Trebuie să admit că Egiptul nu era o destinație prioritară pentru mine. Fusesem în Hurghada în urmă cu 18 ani și impresiile la revenirea acasă erau mixte. Pe lângă lucrurile care-mi plăcuseră, și care țineau de locurile în sine – obiectivele turistice, o scurtă croazieră pe Nil, Marea Roșie și minunatele ei adâncuri – mă întorsesem agasat de insistența dusă la extrem a localnicilor în a cere ceva de la tine, precum și de o deranjantă lipsă de igienă în sectorul turistic.
Dar… recent am acceptat invitația celor de la Christian Tour pentru un press trip în Hurghada tocmai fiindcă eram curios dacă lucrurile s-au schimbat în privința acestei destinații. Și am avut o foarte plăcută surpriză: am descoperit un Egipt proaspăt, cu un cu totul alt unghi de abordare turistică, modern și adaptat vremurilor. În plus, fiindcă ne aflam în perioada conflictului din Golf, când multă lume se întreabă dacă Egiptul e o destinație sigură de vacanță, trebuie spus din capul locului că răspunsul la această întrebare este un mare DA.
De altfel, primul lucru pe care mi l-a spus un amic înainte să plec a fost: „Dar acolo e război?” Altcineva m-a privit compătimitor: „Pe bune? Tu chiar mergi acolo acum?” Cireașa de pe tort a fost un vecin care n-a mai ieșit din București dinainte de pandemie și care m-a privit îngrijorat pe sub ochelari: „Ai grijă la teroriști”. Am, nea Sandule! Păi cum să n-am?
Opt zile mai târziu, energizat, bine hrănit și cu câteva sute de fotografii și filmări prin telefon și alte gadgeturi, scriu articolul de mai jos. Și dau și-un spoiler: n-am văzut niciun terorist. Și nu mi-a zburat nicio rachetă pe deasupra ginului tonic. Am admirat în schimb corali extraordinari, am revăzut fantasticele fragmente din istoria Egiptului Antic, liniștea deșertului care m-a lăsat fără cuvinte și o țară care, dacă tot ce știi despre ea vine din știrile de seară, s-ar putea să te surprindă destul de serios.
Dar hai să vedem cum stau lucrurile.
Despre războiul din Golf și teama de contaminare geografică
Tendința omenească de a privi harta Orientului Mijlociu ca pe o zonă uniformă de agitație, în care tot ce se întâmplă undeva se întâmplă cumva și în rest, e absolut normală. Logica e cam asta: Iran, Liban, Israel… toate sunt în aceeași zonă, deci Hurghada trebuie să fie și ea în pericol.
Problema cu această logică e că Hurghada se află pe coasta de vest a Mării Roșii, adică mai aproape geografic de Sudan decât de teatrul de operațiuni din Golf. Stațiunile de la Marea Roșie funcționează ca medii turistice în mare parte autonome, cu puncte de acces controlate și infrastructură solidă de securitate. Analiștii de risc de la Safeture și Riskline, consultați de agenția germană de presă DPA chiar în zilele de tensiune maximă din primăvara lui 2026, au confirmat că nu există niciun semn că situația ar putea afecta zonele turistice sau marile aeroporturi internaționale.
Mai mult decât atât, instabilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu a declanșat o realiniere majoră a pieței turistice rusești în 2026. Pe măsură ce tensiunile militare au escaladat și mai multe spații aeriene din Golf au fost închise, turiștii ruși au început să evite fostele destinații de lux și să aleagă în locul lor destinații cu stabilitate dovedită. Datele arată creșteri cu două cifre pentru principalele trei alternative: Thailanda cu 23%, Turcia cu 21%, iar Egipt cu o creștere semnificativă, consolidându-și poziția de destinație de referință. Așa se explică, probabil, și numărul mare de turiști ruși pe care i-am văzut prin resort.
Cu alte cuvinte, în timp ce lumea se temea că Egiptul va pierde turiști din cauza contextului regional, țara câștiga turiști tocmai din cauza contextului regional.
