Andra Iliaș este călătoare, scriitoare și colega noastră la chilipepper.ro. De curând a fost în Japonia și împărtășește cu noi experiența sa, atât în scris, cât și video.
Japonia era de mult pe lista mea de dorințe călătoare. Pentru orice pasionat de travel este o destinație obligatorie. Și, aș îndrăzni să spun că și pentru nepasionați ar trebui să fie. Eu cred că Japonia este un experiment social pe care merită să îl observăm dacă vrem să înțelegem lumea din jurul nostru mai bine. La fel cum este și India, și, de altfel, la fel ca orice altă cultură care nu se aseamănă cu a noastră.
Dacă atunci când am petrecut două luni în Mexic am realizat că, deși ne despart șapte mări și șapte țări, mexicanii ne sunt foarte asemănători, de la cultură la economie, până și la sarmale (da, au sarmale!, nu la fel de gustoase ca ale noastre, dar arată la fel), Japonia este fix la polul opus. Și nu, nu distanța este relevantă, pentru că, după cum spuneam, Mexicul nu e tocmai aici, după colț. Însă „planeta Japonia” plutește undeva deasupra atmosferei pământene. Și nu pentru că ar fi puternic tehnologizată, așa cum credeam înainte să ajung acolo, ba din contră, țara a rămas la nivelul de acum 30 de ani, când dădea ora exactă. Ci pentru că fac lucrurile altfel.
De ce să vizitezi Japonia
Dar Japonia este și un loc frumos, unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Nu o să vă povestesc acum despre obiectivele turistice pentru că și aici, pe Tuktuk, dar și în o grămadă de alte surse veți găsi tot ce vreți să știți despre Gion, cartierul gheișelor din Kyoto, despre parcul Disney sau despre muntele Fuji pe care practic nu îl vezi niciodată din cauza ceții. O să vă spun, însă, despre impresiile pozitive pe care mi le-a lăsat mie Țara Soarelui Răsare.
Catalizatorul care m-a făcut să ajung anul acesta în Japonia, deși era de mult pe lista de dorințe, după cum ziceam, a fost Expo 2025 de la Osaka. Cu experiența de la Expo Dubai, am ajuns la Osaka plină de entuziasm. Doar pentru a descoperi că multe lucruri sunt diferite pentru că, nu-i așa, eram pe Planeta Japonia, după cum aveam să descopăr încă destul de devreme în cele aproape trei săptămâni petrecute prin toată țara.
Orașele japoneze au puține zone verzi, spațiul este utilizat la maximum, însă în afara lor, natura a pictat un peisaj ondulat care te îndeamnă să îl surprinzi pe cameră, la fel cum artiștii locali au făcut-o și în trecut în stampele delicate și pline de atmosferă. Iar natura japoneză este frumoasă și în afara sezonului cireșilor înfloriți sau al arțarilor ruginii. Vulcănași fumegând, râuri grăbite, și plaje tropicale, toate fac parte din Japonia.
Și dacă tot am amintit de plajele tropicale, trebuie să vă spun despre Okinawa, care are ceva de oferit tuturor. Iar mie mi-a oferit un pic mai mult datorită climei sale subtropicale cu aer cald și umed și vegetație luxuriantă. Dar Okinawa nu prea e Japonia. Este un melting pot între țara de care aparține doar de vreun secol jumătate, China care și-a lăsat amprenta sute de ani în acest centru de negoț din Marea Chinei de Est, dar și America ce a dominat prima jumătate a secolului XX. Este singurul loc unde chiar se face plajă într-o țară total insulară, iar pentru pasionații de istorie, au ce descoperi aici.
Orașele sunt structuri aproape identice, fără o identitate aparte, însă dintre toate, mie mi-a intrat la suflet Kobe, lipit practic de Osaka, dar având o seninătate aparte. Și Tokyo mi-a plăcut, în ciuda aglomerației și a dimensiunilor sale. Sau, poate că tocmai de aia. De fapt, unul din cele mai mari orașe din lume este singurul motiv pentru care m-aș mai întoarce fără treabă în Japonia, pentru că mai am multe de descoperit din el, de la muzee la restaurante și cafenele.
Găsiți aici întreaga mea experiență japoneză:
Și mâncarea este o experiență de neratat aici. O particularitate pe care o au restaurantele japoneze este că sunt în general foarte mici și specializate pe câte un singur fel de mâncare, cu doua-trei variațiuni, poate. Cârciumioare cu 4-5 locuri, restaurante așezate aleatoriu pe la nu se știe al câtelea etaj al unei clădiri și puține localuri de dimensiuni mari. Așa se arată peisajul gastronomic japonez. Și dacă tot suntem aici, în ciuda faptului că Google Maps este un foarte bun aliat pe străzi, când vine vorba să găsești câte un restaurant care nu e fix la stradă, devine o adevărată provocare pentru că multe sunt ascunse prin tot felul de clădiri, la diverse etaje, cu diferite intrări sau lifturi pe care trebuie să le iei. Și dacă ajungi acolo într-un final și nu ai rezervare, degeaba ai ajuns.
Pe lista de plusuri aș mai adăuga și prețurile. În ciuda percepției, Japonia nu este o țară scumpă de vizitat. Este scump să îți cumperi o casă acolo, da. Probabil că la nivel de taxe este scump pentru localnici, nu știu. Însă din punctul de vedere al turistului, este o destinație care nu te face să îți vinzi un rinichi. Și nici măcar biletul de avion până acolo nu este o avere, dacă urmărești promoțiile companiilor aeriene.
Ce mi-a lăsat un gust amar
Oamenii. Energia lor care impregnează mult din ceea ce ating. Japonezii sunt foarte politicoși, se zice. Greșit. Eu aici văd nuanțe. Sunt politicoși atât cât le cere job description-ul (pentru că, printre altele, sunt și foarte obedienți – dacă ceva trebuie făcut într-un fel, așa fac, fără să întrebe de ce). În rest sunt închiși, rigizi, neprimitori, individualiști, chiar nesimțiți, pe alocuri. Iar istoria ne-a arătat că sunt și cruzi. Nu toți, dar o mare majoritate. Tinerii i-am simțit ceva mai deschiși și prietenoși, însă vârstnicii am senzația că se raportează încă la străini ca în vremurile medievale când europenii le aduceau boli și le perturbau tradițiile împietrite.
Și cum omul sfințește locul, iată de ce nu simt nevoia să revin în Japonia. Știu că părerile sunt împărțite, știu oameni care s-au întors fascinați de acolo. Știu și români care trăiesc frumos acolo, însă nu este cazul meu, Andra, călătoare pasionată, care s-a îndrăgostit de Spania, Mexic și Thailanda, în ciuda reputației mele de mereu nemulțumită.
Add Comment