Islanda, insula de foc și gheață, insula a cărei echipă națională de fotbal a uimit la Euro 2016, tărâmul nordic al Europei care a devenit una dintre cele mai râvnite destinații turistice ale planetei, nu doar pentru aventurieri ci și pentru cei care iubesc natura și își doresc ceva diferit pentru vacanțele lor. Aceștia au din plin cu ce se delecta în Islanda: vulcani, gheizere, fiorduri, izvoare de ape termale și multe altele.
Islanda e o țară cu un aspect selenar, pe care, în bună măsură, vegetația nu poate să crească, din pricina solului vulcanic, ale cărei resurse sunt limitate dar care uimește prin peisajele fabuloase și prin, desigur, modul în care exploatează urișa resursă a energiei geotermale din adâncurile insulei. Dacă vizitezi Nordul iată în continuare doar 10 sugestii legate de ce să faci și ce să vezi în Islanda, această țară fascinantă.
10 Admiră balenele, în apropiere de Reykjavik
Indiferent de perioada în care vei ajunge în Islanda, spectacolul balenelor e disponibil. Sigur, vara este cu atât mai frumos iar pe perioada lunilor calde, vei găsi excursii zilnice, inclusiv de genul ”privește balenele în soarele de la miezul nopții”.
Cei care le organizează spun că șansele de a vedea aceste mamifere fabuloase sunt de 80-95%, în funcție de perioada anului. De regulă, balenele nu se sfiesc să înoate chiar pe lângă bărci, așa că spectacolul e total. O sugestie pentru a face acest gen de excursie este aici.
9 Urmărește spectacolul unui gheizer
Te urci într-o mașină în Reykjavik și, după 50 de minute, ajungi la gheizerul Strokkur, cel mai cunoscut și mai popular din întreaga Islanda. Dacă vrei altceva, ia în calcul că cea mai activă zonă de izvoare termale se află în partea de sud-vest a țării, în apropierea râului Hvita, și poartă numele Golden Circle.
Aici vei găsi circa 100 de gheizere dar revenind la Strokkur, “tipul” aruncă apa la o înălțime de 30 m la fiecare câteva minute, lucru care transformă această activitate naturală într-un real spectacol. În plus, poți vizita recent deschisul Centru Geysir unde poți vedea expoziții și prezentări informative de-a lungul întregului an.
Și cireașa pe tort: dacă ai chef, poți ajuta un… chef să fiarbă un ou într-un izvor termal fierbinte, pentru a-l servi alături de pâinea care a fost coaptă vreme de 24 de ore în același izvor.
8 Bucură-te de luminile Nordului: vezi aurora boreală
Aurora boreală e una dintre cele mai populare atracții din Islanda, mai exact ”goana” după ea. Se știe că aurorele sunt legate de vânturile solare, sunt rezultatul coliziunilor dintre moleculele gazoase din atmosfera Terrei cu particulele încărcate electromagnetic provenite din soare.
Acest spectacol natural, plin de culoare, se poate vedea doar în câteva locuri de pe Pământ și doar în anumite perioade. Nu ai niciodată garanția că vei vedea aurora – condițiile atmosferice trebuie să ”coopereze” cu cele meteorologice iar cerul trebuie să fie senin. Dacă ai acest noroc, mergi să vezi luminile Nordului în Islanda de la sfârșitul lui septembrie până la începutul lui aprilie.
7 Plimbă-te prin Parcul Național Landmannalaugar
În sudul Islandei, la 180 km de Reykjavik, se află Parcul Național Landmannalaugar, o destinație turistică extrem de populară, a cărei principală atracție e reprezentată, în mod simplu, de peisaje. Peisajele fabuloase ale munților, ale vulcanului Hekla și ale câmpurilor de lavă aferente.
Cele mai practicate activități aici sunt drumețiile și călăritul, pe care le poți face de la câteva ore la zile în șir. Parcul se poate vizita din iunie până în septembrie, în celelalte luni drumul fiind închis. Există un resort montan (Landmannalaugar Hut), care poate găzdui până la 75 de oaspeți.
6 Vizitează Peștera Ghețarului, din Parcul Național Vatnajökull
Parcul Național Vatnajökull se află în sudul țării și este o întindere de ghețari și spectaculoase peșteri de gheață, care atrag mulți aventurieri din întreaga lume. Parcul e imens și e împărțit în patru zone ce se concentrează în jurul ghețarului Vatnajökull.
Vei găsi numeroase puncte de informare turistică iar cele de la Peștera Ghețarului și Hofn sunt deschise pe tot parcursul anului. Cea mai bună perioadă pentru a vizita peștera este iarna, după ce vârful ghețarului a fost spălat de ploile abundente. Dacă mergi în perioada propice, peștera e învăluită într-o spectaculoasă culoare albastră.