Cifrele care vorbesc mai mult decât orice sfat de călătorie
Egiptul a primit aproape 19 milioane de turiști în 2025, marcând o creștere de 21% față de 2024 — cu mult peste media globală a creșterii turismului. Ca să înțelegi dimensiunea acestui număr: conform World Tourism Barometer, Egiptul a înregistrat o creștere de 20% a sosirilor internaționale în 2025, poziționându-se printre destinațiile cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, alături de Brazilia, Maroc și Seychelles.
Veniturile din turism în prima jumătate a anului 2025 s-au ridicat la 8 miliarde de dolari, cu 22% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024. Hotelurile funcționau în medie la peste 80% ocupare, iar destinațiile de pe Marea Roșie, Hurghada și Sharm el-Sheikh, erau aproape complet rezervate în săptămânile de vârf.
Premierul Mostafa Madbouly a declarat în ianuarie 2026 că Egiptul are șansa de a atinge obiectivul de 30 de milioane de turiști anual și că guvernul continuă să simplifice procedurile de călătorie, să faciliteze intrarea turiștilor și să îmbunătățească experiența generală.
Așadar, nu vin 19 milioane de turiști pe an într-o țară despre care lumea crede că e periculoasă. Oamenii vin pentru că au fost, au văzut, s-au întors acasă întregi și entuziaști, și au povestit. Un mecanism ce funcționează mai bine decât orice campanie de marketing.
Într-una dintre zilele petrecute în Hurghada am asistat la o scurtă conferință de presă la care au participat reprezentanți ai Autorității de Turism a Egiptului, în frunte cu domnul Mahmoud Abdel-Alim Zayed. În care s-a menționat expres faptul că piața românească este considerată una dintre piețele turistice promițătoare pentru destinația Egipt, înregistrând o creștere semnificativă a numărului de turiști în ultima perioadă, existând așteptări ca această creștere să continue, în contextul majorării capacității zborurilor directe și a extinderii programelor operatorilor de turism către destinațiile egiptene.
Cum arată un resort care prioritizează standardele înalte
Am ajuns în Hurghada cu o cursă AnimaWings. A fost a doua oară când am zburat cu compania ce aparține acum fraților Pandel, proprietarii Christian Tour, iar experiența a fost una plăcută, fără incidente. Un zbor de aproximativ 3 ore până în stațiunea de la Marea Roșie, apoi încă 20 de minute de la aeroport la Desert Rose Resort, complexul de 5 stele care ne-a găzduit pentru o săptămână.
Resorturile mari din Hurghada au evoluat considerabil față de ce știam și văzusem acum 18 ani. Curățenia e vizibilă și constantă, exact ca în orice alt resort sau hotel european. Mâncarea e bună cu adevărat. Un all-inclusive excelent, upgradabil pentru un plus de calitate. Bucătăria egipteană are o bogăție de arome pe care o descoperi cu prudență la început, mai ales dacă stomacul tău s-a obișnuit cu mâncarea europeană temperată, și cu entuziasm crescând pe parcurs. Mezze-urile, tagine-urile, pâinea egipteană, măslinele (ah, măslinele verzi uriașe!) toate fac parte dintr-o cultură gastronomică care merită mai multă atenție decât i se acordă de obicei.
Desert Rose e un complex uriaș, cu 870 de camere și 39 de apartamente, cu grădini fantastice, flori, piscine de diverse tipuri, restaurante a-la-carte, baruri la fiecare pas, spații de relaxare și sport, aqua park, spa, karaoke, centru de shopping și câte-or mai fi și nu le-am descoperit eu…
Camerele sunt spațioase, dotate cu minibar, TV, wifi (funcționează bine), balcon. În restaurantul principal (The Palm) băieții se mișcă rapid, gestionând foarte bine mulțimea de turiști. Mâncarea e variată, având oarecum câte o „temă” în fiecare zi. Cât despre restaurantele a-la-carte (unde ai acces cu brățara de Ultra all-inclusive), o mențiune specială pentru cel francez (Le Bistro), unde mâncarea e de-a dreptul… wow!
