Este foarte greu să decizi ce anume face ca o cascadă să fie cea mai frumoasă. Cert este că a vedea cu proprii ochi o cascadă este ca și cum ai asista la un spectacol al naturii. Căderile infinite de apă creează o atmosferă liniștită, aproape terapeutică. Există mii de cascade care încă așteaptă să fie descoperite. Cu cât trece timpul, ele trebuie conservate și îngrijite pentru a-și păstra frumusețea și pentru generațiile următoare. În orice țară vei merge, vei auzi de existența unei cascade. Iată mai jos o listă cu cele mai frumoase cascade ale lumii.
Niagara, Canada/SUA
Niagara este atât de mare încât poate fi văzută atât din Canada cât și din Statele Unite ale Americii, ea aflându-se, de fapt, la granița dintre cele două țări. În America este cunoscută sub denumirea Bridal Veil, iar în Canada ca Horeseshoe Falls. Are o înălțime de circa 56 de metri și un debit de 567.811 litri de apă pe secundă în America, și 51 de metri, cu un debit de 2.271.247 litri de apă pe secundă în partea canadiană. Turiști ai ambelor țări vizitează cascada care este accesibilă pe mai multe rute. Niagara are propria ei linie de autobuz care o leagă de cele două orașe cheie – Toronto din Canada și Buffalo din SUA. Cele două autobuze circulă zilnic iar călătoria durează cam o oră și jumătate – două ore.
Yangtze, China
Yangtze este al treilea cel mai mare fluviu din lume, fiind cea mai mare sursă de apă a Chinei. Pe cursul lui este amplasată cea mai mare rețea hidroenergetică de pe planetă. Fluviul desparte simbolic nordul țării de sudul ei – zone cu tradiții diferite. Yangtze își trage sursa de apă din munții Tanggula, și trece prin 9 orașe, inclusiv prin Shanghai, pe cursul său fiind o serie de cascade fantastice. Cel mai bun mod de a vizita regiunile Chinei este să iei o croazieră pe fluviul Yangtze. Te poți îmbarca din orice oraș cu port – Chongging, Yichang, Wuhan, etc.
Seljalandsfoss, Islanda
Acest loc impresionează prin peisaje. Cascada Seljalansfoss se înalță printre stâncile semețe, transformând spectaculos peisajul rural al Islandei. Cascada măsoară aproximativ 60 de metri înălțime și are trasee pentru aventurieri, care oferă posibilitatea de a te bucura de frumusețea acestei căderi de apă și a împrejurimilor sale. Aceste trasee sunt în trepte, ceea ce face drumul mai puțin dificil, dar trebuie să ai mare grijă la acestea din cauza faptului că pot fi ude, alunecoase sau acoperite de gheață. Pentru a ajunge până la cascadă, va trebui să conduci pe Road 1 de la Selfoss. La aproximativ 20 de kilometri după ce ai trecut de Hvolsvollur, va trebui să ieși de pe Road 1 și să continui pe Road 249 către Porsmork. Cascada se află imediat după ce ieși dintr-un sens giratoriu; dacă este vremea frumoasă, o vei putea repera încă de pe Road 1.
Iguazu, Brazilia și Argentina
Fluviul Iguazu se află exact la granița dintre Brazilia și Argentina. Legenda spune că aceste cascade s-au format într-un moment de furie al unui zeu care vroia să se căsătorească cu o frumoasă muritoare. Fata s-a îndrăgostit însă de altcineva, iar zeul, furios, a separat fluviul în mai multe cursuri, din care s-au format cascadele pe care le vedem azi. Pe lângă frumusețea cascadelor, trebuie să amintim și peisajele pe care le oferă împrejurimile. Zonele împădurite din jurul cascadelor oferă perspective diferite de contemplare. Pentru a ajunge, ai acces fie din Argentina, fie din Brazilia – de pe Aeroportul International Foz de Iguacu poți găsi autobuze și taxiuri care duc direct la cascade. Autobuzele fac mai multe curse, prin urmare nu vei avea cum să ratezi șansa de a ajunge la cascadele Iguazu.
Angel Falls, Venezuela
Aceste cascade pot fi ușor recunoscute datorită filmului Up, produs de Disney. Da, ai citit bine! Angel Falls sunt cascadele care apar în această producție animată. Numele cacscadei datează din secolul XX, când Jimmie Angel -un pilot american – a zburat pentru prima dată peste această zonă, zborul fiind considerat un record. Nu există nici o îndoială că Angel Falls este unul dintre principalele puncte de atracție ale Venezuelei. Dar să ajungi aici nu este deloc ușor. Cascada e situată într-o junglă izolată, iar pentru a o vizita trebuie să campezi în această junglă. Pentru turiștii nerăbdători, există zboruri din Puerto Ordaz sau din Cuidad Bolivar care duc direct către tabăra de camping. Este bine de știut că cele mai potrivite momente pentru a vizita Angel Falls sunt între lunile iunie și decembrie. Cine știe? Poate vei decide să îți atașezi câteva baloane căsuței tale, pentru a ajunge până la Angel Falls pe calea aerului, exact ca în Up.
