In masina WTF

10 curse de taxi pe care nu le vei uita niciodata

Fiecare persoana are metoda ei de a face cunostinta cu o alta cultura. Unii plonjeaza in traditia culinara a tarii respective, devorand cu ferocitate blogurile cu informatii despre bucataria locala si gustand din orice le iese in cale. Altii se imprietenesc cu locul printr-o abordare usor filosofica, pe terasa unei cafenele, privind trecatorii si simtind atmosfera in timp sorb din ceasca de cafea in dupa-amieze tarzii. Altii… se plimba cu taxiul.

E surprinzator sa vezi cat de multe lucruri poti afla despre cultura locului dintr-un taxi: fiecare sofer cu istoria lui, fiecare masina cu miile sale de povesti nespuse. Iata mai jos 10 curse de taxi memorabile, inspirate de remarcabilul blog cunoscut drept HACK:

1. Cairo

Unul dintre cele mai amuzante dar si cele mai infricosatoare lucruri la Cairo este traficul. Semafoarele sunt foarte rare, iar trecerile de pietoni sunt ca si inexistente, asa incat masini, taxiuri, camioane, oameni si magari circula dupa cum ii taie capul pe drumurile prafuite ale orasului. Iti trebuie nervi de otel ca sa poti face fata la volan si tocmai de aceea este amuzant sa te sui intr-un taxi pentru o tura prin oras (vei fi surprins sa vezi ca unele taxiuri sunt chiar Dacii 1300). O astfel de calatorie te va costa in jur de 3 euro si te va purta prin traficul infernal, printr-o ploaie de claxoane care tasnesc din masini fabricate prin anii ’60, printre cladiri darapanate si ruine ce vorbesc despre istoria Egiptului.

2. Moscova/St. Petersburg

Cea mai tare chestie in legatura cu taxiurile in Moscova este ca lipsesc cu desavarsire atunci cand ai nevoie de ele. In schimb, ai sa gasesti oriunde localnici dispusi sa te plimbe cu masinile lor pentru un ban in plus. Tot ce ai de facut pentru a gasi unul este sa tii mana intinsa in semn de “ia-ma nene” pana cand opreste o masina – care poate fi o rabla din vremea razboiului rece sau un Volkswagen nou-nout- apoi, rosteste destinatia si pregateste-te de distractie.

Prima data cand faci asta s-ar putea sa-ti para peste mana, asa ca ai nevoie de o vodka si un tonic. Si inca un sfat: daca nu vorbesti rusa, incearca sa ai la tine fotografii ale destinatiilor unde vrei sa ajungi pentru a le arata soferilor.

2b. Moscova la 5AM

Traficul este atat de aglomerat in Moscova, incat simplul fapt de a parcurge o strada poate parea o victorie. Pentru a simti din plin placerea de a calatori cu taxiul, incearca sa iei unul pana la Domodedovo la 5 dimineata, cand strazile sunt libere si soferul poate calca acceleratia. Coboara fereastra si admira privelistea minunatei capitale.

3. Tokyo

Cea mai tare chestie in legatura cu mersul cu taxiul in Tokyo este cordialitatea. Primul lucru pe care il vei observa atunci cand te indrepti inspre taxiul dorit va fi ca se deschide si apoi  se inchide usa automa – desigur, controlata de soferul cu manusi albe. Cursa iti va aminti de o calatorie cu taxiul prin Londra, cu banchete din piele neagra, foarte stilate si cu tot fastul unei calatorii prin Oxford Circus. Pune asta in contextul luminilor, neoanelor si a glamour-ului specific orasului Tokyo si te-ai ales cu o experienta de vis.

4. Bangkok cu taxi-motocicleta

Tuk-tuk-urile (traiasca!) si taxiurile sunt principalele mijloace de transport in comun din Bangkok, dar daca vrei cu adevarat sa te misti repede, alege un taxi-motocicleta . Le poti lua de la statiile special amenajate prin oras, iti pun la dispozitie casca si-ti ofera cursa vietii tale: tot ce trebuie sa faci este sa te sprijini si sa te tii bine.

