Jocurile Olimpice din Londra din anul 2012 ne-au inspirat sa facem un tur al lumii, prin ochii iubitorilor de sport. In cele ce urmeaza ai o lista cu cele mai captivante curse la nivel mondial, pentru a sti incotro sa te indrepti daca vrei sa le urmaresti pe viu, sau – de ce nu? – sa participi la ele!
1. Finalul Turului Frantei, Champs-Élysées, Paris
Curse contra-timp si etape montane, un spectacol cu adevarat grandios, dar nimic in lume nu se compara cu finalul de vis al acestei curse, odata cu care, dupa parcugerea a 3500 kilometri in lungul si-n latul Frantei, ciclistii incep sa pedaleze pe cea mai vestita artera din Paris. In mod surprinzator, de cele mai multe ori, numele castigatorului cursei se stie inainte ca biciclistii sa ajunga in capitala franceza (de cele mai multe ori in spectaculoasa etapa Alpe d’Huez), prin urmare etapa pariziana devine doar o simpla formalitate. Cu toate acestea, exista inca puncte care pot fi acumulate de sportivi, asa ca intotdeauna asisti la un final disputat. Avand sansa de a-ti vedea ciclistii favoriti de aproape, atmosfera intretinuta de fani si de comentariile absolut nebunesti pe marginea cursei, devine una de neuitat.
Cateva agentii de turism ofera sansa neprofesionistilor de a participa la anumite etape ale turului: incearca Custom Getaways.
2. Cursa de camile, Dubai
Asaltul nisipului de-a lungul Emiratelor este un sport vechi, care cunoaste in prezent o reinvigorare, multumita bizarei interventii a robotilor (da, ai citit bine). Daca peisajul antic al camilelor in desert, avand drept fundal linia orizontului intr-unul dintre cele mai moderne orase ale lumii, nu ar fi fost o alaturare potrivita, acum, jochei robotizati valorand 25000 $ fiecare s-ar fi aflat in spatele animalelor, in locul copiilor (care au stranit nenumarate controverse), in timp ce proprietarii i-ar fi manevrat cu ajutorul telecomenzii din jeep-urile de pe margine. Fanii spun ca ar fi o cursa mai excitanta, intrucat masinariile impovareaza camilele mai mult decat o fac copiii. Dar masinariile se mai si strica, iar camilele sunt niste bestii temperamentale…
Noua cursa de camile din Dubai, Al Lisaili, este organizata pe drumul Al Ain la iesirea 37 pe autostrada, dincolo de Stadionul de rugby Sevens. Cursele incep de regula la 6 dimineata si au loc de joi pana duminica, din lunile noiembrie pana in martie.
3. Festivalul curselor de capre si crabi din Buccoo, Tobago
Totul a inceput in anul 1925, ca o reactie normala a locuitorilor de aici, la sportul colonialistilor bogati din Trinidad, respectiv cursele de cai. In zilele noastre, cursa din martea Pastelui de la Buccoo, un sat de pescari aflat in sud-vestul Tobago, este ridicata la rang de cult. Cursa comica, in care competitorii alearga in spatele behaitoarelor lor este principala atractie a unui lung sir de evenimente, care includ o parada a caprelor insotita de comentarii si o cursa de crabi, la fel de disputata. Totul se desfasoara in varful Recifului Buccoo, in care traiesc aproximativ 40 de specii de corali.
Relaxeaza-te dupa cursa in Hotelul Arnos Vale, o fosta plantatie de zahar intinsa pe mai mult de 1,8 milioane m2 de teren tropical.
4. Cursa “Coast to Coast”, Noua Zeelanda
O combinatie de alergare, ciclism si caiac, aceasta traversare extenuanta de la est la vest a coastei Insulei de Sud din Noua Zeelanda – trecand si prin muntii Southern Alpine – este considerata a fi una dintre cele mai dure aventuri din lume. Ea ofera spectatorilor un peisaj de basm, mai ales in cadrul cursei de caiac, cu o lungime de 66 kilometri, in josul raului Waimarkariri River, aceasta proba fiind considerata atractia principala a intregului eveniment, mai ales in portiunea in care apele trec printr-un defileu impozant, ale carui varfuri sunt acoperite de zapada. Cadrul natural al zonei ti se poate parea familiar; multe dintre scenele simbol ale trilogiei “Stapanul Inelelor” au fost filmate aici.
Mai multe informatii despre cursa “Coast to Coast” gasesti aici.
5. Cursa de melci, Norfolk, Marea Britanie
Pe locuri, fiti gata, start cu viteza melcului: asa ar putea suna fraza de incepere a cursei de melci, care se organizeaza in linistitul orasel Norfolk din Congham. Adrenalina nu e la cote maxime, dar compenseaza prin suprarealismul in stare pura, dat de multimea care se aduna sa priveasca cursa de melci (marcati pentru a putea fi identificati), care se desfasoara pe distanta dintre centrul unei mese si marginile sale, sub privirile atente ale arbitrului. De ce Congham? Pentru multele sale bazine de apa. Aparent, melcilor le place apa.