O zi la Luxor: Karnak și Valea Regilor
Ziua cu excursia la Luxor a fost intensă. Dacă acum 18 ani plecam la 4 dimineața în convoi de autocare, făcând multe ore pe drum, acum lucrurile s-au schimbat și în această privință. Convoaiele au dispărut, există un punct de securitate la ieșirea din Hurghada, iar drumul s-a scurtat, pesemne datorită îmbunătățirii infrastructurii din zonă. Cu alte cuvinte, pleci la 4.30 și ajungi în Luxor la 9, cu o pauză de jumătate de oră pe drum.
Karnak
Karnak e un loc în fața căruia umorul cedează. Înainte să ajungi acolo, știi că e „mare” și că e „vechi”. Ajuns acolo, realizezi că aceste două cuvinte sunt insuficiente.
Complexul templelor de la Karnak se întinde pe peste 200 de hectare pe malul estic al Nilului și a fost construit, extins, demolat parțial, reconstruit și extins din nou de-a lungul a aproape 2.000 de ani, de la Regatul de Mijloc, în jurul anului 2.000 î.Hr., până în epoca ptolemaică. Karnak e cel mai mare complex religios construit vreodată, dedicat triadei tebane: Amun, Mut și Khonsu. Fiecare faraon care s-a respectat a adăugat ceva aici, nu din generozitate, ci dintr-un calcul politic și teologic perfect rațional: în momentul în care construiai la Karnak, legitimai puterea divină a regelui prin asociere cu zeul suprem, Amun-Ra.
Dincolo de impresii, câteva cifre care te fac să meditezi pe subiect: Marea Sală Hipostilă are o suprafață de 5.000 de metri pătrați și conține 134 de coloane, dintre care 12 coloane centrale ating înălțimea de aproape 21 de metri. Această sală e atât de mare încât catedrala Notre-Dame din Paris ar încăpea în ea cu ușurință. Coloanele sunt acoperite cu hieroglife sculptate de Seti I și Ramses al II-lea, doi faraoni care au înțeles că posteritatea se construiește în piatră și la scară mare. Iar vopseaua originală încă există, în porțiunile superioare protejate de soare: un albastru adânc, un roșu terracota, un galben aurit. Sculptori care nu cunoșteau roata cu cauciuc au lăsat mai multă culoare în urmă decât mulți artiști contemporani.
O dată pe an, în vechime, statua zeului Amun era îmbărcată pe o barcă ceremonială și purtată în procesiune pe Aleea Sfincșilor, cei 2,7 kilometri care leagă Karnak de Templul din Luxor. Faraonul ieșea în fața templului, preoții cântau, soldați nubieni băteau tobele și tămâia umplea aerul. La capătul drumului, în Luxor, se efectuau ceremonii pentru a regenera puterea divină a faraonului și a cosmosului însuși. Azi, Aleea Sfincșilor a fost restaurată și redeschisă. Am mers pe ea realizând ce înseamnă ca un spațiu să devină sacru prin acumulare de timp.
Preoții lui Amun au ajuns să fie atât de influenți încât, la un moment dat, puterea lor rivaliza cu cea a faraonilor înșiși. E posibil ca nici azi parlamentele din Europa să nu fi atins acest nivel de influență structurală.
Valea Regilor
Valea Regilor e pe malul opus al Nilului față de Karnak, adică malul vestic, cel al morților, în cosmologia egipteană. Ai nevoie de ferry sau de pod, un ghid bun (l-am avut) și pantof comozi. Și trebuie să pleci devreme. Nu pentru că altfel nu intri, ci pentru că soarele de deasupra văii, la ora 11 dimineața, are o calitate aproape agresivă. Noroc că eram în aprilie, o lună perfectă din punct de vedere al temperaturilor (25-26 de grade).
Faraonii Noului Regat, temându-se pentru siguranța averilor lor, au adoptat un nou plan: să-și ascundă mormintele într-o vale pustie din dealurile de la vest de Teba. Acolo, în morminte săpate adânc în inima muntelui, au fost înhumați faraoni, unele regine, câțiva înalți funcționari și numeroșii fii ai lui Ramses al II-lea.
