veliko tarnovo
Foto: marugod83
Europa

Ce să faci și ce să vezi în Veliko Târnovo, „orașul țarilor”

„Orașul Țarilor”, Veliko Tarnovo, este unul dintre cele mai pitorești orașe din Bulgaria, aflat printre preferințele turistice ale românilor din sudul țării (și nu numai), care aleg deseori să petreacă o zi sau un weekend în această superbă localitate aflată la doar două ore distanță de Giurgiu.

Orașul este situat pe frumosul râu Yantra, al cărui traseu formează o potcoavă în jurul său. Veliko Tarnovo se întinde pe suprafața a trei dealuri, cel mai înalt dintre acestea numindu-se Tsarevets și găzduind o imensă cetate istorică, unul dintre principalele obiective turistice din Veliko Târnovo.

Arhitectura unică, farmecul specific vremurilor de odinioară și statutul de fostă capitală a Imperiului Bulgar sunt doar câteva dintre numeroasele motive pentru care Veliko Târnovo este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Bulgaria. Pentru cei care nu l-au vizitat încă, am trecut în revistă 10 lucruri de văzut și făcut în Veliko Târnovo, esențiale pentru a descoperi farmecul acestui frumos oraș.

Fă o plimbare pe Podul Stambolov

pod stambolov
Podul Stambolov / Foto: Mark Ahsmann / Wikimedia Commons (mod.)

Frumosul pod Stambolov traversează râul Yantra, fiind cel mai bun punct de observare a orașului: de aici se fac, practic, o parte din acele fotografii fantastice cu Veliko Târnovo pe care le vezi pe Instagram.

Construit în anul 1892, podul este realizat din oțel și beton, fiind unul dintre primele poduri de oțel din Balcani. Plimbarea pe podul Stambolov îți garantează nu doar că vei face cunoștință cu superbele priveliști ale orașului Veliko Târnovo, dar pașii te vor purta și până la monumentul Dinastiei Asen. După care, recomandarea ar fi să iei un loc în cafeneaua din apropiere pentru o… Shumensko, adică o bere bulgărească produsă încă din 1882 în orașul Șumen.

Admiră monumentul Dinastiei Asen

monumentul asen
Monumantul Dinastiei Asen / Foto: fightbegin / Klearchos Kapoutsis (Flickr)

Monumentul Dinastiei Asen, cunoscut și sub numele de „Asenevtsi”, a fost ridicat în anul 1985. Este situat pe vârful unui deal, chiar lângă Galeria de Artă și în apropierea râului Yantra, fiind unul dintre cele mai importante repere moderne din Veliko Tarnovo. A fost sculptat de profesorul universitar Krum Damianov și îi înfățișează pe primii patru țari ai dinastiei Asen – Ivan, Peter, Kaloyan și Asen al II-lea – fiecare dintre ei fiind prezentați pe un cal ridicat pe picioarele din spate, în mijlocul lor tronând o sabie imensă.

Ivan și Peter Asen au condus sângeroasa rebeliune împotriva conducătorilor bizantini ai Bulgariei, în anul 1186. De aici a început puternica dinastie a familiei Asen, care avea să stăpânească Bulgaria vreme de secole, cu centrul în Veliko Târnovo, oraș pe care l-au proclamat capitală a Imperiului Bulgar.

Admiră frumosul la galeria de artă Boris Denev

galeria boris denev
Galeria Boris Denev / Foto: fightbegin

Galeria de Artă Boris Denev se află într-o frumoasă clădire istorică ridicată la începutul secolului 20, situată chiar în inima vechii capitale bulgare, pe deluroasa peninsulă Boruna, în imediata apropiere a impresionantului monument al Dinastiei Asen. Galeria este unul dintre cele mai importante repere ale orașului Veliko Târnovo.

Odată ajuns aici vei avea o dublă satisfacție, pe lângă relaxanta plimbare, marcată de peisajul de excepție, intrarea în galerie oferindu-ți posibilitatea de a face cunoștință cu o mică, dar frumoasă colecție de artă bulgărească din secolul trecut, ce numără opere valoroase, divizate în trei categorii: pictură, sculptură și grafică.

