiect este cel legat de alcool. Alcoolul nu e interzis în Qatar. Mai ales atâta vreme cât e o țară în care trăiesc atâtea naționalități. Doar că vânzarea și consumul acestuia sunt controlate, existând câteva legi stricte care se aplică. Una dintre acestea se referă la faptul că e ilegal să introduci alcool în țară, prin urmare nu veni cu sticle de băutură la bord, fiindcă ți se vor confisca. Nu te aștepta să găsești alcool de vânzare în magazine sau restaurante. Poți cumpăra alcool doar în cluburi și, eventual, poți găsi câte ceva în minibarul din cameră. La prețuri exorbitante. Ca să-ți faci o idee, o bere mică, la cutie, costă în jur de 50 de lei (moneda locală, ryalul qatarez, e aproximativ la paritate cu leul românesc: 1 QR = 1,15 lei). Un cocktail într-un club poate ajunge la 100-150 de lei. Și așa mai departe. Pe scurt, în Qatar nu te duci să bei. Sau, dacă vrei s-o faci, pregătește-ți cardul. În caz că apa nu te satisface, înlocuiește băuturile alcoolice cu limonada despre care vorbeam mai sus, cu ceaiuri, sucuri sau răcoritoare.

7 LUCRURI DE VĂZUT ȘI FĂCUT ÎN QATAR

Am avut un program echilibrat în cele trei zile de stat în Qatar, cu precădere în capitala Doha, care e, până la urmă, centrul turistic al țării. În funcție de modul în care ajungi aici, e bine să-ți organizezi timpul pe ideea că viața în Qatar are un ritm ceva mai lent. Serviciile sunt însă întotdeauna impecabile și localnicii nu au lăsat vreodată senzația că lucrurile sunt la voia întâmplării. Poți închiria mașină, dacă vrei – costul combustibilului e jenant de mic dar nu te gândi că traficul e lejer. În plus, se circulă destul de ciudat iar accidentele ușoare sunt destul de dese. Ai grijă la restricțiile de viteză, fiindcă sunt radare peste tot iar amenzile sunt criminale. Mai bine apelezi la servicii turistice, la agenți și ghizi locali, care știu întotdeauna cum merg treburile.

1 Mergi la cursele de cămile

Nu am avut norocul să prindem o cursă de cămile, fiindcă sezonul acestora începe în noiembrie-decembrie, dar am ajuns la Al Shahaniya, marele hipodrom (aflat cam la o oră de Doha) în care se desfășoară acestea și unde, în extra sezon, cămilele sunt antrenate de către îngrijitori (în mare parte) sudanezi. Treaba cu cursele de cămile în Qatar extrem de interesantă. Acesta e numit ”sportul șeicilor” și trezește pasiuni de nebănuit, cu toate că, atenție!, în Qatar pariurile sunt interzise. Deci, la prima vedere, cursele se desfășoară de amorul artei. Dar nu este deloc așa.

Sudanezii antrenează cămilele pentru sezonul de curse
Sudanezii antrenează cămilele pentru sezonul de curse

Cursele de cămile se desfășoară în Qatar din 1972, imediat după anul proclamării independenței țării, fiind un sport moștenit din timpuri străvechi, care atrage numeroși tineri din zona Golfului și care este, în mod special, extrem de costisitor. Asta pentru că o cămilă de curse poate ajunge la prețul de 200.000 de dolari, la care se adaugă îngrijirea și antrenamentele. În fiecare sezon se desfășoară câteva curse iar premiile sunt exorbitante, mergând de la cele mai noi modele de Lamborghini până la premiul suprem – Sabia de Aur, care se acordă la cursa Emirului, din finalul sezonului.

Precum spuneam, proprietarii cămilelor trebuie să-și permită nu doar costul cumpărării animalului ci și pe cel al îngrijirii acestuia, care crește de la an la an. La acesta se adaugă și costul inseminării unor anumite rase de cămile, unul exorbitant. Însă cel mai interesant lucru vine din modul în care sunt conduse cămilele pe parcursul cursei.