Există în Vale 62 de morminte catalogate. Cele mai multe au fost jefuite din antichitate. Un singur mormânt a scăpat practic intact: cel al lui Tutankhamon, dar nu pentru că era cel mai bine ascuns, ci dintr-un accident al istoriei. Mormântul lui era pe podeaua văii și a fost acoperit complet cu moloz aruncat din construcția unui mormânt Ramesid din apropiere. Când Howard Carter l-a descoperit în 1922, a găsit cam 5.000 de obiecte înghesuite în patru camere mici.
Masca de aur, tronul cu fildeș și aur, carele, sandalele, bijuteriile, adică toate obiectele din mormântul unui faraon minor, mort la 18-19 ani, fără mari realizări militare sau arhitecturale. Dacă asta era ce rămânea dintr-un faraon de rang modest (fiindcă așa a fost Tutankhamon, în ciuda faimei de după), bogăția mormintelor faraonilor mari e practic imposibil de imaginat.
Am intrat în câteva morminte – Ramses I-ul, Ramses al IV-lea… Pentru Tutankhamon se plătește bilet separat, dar fusesem în precedenta mea vizită. Coborând treptele tăiate în stâncă ai un sentiment acut. Picturile sunt intacte după 3.200 de ani. Zeița Nut, întinsă pe tavanul albastru al camerei funerare a lui Ramses al IV-lea, înghite soarele seara și îl naște din nou dimineața. Ciclul acesta se repetă în pictură de trei milenii.
Atelierul de alabastru și muzeul papirusului
Drumul de întoarcere de la Luxor include de obicei două opriri despre care grupurile sunt uneori sceptice la început: atelierul de alabastru și un muzeu al papirusului. Scepticismul dispare rapid.
Alabastrul egiptean, o varietate translucidă de calcit, diferit de alabastrul gipsos european, se extrage din carierele din apropierea Luxorului de câteva mii de ani. Meșterii din atelierele tradiționale sculptează vaze, statuete și figurine folosind tehnici transmise din tată în fiu. Când luminezi un vas de alabastru de dedesubt, acesta devine aproape incandescent. Prețurile sunt reale, negocierea e normală (ca mai peste tot în Egipt) și parte din ritual, iar un vas mic e un suvenir care nu seamănă cu nimic din ce găsești în aeroporturi.
Muzeul papirusului e altceva. Papirusul e o plantă de mlaștină de pe malurile Nilului care a dat lumii prima hârtie practică, înainte cu câteva mii de ani de hârtia inventată de chinezi și răspândită în Europa medievală. Procesul de fabricație, reconstituit azi în atelierele care vând și produse turistice, implică tăierea tijelor în fâșii subțiri, înmuiere, presare în straturi perpendiculare și uscare sub presă. Rezultatul e flexibil, durabil și pe care se scrie surprinzător de bine. Cele mai vechi texte scrise pe papirus datează de acum 5.000 de ani. Principiul este, practic, neschimbat.
O plimbare prin Hurghada
O parte din Hurghada e acoperită cu grijă de turismul de resort, ca o husă bine croită. Dar există și Hurghada autentică, la câțiva kilometri distanță, care miroase a pește proaspăt și a cafea turcească și unde taxiurile claxonează dintr-un reflex colectiv pe care nimeni nu încearcă să-l justifice. Ambele merită atenție.
Așadar, poți alege să petreci câteva ore, așa cum am făcut-o și noi, în orașul real: El Dahar, cartierul vechi și zona portului. Noi am mers cu autocarul, dar poți lua oricând un taxi de la hotel (sau un Uber sau localul InDrive, care e mai ieftin)
Moscheea Al Mina
Prima oprire a fost moscheea Al Mina, sau Masjid Al-Mina Al-Kabir – Moscheea Marelui Port, în traducere. Numele ei vine de la proximitatea față de portul vechi, iar ocul a funcționat ca punct de referință pentru marinarii și pescarii care se întorceau pe mare de veacuri.
Prima moschee de pe acest amplasament a fost construită în 1968, deschiderea fiind un eveniment de stat. Structura actuală a înlocuit-o însă în totalitate. Construcția a început în 2006, iar moscheea a fost deschisă publicului în 2012, pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, cu un cost de 20 de milioane de lire egiptene. Moscheea e construită integral din marmură albă.