5 Relaxează-te în Akureyri
Orașul Akureyri, situat în nordul țării, se întinde între munți și cel mai lung fiord din Islanda, la circa 40 km sud de Cercul Polar. Cu o populație de 18.000 locuitori, Akereyri e mai degrabă o comună dar acesta e un lucru mai puțin important. Vara, temperatura trece rareori de 25 de grade Celsius iar iernile, deși aduc ninsori grele și vreme rece, sunt de regulă calme.
În ciuda izolării relative a localității, viața ei culturală e bogată iar posibilitățile de distracție sunt nelimitate. Iubitorii de schi vor găsi aici cea mai bună zonă din țară pentru sporturile de iarnă iar punctele de interes ale orașului includ Muzeul Akureyri și impresionantul Muzeu al Aviației, aflat la aeroport.
4 Vizitează Muntele Kirkjufell și Grundarfjördur
La circa două ore și jumătate de condus din Reykjavik, către bord-vest, se află micuța localitate de pescari Grundarfjördur, aflată pe coasta de nord a peninsulei Snaefellsnes, în decorul pitoresc al unui fiord înconjurat de munți, pe post de vedetă fiind Muntele Kirkjufell.
În împrejurimi vei descoperi cascade și alte minunății. Pe perioada iernii, Kirkjufell e un loc perfect în care să vii pentru a vedea luminile Nordului iar Centrul Eyrbyggja găzduiește expoziții legate de istoria maritimă a lui Grundarfjördur.
3 Admiră Cascada Dettifoss
Dettifoss e o cascadă aflată în nordul Parcului Național Vatnajökull și reprezintă cel mai bun exemplu de forță brută a naturii. Având o lățime de 100 m și o cădere de apă înaltă de 45, se spune despre această cascadă că e nu doar cea mai puternică din Islanda, ci din întreaga Europă. De regulă, e bine să o vezi dinspre partea estică a râului Jökulsa, acolo unde drumul e mai bun.
La mică distanță de Dettifoss se află Selfoss, o altă cascadă, mai mică, de numai 10 metri înălțime, dar foarte frumoasă de asemenea. Sub Dettifoss este Hafragilsfoss, încă o cascadă care-și trimite apa 27 de metri într-un canion abrupt.
2 Roagă-te în biserica Hallgrímskirkja
Sau, cel puțin, mergi s-o vizitezi, chiar dacă nu ești catolic. Hallgrímskirkja este un reper modern important al capitalei Reykjavik iar după ce o vei vedea, vei înțelege de ce. Este cea mai înaltă și cea mai recognoscibilă clădire din Islanda.
Arhitectura a fost inspirată de Cascada Neagră, o formațiune de bazalt, una dintre minunile naturale ale țării. Te poți urca până în turnul înalt de 73 metri de unde vei avea priveliști largi și mărețe asupra orașului. În fața bisericii se află statuia lui Leifur Eiriksson (supranumit ”Leif cel Norocos”), primul european care a descoperit America, în jurul anului 1000, cu circa 500 de ani înainte de a o face Cristofer Columb. L-am numi însă mai degrabă nenorocos, fiindcă nu a avut parte de publicitatea lui Columb.
Construcția bisericii Hallgrímskirkja a început în 1945 și a luat sfârșit în 1986, turnul fiind gata mult mai devreme. Am vizitat-o, i-am admirat măreția, i-am ”respirat” răceala, am încercat să cântăm la impresionanta orgă de 25 de tone dar nu ne-au lăsat. Concluzia e una singură: ești în Islanda? Du-te s-o vezi! Mai multe despre Hallgrímskirkja, aici.
1 Mergi la Laguna Albastră (Blue Lagoon), din Grindavik
La doar 40 minute distanță cu autoturismul de capitala Reykjavik se află unul dintre cele mai tari spa-uri geotermale din lume, o atracție turistică obligatorie pentru oricine vizitează Islanda, devenită celebră odată cu succesul avut în rândul localnicilor, în 1976.
La Blue Lagoon vei descoperi apa turcoaz fierbinte, în aer liber, și te vei delecta cu cele mai bune servicii de spa din viața ta. Noi am avut surpriza de a fi întâmpinați cu un pahar de spumant albastru chiar în momentul în care am pășit în apă (afară erau doar 8 grade, la mijlocul lunii mai).
Apa atinge însă 37-39 grade Celsius, prin urmare senzațiile sunt unice și benefice atât pentru piele cât și în general, pentru sănătate. Pe lângă baia în sine, locul dispune de o sumedenie de facilități, de la saune la camere de relaxare plus, desigur, restaurante și magazine.
Add Comment