Aeroportul Vaclav Havel din Praga este situat la doar 15 kilometri de centrul orasului, asa ca drumul va dura doar 25-30 de minute (si aproximativ 40 de minute la ore de varf) cu masina si cel mult jumatate de ora cu transportul in comun (autobuz si metrou).
In momentul in care ai coborat din avion, ai cateva variante pentru a ajunge la destinatie: transportul public, taxiul, o companie specializata in transferul de la aeroport la orice hotel esti cazat, sau un transfer asigurat de catre hotelul unde iti vei petrece vacanta. Daca acest serviciu nu iti este asigurat in pretul cazarii, atunci este cel mai de probabil sa fie destul de scump. Cea mai ieftina si eficienta metoda de a calatori prin Praga este trasportul in comun, extrem de civilizat, desi destul de aglomerat la orele de varf. Daca ai bagaje multe, este de preferat sa alegi un taxi sau un serviciu specializat de transfer.
O calatorie de la aeroport pana in centrul orasului te va costa doar 32 de coroane (aproximativ 1,25 euro) sau 50 de coroane (putin sub 2 euro), daca alegi Airport Express Bus. Biletele de autobuz le poti cumpara de la ghiseul de informatii din aeroport, de la automatele din statii sau de la soferii autobuzelor, caz in care vor fi putin mai scumpe (cel de 32 de coroane te va costa 40 daca il cumperi de la sofer). Ai in vedere faptul ca din aeroportul din Praga pleaca doar autobuze, nu-ti bate capul sa gasesti alte mijloace de transport in comun. Exista doua linii care deservesc transportul intre aeroport si centrul orasului:
Linia 119 Aeroport – Linia de metrou A, statia Dejvická
Aceste autobuz este cea mai buna varianta daca destinatia ta este centrul istoric al orasului. Il poti lua din fata terminalului Sosiri, circula incepand cu ora 4:15 dimineata pana putin dupa miezul noptii, cu o frecventa care variaza intre 7 si 20 de minute. Calatoria de la aeroport pana la statia de metrou Dejvická (care este capat de linie) dureaza 23 de minute. De aici iei metroul, folosind acelasi bilet, pentru a-ti continua drumul. Metroul te va duce in centrul orasului in doar cateva minute (intre doua si patru statii, depinde de locul unde vrei sa ajungi).
Linia 100 Aeroport – Linia de metrou B, statia Zličín
Daca trebuie sa ajungi in zona Nové Město, aceasta este cea mai buna varianta. Il poti lua tot din fata terminalului Sosiri, circula din 15 in 15 minute in cursul zilei si din 30 in 30 de minute dupa 7 seara, iar calatoria pana la capatul liniei de metrou B dureaza doar 15 minute. Primul autobuz pleaca la 5:45 dimineata, iar ultimul la 23:39. De la statia Zličín, care este si capat de linie, poti lua metroul, folosind acelasi bilet. Calatoria pana in centru dureaza aproximativ 20 de minute si vei avea de parcurs intre 11 si 13 statii, in functie de locul in care trebuie sa ajungi.
Airport Express Bus
Este un autobuz care face legatura direct intre aeroport si gara centrala din Praga, care la randul ei se afla pe traseul liniei de metrou C. Pretul unui bilet este de 50 de coroane.
Daca zborul pe care l-ai ales ajunge in Praga noaptea si niciuna dintre varinatele pe care ti le-am spus deja nu te ajuta, poti alege transportul de noapte. Din fata terminalului Sosiri ia autobuzul 510, mergi pana la statia Divoká Šárka (calatoria va dura doar 10 minute), apoi ia tramvaiul 51, care te va duce pana in centrul orasului, unde vei putea lua alte mijloace de transport care circula noaptea, in functie de locul unde trebuie sa ajungi. Autobuzul 510 circula intre 12:00 noapte si 4 dimineata. Nu uita ca metroul nu circula dupa miezul noptii.
Preturi bilete
Cele mai utile bilete pe care le poti cumpara sunt cele cu valabilitate de 30 de minute, de 24 de coroane si cel de 90 de minute, de 32 de coroane. Daca ai nevoie, poti cumpara bilete de 90 de minute si de la soferul autobuzului, la pretul de 40 de coroane. Ambele bilete pot fi folosite pe toate mijloacele de transport in comun, chiar daca le schimbi, conditia fiind doar sa se incadereze in intervalul de timp de la validare.
Daca ai de calatorit mai mult prin oras, ai si varianta abonamentelor pe termen scurt sau mai lung. Cel valabil 24 de ore te va costa 110 coroane, iar cel pe 72 de ore (3 zile) este 310 coroane.
Tips:
- Ghiseul de informatii din aeroport se deschide la 7 dimineata, asa ca este de preferat sa-ti cumperi bilete de la automatele de pe peron sau de la sofer
- Daca zborul tau ajunge mai devreme de 7 dimineata, nu ai coroane la tine si vrei sa eviti bancomatele din cauza comisioanelor, mergi la magazinul Billa din aeroport, cumpara-ti un fleac, plateste cu euro si ti se va da restul in coroane, la cursul zilei
- Abonamentul de calatorie pe trei zile este o afacere extrem de poasta, pentru ca Praga este un oras pe care il vei vedea pe jos. Cumpara-ti bilete doar atunci cand ai absoluta nevoie, mai ales ca pretul unei calatorii de la aeroport pana in centrul orasului este destul de mic.
[…] de ani, timp in care a devenit una dintre principalele capitale culturale ale Europei. Dealtfel, Praga a fost atat capitala Boemiei cat si a Imperiului Roman, a inflorit atat in perioada gotica cat si in […]