Până în 2004, cămilele erau conduse, pe post de jochei, de către tineri și chiar copii în vârstă de patru ani. Însă în urma unui accident care s-a soldat cu moartea unui copil, guvernul a dat o lege prin care a interzis participarea micuților la curse. Așa au apărut jocheii-roboți. I-am văzut într-un magazin aflat în apropierea hipodromului: sunt niște obiecte de dimensiuni reduse, cu o greutate de circa 25 kilograme, care au un dispozitiv ce înglobează o cravașă ce poate fi manevrată prin telecomandă de către proprietarul (sau antrenorul) cămilei, de la standuri. Acesta poate biciui cămila, mai repede sau mai încet, sau o poate stimula verbal, fiindcă jocheii-roboți au un difuzor încorporat. Un asemenea robot costă în jur de 5500 dolari iar o cămilă de curse poate ajunge la sprinturi de până la 60 km/h, viteza lor constantă fiind de circa 45 km/h.

La cursele de pe hipodromul Al-Shahaniya participă în fiecare sezon mai mult de 6000 de cămile. Majoritatea dintre ele sunt antrenate la hipodrom de către îngrijitori africani, pe care i-am văzut făcându-și treaba cu sârg, alergând cămilele sau dând indicații jocheilor-roboți montați pe cocoașele acestora. Pistele sunt lungi, ajung până la 6 km, așa că imaginile cu cămilele antrenându-se în mijlocul a… nimic sunt memorabile. De remarcat că antrenamentele sunt încheiate cu timp de relaxare pentru cămile, care sunt lăsate să se îmbăieze în piscine cu jacuzzi, special amenajate.

Și apropo de sporturi, qatarezii sunt mari amatori de mișcare și de întreceri sportive. Fotbalul stă pe primul loc iar faptul că în 2022 urmează să se organizeze Cupa Mondială în Qatar, spune multe despre cât se investește în această zonă. Qatari National Football League există încă din 1963, în campionat participă 14 echipe și, așa cum se știe, Qatarul a devenit un miraj inclusiv pentru fotbaliștii și antrenorii români. Claudiu Keșeru a jucat pentru Al Gharafa iar Dragoș Grigore încă evoluează pentru Al-Sailiya. În plus, handbalul (se știe despre naționala mercenarilor, creată de qatarezi, care a ajuns vicecampioană mondială), golful, baschetul, sporturile acvatice și cele cu motor (Doha găzduiește o etapă de Moto GP) sunt și ele în top.

2 Relaxează-te în Souk Waqif, bazarul din Doha

Souk Waqif este, probabil, cel mai frumos loc din capitala Doha și unul dintre cele mai vizitate din Qatar. Un fel de ”centru vechi” de tip bazar, dar nu ca un bazar oarecare dintr-un oraș islamic ci unul ordonat și curat, cu zone pentru toate gusturile, de la cea de condimente la cea în care se vând păsări și animale mici, de la cea dedicată șoimilor de vânătoare la cea ”culturală”, de la cea cu covoare și stofe la cea cu oale și ceramice, cu parfumuri și bijuterii, cu haine, cu suveniruri, totul culminând, desigur, cu zona de restaurante.

Souq Waqif, un punct de atracție pentru turismul din Qatar
Souq Waqif, un punct de atracție pentru turismul din Qatar
La un suc cu fetele
La un suc cu fetele
Hello, Sir!
Hello, Sir!

Souq Waqif a luat ființă cu mai bine de un secol în urmă, când Doha era doar un sat, în apropierea unui râu secat, fiind locul în care se adunau beduinii pentru a face negoț și trocuri cu bunurile lor (pește, capre, lână). În 2006, locul a intrat în planul de reorganizare guvernamentală, clădirile mai noi de 1950 fiind demolate iar cele grav afectate de trecerea timpului fiind refăcute. Acoperișurile de metal au fost înlocuite cu cele tradiționale, din lemn și bambus și au fost reintroduse vechile sisteme de aerisire și păstrare a unui climat răcoros în locuințe. În 2008, bazarul s-a redeschis, oferind imaginea unui loc splendid, cu o atmosferă unică, întreținută de numeroase evenimente culturale. Am asistat la unul – un spectacol de muzică și dans islamic, oferit de cateva zeci de bărbați care se produceau la ceas de seară întru admirația publicului ad-hoc.

Spectaculoasă este partea dedicată șoimilor de vânătoare, aceasta fiind pasărea ”oficială” a Qatarului, totodată cea mai prețuită. E un mic șoc să intri în souq exact prin zona șoimilor. Zeci de păsări, frumos aliniate pe standuri de lemn, cu capetele acoperite de bonete din piele sau din materiale ornate cu motive tradiționale. Un exemplar de șoim, pregătit pentru a lua parte la partide de vânătoare sau la întrecerile dedicate, poate ajunge la câteva mii de riali qatarezi. În imediata apropiere se află Spitalul de Șoimi, care arată cam ca un centru medical din mijlocul Bucureștiului. Dacă a fi cămilă de curse în Qatar e un lucru nobil, s-ar spune că a fi șoim e sublim. Mai ales când stăpânul te dotează inclusiv cu GPS. Doar să nu trebuiască să aștepți prea mult priponit în magazin, cu ochii acoperiți.

