Savurat pe terasa unei cafenele scaldate de soare, daca se poate in timp ce asisti sau joci o partida de pétanque, pastisul este un aperitiv esential in Provence. Aceasta bautura apartine unei familii de lichioruri ce au la baza anasonul, printre care ouzo (din Grecia), arak (din lumea araba), raki (din Turcia), sambuca (din Italia) si mastika (din zona Balcanilor). Exista multe asemanari intre aceste bauturi. Dar pastisul are un gust oarecum diferit fata de bauturile inrudite, mediteraneene. Asadar, ce este pastisul?
Un buchet de ierburi provensale printre care cimbru, rozmarin, salvie, verbina, isop şi melissa dau o aroma distincta amestecului de baza. Acesta este alcatuit din radacina de lemn dulce, anason stelat din Asia si, mai rar, anason mediteranean. Aceasta combinatie de ierburi este macerata intre doua saptamani si cateva luni.
Producatorii pastreaza cu sfintenie secretul retetei, care poate fi diferita de la o zona la alta. Anumite marci recente, de lux, cum ar fi Henri Bardouin, produsa in Forcalquier, in nordul regiunii Provence, au un continut mai mare de ierburi, comparativ cu altele. Pastisul simplu este de obicei de culoarea chihlimbarului (culoarea este data de caramel), desi unii producatori, cum ar fi Charbay din California, fac un pastis „alb”, clar si exista pe piata chiar si niste marci de culoare albastra – Janot sau Pet’t Bleu.
Turismul pe baza de pastis
Unde poti cumpara pastis in Marsilia: adevaratul loc din care poti procura (si degusta) pastis este La Maison du Pastis, aflata in Vieux Port. Infiintata de un belgian, Frédéric Bernard, aceasta companie de bauturi produce propriile sale marci, castigatoare a numeroase premii si vinde peste 75 de feluri de pastis, absint si accesorii precum cani si carafe. Adresa este 108 quai du Port, 13002 Marsilia, telefon: (+33) 4 91 90 86 77.
Cum se bea pastisul
Ca si ouzo si absint, pastis contine o substanta numita anetol, care este un derivat obtinut din anason si care in contact cu apa se transforma intr-un precipitat moale, laptos si de culoare galbena.
El trebuie baut diluat: proportia clasica este cinci parti apa si o parte pastis, desi in unele baruri din Marsilia, concentratia de pastis este mult mai puternica. Altii aduc o cana cu apa la masa, pentru a-ti putea face singur amestecul.
Adauga cuburile de gheata la final, altfel risti ca anetolul sa se cristalizeze. Atunci cand comanda pastis, marsiliezii cer uneori pastaga sau jaune, alte denumiri ale bauturii.
De unde ii vine numele?
„Pastis” in provensala inseamna amestec sau chiar porcarie, de unde si expresiile “Quel pastis!” (“Ce porcarie!”) sau “Je suis dans le pastis” (“Am dat de bucluc”). Unii cred ca pastis, cu amestecul sau puternic de arome din toata lumea reflecta insasi cultura Marsiliei.
Merita amintit ca cei din nord beau chiar mai mult pastis decat omologii lor provensali. Iar bautura lui Ricard, al carui slogan spune sus si tare “le vrai pastis de Marseille” („adevaratul pastis de Marsilia”) nu mai este fabricat in zilele noastre in Marsilia. Fabricile se afla in Lille, Bordeaux si Bessan in Hérault, la 200 kilometri vest de Marsilia. Productia cea mai mare de pastis este obtinuta in Lille.
Scurt istoric al pastisului
La inceput a fost absintul. Aceasta bautura tare, de un verde stralucitor avea aroma de anason, la care se adaugau flori si frunze de pelin. Ea isi are originile in Elvetia si a atins un apogeu al popularitatii la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20.
Avand un continut foarte ridicat de alcool – pana la 74% – absintul a devenit treptat o bautura faimoasa. Scriitori printre care Emile Zola (in romanul sau L’Assommoir, scris in anul 1877) si pictori precum Edgar Degas si Pablo Picasso, au detaliat la vremea respectiva efectele sale halucinante.
Dar si alti artisti s-au bucurat de “Fée Verte” (“Zana verde”), cum mai era denumit absintul: Oscar Wilde, Charles Baudelaire si Aleister Crowley sunt cunoscuti drept fani inraiti al acestei bauturi. Exista insa si zvonuri potrivit carora absintul ducea la nebunie si tot el l-a impins pe Van Gogh sa-si taie urechea, iar pe Paul Verlaine sa-l impuste pe iubitul sau, Arthur Rimbaud.
