Stiri TukTuk

Air France: 80 de ani de pasiune

Air France

Compania aeriană Air France a aniversat recent 80 de ani de existență. Air France a fost fondată oficial pe 7 Octombrie 1933, fiind, alături de KLM, una dintre puținele companii aeriene care au fost fondate înaintea celui de-al doilea Război Mondial. La temeliile sale stau 5 companii franceze Air Union, Air Orient, Société Générale de Transport Aérien (SGTA), CIDNA și Aéropostale, care din 7 Octombrie 1933 funcționează sub numele de Air France.

În prezent, compania are o flotă formată din 246 aeronave, care este reînnoită constant, vârsta medie de operare a aeronavelor sale fiind de 10 ani. Zilnic compania operează 1.500 de zboruri spre destinații din întreaga lume iar aeronavele Air France ajung în 243 de desținatii din 103 tari.

Cei 80 de ani de existență au purtat Air France prin toate epocile aeronauticii comerciale, de la perioada în care călătoria cu avionul era considerată un lux, la extinderea și diversificarea rutelor din prezent.

În 1938, la doar 5 ani de la fondare, Air France avea a treia cea mai mare rețea la nivel global și transporta mai mult de 100.000 de pasageri. În anul 1945 compania a fost naționalizată și a trecut prin schimbări majore. În 1949, aproape 14.000 de oameni au fost angajați în companie, printre ei numărându-se și prima femeie-însoțitor de zbor.

În 1956, Air France ocupa locul 6 la nivel global la transportul de pasageri, după marile companii americane. Air France a fost printre primele companii care a comandat aeronavele tip Boeing 707 și Caravelle.

Curând, a zbura nu mai era apanajul celor bogați: în 1961, o cursă de la Paris la New York costa de 3 ori mai puțin decât în 1956. Imaginea de rafinament a fost menținută constant (însoțitorii de zbor purtau acum uniforme create de Dior), în timp ce Air France “democratizează” călătoria cu avionul. Prețurile au scăzut, au apărut noi metode de entertainment (filme, în 1966). În 1969, mai mult de 5 milioane și jumatate de pasageri călătoreau cu Air France.

În 1976, aeronava Concorde s-a alăturat flotei. “Frumoasa pasăre albă” a zburat între Paris și Dakar, Rio de Janeiro, Caracas, Washington, Dallas, New York.

La sfârșitul anilor 80, Air France ocupa locul 3 în clasamentul transportului de pasageri.

În 1993, a apărut Grupul Air France, după ce Air France a cumpărat UTA, principalul acționar al Air Inter.

În anul 2000, Air France a intrat în alianța SkyTeam, care are în prezent 19 linii aeriene, iar în 2004, a format, împreuna cu KLM, grupul Air France-KLM, cu care se completează perfect prin hub-urile Paris Charles de Gaulle și Amsterdam Schipol.

Pe 23 Noiembrie 2009, flota a fost reînnoită și a fost achiziționat primul Airbus 380, cea mai mare aeronavă de pasageri din lume.

După 80 de ani de la înființare, Air France rămâne un lider al transportului aerian. În 2013, Air France a transportat 77,4 milioane de pasageri și 1,4 milioane de cargo.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Călător cu firimituri de talent la scris și la ocolit gropile. Pasionat de călătorii, dar și de povești care îți fac bagajele să sară singure în portbagaj, TukTuk Driver are o misiune simplă: să-ți arate lumea cu un strop de umor și multă inspirație. Când nu e la volanul TukTuk-ului, visează la următoarea destinație... sau la o cafea aromată. 🚗🌍 Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!