Fațada are două minarete de 40 de metri înălțime și vreo douăzeci de cupole mici, cu o cupolă centrală de 25 de metri. Văzută de pe promenadă, pe fundalul Mării Roșii albastre și al cerului care la ora patru după-amiaza devine aproape violet, e una dintre imaginile care se imprimă fără să ceri permisiunea.
La interior, după ce ți-ai scos pantofii și, dacă ești femeie, ai primit la intrare una din robele împrumutate gratuit de administrație, atmosfera oferă o liniște surprinzătoare. Pereții sunt decorați cu mozaicuri create de meșteri din Egipt și Siria, iar plafonul cu inscripții calligrafice ale textelor sacre. Cupola centrală inundă interiorul cu lumină naturală. Sala de rugăciune poate primi simultan 2.500 de credincioși. Vinerea, la rugăciunea de prânz, spațiul nu e suficient, așa că administrația montează pergole în curtea exterioară pentru cei care nu mai au loc înăuntru.
Am petrecut câteva minute în moschee, admirându-i arhitectura, apoi am ieșit către…
…Piața de pește
La doi pași de moschee, lângă portul vechi, piața de pește din Hurghada e locul în care Marea Roșie devine concretă și palpabilă. Dimineața devreme e momentul ideal, când bărcile se întorc și peștii sunt întinși pe tarabe cu o acuratețe aproape decorativă, dar și spre seară „peisajul” era interesant, deși venea la pachet cu mirosul aferent.
În piață descoperi specii pe care e posibil să le vezi și prin masca de snorkeling, doar că acum se odihnesc pe un pat de gheață: pești-papagal cu solzi verzi și roz, dorade cu reflexe aurii, pești-sultan cu dungi portocalii, caracatițe adunate în grămezi geometrice sau lăsate pur și simplu pe jos. Oamenii din spatele tarabelor negociază cu o rapiditate și o fluență a limbajului non-verbal pe care eu o apreciez cu admirația sinceră a unui om care n-are nicio șansă să țină ritmul.
Câteva restaurante din imediata apropiere gătesc peștele pe care îl cumperi chiar de la tarabă: alegi bucata, o dai la restaurant, ei o prepară la grătar sau în cuptor și-o servesc cu pâine egipteană și salate. Sistemul e atât de direct și de logic încât mă și mir că nu există peste tot.
Marina din Hurghada
Marina din Hurghada, adică zona modernă, cu promenada bine amenajată, bărci de croazieră și iahturi aliniate la pontoane, e cealaltă față a orașului. E aproape de moschee, ceea ce face ca traseul moschee – piața de pește – marina să fie parcursă pe jos în maxim o oră.
Spre seară, marina se animă altfel decât în cursul zilei. Restaurantele și cafenelele de pe promenadă deschid terasele, turiști de toate naționalitățile se amestecă cu localnici, muzica vine din câteva direcții simultan fără să creeze haos. Bărci de toate felurile oferă tururi de o oră prin laguna din fața portului.
Am zăbovit la terasă plină de ciupercuțe colorate (El Imperator) și mă gândeam că turiștii ar trebui să vadă și să experimenteze și această parte din Hurghada, nu să se îngroape într-un resort all-inclusive timp de șapte zile. În definitiv, Egiptul nu e doar un produs turistic, ci o țară cu piețe și locuri autentice și oameni care trăiesc, nu doar pozează sau oferă servicii de tot felul.
Sahara Park, deșertul și beduinii
Excursia în deșert e o revelație despre cât de mult poate schimba un peisaj atitudinea ta față de un loc. Ieșim din Hurghada spre sud-est, pe un drum care traversează o câmpie de piatră și nisip albăstrui la ora dimineții și la un moment dat orașul dispare complet în oglinda retrovizoare. Deșertul Arab (sau Deșertul Estic), parte din Deșertul Sahara, muntos și dur, cu creste stâncoase care sfidează ideea că deșertul e plat, se deschide în toate direcțiile.
