TAROM oferă pasagerilor tarife promoţionale cu ocazia Oktoberfest pentru zborurile Bucureşti-Munchen-Bucureşti, începand de la 142 euro, tarif cu toate taxele incluse, disponibil la achiziţionarea online de pe www.tarom.ro.
Aceste tarife sunt valabile la vânzare începând cu 1 septembrie până la 12 octombrie 2011, iar perioada de călătorie este 1 septembrie -15 octombrie 2011.
TAROM operează 13 curse săptămânale la Munchen cu plecare din Bucureşti: câte 3 curse în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, 2 curse în fiecare zi de marţi, joi şi duminică şi o cursă în fiecare sâmbata.
DESPRE TAROM:
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania naţională deserveşte 57 de destinaţii în sezonul de vară 2011 operând către ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
În anul 2010, compania TAROM a transportat 2.191.317 pasageri, cu 23,66%mai mult decât în 2009. Pentru TAROM luna August 2010 a fost cea mai bună lună din ultimul deceniu din punct de vedere al numărului depasageri transportaţi: s-au înregistrat 234.066 pasageri. Gradul de încărcare al curselor TAROM înregistrat în 2010 a fost de 62%, cu 6 puncte mai mult decât în 2009. Pentru anul 2011 TAROM estimează peste 2.400.000 de pasageri şi un grad de încărcare de peste 64%.
Add Comment