[divider]ÎNĂLŢIMILE ŞI DEDESUBTURILE BANGKOKULUI[/divider] [dropcap size=small]O[/dropcap] asemenea experienţă (ca cea de data trecută) cere în contrapondere ceva impresionant, înălţător şi chiar înălţător la propriu a fost să privim apusul peste Bangkok de la înălţimea celor 56 de etaje ale unui turn în vârful căruia, stând la o măsuţă de bar, ne-am delectat cu un cocktail, câteva alune şi imaginea oraşului care se trezea, cu fiecare lumină care se aprindea, la viaţa de noapte. Amurgul cald, dar ieşit din zona toropitoare a zilei rămase jos, în asfaltul străzilor, căpăta nuanţe de excelenţă sub orga de lumini colorate a instalaţiei de leduri ce încununa topul arcuit al clădirii învăluit în muzică ambientală. Dincolo de parapetul înalt, de sticlă transparentă, se vedea un pic din râul în care soarele se scufunda cu culoarea lui incendiară, cu tot; jos, viermuiala din stradă, al cărui sunet nu mai ajungea până la noi, era la fel de prezentă. Senzaţia era că ne uitam la activitatea febrilă din jurul unui muşuroi de furnici. La naiba, mă luase o nostalgieee, şi mă gândeam cât de insignifianţi suntem ca indivizi în raport cu Universul, dacă doar de la aproximativ 150 m înălţime ne pierdem dimensiunea, şi cum bucuria sau suferinţa clar existentă, nu se mai văd. Unde dispar toate, sau dacă nu dispar, unde se contabilizează acţiunile, dorinţele, visele, speranţele gândurile şi sentimentele noastre?
Ca sa scapi de astfel de momente de introspecţie interioară, nu există altă cale decât să te arunci în vâltoarea vieţii, şi dacă este şi de noapte, viaţa, şi mai este şi în Bangkok, e cu atât mai bine. Momentul se poate denumi generic “Nanaaaa”, căci aşa, cântat, un pic nazalizat, era anunţată în metrou, staţia de referinţă. Dar Nana nu este doar o staţie, ci un cartier întreg în care, discret pierdută în frontul de case, este şi intrarea la Nana Platza. Ei, aici e cu totul altceva şi e total opus ideei de templu al penisului, căci la mare căutare sunt transexulii alături de colegele de meserie, eve autentice. Mall-ul este o casa pe trei nivele desfăşurată în jurul unei curţi interioare în care se înghesuie câteva baruri şi o berărie; fiecare nivel participă la ce se întâmplă în curte prin câte un culoar -balcon, din care pe latura opusă curţii, se deschid multe uşi masive în spatele cărora presupun, din cât am văzut prin deschiderea lor discretă, atmosfera era incendiară: striptease, dans la bară, spectacole lascive în căzi de baie cu spumă, lumini obscure, vălătuci de fum de ţigară, muzică turată la maxim, toate răzbăteau pe culoar cu fiecare deschidere de uşă prin care se strecurau afară, din când în când, să ia o gură de aer, câte o “lucrătoare” mică, în costum provocator de muncă. La etajul următor altă privelişte; probabil o scurtă pauză în program, şi protagonistele ieşiseră să mai facă rost de ceva muşterii. Întâi şi întâi nu erau doar thailandeze, thailandezi, că nu ştiu cum să le zic, ci şi de alte naţii, înalte cât două colege de la etajul inferior, afişau nişte trupuri spectaculoase şi provocatoare care chiar te puteau induce în eroare asupra înzestrării originare, se mişcau natural şi dezinvolt pe tocuri, aplecându-se peste balustradă, sperând să aducă la etaj vreun client activat de licorile din curtea interioară. Recunosc, eu am trecut un pic stresată, panicată, pe lângă mâinile care te ademeneau să le urmezi şi am coborât pe partea cealaltă a curţii printre berărie şi altarul care proteja locul, împodobit cum se cuvine, căci urmau zilele lui Buddha, şi atunci mi-a venit în minte o imagine la fel de insolită: eram la Palermo lângă un mic altar stradal închinat Fecioarei Maria, pe lângă care a ţâşnit în trombă un motociclist rocker, rău ca înfăţişare, numai piele neagră şi ghinturi, şi care odată ajuns în dreptul Fecioarei, a încetinit trimiţându-i din vârful degetelor un sărut de mulţumire plin de devoţiune… un rocker rău… Încerc să îmi închipui cum ei-ele, acceptându-şi statutul de fiinţe aşa cum sunt, trimit un gând plin de speranţă zeităţilor, în fiecare noapte în care urcă pe lângă altar, spre locul lor de munca. Trist.
[postrevolution layout=26688]Altfel, oraşul este la fel ca şi ziua, plin de culoare şi oferte comerciale, spectaculos în alt mod, în iluminarea nocturnă, cu aceleaşi trotuare pline de bucătării volante, improvizate, de restaurante mici unde poţi mânca oricat de iute, pet pet sau mai pet, tot felul de ciudăţenii din diferite bucătării asiatice, cum ar fi supa de aripioare de rechin (şi apropos, consider o barbarie, să maltratezi rechinii de la care să foloseşti doar aripioarele, ca să faci o supă fadă, lipsită de orice savoare şi foarte scumpă, pe principiul presupus că ar avea efecte afrodisiace). Da, am gustat-o cu părere de rău, dar doar ca să fiu în cunoştinţa de cauză atunci când o voi combate cu vehemenţă. (va urma)
Add Comment