Vine vara, trece vara, vine toamna, trece toamna, vantul bate, frunza nu cade, peste palmieri mai trece cate o furtunica, si se lasa de Craciun si de Anul Nou. Atunci am ajuns eu in insula, pregatita vestimentar pentru un Revelion, pe care mi-l doream, special, aparte, elegant. Aparte a fost, bantuind pe strazi, imbracate sport pentru o seara racoroasa si delectandu-ne cu cate o inghetata la cornet in loc de caviar si rata cu portocale. Am acceptat impacata situatia, adaptandu-ma rapid la obiceiul locului, caci pentru ei, Anul Nou nu este decat un moment scurt si fara mult fast, sarbatorit cu familia sau prietenii, printr-o cina la restaurant, ca intr-o seara oarecare, prelungita un pic pana la 11:45, cand fac plata si ies in strada ca sa priveasca la artificiile oferite de primarie inainte de ora 12, sa bea sampanie si sa manance cate 12 boabe de struguri. Cate una pentru fiecare luna a anului ce incepe.
In jumatate de ora orasul se goleste, si marturia unui alt inceput sta doar in paharele de plastic sunand a gol cand sunt plimbate haotic pe caldaram de catre vanticelul noptii, in ciorchinii goi, de struguri, aruncati indiferent pe jos, si in fatada catedralei luminata de sarpele de lumina incolacit pe trunchiurile netede ale palmierilor. Nu-mi venea sa cred: asa prilej de distractie, motive serioase, Craciunul si Anul Nou, si sa nu profiti de ele?! Acum, gandindu-ma bine, la atata petrecere in timpul anului, e nevoie si de o pauza pentru odihna, nu?
Impresia pe care mi-au lasat-o toate informatiile adunate despre modul relaxat de trai al localnicilor, recunosc, a fost una cam plina de invidie; nu tu stres profesional, nu tu condica de prezenta sau cartela de pontaj, nu tu inghesuiala in autobuze sau blocaje in trafic, si nici macar concurenta vestimentara, caci tenerefinos sunt mai mult decat indiferenti fata de imaginea lor. Imbracati lejer si la intamplare in general, nu se pot lauda nici cu o statura sau infatisare fizionomica prea grozava, asta ca sa nu spun ca de fapt, dupa canoanele estetice europene sunt cam uratei. Amestec destul de greu de descifrat de origini berbere cu gene spaniole plimbate cateva generatii prin America de sud, si intoarse acasa cu bagaj genetic suplimentar.
Pana la cucerirea spaniola din1496, insula a fost locuita de o populatie de origine nord africana. Erau cunoscuti in perioada conquistei sub denumirea de guanche –om din Tenerife, fiind politeisti si vorbitori de limba berbera.
Disparitia lor treptata dupa conquista, cu toata trecerea fortata la crestinism, a lasat urme evidente in antropologia, arheologia si toponimia locului, dar si in zona spiritual-culturala, multe fiind obiceiurile pagane care completeaza sarbatorile catolice, cat de multe sunt ele.
Acum, insula cea mai mare din oceanul Atlantic, care poate fi considerata toata un momument al naturii, se bucura de un popor prietenos si foarte relaxat, rezultat al unui amestec etnic mare, improspatat mereu prin invazia comerciala, a marocanilor, senegalezilor sau a chinezilor cu magazinele lor totul la 1 euro; pe toti ii gasesti in zonele comerciale, unde marfa asiatica ieftina – aceeasi in toata Europa – umple boutique-urile, in pietele talcioc de duminica unde arta africana, bijuteriile, papucii, cuverturile fac concurenta masiva artizanatului tenerifez, caci exista si acesta, si are evidente influente sudamericane. (va urma)
Add Comment