Daca mergi de la Brasov la Sibiu, pe E68, dupa ce-ai trecut de localitatea Arpasu de Jos, fa dreapta catre Cârța si mai mergi 5 km, pentru a vizita o frumoasa manastire cisterciana ce dateaza (dupa unele surse) inca din anii 1202-1205.
Anul exact, dar si intemeietorul manastirii, raman cumva in tenebrele istoriei. Se pare ca “responsabili” cu ridicarea manastirii din Cârța au fost calugarii cistercieni din Franta (ordin opus factiunii benedictine), care i-au dat o forma de cruce. Cistercienii erau calugari umili, ce traiau in saracie si castitate si aveau o multime de calitati, printre acestea numarandu-se si abilitatea de a construi lucrari arhitectonice remarcabile pentru acele vremuri. In februarie 1474, regele Matei Corvin avea sa inchida manastirea, devenita ruina in urma invaziei otomane dar si a decaderii ordinului cistercian. De mentionat ca la sfarsitul secolului 13, sub vasta influenta a manastirii a luat fiinta localitatea Cârța (denumita initial Cârța Saseasca), populata cu sasi.
Manastirea a fost ridicata initial din lemn, dupa care, de-a lungul anilor, au aparut constructiile din piatra: micuta capela, zidurile masive si corpul principal al asezamantului. Dupa invazia mongola din anul 1241, un nou arhitect a dat manastirii forme gotice mature: pana la sfarsitul secolului s-a terminat constructia bisericii si a aripii estice, continuandu-se apoi cu aripa sudica.
Vizitarea manastirii e o incantare a sufletului, in special daca ai norocul sa o faci intr-o zi frumoasa, de vara. In cazul in care nu gasesti poarta deschisa, nu dispera: mergi la numarul 110 si cere cheia, pe care o vei primi in schimbul unui bilet de intrare care costa 3 lei. Familia in intretinerea careia se afla manastirea te va servi cu placere si iti va oferi si informatiile pe care le ceri. Cea mai mare parte a manastirii se afla in ruina: s-au pastrat biserica (aceasta a fost, de fapt, restaurata), emblematicul turn de la intrare si cateva ziduri.
In prezent, manastirea apartine de parohia evanghelica din Cârța. O poveste foarte bine relatata si frumoasa despre calugarii cistercieni si despre infiintarea manastirii, gasesti aici.
La Cârţa, preotul de acum şi cel dinainte spun cu sinceritate că se întâmplă lucruri stranii. Preotul de acum, Michael Reger, chiar afirma într-un interviu: ”Nu pot să spun că dacă eu nu înţeleg anumite lucruri, acestea nu există!”, iar preotul dinainte i-a relatat înlocuitorului său că a văzut cu ochii lui cum în camerele de la parter şi în beciuri, uneori se mişcă scaunele, tremură zidurile, deşi sunt ziduri masive făcute acum aproape un mileniu. Tot fostul preot era convins că aici sunt fantome, iar actualul preot nu îl contrazice, ştiind că la fiecare pas, în curtea mânăstirii, poţi găsi oseminte omeneşti. (sursa: mysteriousromania.com)
Citește și: 10 lucruri de văzut și făcut în Țara Făgărașului
Add Comment