Am luat masa într-unul dintre restaurantele aflate în souk. Mâncare arăbească, delicioasă, meniu cu supă de linte, cu antreurile specifice, de la humus la moutabal și tabule, cu un mix grill de cărnuri diverse și un desert pe măsură. Mâncarea qatareză e influențată de gastronomiile iraniană și indiană și orice masă se încheie cu un digestiv, un ceai karak, îmbogățit cu lapte și cardamon. Nu am încercat preparatele din cămilă, probabil din respect pentru faptul că, poate, nu avusese norocul să ajungă la curse și sfârșise în oală.

În tot cazul, să stai într-o seară de weekend (în Qatar zilele de weekend sunt vineri și sâmbătă) la o masă în souk, pufăind dintr-o shisha aromată, cu o limonadă cu mentă alături, privind la oamenii care se perindă prin fața ta, e o experiență liniștită și relaxantă a ceea ce înseamnă Doha. Sau, extrapolând, a ceea ce înseamnă viața frumoasă, într-unul din locurile minunate ale lumii.

3 Plimbă-te pe Cornișa din Doha și admiră unul dintre cele mai frumoase skyline-uri din lume

Corniche (Cornișa) e o promenadă lungă de șapte kilometri care se întinde de-a lungul Golfului Doha, între downtown și zona din apropierea Souk Waqif, oferind o senzațională priveliște asupra zgârie-norilor Qatarului, unul dintre cele mai frumoase skyline-uri pe care le poți vedea pe Terra. O faleză pe care e o plăcere să te plimbi, în special la răcoarea ceasurilor de seară, încercând să prinzi o fotografie cât mai reușită cu înaltele clădiri și atrăgătoarele lor lumini.

Skyline-ul din Doha, unul dintre cele mai frumoase din lume
Skyline-ul din Doha, unul dintre cele mai frumoase din lume

cornisa-1

Noaptea, la fel de frumos
Noaptea, la fel de frumos

Pe Corniche, lumea iese să se plimbe, să alerge, să pescuiască, să se relaxeze. De la spectaculosul Muzeu de Artă Islamică, realizat de cunoscutul arhitect I.M.Pei, și până la Hotelul Sheraton sunt circa 5 km pe care îi poți parcurge într-o oră și jumătate (de preferință nu când arde soarele cel mai tare – am făcut o parte în aceste condiții și nu e tocmai de senzație).

Foarte frumoasă este zona de nord a Cornișei, la intrarea în portul de nave tradiționale dhow, acolo unde se află un superb monument în formă de perlă, care noaptea își schimbă culorile, parcă invitând vizitatorii să-l fotografieze. De aici se pot închiria ambarcațiuni cu care să faci plimbări prin golf, în vreme ce în partea diametral opusă, în apropiere de Sheraton, hotelul în formă de piramidă aztecă, te poți relaxa în Parcul Rumaila, unde familiile ies în weekend pentru a-și petrece timpul la picnic, cu marea de un albastru ireal într-o parte și zgârie-norii adormiți în cealaltă.

Într-o asemenea zi de vineri am făcut o plimbare inclusiv printre uriașele clădiri din sticlă și oțel, într-o încercare (nereușită) de a ajunge la ultimul etaj al uneia, pentru a prinde Doha de la înălțime. N-am reușit (doar la Sheraton am avut noroc însă hotelul nu e atât de înalt) dar am trăit sentimentul de pitic în țara guliverilor trecând pe lângă uriașii cu aluri futuriste și nume care de care mai comerciale: Palm Tower (245 m), Burj Qatar (232 m), Tornado Tower (200 m) ș.a.m.d.

4 Culturalizează-te la Katara Cultural Village, din Doha

”Valea Culturilor” i se mai spune acestui foarte interesant loc din Doha, pe care oricine îl poate vizita pentru a face cunoștință cu tradițiile, teatrul, arta și arhitectura qatareză. Katara se află în apropiere de Pearl Qatar și chiar dacă nu e un loc spectaculos prin proporții, merită vizitat pentru atmosferă și, dacă intri într-un mood cultural, pentru oferta din această zonă, care include biblioteci, centre de patrimoniu, o operă, un teatru, galerii de artă, facilități academice, un interesant amfiteatru roman (care poate găzdui 5000 de persoane) dar și cafenele, zone verzi și un centru de informare turistică. În zona de lângă plaja publică Al Yazwa se organizează anual două festivaluri (unul de iarnă, celălalt de vară).