Relaxează-te la Marno Pole

marno pole
Parcul Marno Pole / Foto: Rostislav Grancharov (velikoturnovo.info)

Dacă preferi locurile liniștite, aflate în mijlocul unor zone „verzi”, recomandarea este să faci o vizită la Marno Pole. Vorbim despre un parc uriaș, aflat în apropierea centrului din Veliko Târnovo, unul dintre principalele locuri de recreere pentru localnici.

În trecut, aici se afla o localitate medievală, astăzi parcul fiind gazda unui festival internațional de folclor, precum și a diverse concerte și evenimente culturale care se desfășoară în teatrul de vară. Iarna, în parcul Marno Pole se organizează un frumos târg de Crăciun.

Parcul este împânzit cu cărări liniștite, bănci și fântâni, fiind apreciat deopotrivă de adulți și de copii, iar zona de pădure adiacentă este, de asemenea, un loc de interes pe care îl poți străbate la pas împreună cu partenerii de călătorie. În apropierea parcului există multe magazine, restaurante și pub-uri unde te poți opri pentru a savura mâncarea delicioasă și băuturile locale.

Plimbă-te prin orașul vechi

veliko tarnovo centrul vechi
Veliko Târnovo, orașul vechi / Foto: Travel and still life photography

Centrul vechi din Veliko Târnovo este unul dintre cele mai bogate centre medievale din Peninsula Balcanică, fiind împânzit de clădiri istorice tradiționale. Cea mai mare parte a caselor de aici sunt realizate în stilul arhitectonic specific secolelor 18-19, majoritatea fiind construite după 1850. Caracteristicile tipice ale acestui gen de clădiri otomane includ vopseaua albă și zidăria solidă, din piatră, în partea inferioară, în vreme ce ferestrele, ușile și balustradele de pe terase sunt confecționate din lemn.

O plimbare prin Centru vechi din Veliko Târnovo îți dă senzația că te afli într-un uriaș amfiteatru natural, în care dichisitele case sunt scaunele și fotoliile din care să privești spectacolul. Ai multe locuri – terase de cafenele sau restaurante – în care să te oprești și să te bucuri de acest spectacol gratuit.

Chiar dacă vorbim despre Centrul vechi (sau despre orașul vechi, mai degrabă), Veliko Târnovo nu are un „centru” bine determinat printr-o piață anume. E posibil ca plimbarea pe străduțele de aici să te dezorienteze la un moment dat, mai ales dacă alegi scurtături pe scările care fac legătura între diverse zone, însă, pe undeva, tocmai acest lucru completează perfect farmecul incontestabil al locului.

Strada Samovodska Charshia
Strada Samovodska Charshia / Foto: inyourpocket.com

Din punct de vedere turistic, două sunt principalele străzi din centru care e musai să fie străbătute: prima este strada Georgi S. Rakovski, care se apropie cel mai mult de ceea ce s-ar numi o arteră pietonală și care este principala stradă din zona pieței Samovodska Charshia, unde vei descoperi mulți artizani locali. O altă atracție de pe această stradă este hanul Hadji Nikoli, ce datează din anul 1858 și care încă funcționează ca restaurant, dar și ca muzeu și galerie de artă.

casa Sarafkina
Casa Sarafkina / Foto: velikoturnovo.info

Cealaltă arteră importantă din Centrul vechi este strada General Gurko, care se întinde de-a lungul râului Yantra, îndreptându-se spre partea modernă a orașului. Ea poartă numele mareșalului Iosif Gurko, care, împreună cu forțele militare rusești, a contribuit la eliberarea localității Veliko Târnovo de sub jugul otoman, în iulie 1877. Una dintre atracțiile principale de pe strada Gurko este casa Sarafkina, construită în 1861 ca reședință și birou pentru înstăritul comerciant Dimo Sarafina și moștenită mai târziu de Anastasia, soția lui. Ridicată pe cinci nivele, pe malul râului și pe două nivele pe partea străzii, casa găzduiește expoziții cu lucrări artizanale, mobilier și decorațiuni artistice.

