Europa

10 lucruri pe care le poti face in Provence (1)

Binecuvantata de atatea privelisti minunate, sunete si gusturi, singura dificultate legata de decizia de a face o excursie in Provence este aceea de a stabili unde sa mergi si ce sa vezi. Situata in sudul Frantei, este o regiune scaldata de soare, marcata de apele azurii ale Mediteranei si de cerul de un albastru precum cobaltul, campuri de levantica de un violet patrunzator,  floarea soarelui, mac, maslini si lamai. Provence isi trage celebritatea si de la pictorii impresionisti, precum Van Gogh si Cézanne, care au folosit lumina penetranta si paleta ametitoare de culori pentru a-si picta peisajele pline de viata. Si pentru a-si taia (cazul lui Vincent) urechea.

Sunt multe zone in Provence care inca poarta urmele trecutului – barbati in varsta adunati in pietele orasului Marsilia jucand  petanque; oameni ciocnind pahare cu pastis la umbra teraselor cafenelelor; standuri in piete cu produse de sezon provenind de la fermele locale; peste adus in piata Marsiliei direct de pe barci; ruine romane si sate medievale cu strazi pietruite.

Nu e de mirare ca Provence este una dintre cele mai populare zone de vizitat in Franta. Si desi nu-ti ajunge probabil o viata sa explorezi aceasta regiune variata si plina de culoare, ai mai jos o lista cu cele mai cool 10 lucruri pe care le poti face si vedea in Provence. Ordinea este aleatoare.

1. Plimba-te prin Vieux Port din Marsilia si mananca specialitatea “bouillabaisse”

Marsilia, al doilea mare oras al Frantei, nu este ceea ce multi oameni isi imagineaza atunci cand se gandesc la oraselele linistite aflate intre campurile de levantica. E mare, dur si dezordonat, dar nu lasa aspectele exterioare (uneori descurajante) sa te puna pe ganduri.

Vizitatorii Marsiliei trebuie sa mearga neaparat in zona Vieux Port a orasului, unde vor gasi standuri intregi cu produse provensale, piete cu specific marocan si o piata de peste veche de secole, cu specialitati aduse direct de pe mare. Vieux Port este, in fapt, portul vechi al orasului, cu bune si rele, cu zona rau famata si barurile in pragul carora prostituatele te imbie scotandu-si nurii la inaintare dar si cu locurile din apropierea marii unde deseori se desfasoara evenimente interesante. In zona invecinata, denumita Le Panier, vei gasi strazi inguste si serpuite, precum si magazine autentice. Pe multe din aceste strazi nu se circula cu masina, ele fiind destinate exclusiv cumparaturilor, precum ar fi Rue St-Feereol.

Opreste undeva si ia un castron fierbinte de bouillabaisse, un fel de mancare traditional din peste inabusit, care contine diferite tipuri de peste, crustacee si legume, aromatizate cu ierburi si condimente precum usturoi, coaja de portocala, busuioc, frunze de dafin, anason si sofran

2. Viziteaza Palatul Papilor si faimosul Pont d’Avignon

Supranumit “orasul papilor”, Avignon este o localitate extrem de incantatoare. Arhitectura impresionata si extraordinar de bine pastrata il face nu doar pitoresc, ci si incarcat de istorie. Palatul Papilor, lacas pentru cativa papi in timpul secolului al XIV-lea, se mandreste cu incaperi cavernoase, minunate locuri in aer liber minunate fiind, totodata, cel mai mare palat gotic din lume.

Desi Avignon este probabil mai cunoscut pentru faimosul sau pod – Pont St. Benezet sau Pont d’Avignon, orasul este unul vibrant, cu o foarte activa comunitate studenteasca, multa istorie, el reprezentand totodata un punct de reper pentru inceperea explorarii regiunii.

3. Viziteaza ruinele romane in fermecatorul oras Saint-Remy-de-Provence

Situata la numai 20 kilometri sud de Avignon, Saint Remy de Provence este o asezare provensala traditionala si ciudata in acelasi timp. Marcat de ruinele romane (intre care se remarca Arcul de Triumf Glanum), Saint Remy este un oras mic, linistit, plin de istorie. Aici nu numai ca a existat candva o asezare romana, dar este si locul unde a locuit o vreme Vincent Van Gogh. Mai exact la Manastirea Mausoleului, in perioada in care a fost tratat (fara succes) pentru multele sale probleme psihice.

In acest orasel de obicei linistit exista o piata frumoasa, plina de hoteluri, restaurante si magazine. In zilele de miercuri, Saint Remy este locul unde se organizeaza un targ foarte popular si aglomerat. Standuri pline de produse proaspete (inclusiv pepeni care cresc in Cavaillon), ceramica si alte produse traditionale. Desi atmosfera e animata si placuta, daca preferi sa eviti aglomeratia, stai departe de Saint Remy in zilele de miercuri, in timpul sezonului de varf.

4. Priveste caii salbatici si pasarile flamingo in Camargue

Peisajul decolorat si dezolant al tinuturilor Camargue contrasteaza puternic cu decorul de obicei luminos si colorat al regiunii Provence, dar nu trebuie ratat de vizitatori. E vorba de delta fluviului Ron. Mlastinile, intinderile sarate si campurile de orez din aceasta regiune protejata sunt strabatute de cai albi salbatici, tauri negri si pasari flamingo roz. Zona cu o suprafata de 780 km2 a fost creata in mii de ani de sedimentele purtate de ape catre Marea Mediterana. Astazi, regiunea adaposteste peste 500 de specii de pasari migratoare.

Delta Ronului poate fi explorata cu motocicleta, jeep-ul sau in saua calului. Ai grija sa ai la tine insecticid, intrucat mlastinile atrag numerosi tantari. Desi unele pasari flamingo stau aici tot anul, e bine sa vizitezi Camargue primavara, vara sau toamna, inainte ca acestea sa migreze cu miile catre Spania si Senegal, in cautarea unor temperaturi mai ridicate.

5. Viziteaza asezarea antica din piatra, Les Baux

Unul dintre cele mai vizitate puncte de atractie turistica din Franta, Les Baux atrage an de an o multime de turisti. Este situat la 25 de kilometri sud de Avignon, imediat dupa mica asezare Saint Remy de Provence, pe o stanca din calcar aflata  la o inaltime de 245 metri – “baou” (pinten stancos in provensala). Asezarea este unica in felul ei si a fost locuita inca din anul 6000 i.C, iar in Evul Mediu a fost adapostul multor lorzi feudali puternici din sudul Frantei.

Stancile si piscurile de-a dreptul dramatice ofera o fabuloasa priveliste asupra unei vai pline de maslini si podgorii care au inspirat de-a lungul timpului multi autori si artisti. Se spune chiar ca Les Baux sta la baza descrierii Purgatoriului din Infernul lui Dante Alighieri. O excursie in Provence nu trebuie sa ocoleasca acest loc magnific.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!