Turnurile porumbeilor, din Katara Village
Turnurile porumbeilor, din Katara Village
Amfiteatrul roman
Amfiteatrul roman
Vedere către Pearl Qatar
Vedere către Pearl Qatar

Impresionantă este arhitectura locului, începând cu cele două ”turnuri porumbel” de la intrare, continuând cu aleile și coridoarele complexului, cu moscheea Katara și cu moscheea de aur. Dacă ai timp la dispoziție, merită să-ți petreci o zi la Katara Village și să descoperi o altă față a Qatarului, una modernă, proaspătă, intelectuală.

5 Simte-te milionar la Pearl Qatar

Așa cum vecinii din Dubai au locurile lor de referință, qatarezii au construit Pearl Qatar având în vedere ideea de bază ca aceasta să fie una dintre imaginile iconice ale țării. La urma-urmei vorbim despre un complex de locuințe, un ansamblu rezidențial. Dar ce ansamblu!

pearl-qatar-4

Lux qatarez la cel mai înalt nivel
Lux qatarez la cel mai înalt nivel

Odată ce treci de cele două gigantice turnuri de la intrarea pe insula artificială în formă de perlă, care adăpostește în mijloc o altă insulă, ai o pregnantă senzație de Monte Carlo. Blocuri înalte, iahturi de milioane de dolari, magazine de lux (un Ferrari ne-a făcut cu ochiul dintr-o vitrină), cafenele și restaurante în care te aștepți ca meniurile să înceapă cu icre negre și așa mai departe. Pearl Qatar e primul și singurul loc din țară în care străinii pot cumpăra proprietăți. Insula are deja circa 15.000 de locuitori dar se estimează că în momentul în care toate construcțiile vor fi gata (în 2018), numărul acestora se va ridica la 45.000. La 15 miliarde de dolari se va ridica investiția finală, deși estimările inițiale (2,5 miliarde) au fost de mult depășite. În fapt, va fi vorba de un ansamblu de 13 insule, pe cea mai mare dintre acestea fiind plasate o sumedenie de vile de lux, apartamente, trei hoteluri de cinci stele, restaurante, cafenele și facilități de entertainment. Opt dintre cele 13 insule vor fi proprietate privată.

6 Vizitează un muzeu fascinant, aflat în pustietate: Muzeul Șeicului Faisal

Doha are suficiente repere culturale care să satisfacă gusturile celor pretențioși. Dacă ești în căutare de muzee, primul loc spre care te vei îndrepta este Muzeul Islamic al Artei, aflat pe Cornișa din Doha, în care intrarea este liberă, care are o arhitectură de excepție și care adăpostește, pe 5 nivele, colecții de artă de pe trei continente, din diverse perioade ale ultimilor 1400 de ani. Nu am apucat să-l vedem pe acesta, dar am văzut altul, care, dintr-un anumit punct de vedere, e mai interesant.

Muzeul Șeicului Faisal, un loc extraordinar dn Qatar
Muzeul Șeicului Faisal, un loc extraordinar dn Qatar

Se spune despre Muzeul Șeicului Faisal Bin Qassim Al Thani că este un muzeu unic în peisajul cultural al Orientului Mijlociu iar după ce-l vizitezi ai tendința să recunoști cu mâna pe inimă că e posibil ca afirmația să fie adevărată. Colecțiile adunate în acest muzeu particular sunt de senzație și, dincolo de sentimentul că, pe alocuri, ele sunt grupate cam alandala, adunând obiecte din uzul personal al șeicului alături de artefacte pe care nu le vezi în altă parte din lume, înțelegi rapid că nu te afli în universul nebun al unui om cu bani care a avut mania de a aduna diverse lucruri la întâmplare ci în cel al unui proeminent om de afaceri din Orientul Mijlociu, care a avut pasiunea și dedicația de a colecta artă de o incontestabilă valoare universală.