Traseul cu jeep-ul prin dune și văi uscate e cam ceea ce ai așteptat: adrenalină controlată, nisip peste tot, rânjeturi colective în cabină când șoferul ia intenționat o pantă mai abruptă decât necesară, necesitatea unor suspensii personale de calitate. Ce nu te aștepți e momentul în care jeepul se oprește în vârf de deal și tu cobori. Liniștea de acolo e… fizică. Și nu mă refer la absența zgomotului, ci la prezența aerului uscat, fierbinte în timpul zilei și răcoros spre seară, cu un miros a nimic și totul deodată.
Satul beduin din inima deșertului e o altă categorie de experiență. Beduinii din zona Mării Roșii sunt parte din triburile care au trăit în Deșertul Estic de milenii, navigând între oaze și coaste cu o cunoaștere a terenului care a uimit mereu călătorii europeni. Azi, o parte din ei s-a adaptat la turism, mai degrabă ca o evoluție pragmatică. Femeile coc pâine tradițională în cuptoare de piatră sau îți arată plantele medicinale uscate, combinate după rețete transmise oral, pentru orice de la dureri de cap la mușcături de scorpion. Ceaiul beduin e îndulcit cu mentă și cu o seninătate aparte.
Deșertul propune și câteva activități pe care le-am executat cu entuziasm: o plimbare cu ATV-urile, urmată de una cu mai stabilele buggy, un scurt tur pe cămila Suzi (așa cum îmi place mie să le numesc pe toate cămilele cu care interacționez – își amintește cineva de cămila Suzi din Cartea lui Apolodor?), o vizită în terrarium-ul înțesat cu șopârle, șerpi, crocodili, varani plus o simpatică maimuță, interacțiunea cu beduinii, de care vorbeam mai sus, și o întoarcere cu aceleași jeep-uri care saltă pe dunele de piatră ca într-un dans nebun. Oooo, Satalana, Satalana-lana!
Un sfat practic rămâne valabil: haina de vânt nu e negociabilă nu e negociabilă în deșert. Te protejează de vânt și de praf, de arșiță (dacă e cazul) și de temperaturile scăzute (dacă te prinde seara acolo).
El Gouna, orașul care a apărut dintr-o capriciu
La 20 de kilometri nord de Hurghada, pe o coastă care în 1989 era pur și simplu nisip și stâncă, există azi un oraș. Nu, nu e vorba de un resort sau de un complex hotelier, ci de un oraș cu 15.000 de locuitori permanenți din peste 50 de naționalități, cu rețea de canale, poduri de piatră, marina de iahturi, spital propriu, aerodrom, două terenuri de golf și propriul festival internațional de film.
El Gouna a început cu o barcă, un banc de nisip și un inginer nerăbdător. În timp ce naviga de-a lungul Mării Roșii în 1989, antreprenorul egiptean Samih Sawiris a observat o fâșie de coastă intactă la 25 de kilometri nord de Hurghada. A schiţat o idee simplă: să ancoreze acolo, să ridice câteva case de plajă și să amenajeze o marina privată pentru prietenii săi.
Sawiris aparține celei mai bogate familii din Africa, familia Sawiris având o avere colectivă estimată la 11,6 miliarde de dolari. Cel mai apropiat depozit de benzinărie, clinică și magazin alimentar era la 25 de kilometri depărtare, în Hurghada. Necesitatea (plus o doză de ambiție) a transformat un proiect de weekend într-un studiu de fezabilitate pentru un întreg oraș.
Orascom Development, compania sa, a primit concesiunea de teren și a denumit proiectul „El Gouna” (lagunele, în arabă). Azi, în El Gouna trăiesc permanent circa 15.000 de oameni. Orașul are propriul aeroport, 18 hoteluri și resorturi, de la lanțuri internaționale, peste o sută de restaurante și baruri, trei marine și unul dintre cele mai bune spitale din țară.
Unele hoteluri au fost proiectate de arhitectul american Michael Graves, același care a semnat clădiri emblematice din SUA. Rețeaua de canale permite caselor să aibă propriul acces direct la apă chiar și la sute de metri de coastă. Circulația în oraș se face cu vehicule electrice mici, cu tuk tuk-uri sau pe jos, mașinile personale fiind descurajate structural prin amenajarea urbană.
