Yokohama
Foto> npstockphoto
Dosar Japonia Jurnal de bord

Yokohama: portul viitorului si cartierul chinezesc

Daca ne raportam la populatie, Yokohama e al doilea oras ca marime al Japoniei, cu cele 3,6 milioane ale sale. Orasul se afla la doar o jumatate de ora de mers cu trenul de Tokyo, spre sud si istoria lui e una spectaculoasa prin evolutia de la un amarat satuc de pescari la jumatatea secolului 19 la fascinanta dezvoltare pe orizontala si verticala de azi. Baza acestui progres a fost comertul, rezultat si in urma unor puternice legaturi cu Marea Britanie, in special dupa perioada de izolatie a Japoniei din finalul perioada Edo.

Am petrecut o jumatate de zi in Yokohama pentru a vedea doua lucruri. Mai intai am “aterizat” in Minato Mirai (“portul viitorului”), o zona ultra-moderna, in care cladirile inalte vegheaza deasupra marii, formand un spectaculos peisaj de sticla si beton, dominat de cea mai inalta cladire a Japoniei: Landmark Tower – 296,3 metri. (Later edit: intre timp, a fost intrecuta de Abeno Harukas, din Osaka – 300 m)

Portul viitorului, vazut din Landmark Tower

Landmark Tower are 71 de etaje (ultimul fiind “ascuns” in colturile cladirii). Primele 48 sunt ocupate de magazine, restaurante, clinici si birouri, iar cele dintre etajele 49-68 sunt rezervate unui hotel de cinci stele. Am urcat pana la etajul 69 in 40 de secunde, cu al doilea cel mai rapid lift al lumii, care are o viteza de 12,5 metri pe secunda (45 km/h). La acel etaj se afla Sky Garden Observatory – practic este un nivel de unde ai senzationala o panorama de 360 de grade asupra intregului oras si, evident, asupra portului. De acolo, toate cladirile par niste pitici pe care-i poti mangaia pe capete: turnurile Queen’s, hotelul Pan Pacific si Pacifico Convention Center, care include Hotelul Intercontinental. Langa acestea vei remarca imediat si parcul de distractii Cosmo World, cu roata lui imensa, care pe timp de noapte ofera un spectaculos joc de lumini colorate.

Nu-ti vine sa mai pleci din Sky Garden. Un poet poate veni acolo sa-si scrie capodoperele, stand ore in sir cu panorama in fata, asteptand sa se intunece si luminile orasului sa-l inspire din ce in ce mai mult. Daca vrei sa servesti o cafea, o ai la dispozitie. Daca vrei sa servesti masa, o poti face, un etaj mai jos. Vrei un suvenir – alegi din miile de itzi-bitzi-uri japoneze. Vrei sa te fotografiezi pe fundalul portului viitorului? Te bagi intr-o cabina foto si iesi de-acolo cu orice tip de poza vrei.

Am coborat apoi cu viteza vantului din Landmark Tower (cu o liftiera care vorbeste continuu pe limba ei pe parcursul celor 69 de etaje) pentru a ne grabi spre cartierul chinezesc din Yokohama – cel mai mare din Japonia si unul dintre cele mai mari din intreaga lume. In 1859, cand s-a inaugurat portul orasului, multi chinezi emigranti au ajuns in Japonia si s-au stabilit aici. Ceva mai tarziu, cand au inceput sa functioneze liniile de feribot dintre Yokohama si Shanghai si HongKong, o multime de comercianti chinezi au venit in oras si au fondat scoli, centre culturale si alte facilitati, punand bazele cartierului chinezesc de azi si conformandu-se legilor japoneze cu privire la imigranti, care spuneau ca acestia nu pot parasi un areal bine determinat.

Cartierul chinezesc din Yokohama, cel mai mare din Japonia

Cartierul e strajuit de patru porti colorate (alte sase se gasesc in interiorul lui – construite pe baza horoscopului chinezesc) iar strazile acestuia sunt pline de restaurante (peste 500!) si magazine. Am ramas surprins de ordinea si curatenia acestei zone, pe care mi-o imaginam mult mai haotica si mai aglomerata. Am inteels insa ca in weekenduri atmosfera e foarte animata, cartierul chinezesc fiind una dintre principalele atractii ale orasului. Turistii vin aici sa serveasca preparatele chinezesti dar si sa viziteze templul Kantey-byo, dedicat zeului afacerilor (!) sau sa ia parte la unul dintre numeroasele festivaluri, precum Janteitan (in iulie) sau Kokkei-setsu (in octombrie).

Uite mai multe fotografii din Yokohama:

Landmark Tower – cea mai inalta cladire din Japonia
Yokohama, din Landmark Tower
Yokohama, by night
By night
Portul viitorului
Intrarea in cartierul chinezesc
Chinatown
Cartierul chinezesc, cel mai mare din Japonia
Felinare in cartierul chinezesc
Magazine in cartierul chinezesc
Mancare chinezeasca
Poarta chinezeasca
Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!