Plitvice, Croația
În partea muntoasă a Croației se află Parcul Național Plitvice. Această rezervație este o zonă protejată ce măsoară circa 296 de kilometri pătrați. Relieful este extrem de variat – stânci, păduri, lacuri, râuri, cascade și peșteri subterane. În 1979 parcul a fost adăugat pe lista obiectivelor protejate de UNESCO, datorită florei și rocilor specifice. Pe lângă celelalte elemente hidrografice se numără și două cascade importante: Veliki Slap (circa 78 de metri înălțime) și Galovacki Buk (25 de metri înălțime). Zona are o importantă semnificație istorică, fiind odată locul de desfășurare al războaielor otomane în care Croația a opus rezistență. Astăzi, parcul este văzut drept cel mai important element al turismului croat. Pentru a ajunge la Parcul Național Plitvice trebuie să iei un autobuz care pornește de la Zagreb (stația este în apropierea Aeroportului Național). Câteva hoteluri au contracte cu firme de transport care fac traseul până la parc pentru oaspeții respectivului hotel.
Litlanesfoss, Islanda
Litlanesfoss este o cascadă la fel de spectaculoasă ca oricare alta de genul ei. Situată în Islanda, este faimoasă datorită formațiunilor stâncoase specifice – sunt șlefuite în formă de hexagon. Aceste formațiuni s-au format prin răcirea rapidă a magmei care a existat în urmă cu 60 de milioane de ani. Stâncile dau impresia unor pietre de frontieră care sunt plasate pe tot drumul către cascadă. Asemenea legendei monstrului din Loch Ness, se crede că și în Lagarfljort ar exista o asemenea creatură. Condu pe Road 1 (Ring Road) dinspre Egilsstahir către sud. Apoi mută-te pe Route 931 și mergi drept către Lagarfljort unde vei traversa un pod care te va duce la o răscruce de drumuri. Alege Route 933 și mergi până ce dai de parcare. Parcarea este comună pentru cascadele Henigfoss și Litlanesfoss.
Havasu Falls, Statele Unite ale Americii
Cascadele Havasu se află în Marele Canion, în Arizona. Havasu Falls măsoară aproximativ 27 de metri înălțime și sunt înconjurate de zone deșertice. Această locație este ideală pentru picnicuri în familie sau ieșiri la iarbă verde, datorită locurilor în care se poate înota în spatele cascadelor, unde apa este adâncă. Pentru a ajunge la cascade trebuie să te cațeri, dar pentru a ajunge la acest pas trebuie să urmezi următorul traseu: condu către Hualapai Hiltop de pe Route 66, apoi treci pe Indian Road 18 unde vei da de o parcare. De aici intervine partea cu drumeția care îți va oferi toate elementele unei experiențe inedite. Este important de știut faptul că proviziile de orice fel sunt imperios necesare. Ia cu tine multă apă, mâncare și benzină (pentru orice eventualitate).
[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 3″ ]Seven Sisters, Norvegia
Iată o grupare de cascade formată din 7 cursuri diferite. Cea mai înaltă măsoară aproximativ 250 de metri și este amplasată în Geirangerfijord (Norvegia). Cascadele fac parte din lista habitatelor protejate de către UNESCO datorită importanței sale și datorită râului care traversează zona. Cel mai bun mod de a admira cascadele este cu barca, mai ales dacă alegi o croazieră. Există croaziere de o zi prin apele Geirangerfijord. Aceste croaziere pot fi luate zilnic din Geiranger și Hellsyt.
Victoria Falls, Zambia
Victoria Falls e alimentată de râul Zambezi. Cascada se află la granița dintre Zambia și Zimbabwe și e considerată cea mai maiestoasă cascadă de pe glob. Apa cade de la înălțimi mari, de pe stânci semețe, creând torenți sălbatici și o spumă albă. Cascada Victoria nu poate fi vizitată într-o singură zi. Sunt mai multe experiențe care merită încercate dacă ajungi în zonă – plimbările cu caiacul, călăritul pe spatele unui elefant, plimbări printre lei, înotul etc. Există mai multe puncte din care te poți bucura de niște peisaje colosale. Te sfătuim să te cazezi la un hotel din zonă pentru a te putea bucura de toate facilitățile locale.
Kaieteur Falls, Guyana
Protejate de jungla luxuriantă a Guyanei (America de Sud) se află cascada Kaieteur Falls. Înălțimea aproximativa a acesteia este de 250 de metri, adică de aproape patru ori înălțimea Niagarei. Există mai multe trasee care pot fi explorate atât prin junglă, cât și în jurul cascadei. Pornind în aceste excursii poți arunca un ochi asupra specificului local. Cel mai bun mod de a vizita cascada este să faci o rezervare pentru o excursie de o zi, care pornește din Georgetown – capitala Guyanei. Excursia constă într-un zbor cu avionul pe deasupra junglei și cascadei – ocazia perfectă pentru a face câteva poze speciale. La aterizarea pe aeroportul cascadelor te va aștepta un ghid care te va însoți în tur.
Gotca Falls, Peru
Cascada Gotca e amplasată la capătul râului Cocahuayco, în Chachapoyas – provincie din Peru. Cascada are două scurgeri. Ea a fost descoperită recent, în urma unei expediții germane în junglele din Peru (2005). Înălțimea totală a cacscadei Gotca este de aproximativ 766 de metri. În anul 2006, guvernul peruvian a început să profite de potențialul turistic al acestei cascade iar de atunci au fost create poteci pentru expediții în jurul acesteia. Dacă dorești să explorezi ceea ce puțini au explorat, acesta este locul potrivit.
[/nextpage]
Add Comment