El Gouna a fost prima destinație din Africa și Orientul Mijlociu care a primit Green Star Award, în 2014. Orașul are 18 stații de desalinizare, tratează toată apa rezidualã pentru irigații, iar peste 70% din deșeurile de plastic sunt reciclate. Are cel mai mare parc solar privat din Egipt, care acoperă 7-8% din necesarul energetic, cu planuri de triplare, fapt ce transformă localitatea într-un exemplu ecologic pentru Egipt.
Din 2017, El Gouna găzduiește anual un festival internațional de film. La primele ediții au participat Sylvester Stallone, Patrick Dempsey, Owen Wilson și Clive Owen, printre alți reprezentanți ai industriei cinematografice mondiale. Festivalul e co-fondat de Naguib Sawiris, fratele lui Samih, și și-a propus să transforme El Gouna într-un hub cultural în Orientul Mijlociu. Judecând după cine a trecut pe acolo, nu e o ambiție nerezonabilă.
Am făcut un tur cu barca pe canalele din El Gouna. Arhitectura e deliberat mediteraneano-arabă, cu pereți albi, cupole mici, bougainvillea pe garduri și o promenadă în jurul marinei care e plăcută la orice oră a zilei. Desigur, se știe că turiștii care cheltuie mai mult cer mai mult, și că mai mult înseamnă curățenie, servicii coerente și un loc care arată ca locul în care ai vrea să trăiești, nu ca unul pe care îl înduri.
Am urcat și în turnul-restaurant special amenajat pentru a vedea de la înălțime întreaga localitate, iar peisajele sunt absolut superbe. De aceea, recomand oricui ajunge în Hurghada să-și rupă din timp măcar o jumătate de zi pentru a vizita această bijuterie de la Marea Roșie.
Giftun Island: plaja Eden, snorkeling și coralii Mării Roșii
Parcul Național Giftun Island are distincția de a fi prima și cea mai reușită arie marină protejată din Egipt, înființată în 1986 pentru a conserva biodiversitatea extraordinară a Mării Roșii. Parcul protejează peste 196 de specii de corali și mai mult de 1.000 de specii de pești pe 14 kilometri pătrați de habitat marin.
Plaja Eden, aflată pe coasta sudică a insulei Giftun, e locul unde ne-am petrecut o zi (sunt mai multe plaje pe insulă – Paradise, Orange… prin urmare prin ofertele turistice de excursii vei vedea insula Paradise, de pildă, dar nu, numele insulei e Giftun). Bărcile ancorează la geamanduri și ești dus la mal cu bărci mai mici, un sistem gândit să protejeze coralii de ancora directă, un detaliu mic și practic, care spune mult despre cum se raportează managementul zonei la ecosistem.
Pe insulă poți face plajă pe nisipul fin, ai la dispoziție masa (inclusă, în sistem bufet), băuturi (gratis sau pe bani), mici magazine de suveniruri. Dar activitatea centrală este, evident, sesiunea de snorkeling care durează circa 45 de minute și se desfășoară ghidat, în cele mai bune condiții, de pe barca cu care ai ajuns pe insulă.
Coralii din apropierea plajei Eden sunt sănătoși și colorați, făcând din aceasta unul dintre cele mai bune locuri de snorkeling din regiune. La un metru și jumătate adâncime, fără echipament de scufundări, masca și labele de înot sunt suficiente pentru a vedea o lume care nu pare să aibă legătură cu ceea ce e deasupra apei. Peștii-papagal, peștii-înger, peștii-fluture în culori pe care graficienii le-ar considera exagerate.
Marea Roșie are una dintre cele mai mari densități de biodiversitate marină din lume în parte pentru că e un bazin relativ închis, cu salinitate ridicată și temperaturi care favorizează creșterea coralilor. Dar și pentru că, îndeosebi în zonele protejate, a existat o decizie conștientă de a nu o distruge complet în schimbul câștigului pe termen scurt. Iar consecințele acestei decizii se văd. Plaja Eden e una dintre dovezile că protejarea mediului și turismul se pot susține reciproc, cu condiția să ai oameni care înțeleg că un recif mort nu vinde excursii.
