Dupa cele cateva zile petrecute in Buenos Aires si scurta vizita de o zi in Uruguay a venit timpul sa plec din nou la drum. Pe undeva, as mai fi stat cateva zile in Buenos Aires, unde incepusem sa ma simt foarte bine. Dar trebuia sa ajung in Mendoza cel tarziu pe data de 1 februarie deoarece o zi mai tarziu incepeam cealalta aventura, si anume escaladarea celui mai inalt varf din America, renumitul Aconcagua.
Drumul catre Mendoza incepea bine. Prietenul meu stabilit in Buenos Aires mi-a facut surpriza de a-mi lua cel mai bun loc din cel mai luxos autobuz catre noua mea destinatie . Ne-am luat ramas bun gandindu-ne ca poate o sa ne intalnim la un moment dat in Columbia, daca nu, acasa, in Romania. Dupa o noapte de drum, doua filme vazute si trei filtre de jandarmerie argentiniana, ajung dimineata in Mendoza, oras unde zaresc in departare, pentru intaia oara, Anzii, cu culmile lor inzapezite. Chiar daca in emisfera sudica e plina vara. Cobor in autogara si sar direct in taxiul care ma duce la un hotel de 4 stele (alt lux) rezervat de catre cei care organizau expeditia. Stiau eI ce stiau – ultimul lux inainte de 17 nopti petrecute in cort.
La receptie aflu ca sunt primul ajuns, asa ca imi iau camera in primire si cobor la mica piscina ce apartine de hotel. Dupa doua ore sunt contactat de cei din staful expeditiei, care-mi comunica faptul ca dupa-amiaza imi voi intalni colegii de drum, precum si ghizii. Pana atunci ma hotarasc sa arunc o privire prin oras. Mendoza nu e o urbe mare , ci seamana oarecum cu Sibiul sau Brasovul. Poate chiar ceva mai mic. Plin de turisti, magazine cu echipamente de munte si agentii turistice axate pe expeditii montane, ce pot dura de la o zi pana la 20. Centrul este plin de terase si restaurante unde poti sa te delectezi cu orice specialitate argentiniana. Multe parcuri, aproape toate fiind dotate cu rampe pentru skateboard sau biciclete. Sporturile extreme sunt la mare cautare in partea asta a Argentinei, o gramada de copilasi incercand sa se remarce ca sa fie gaseasca sponsorizare. Pe strazi vezi multe masini de teren, unele pregatite cu trolii, roti de rezerva, poduri mobile, gata de expeditiile din Anzi. Pe strada, lumea e destul de relaxata. Cei care nu sunt turisti lucreaza, probabil, tot in acest domeniu, fiindca sunt extrem de amabili si fac eforturi sa vorbeasca in limba engleza sau sa te ajute cu spaniola ta stalcita.
Se vede, totusi, ca economia argentiniana este in regres. Absolut toate produsele importate au preturi exorbitante. De exemplu, la orice echipament de munte preturile sunt mai mult decat duble fata de Europa. Pot sa spun ca doar mancarea mi se pare aici sa aiba un pret rezonabil. In periplul meu prin centrul orasului schimb niste dolari americani la unul dintre zecile de schimbatori de valuta aflati pe o anumita strada si imi amintesc de vremurile cand in Romania era la fel: rata oficiala si rata de pe piata neagra. Preea multe nu mai am de vazut in Mendoza. Ma invartesc un pic pana dau de piata lor centrala, care, din pacate, nu semana cu cele vazute pana acum in America de Sud, fiind plina de chinezarii si fake-uri. Imi aminteste mai degraba de Ciudad del Este, din Paraguay. Altfel, oras linistit, axat pe turismul montan. Multi turisti, dar nu neaparat occidentali. Aveam sa ma intorc in Mendoza 18 zile mai tarziu, extenuat, murdar, infrant de o furtuna la 6700 m pe Aconcagua, la ora 1 din noapte. Acelasi hotel de care nu mai aveam nici un chef dar care dupa 17 nopti de cort mi-a picat f bine.
Pentru ca, la intoarcerea de pe munte, autobuzul meu catre Chile pleca abia a doua zi, a trebuit sa mai petrec o zi si o noapte in Mendoza. Pentru ca aveam doar o noapte platita la luxosul hotel de 4 stele, a doua am facut-o impreuna cu doi polonezi – o fata si un tip ( pe care ii cunoscusem in expeditie, ei fiind singurii cu care am ajuns cel mai aproape de varf) – intr-unul dintre cele mai jegoase hosteluri in care am stat vreodata. Noroc ca seara am mers la un mic party cu membrii expeditiei si ca, dupa cateva beri, nu-mi mai pasa cum arata camera sau patul. La hostelul asta petrecerile erau nonstop, cu o multime de tineri din toata lumea care calatoresc prin America de Sud. Glume, povesti… noi – un fel de semi-vedete. Doar eram proaspat coborati de pe Aconcagua.
Ma arunc in pat pe la 3 si la 7 sunt in picioare mai mult din cauza urletului unei fete aruncate in piscina de catre doi baieti decat de alarma telefonului meu. Mahmur, imi scot bagajele din dulap, constat ca tovarasii mei de camera nu dormisera acolo si ma duc catre receptie, unde ma intalnesc cu Swabek, prietenul polonez care, rupt fiind, adormise pe o canapea in livingul hostelului. Ne luam ramas bun si ma arunc in taxiul ce ma duce catre autogara internationala de unde ma imbarc in autobuzulcatre Santiago de Chile. Cum nu prea dormisem noaptea precedenta, nu-mi ia mult si adorm trezindu-ma abia la granita dintre Argentina si Chile. Cam asta a fost Mendoza, punctul de inceput si de sfarsit al aventurii mele pe Aconcagua, aventura despre care voi povesti in urmatoarele episoade.
Add Comment