Namaste! Şi dacă nu ştiţi ce înseamnă, înseamna ca şi în Nepal, “divinitatea din mine, salută divinitatea din tine”, altfel spus… Bună ziua!
Am fost, am venit – nu m-a mâncat niciun crocodil (nici nu erau), n-am căzut de pe elefant, n-am avut indigestie, nu m-a ciupit nimic, dar am primit nişte masaje pe cinste, cum nu cred că mi-ar putea face cineva aici, în ţara, am făcut atâta baie de soare şi de mulţumire sufletească, cât să îmi ajungă până la următoarea escapadă (încă nu ştiu unde va fi, probabil Bali), am întâlnit nişte oameni extrem de calmi, drăguţi, zâmbitori, simpli şi împăcaţi cu viaţa lor minimalistă din punct de vedere material, am mâncat altfel, dar foarte bine, şi bine ne-am simţit, atât eu cât şi stomacul meu, şi m-am scăldat în sucuri fresh, arome şi mirodenii, dar şi într-o piscina senzaţională, sub cocotieri în plin rod, lângă bananieri în floare şi în rod, aşteptând să îmi cadă în palmă fructul copt de caju cu sămânţa “la vedere”. [sws_pullquote_right] Am plecat spre India, şi am ajuns acolo după aproximativ nouă ore, dar cu o escală de douăzeci de ore la jumătatea intervalului de timp, în Qatar, la Doha. [/sws_pullquote_right]
Există un loc pe lume, din care tocmai am venit, considerat una din cele mai bune zece plaje naturale de pe pământ – Varkala, unde zeităţi, oameni (localnici şi turişti), egrete, ciori, crabi şi câini se bucură împreună de acelaşi spaţiu, coexistând exotic şi tolerant până la acceptare totală.
Kerala, regiunea sud-vestică a Indiei, unde se află Varkala, îşi scaldă ţărmul în Marea Arabiei, rumenindu-şi ţinutul şi existenţa aromată de mirodenii, în soarele fierbinte al proximităţii ecuatorului.
Am plecat spre India, şi am ajuns acolo după aproximativ nouă ore, dar cu o escală de douăzeci de ore la jumătatea intervalului de timp, în Qatar, la Doha. Aşa a fost excursia asta, 2 în 1, pentru că am avut parte şi de un tur de oraş, nesperat, dar nu în totalitate inspirat. Şoferul microbuzului cu care am făcut turul de oraş la Doha, ne-a privat de zona veche, (probabil banală, pentru el) oferindu-ne în schimb priveliştea “înmiresmată” a unui târg de oi, capre şi cămile total neinteresate de prezenţa noastră. Restul parcursului ne-a satisfăcut în mare parte curiozitatea, dar ora de îmbarcare ne-a limitat traseul, trebuind să ne mulţumim cu oferta fără bonus: Doha-cartierul vechi, tradiţional, pe care, înca îl bănui în imaginaţia mea, fascinant, secret, pitoresc.
Doha, putem să îi spunem oraşul stat, pentru că, din cei 1500000 de locuitori ai Qatarului, 60% vieţuiesc aici printre construcţii noi, foarte moderne – oţel, beton, sticlă-, crescute artificial după părerea mea, din deşertul alb, monoton şi prăfos. Acesta este City, centrul financiar, bancar, comercial, rece şi impersonal, înviorat doar de culoarea turcoaz a taxiurilor locale. Splendidă alegerea culorii, armonie perfectă cu oraşul şi nisipul din care se ridică.
Dar Doha mai înseamnă şi zonele rezidenţiale – oaze de arhitectură de foarte bună calitate, ce interpretează modern şi foarte inspirat formele şi spiritul decorativ al arhitecturii clasice arabe. Clădiri de culoarea nisipului, ridicându-se din nisipul de culoarea nisipului. Mici oaze de verdeaţă, din loc în loc, se înalţa timid sau cu convingere dintre zidurile ce înconjoară câte o parcelă rezidenţială. Apoi urmează iar nisip, până la următoarea proprietate.