Despre hărțuirea turistică și schimbarea de atitudine
Adevărul neatins de ambalaj PR e că Hurghada are în continuare zone și contexte în care vânzătorii insistenți există. Piețele de suveniruri, unele zone din centrul vechi, unde trebuie să știi să spui „la”, adică „nu”, în arabă cu o fermitate plăcută și să continui să mergi. Violența împotriva turiștilor e rară, securitatea e puternică în zonele turistice, iar cele mai multe probleme, ce țin de supraprețuire, vânzători agresivi sau bărci fără licență, sunt evitabile.
Față de ceea ce aș fi povestit și eu acum 18 ani, schimbarea e reală. Poliția turistică e vizibilă și reactivă. Resorturile mari au protocoale clare. Indicele de criminalitate al Hurghadei este cu mult mai scăzut decât al Cancunului sau Bali-ului, în timp ce Antalya înregistrează un scor similar. Această comparație ar trebui să fie mai prezentă în conversațiile despre siguranța Hurghadei.
Un alt lucru pozitiv pe care l-am remarcat este extraordinara calitate a ghizilor locali. Christian Tour lucrează la fața locului cu agenția parteneră Planet Tours & Travel. Conduși de George Wagdy (a cărui exprimare în limba română e remarcabilă), ghizii care ne-au însoțit în diverse locuri nu sunt doar foarte simpatici și politicoși ci și tobă de cunoștințe, punând în același timp siguranța celor pe care-i au în grijă pe primul loc.
Lucruri practice, înainte de o vacanță în Egipt
Prizele sunt europene, deci nu ai nevoie de adaptor. Cardurile sunt acceptate în marea majoritate a locurilor din zonele turistice, dar cash-ul în dolari sau euro (eventual schimbat la fața locului în lire egiptene) e necesar pentru piețele locale și pentru bacșiș, unde e cazul. E bine să ai la tine bancnote de un dolar sau un euro pentru aceste bacșișuri care nu mai sunt cerute de la obraz ca acum mulți ani, dar care sunt binevenite și realmente ajută.
O geacă de vânt pentru excursia în deșert nu e un aspect negociabil. Ochelarii de soare și crema SPF (50, eventual) sunt la fel de obligatorii ca pașaportul. Wi-Fi-ul la hotel funcționează; pentru zilele de excursii, o cartelă locală sau un e-sim cu câțiva GB de trafic inclus rezolvă problema la cost minim. Neapărat, bea doar apă îmbuteliată. În principiu, ferește-te de gheață, de fructe și legume spălate cu apă de la robinet.
Dar mânâncă totuși cu curaj, menținând un grad de prudență dacă știi că ai sensibilități la condimente. Mâncarea egipteană e savuroasă și ar fi o pierdere să o eviți din precauție excesivă. În cazul în care te apucă burta, e posibil ca Furazolidonul sau Imodiumul să nu funcționeze în cazuri mai grave. Egiptenii au un medicament local adaptat la aceste situații, pe care îl găsești în orice farmacie, la preț mic. Se numește Antinal.
Și totuși… e safe să mergi în Egipt în 2026?
Egiptul e o țară care a luat în serios faptul că turismul e coloana ei vertebrală economică și că a trata turiștii bine e mai profitabil pe termen lung decât să le scoți banii din buzunare la prima ocazie. Vizitele la siturile arheologice și muzee au crescut cu 33,5% față de 2024, zborurile charter cu 32%, iar avioanele au operat din 193 de orașe din întreaga lume spre destinații egiptene.
În 2026, Egipt e un loc în care poți sta pe o plajă cu corali în adâncurile mării, poți face snorkeling alături de pești de culori pe care nici o cameră foto nu le poate reda fidel, poți vedea morminte vechi de 3.200 de ani cu picturi intacte, te poți plimba prin un oraș-minune construit din nimic de un inginer cu o barcă și o idee măreață și poți mânca bine în fiecare seară. Războiul din Golf e undeva departe, pe o altă hartă mentală.
Vecinul meu, nea Sandu, m-a întrebat cum a fost. I-am arătat câteva poze cu Templul din Karnak și una cu mine la snorkeling în Marea Roșie. Unde sunt bre teroriștii? A zis că poate se duce și el vara viitoare.
Add Comment