O alta zi trezita de vanticelul de primavara; mai sunt doua, si este Anul Nou. Craciunul a trecut lejer, fara ghiftuiala romaneasca, animat de valuri care se spargeau spectaculos de tarm, de parapantisti plutitori in aer proiectati ca imagine, cum altfel decat peste Teide omniprezent, de prezenta insolita a palmierilor infasurati in snururi de lumina – spectaculosi noaptea – si miliardele de craciunite rosii – poansetia – planta autohtona, care cand nu creste spontan de-a lungul drumurilor, este un regal de culoare si bucurie cultivata. Cladita in forme conice de brad impodobit ca cel din piata centrala, sau in covoare stradale pictate cu flori sangerii, Craciunita, cum ii spunem noi, poate fi emblema locului.
Aici, in nord, plaja chiar functioneaza in orele insorite ale diminetii de decembrie. Nisipul negru, autentic, al insulei, nascut din rontaiala continua a rocii vulcanice de catre forta apei, contrasteaza socant cu pielea alba a turistului european venit zgribulit din plina iarna continentala. Apa rece.
Puerto de la Cruz, perla neagra din nordul insulei, oras de rezidenta permanenta dar si statiune turistica, e un fel de destinatie garantata de vacanta pentru nemti; dovada, borcanele cu varza murata din supermarket-uri, pe care nu le gasesti in nicio alta parte a insulei. Francezii, englezii, prefera sudul mult mai insorit.
Amestec relaxat de vile albe, dichisite cu detalii de arhitectura tipic spaniole, innecate in vegetatia luxurianta a climatului insular, si hoteluri confortabile, primitoare inca de la intrare, care iti astern la picioare trepte impodobite cu ghirlande de flori si petale.
Fereastra larga a camerei de hotel in care stau imi ofera in fiecare zi variatiuni pe aceeasi tema; sub frunza eleganta a unui palmier care limiteaza cadrul fotografic, Teide cu scufita de zapada este mereu acolo, strapungand norii sau sclipind victorios si mandru in soare. Acesta este Puerto de la Cruz, locatia potrivita pentru o gradina botanica impresionanta, o expozitie permanenta de orhidee, si un parc de distractii educativ si interactiv in acelasi timp venit la pachet cu o gradina zoo si un acvariu impresionant: Loro Parque.
O ploicica marunta, ca apa din aspersoare uda orasul linistit primenindu-l pentru schimbarea de an. Loro Parque m-a intampinat cu o pajiste verde crud, incredibil de verde, din care se ridicau sprinteni si fericiti in ploaie, multi palmieri pitici; o livada ordonata de baby palmieri… era atata puritate in aer incat percepeai fizic marea binecuvantare a ploii. [sws_pullquote_right] Actorii principali intr-o sceneta comica, si-au incheiat performanta zburand pe deasupra noastra, cu cosulete in cioc, cerandu-si rasplata in bani [/sws_pullquote_right]
In capatul aleei, dupa ce treceai peste podul de lemn de deasupra bazinului in care colcaiau in propria supa sute de pesti exotici, choi, dupa cum scria pe eticheta, colorati strident, alunecosi si eleganti, privirea ti se fixa blocata pe un tablou neasteptat, surprinsa si emotionata de sublimul imaginii. Imposibil sa nu faci o asociere, cel putin cromatica, cu lucrarile lui Matisse; verde si roz. Livada de palmieri se transformase intr-o padure autentica, limita ei tatonand indecis si verde vechi, marginea unei balti; din luciul metalic al apei se ridicau in nemiscare picioroange fragile, albe cu genunchii roz, infipte in final, doua cate doua, in baloane pufoase de pene roz intens, rasfirate usor de cate o pala de vant. Gaturi lungi, contorsionate, roz pal, completau nemiscarea, terminandu-se in ciocuri negre, unele strecurate a pace si impacare intre penele de sub aripa: flamingo. Multi si linistiti, simtindu-se in siguranta dincolo de balta protectoare. Verde si Roz, imagine de paradis.
Din dreapta, zvon de aplauze, rasete, veselie mare. Intr-un spatiu inchis cu tavanul inalt, un amfiteatru cu scena deschisa. Spectacol de dresura cu papagali (doar eram in Loro Parque – loro inseamna papagal) sugubeti, obraznici, insistenti, galagiosi si plini de personalitate, actorii principali intr-o sceneta comica, si-au incheiat performanta zburand pe deasupra noastra, cu cosulete in cioc, cerandu-si rasplata in bani. Apoi, in zona de acvariu o alta incapere, rece, cu pereti de gheata si cupola incremenita de frig. Casa ideala pentru pinguini de toate soiurile, saltareti din stanca in stanca in SPA-ul lor polar, cu piscina la picioare, si care se amuzau plonjand demonstrativ in bazinul transparent care ii despartea de privitori. Una calda, una rece, una calda…
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/1″][vc_gallery type=”image_grid” interval=”3″ images=”19919,19920,19921,19922,19923,19924,19925,19926,19927,19928,19929,19930″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self”][/vc_column][/vc_row]Afara, delfinariul, cu spectacolul clasic dar impresionant de dresura cu delfini, si vedeta parcului, FOCA. Micuta si eleganta, rafinata si jucausa, extrem de umana in comportament, cu priviri languroase si aparent constienta de sexapeal-ul ei, cerand aplauzele privitorilor aplaudandu-se singura, contrasta puternic cu masculul din aceeasi specie, greoi si afanisit, deranjat din lenea lui expusa insoririi pe lespedea de piatra, de catre chemarile la rampa ale dresorului. “Bobocul”, odata intrat in rol, cand ii venea randul, devenea brusc activ, botbalist (adica arunca mingea cu botul), si mare crai, sarind la pupat din bazin direct pe obrazul cate unei domnisoare chemata la mantinela de catre dresori. Ea, foca, nu parea afectata de infidelitatea lui; era doar un rol. Asa-i in familiile de artisti!
Puerto de la Cruz incepe din mare, cu stancile lovite de valuri si se termina in panta abrupta a muntelui, lasandu-se privit de sus de catre Orotava. Oras elegant ca atmosfera, fara a fi pretios sau pretentios, cu strazi inguste si piatete dominate de cate o biserica, agatat pe panta abrupta a muntelui, are o usoara trimitere la burgurile nemtesti, fiind suta la suta spaniol. Impodobit si el de sarbatoare, doar e decembrie, orasul isi etaleaza fara ostentatie, cald si primitor, fatadele vechi inviorate de ghirlandele rosii de craciunite, catedralele sobre si buticurile artizanale.
La concurenta cu turlele bisericilor, din loc in loc, peste orizontul marin, se proiecteaza silueta stranie, usor preistorica a copacului devenit simbol al insulei: drago. Ca un broccoli urias, cu tulpina neteda si mata, sfideaza trecerea timpului, fiind una din speciile arboricole extrem de longevive.
Drumul de coborare din Orotava spre faleza nordica este serpuit, de altfel ca toate drumurile de pe insula, si fiecare schimbare de directie iti poate oferi o noua perspectiva sau surpriza unei imagini insolite, cum a fost aceea a unei case albe, traditionale, care intorcea spre drum, un perete alb opac, plin de farfurii de ceramica pictata dominant albastru, atarnate pe intreaga lui suprafata. Superb! (va urma)
Add Comment