Numarul celor care se opuneau cu inversunare absintului crestea de la o zi la alta, iar in data de 16 martie 1915, aceasta bautura a fost in sfarsit catalogata drept daunatoare si interzisa in Franta. In anul 1920, lucrurile au luat o alta intorsatura, iar statul francez a autorizat bauturile slabe, pe baza de anason, care nu contineau pelin si aveau mai putin de 30% alcool. Doi ani mai tarziu, acest prag a crescut la 40%, iar in anul 1938, ajunsese la 45%.
In curand bauturile pe baza de anason se vindeau in toate barurile din Marsilia, iar fiecare fabricant – inclusiv Pernod, care produsese anterior absint – a inventat propria formula de obtinere a acestei bauturi. Unii, precum Félix Pernod, au fost catalogati drept fabricanti de bauturi asemanatoare la gust cu absintul, ceea ce a reinviat-o pe „zana verde”.
Din aceasta categorie facea parte si Paul Ricard, un personaj absolut fascinant si plin de culoare. Nascut aproape de Marsilia, in familia unui comerciant de vin, Ricard a sfidat traditia familiei, devotandu-se pastisului. El a inventat propria sa reteta, a introdus-o ilegal pe piata in baruri, inainte de a o lansa public – in anul 1932 – ca o traditie provensala, veche de secole. El este primul care a folosit cuvantul „pastis” pe eticheta sticlei ce continea aceasta bautura.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, atunci cand guvernul maresalului Pétain a interzis pastisul in Vichy Franta, (Ricard s-a mutat temporar in Camargue pentru a incepe sa cultive orez acolo), marca sa a luat avant si a dominat piata, partial, multumita unei politici care avea la baza sponsorizari ale unor evenimente sportive, printre care Formula 1, ciclism, pétanque si evenimente artistice (mai multe poti afla in La passion de créer – „Pasiunea de a crea” – romanul autobiografic al lui Ricard).
In anul 1975, compania lui Ricard si-a unit fortele cu fostul sau rival, Pernod, pentru a face mai bine fata competitiei acerbe de peste ocean. In prezent, concernul lor produce marci precum Ricard si 51, dar si multe bauturi care nu sunt pe baza de anason, printre care whisky Chivas, vodca Absolut si rom Havana Club. Intre timp, absintul a devenit din nou legal, in anul 1999.
In februarie 2011, Ricard a lansat o noua sticla pentru piata frantuzeasca, cu o forma mult mai eleganta, mai aerodinamica si avand baza rectangulara. De la aparitia pastisului, a fost pentru prima oara cand designul sticlei a fost schimbat. Reteta insa a ramas la fel (51, dimpotriva, produce in mod obisnuit, sticle „editie limitata”).
Cocktailuri pe baza de pastis
Mai ales vara, francezii beau adesea pastis combinat cu siropuri din fructe. Una dintre cele mai intalnite combinatii este aceea cu sirop cu aroma de migdale si care se numeste „mauresque” (femeia maura).
In amestec cu sirop verde din menta, pastisul devine „perroquet”, sau papagal. Cu capsuni, este „rourou”, iar cu rodie, este „tomate”, sau rosie. Cu banana, devine „cornichon”, sau castravecior.
Pastisul poate fi combinat si cu alte bauturi alcoolice, pentru a obtine un cocktail si mai letal, desi niciunul dintre acestea nu a devenit ceea ce se cheama ceva clasic. De exemplu, cocktailul „diesel” in Marsilia, este pastis cu vin alb.
Doi bautori legendari au inventat cocktailurile bazate pe absint, care poate inlocui pastisul, in functie de preferinte. Henri de Toulouse-Lautrec a nascocit „tremblement de terre” (cutremur), un amestec de absint si coniac, iar Ernest Hemingway a fost autorul „mortii de dupa-amiaza” (inspirat de romanul sau cu acelasi nume, care are ca subiect luptele spaniole de tauri), care combina absintul cu sampania.
Mancaruri gatite cu pastis
Pastisul cu aroma sa herbala de anason, se potriveste de minune cu pestele si fructele de mare. Unele restaurante din Marsilia adauga pastis la bouillabaisse; alt fel de mancare popular este creveti (sau alte crustacee) flambati in pastis.
Pastisul poate fi folosit cu succes si in retetele de dulciuri. Canistrelli, un biscuite crocant din Corsica, se serveste adesea stropit cu pastis. „Pastis béarnais”, originar din sud-vestul Frantei este o prajitura gen briosa, „parfumata” cu bautura omonima.
Add Comment