Basmele au fost folosite de parinti pentru a-si adormi copiii, timp de generatii intregi. Acestea i-au distrat pe cei mici, au inspirat numerosi scriitori si si-au gasit un loc binemeritat in cultura contemporana. Multe personaje din povesti au fost imortalizate in statui care stau in piete publice, in gradini sau pe malul raurilor. Porneste impreuna cu noi intr-o calatorie in care vei descoperi cele mai faimoase statui, ce au la baza personajele din lumea magica a povestilor.
[highlights color=”pink”]7 Mica Sirena din Copenhaga[/highlights]
Statuia Micii Sirene se afla pe faleza Langelinie, la 10 minute de mers pe jos de debarcaderul destinat navelor de croaziera din Copenhaga, Danemarca. Aproape in marimea reala, statuia din bronz se afla pe o stanca la malul marii. Avand la baza basmul scris in anul 1837 de catre Hans Christian Andersen, statuia este un simbol al orasului si o atractie turistica importanta inca din anul 1913. Din pacate ea a facut obiectul a numeroase acte de vandalism in existenta sa de 100 de ani. A fost murdarita cu vopsea de cateva ori, a avut bratul drept amputat, a fost decapitata de trei ori si chiar imprinsa de pe stanca in anul 2003. De doua ori a fost imbracata in ‘burqa’, iar odata, i-a fost pus in mana un dildo. Din fericire, de fiecare data statuia a fost restaurata. In anul 2006, autoritatile din Copenhaga au anuntat ca statuia ar putea fi mutata mai in largul portului, pentru a evita eventualele acte viitoare de vandalism si pentru a impiedica astfel turistii sa se urce pe ea. Dar acest lucru nu s-a intamplat inca.
[highlights color=”pink”]6 Fremont Troll din Seattle[/highlights]
Fremont Troll este o statuie din beton inalta de aproape 5 metri si jumatate, aflata sub piciorul nordic al podului George Washington (cunoscut si sub numele de Aurora). El tine in mana un autoturism Volkswagen Beetle, cu numere de inmatriculare californiene, parand ca l-ar fi furat de pe strada de deasupra podului. Avand la baza basmul scandinav “Three Billy Goats Gruff”, statuia a fost construita de catre patru artisti din Seattle, pentru Consiliul de Arta din Fremont, in anul 1990, pentru a reabilita o parte mai putin placuta din aceasta zona. Stauia ofera numeroase colturi unde poti face poze, iar vizitatorii sunt incurajati sa se urce pe ea, in incercarea de a-i scoate singurul ochi bun care i-a mai ramas.
[highlights color=”pink”]5 Peter Pan din Gradinile Kensington din Londra[/highlights]
O statuie din bronz a lui Peter Pan, “baiatul care nu vroia sa creasca” se afla in Gradinile Kensington, langa Hyde Park, in Londra. Locatia a fost aleasa de catre autorul lui Peter Pan, J.M. Barrie. Barrie a trait aproape de aceste gradini si a publicat prima sa poveste cu Peter Pan in anul 1902, avand ca sursa de inspiratie parcul. In basmul sau, “The Little White Bird”, Peter zboara din camera sa si se opreste langa lacul Long Water – in locul unde se afla in prezent statuia. Barrie a inceput sa se gandeasca la statuia lui Peter Pan in anul 1906. El a facut poze unui baietel in varsta de sase ani, Michael Llewelyn Davies, imbracat intr-un costum special Peter Pan, pentru a ajuta un sculptor sa dea viata viziunii sale. In anul 1912, el l-a gasit si pe cel care sa realizeze statuia, Sir George Frampton, iar pana la data de 1 mai in acel an, sculptura se afla deja la locul ei in Gradinile Kensington.
[highlights color=”pink”]4 Alice in Tara Minunilor din Central Park, New York[/highlights]
Probabil cea mai indragita statuie din Central Park, New York, este o descriere in bronz a unui grup de personaje din basmul clasic al lui Lewis Carroll, scris in anul 1865, Aventurile lui Alice in Tara Minunilor. Sculptura are la baza ilustratiile originale ale lui John Tenniel, ce au aparut in prima editie tiparita a cartii. Piesa de rezistenta a operei, Alice, care a avut-o ca model pe fiica lui Creeft, Donna, este infatisata stand pe o ciuperca uriasa, aplecandu-se catre un ceas de buzunar tinut de catre Iepurele Alb. Catre umarul ei priveste pisica Cheshire, inconjurata de catre Dormouse, pisica Dinah si Palarierul Nebun – o caricatura a lui George Delacorte. Statuia are o inaltime de peste 3 metri, iar copiii sunt invitati sa se urce pe ea, sa o atinga si sa topaie pe Alice si pe prietenii ei mult iubiti.
[highlights color=”pink”]3 Faceti loc ratustelor in Boston[/highlights]
Statuia o infatiseaza pe Doamna Mallard, in fruntea celor 8 ratuste si este un simbol al parcului public din Boston. Personajele sunt desprinse din povestea pentru copii scrisa de Robert McCloskey si publicata in anul 1941. Cartea porneste pe urmele unui cuplu de rate care alege o insula aflata in laguna din parc, ca locatie pentru a se stabili impreuna cu familia.
[highlights color=”pink”]2 Muzicantii din Bremen, Germania[/highlights]
Muzicantii din Bremen, din basmul scris in anul 1857 de catre Fratii Grimm, sunt imortalizati in bronz, langa latura vestica a primariei din Bremen. Magarul, cainele, pisica si cocosul stau aici din anul 1951. In poveste, animalele isi parasesc stapanii, in cautarea libertatii. Ei aleg orasul Bremen ca destinatie, dar in drumul lor reusesc sa puna pe fuga niste talhari si sa puna stapanire pe casa in care se aflau acestia. Statuia ii infatiseaza stand unul peste altul – “cascadorie” facuta pentru a-i speria pe talhari.
[highlights color=”pink”]1 Statuia Fluierasului Fermecat din Hameln, Germania [/highlights]
Aflat pe malul raului Weser din Saxonia Inferioara, in Germania, orasul Hameln a devenit cunoscut in urma unei legende medievale care povesteste despre o tragedie care s-a abatut asupra acestor locuri in secolul 13. Astfel, in anul 1284, orasul a fost invadat de sobolani. Un barbat imbracat in haine colorate isi face insa aparitia si accepta sa scape orasul de “invadatori”, in schimbul unei sume de bani. Acesta a cantat la fluier pentru a alunga animalele in raul Weser. In ciuda succesului misiunii sale, primarul a refuzat sa ii dea toti banii promisi. Muzicantul a parasit plin de furie orasul, dar a jurat ca va reveni aici si se va razbuna. In ziua Sfintilor Ioan si Paul, in timp ce locuitorii de aici erau in biserica, el a inceput sa cante din nou la fluier, de data aceasta atragand copiii din Hameln. 130 de baieti si fete l-au urmat in afara orasului si de atunci nu au mai fost vazuti vreodata. In tot orasul, exista indicatoare, logo-uri si numeroase sculpturi ale sobolanilor si ale barbatului cu fluierul fermecat, totul devenind in prezent o afacere plina de succes.
[/nextpage]
Add Comment