Cele mai apropiate locuri de cazare se afla la Congham Hall, o mosie luxoasa, in stil georgian, unde se afla o vila inconjurata de vegetatie luxurianta si unde focul arde in camine si exista si un centru spa.
6. Marea cursa de plute de pe Amazon, Peru
Te-ai intrebat vreodata cum poti ajunge intr-un oras cu o populatie de 500.000 de locuitori, catre care nu exista drumuri de acces? Poate ca aceasta cursa de rafting care se organizeaza anual in jungla, nu e visul vietii tale, dar sutele de echipaje aflate la bordul unor ambarcatiuni ciudate, dar pline de farmec, au facut din acest eveniment unul dintre cele mai importante la nivel mondial. Intinderea amazoniana se transforma intr-o aglomeratie de plute colorate (construite cap coada de echipele participante), care concureaza printre caimani, piranha, curenti navalnici si alte obstacole, care pandesc la tot pasul, pe o distanta de 180 de kilometri.
Fa o excursie pe cont propriu pe Amazon intr-o ambarcatiune confectionata manual, cu ajutorul celor de la Dawn On The Amazon, care iti pun la dispozitie si informatii despre cursa.
7. Marea cursa de baloane de la Reno, SUA
La inceputul toamnei, in luna septembrie, de 35 de ani incoace, cerul de deasupra orasului Reno devine o mare colorata de baloane. In cele trei zile cat dureaza acest eveniment, cea mai mare intalnire de baloane cu aer cald din SUA, aici vin in jur de 14.000 de spectatori, pentru a asista la intrecerea ce are drept premiu 20000 de dolari. Dar aceasta distractie la inaltime nu se termina cu o simpla cursa; poti asista si la ‘Balloon Blackjack’ si la faimosul deja ‘Hare and Hounds’, o simulare la inaltime a unei partide traditionale de vanatoare englezesti, in timpul careia 100 de baloane urmaresc doi “iepuri” cu aer cald, pusi la dispozitie de catre Banca Wells Fargo. Nu ai de doua ori ocazia in viata sa vezi directori de banca angrenati intr-o astfel de competitie.
Mai multe detalii despre festivalul de la Reno, gasesti aici.
8. Cursa de cai, Mongolia
Daca ai o pornire launtrica de a te simti un Marco Polo al zilelor noastre, e momentul sa-ti indeplinesti visul, experimentand aceasta cursa pe distanta de 1000 kilometri, care se desfasoara prin stepa mongola. Dincolo de faptul ca aceasta cursa este una dintre cele mai grele din lume, participantii recurg la aceleasi manevre aidoma exploratorilor de acum mai bine de 8 secole, carandu-si singuri echipamentul si refacandu-si proviziile la casele localnicilor din zona. Nu vei fi decat tu, calul, GPS-ul (in caz ca te ratacesti, ceea ce se poate intampla foarte usor) si kilometri intregi de pamant arid.
Zavkhan este o echipa de neo-zeelandezi si mongoli, specializata in explorarea calare a regiunilor indepartate din Mongolia.
9. Raliul Dakar, Chile si Argentina
Un raliu ce a pornit de la un francez care s-a ratacit in timpul acestei curse… hmm. In ciuda faptului ca ruta originala Franta-Senegal a fost mutata in Patagonia, in America de Sud, aceasta cursa legendara se afla inca pe agenda pasionatilor de trasee off-road, cu camioanele, motocicletele, ATV-urile si masinile care parcurg mii de kilometri, pe un teren extrem de dificil si dur. Patagonia scoate la iveala drumurile neumblate din Anzi si unul dintre cele mai aride deserturi din lume, peisajul fiind intregit de vegetatia luxurianta din pampas pana la apusul de neuitat din Atacama – toate acestea de-a lungul acestei odisei care dureaza 13 zile.
Tot ce vrei sa afli despre raliul Dakar, gasesti aici.
10. Ultra-maratonul de la Badwater, California, SUA
Avand in vedere participantii intr-o forma maxima la aceasta cursa, lunga de 217 kilometri, in care se alearga de la 85 de metri sub nivelul marii pana la 2350 metri deasupra acesteia, intr-adevar Badwater isi merita din plin numele. Cea mai dura alergare din lume pune la dispozitia participantilor numai 48 de ore pentru a parcurge distanta cuprinsa intre Death Valley, punctul cu altitudinea cea mai mica din emisfera vestica, si versantii Muntilor Whitney, unii dintre cei mai inalti din SUA. Este un colt unic al lumii; saline, dune, canioane si lanturi muntoase monumentale intregesc acest peisaj cu adevarat magnific.
Exploreaza salbaticia din Death Valley (www.nps.gov/deva), in care se desfasoara o parte a cursei si unde ai la dispozitie excursii cu ghid care te vor introduce in geologia si viata salbatica a regiunii.
Add Comment