Bulevarde largi, nesfârşite şi şerpuitoare, însoţesc ţărmul golfului care adăposteşte oraşul. Panglici de asfalt impecabil te plimbă printre clădiri religioase sau aşezăminte culturale şi sociale, create cu acelaşi mod de a înţelege şi interpreta specificul tradiţional, transpus la pretenţiile moderne ale timpului, sau total impersonale, doar moderne, pe care le-ai putea vedea oriunde în lumea largă. Dar sunt şi locuri unde nu mai poate fi vorba de cosmopolitism: palatul regal, precedat de o peluză impresionantă ca întindere şi culoare – foarte verde – şi complexul de clădiri elegante de pe faleză, decorate cu migala unui bijutier, definite de traforuri sofisticate, replică la fineţea elegantă şi colorată a elementelor decorative din interioare, sunt printre cele mai remarcabile, din câte am putut vedea “din zborul “ autocarului. [sws_pullquote_left] Sunt şi locuri unde nu mai poate fi vorba de cosmopolitism: palatul regal, precedat de o peluză impresionantă ca întindere şi culoare – foarte verde – şi complexul de clădiri elegante de pe faleză [/sws_pullquote_left]
Pietonalul falezei, placat cu piatră, evident de culoarea nisipului, jardiniere din care se revarsă buganvilia (din păcate, nu atat de multă şi de bogată ca cea din zonele mediteraneene), umbra prelungă a palmierilor, clipocitul apei la mal, printre yahturile luxoase, absolut toate albe, acostate la dană precum caii albi, pursânge arab, înşiruiţi înaintea unei curse hipice, bărbaţi eleganţi înveşmântaţi în fustanele albe şi cu capetele acoperite cu shimaguri – eşarfele albe sau în pătrăţele, fixate de cap cu un colăcel negru – şi însoţiţi de frumseţile feminine pe care le bănui doar, ascunse sub burqua şi abaya negre de sub care ies delicat şi ispititor, când nu sunt şi acestea înmănuşate, mâini încărcate de bijuterii –aur. Aceasta este Doha elegantă!
Pretutindeni, grija pentru imagine, totul curat, uşor pustiu, având în vedere că lumea se deplasează în general cu automobilul, făcând într-un fel inutile trotuarele, impecabilă prezenţa urbană, dublate de dâra de parfum a petuniilor intens colorate, des plantate, probabil indiferente la soarele arzător al zilei. Automobile multe, scumpe, foarte curate, ciudat de curate faţă de restul lucrurilor acoperite de praful fin, de nisip. Se simte bunăstarea dată de prezenţa evidentă a petrolului, dar paradoxal, nu se simte deloc lipsa apei, care nu este tocmai o caracteristică a deşertului. Cu toate acestea, un galon de apa, (3,5l) costă cât un gallon de benzină – 1$.
Şi în atâta rigoare social-constructivă, un semn de circulaţie – trecere de pietoni – destinde atmosfera pentru orice occidental ajuns cu treburi sau întâmplâtor, ca noi, în Qatar: pietonul desenat pe semn, are fustanelă, nu pantaloni!
Nu ştiu cum se mânca oaia, înainte, în deşert, dar acum, Doha trăieşte vremuri moderne şi încearcă să se bucure de binefacerile cosmopolitismului, oferind dohanezilor (aşa s-or numi?) în parcul central, zone destinate special barbeque-lui, după cum ne spunea şoferul; tot la oi ii era gândul!
[nggallery id=72]În Doha se construieşte neîncetat, dar preocuparea pentru curăţenie şi imagine este atât de mare, încât activitatea mai sus menţionată, este ca şi inexistentă. Zonele în lucru, ca şi porţiunile de şoselele care trec printre nisipuri, sunt bordate cu panouri de protecţie, transformate în scenografie urbană: toate au imprimate minunate modele decorative ce se regăsesc în designul covoarelor orientale, sau chipuri umane – probabil personalităţi ale trecutului şi prezentului istoric – foarte grafice ca stil, în alb şi negru sau predominant albastru.
Şi ca să închei, căci, da, spre India pornisem, aici fiind doar o escală prelungită, prima impresie când am coborât din avion, a fost neaşteptată: era răcoare, era ora 24 şi erau doar 25 grade. Acum un an, când am făcut doar tranzit prin acest aeroport, e adevarat, o lună mai târziu, aerul era de nerespirat, la cele 45 de grade; dar atunci nu era “iarnă”, cum spuneau ei că era acum. De aceea, acum oraşului îi lipsea strălucirea soarelui, era tern, prăfos, cu un cer pâclos, un nor continuu, cenuşiu, pe care vânticelul care bătea, nu reuşea să îl alunge.
Dar acesta, văzut acum, într-o dimineaţă de iarnă, era doar un aspect trecător al oraşului, care de fapt este un copil al deşertului, strălucitor de alb, ton sur ton, înviorat de turqoise-ul taxiurilor şi briza Marii Arabiei. Şi să ştiţi că este un oraş foarte “safe” – arabii nu fură!
Ultima imagine surprinsă de diafragma aparatului foto, a fost cea a unui panou pe care era desenat planul de dezvoltare al oraşului şi de extindere în golf – o bucăţică mică de Dubai. (va urma)
[…] mine. Poţi face coupe de foudre pentru o persoană, dar şi pentru un loc – la mine a fost Kerala – sau pentru un tablou – mi s-a întâmplat recent. E ca în reclama aceea cu […]
[…] petrecut 14 zile în Kerala, dar opt zile de răsfăţ anunţat prin programul excursiei, s-au transformat într-un regal […]