Mai sus in Anacapri, oraselul din partea de vest, poti ajunge ca noi, cu taxiul, cu miniautobuzele de linie, sau luand in piept cum se spune, cele 784 de trepte care leaga cele doua localitati aflate multa vreme din istoria lor, intr-o rivalitate belicoasa patronata de sf. Antonio, revendicat de fiecare din ele.
Al doilea funicular, un teleferic cu scaune individuale de fapt, pleaca din Anacapri si trece leganat peste curti, gradini sau poteci pierdute in vegetatia pitica a muntelui Solaro, pana cand te plaseaza saltat, din invartirea continua a cablului, pe platforma de sosire din varful muntelui. Aici, nicio surpriza; este exact ceea ce te-ai asteptat sa vezi: o panorama 360 grade a marii din jurul insulei, cu bataie lunga pana dincolo, departe, spre Vezuviu, spre
Italia mama. O imagine superba pe care o poti savura tihnit in timp ce lingi o inghetata la cornet sau bei o cafea neagra, ambele foarte bune. Loc de facut bani fara mare investitie, caci locanta este modesta dar foarte naturala, adapostita sub o pergola de lemn cu cateva coloane uscate de vant si de aerul sarat al marii, inveselita de petunii si begonia pitice. Pornesti urcarea din Anacapri si tot aici revii la intoarcere.
Anacapri e altfel, mai tihnit, mai spectaculos in sine, cu un aer mai putin comercial. Desi plina de turisti, micuta localitate nu pare coplesita de acestia, ci dimpotriva, iti da un sentiment de adoptie; te simti de acolo, descoprind mereu cate un alt detaliu de la numerele caselor pictate pe placute de ceramica, pana la scarile cu contratreapta din faianta pictata sau portile din fier forjat prin care se vede si se simte bucuria ce se revarsa dintr-o gradina mediteraneana.
Pomi fructiferi de toate felurile, lamai in ghivece de pamant ars smaltuit, obositi de greutatea fructelor multe, grele, galbene, garduri vii de dafin, cascade de bouganvillea peste pergole de lemn sau coloane albe, accente decorative intr-un decor arhitectural dominat de ferestre mari si balcoane modelate in spiritul relaxat si jucaus al insulei. Toate, case si gradini, au fata intoarsa spre mare, asezandu-se terasat unele peste altele, nefurandu-si niciuna alteia soarele sau perspectiva. Dintre case se ridica punctand accente grafice peste albastrul marii si al cerului, exemplare superbe de Dracena sau chiparosi piramidali de un verde dramatic.Totul este o exlozie de culoare, de mirosuri, de forme si pofte care iti napadesc simturile, si peste toate, pentru ca este iunie, parfumul delicat si insinuant al teilor crescuti pretutindeni pe insula, si mai ales insiruiti pe marginea drumul spre vila San Michelle.
Contradictorii sentimente te cuprind, iti vine sa plangi de atata frumusete, desi sufletul da pe afara de atata bucurie, de atata energie cata il invaluie. Inevitabil iti trece prin minte un gand: eu, DE CE nu traiesc aici?!
Vita de vie, livezi de citrice si de maslini si iarasi bouganvillia incolacita pe cate o coloana, strapungand zidul de piatra al unei gradini sau imbracand fatade intregi intr-un loc in care nu exista niciun rau, parau, firicel de apa curgatoare; totul e sustinut traditional de o retea de irigare alimentata cu apa de ploaie care uda abundent insula mentinandu-i prospetimea, culoarea, stralucirea si parfumul pe care il regasesti in sticlute mici, cu dopuri amuzante, suvenirul perfect pe care il poti aduce cuiva, din calatoria caprineza. Carthusia este un laborator de parfumuri din ingrediente absolut naturale provenite doar de aici, din insula. Iasomie, trandafir, portocal, lamai, esente cu note florale puternice si rafinate in acelasi timp, trecute prin alambicuri traditionale ca cel plasat drept reclama si semnal in fata magazinului.
Un pic mai sus, in lungul strazii principale din Anacapri, aroma lamailor si culoarea lor trece prin alt alambic, si umple pe rand sticlele cu galbenul limoncello, o alta esenta a Capri-ului si sudului Italiei; un magazin de delicatese dulci si spectaculos ambalate, in care licoarea galbena e vedeta, ca si lichiorul de dafin de altfel, cel din sticlutele albastre cu gatul lung, iti taie calea si iti cam goleste buzunarele.
Sticlutele astea, de parfum sau bauturi, placutele de ceramica pictata si universalii magneti cu tematica locala, vor fi in ani, daca nu le arunci, suportul material al unor amintiri solare imposibil de aruncat.
Alaturi de incantarea olfactiva, culoarea ar putea fi un alt reper al insulei. Culoarea naturii in toate formele ei, pusa in valoare de albul stralucitor, impecabil al caselor, sau invers, accente de culoare ocazionale, marcand momente de arhitectura interesanta si inedita, precum este Casa Rossa.
Pe afara rosie caramizie, cu intrarea direct din strada, deschisa cand e deschisa, inchisa cand nu-i deschisa, pare din alta lume, cu o volumetrie total diferita fata de tot ce o inconjoara, construita de catre colonelul american John C MacKowen din Armata Confederata, ajuns in Capri dupa terminarea razboiului civil american, intre anii 1876-1899, devine, odata ce ai intrat in curtea interioara, un mic univers eclectic. Pasionat de istorie si arheologie, a adunat aici o colectie impresionanta de obiecte gasite si de armuri, precum si de carti, intr-o biblioteca bogata. O parte din obiectele care au mai ramas in timp sunt acum inglobate in peretii curtii interioare, dominata de statuia romana de secolul intai.
Spectacolul pe care il ofera nu este casa si interiorul in sine, ci imaginea surprinzatoare, neasteptata a acoperisului, o cupola amplu decorata in exterior cu motive geometrice de influenta araba, pe care culoarea excede din nou, amplasata in mijlocul aticurilor crenelate, colorat decorate ale acoperisului terasa. De fapt, planul casei a fost dezvoltat in jurul unui turn de aparare cu cupola, din secolul al saisprezecelea, din perioada atacurilor sarazine. Cupola nu o poti vedea decat de sus, de pe terasa devenita o belvedere a zonei.
Chiar iti trebuie un dram de noroc sa nimeresti deschisa casa, mai ales cand stai pe insula doar cateva ore. Acum destinatia este asemanatoare celei initiale, adaugand in plus o colectie de pictura semnata de diversi pictori de secolele XIX-XX, care au frecventat Capri-ul ca pe o continua sursa de inspiratie, lasand o marturie documentata asupra modului de trai de pe insula.
Aceeasi atmosfera, ca cea din atelierul lutierului napolitan, am regasit-o si aici, in mici ateliere de pictura pe ceramica, numeroase pe insula; artistul lucreaza “la vedere” cum se spune, inconjurat de tot arsenalul sau tehnologic – pensule, multe pensule, borcanase cu culori, diluanti si carpe, si nelipsita scandurica pe care isi sprijina mana cu care tine pensula, protejand culoarea proaspat aplicata. Miscarea mainii este sigura, relaxata, asa cum este si pictorul, vesel si comunicativ cu cei ce il privesc, promovadu-si cu umor marfa expusa: vase, farfurii, platouri, boluri, carafe si cani, chiuvete, linguri pentru sprijinit linguri. Pe toate se incolacesc sau se repeata motive florale in culori solare puternice pozitive, cu preponderenta albastru si galben. Ai lua de toate sa iti umple casa cu soarele Capri-ului, dar sunt atat de grele!… (va urma)
Add Comment