5. Delhi cu tuk-tuk-ul

In foarte multe locuri gasesti ricse si alte mijloace de transport cu “un-om-putere” care sunt gustate mai ales de turisti. Reprezinta un fel de alternative la taxiuri, insa exista doar de amorul artei. In India, insa, micutele taxiuri cunoscute drept tuk-tuk (preluate rapid din originala Thailanda) sunt o modalitate excelenta de a te strecura prin traficul congestionat al capitalei acestei tari.

Micutele vehicule cu trei roti sunt peste tot in Delhi, la fel ca vacile pe strada si mirosul de mirodenii in aer. Sunt zgomotoase, destul de inconfortabile si te expun la gazul de esapament emis de camioanele care sufoca autostrazile acestui oras.

Insa, in ciuda acestor aspecte, tuk-tuk-urile sunt convenabile si te duc unde ai de ajuns mai repede decat propriile picioare. Costa infim (sub 3 euro), pot fi gasite oriunde si de obicei zac pe marginea strazii, asa incat poti ajunge repede la ele si negocia cu conducatorul. Pe drum, nu te astepta la prea multa conversatie: te poti considera norocos daca reusesti sa iti auzi pana si propriile ganduri.

6. Drumul spre Aeroportul Pudong din Shanghai

Singurul lucru care il poate face sa incetineasca pe soferul taxiului ce te duce din centrul Shanghaiului catre Aeroportul Pudong aflat la periferie este radarul plasat foarte la vedere deasupra autostrazii. Imagineaza-te asezat confortabil in taxiul care ruleaza cu o viteza de 150km/h pe autostrada Populara la ora 6 dimineata cand, SCRSSSSHHH, soferul loveste brusc frana reducand viteza la 70km/h in 600m. Apoi, dupa ce se indeparteaza suficient de radar, apasa acceleratia si te lipeste din nou de bancheta, in drum spre Statia Spatiala Internationala.

7. Zambia

Daca ti se intampla sa calatoresti cu autobuzul de la Livingston, Zambia spre Sesheke (granita din sud-vestul tarii) si acesta se strica in mijlocul drumului iar dupa ore bune se apropie de voi o motocicleta cu atas dornica de pasageri, nu ezita sa platesti 1-2 euro pentru a te cocota pe muntele de saci plini cu cartofi dulci. Dupa vreo 4 ore si 100km parcursi, veti ajunge la frontiera sud-vestica a Zambiei, pe “autostrada” M10. O sa fii plin de praf si o sa ai narile lipite de fum si nisip inhalat, o sa ai dureri de spate de la gropile mari cat motorul de camion, o sa topai deasupra sacilor cu cartofi si o sa ai fesele fragezite de la intalnirile odata la 10 secunde cu sacii.

Intr-un final, vei ajunge la destinatie si vei schiopata pana la punctul de frontiera cu Namibia de pe malul raului Zambezi, unde vei afla ca tocmai ai ratat ultimul vapor din ziua aceea. Asa ca, nu ezita, indreapta-te cu incredere catre barcile pneumatice care asteapta clienti intarziati ca tine.

8. Ultra-tehnologizare in Taipei

Unul dintre efectele nefericite ale ultra-tehnologizarii Taiwanului este fapul ca in fiecare taxi exista monitoare pe care ruleaza diverse filme. Asa ca unii taximetristi sunt mai atenti la ceea ce se intampla in interiorul taxiului decat la ceea ce e afara…

9. Mexico City

Se spune ca taxiurile din Mexico City nu ar fi printre cele mai sigure din lume, insa, cu siguranta iti va fi greu sa rezisti tentatiei de a sari intr-un Volkswagen Beetle verde si micut, unul dintre multele care circula pe strada. Presupunand ca vorbesti suficient de bine spaniola sau ca ai macar idee unde vrei sa ajungi, ai grija sa te sui pe bancheta din spate a gandacelului: masinutele astea tin in ele tot atata istorie cat intregul oras.

10. Londra

Evident, este un cliseu sa vorbesti despre valoarea culturala a taxiurilor londoneze, insa un lucru este cert: sa mergi cu taxiul in Londra este un adevarat ritual. Culoare neagra a masinilor, scaunele rabatabile, experienta soferului – toate sunt antologice si sunt menite sa te incante. Asigura-te insa ca ai suficienti bani la tine, pentru ca taxiurile londoneze sunt printre cele mai scumpe din lume.

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ella icon
ella icon



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!