În Muzeul Șeicului Faisal sunt peste 15.000 de obiecte unice, grupate pe trei teme majore: moștenirea Qatarului, artă islamică și… vehicule. Există o secțiune specială pentru monede, sunt camere care dezvăluie stilul de viață tradițional al poporului qatarez, sunt camere ale fosilelor (inclusiv un cap de dinozaur), sunt colecții de automobile de epocă (am văzut Buick-uri fabuloase, din prima jumătate a secolului 20, modele Fort T, modele Dodge, monoposturi de Formula 1 din vremuri apuse și câte altele), de bărci și nave, colecții rezultate ca urmare a călătoriilor șeicului Faisal, un aeroplan, piei de șerpi imenși, un colț dedicat creștinismului și multe multe altele. Muzeul a fost deschis în 1998, în fortul Al Samriya, la circa o oră distanță de capitala Doha.

7 Lasă adrenalina să te domine mergând în safari pe dunele din deșert

O vizită în Qatar nu poate fi completă fără să mergi în deșert. La urma-urmei, Qatar este o țară deșertică iar oamenii de aici tratează nisipul cam cum tratăm noi zăpada, doar că ei îl au permanent. Unul dintre modurile în care-și petrec timpul liber e să ia un jeep, să meargă în deșert și să se dea pe dune, în mod adrenalinic. Ceea ce am făcut și noi. Un safari în deșert e ca o ieșire la picnic pentru localnici. De multe ori aceștia își iau cortul și pleacă printre dune, găsesc un loc bun, se instalează și petrec noaptea sub cerul plin de stele, făcând un grătar și ascultând muzică. Poate părea o idee ciudată dar în Qatar e cât se poate de normală.

Liniștea deșertului qatarez
Liniștea deșertului qatarez
În deșert, ca la picnic
În deșert, ca la picnic
Adrenalină pe dune
Adrenalină pe dune
Apus de soare în deșert
Apus de soare în deșert

Șoferul Ala (transcriu fonetic, probabil îl chema Allah) are 30 de ani și se auto-declară nebun. Atât de nebun încât în urmă cu ceva timp, după ce s-a aruncat de pe niște stânci prin Africa de Sud, i-a stat inima în loc pentru câteva minute. Safari-urile pe care le conduce în deșert pentru turiști reprezintă al doilea job al său, pe care-l face de plăcere. Și-a tunat mașina și aleargă cu ea printre dune. Nouă ne promite că va fi cuminte dar în momentul în care se urcă pe o coamă de nisip și o ia la vale cu viteză, cumințenia se transformă în strigăte de groază. Nicio problemă, însă: Ala știe ce face.

Video:

Prin jurul nostru aleargă mașini care mai de care mai tunate și mai pregătite pentru nebunia nisipului. Te simți ca într-un Mad Max real, doar că lângă tine nu stă Charlize Theron iar șoferul are ambele brațe. Soarele apune încet, peisajele sunt fabuloase, mașina gonește cu peste 100 km/h către Marea Inland, din sudul Qatarului, aflată la granița cu Arabia Saudită, acolo unde, pe malul apei, grătarul sfârâie în așteptarea turiștilor, într-o tabără organizată cam ca la Vama Veche. Experiența e genială. Luna luminează romantic marea, o muzică americană mixată pe ritmuri arabe răzbate din boxe, în depărtare se văd luminile rafinăriei iar deșertul, ca o fată frumoasă dar timidă, nu pare dispus să-și dezvăluie poveștile decât dacă ai mai mult timp de petrecut cu ea. Iar timpul, din păcate, e dat pe repede-înainte.

Vacanță în Qatar

Qatar e o țară aparte. Una care încearcă să-și atingă țelul identității turistice asumate. Va reuși, cu siguranță, fiindcă oriunde în lume investițiile aduc rezultate, mai ales atunci când sunt făcute cu cap. Poți merge în Qatar să-ți petreci o vacanță. La fel de bine, poți savura Doha, dacă ești în tranzit, câteva ore. De la 1 noiembrie 2016, Qatar Airways și Autoritatea de Turism din Qatar (QTA) au anunțat introducerea unei noi vize de tranzit, care permite pasagerilor ce au mai mult de 5 ore de așteptat între zboruri, pe Aeroportul Internațional Hamad, să solicite o viză de tranzit gratuită. Astfel, poți petrece până la 96 de ore în Doha, pentru a face cunoștință cu oferta acestui frumos oraș. Pasagerii pot solicita viza la orice birou Qatar Airways sau online, aici.

Qatar Airways operează zboruri zilnice din București către Doha, cu plecări la 12:05 și 23:40 (orarul de iarnă).

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

1 Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!