Bucură-te de arta stradală din Veliko Târnovo

veliko street art
Artă stradală la tot pasul în Veliko Târnovo

Veliko Târnovo găzduiește pe străzile orașului vechi numeroase opere de artă interesante, pe care le vei remarca pe parcursul plimbării și care merită o atenție deosebită, deoarece nu sunt niște simple mâzgălituri murale. Una dintre acestea, cea mai mare, de altfel, se află pe strada Ștefan Stambolov și este realizată într-un stil specific bulgăresc, ce se regăsește în mai multe orașe ale țării.

Practic, întreg orașul pare modelat de tot felul de artiști, care mai de care mai talentați, și, am spune, acesta este principalul motiv pentru care Veliko Târnovo este, cu adevărat, o localitate încântătoare. Iar descoperirea acestor mici și uimitoare bijuterii ar trebui să fie primul lucru pe care să-l ai în vedere în momentele în care te plimbi prin oraș.

Roagă-te în Biserica Sfinților Petru și Paul

biserica Sfinților Petru și Paul
Biserica Sfinților Petru și Paul / Foto: Wikipedia

Construită în secolul al 13-lea, în perioada domniei țarului Kaloyan (care în anul 1204 a semnat o uniune cu papa Inocențiu al III-lea, prin intermediul căruia Biserica bulgară recunoștea supremația Vaticanului, motiv pentru care locul poartă hramul celor mai respectați apostoli din cadrul Bisericii romano-catolice), Biserica Sfinților Petru și Pavel este situată pe versantul nordic al dealului Tsarevets din Veliko Târnovo. Este renumită pentru frescele frumoase și interiorul bogat decorat, obiecte de artă finalizate în mai multe etape de-a lungul secolelor 13, 15 și 16. Interiorul bisericii a fost complet restaurat în secolul al 19-lea, aflându-se actualmente într-o stare foarte bună.

Biserica se vizitează între lunile aprilie-octombrie (9-18.00) sau, la cerere cu cel puțin o jumătate de oră înainte, și în restul anului.

Urcă pe dealul Trapezitsa și vizitează cetatea cu același nume

Cetatea Trapezitsa
Cetatea Trapezitsa / Foto: vicspacewalker

Trapezitsa este unul dintre cele trei dealuri ale fostei capitale, unde se află a doua cetate ca importanță din Veliko Tarnovo, care poartă același nume. Cetatea a fost folosită timp de două sute de ani, înainte de a fi abandonată în secolul al 14-lea.

Trapezitsa era cartierul fortificat al capitalei Târnovgrad, situată în nord-vestul dealului Tsaravets, elegant înconjurat de meandrele râului Yantra. Protejată în mod natural de stânci înalte, Trapezitza era o cetate solidă, greu de cucerit. Numele cetății derivă, se pare, ori de la cuvântul „trapezium”, după forma platoului pe care e construită, ori, a doua variantă – și mai plauzibilă – de la gardienii „trapeziți”, ce păzeau trecătorile din apropiere în Evul Mediu, aceștia fiind și primii locuitori ai dealului.

Societatea Arheologică din Veliko Târnovo, prima de acest gen din Bulgaria, a fost și prima care a început excavațiile fostei cetăți, în anul 1879. În urma acestora, pe lângă complexul militar defensiv, au fost descoperite un număr impresionant de biserici – nu mai puțin de 18! În multe dintre acestea (cea mai veche data de la sfârșitul secolului 10 și începutul secolului 11), serviciile religioase s-au ținut până la jumătatea secolului 17, după care bisericile au fost complet abandonate.

Cetatea este imensă, fiind compusă din mii de metri cubi de ziduri de piatră, dintre care multe au o grosime de până la 12 metri, întinzându-se pe o suprafață totală de circa 15.240 de metri pătrați. Admiră poarta din față, ruinele, turnul lui Baldwin și biserica aflată în cel mai înalt punct al dealului.

Situl, care include Centrul Patrimonial Arhitectonic Trapezitsa și Muzeul aferent, se poate vizita între lunile aprilie-octombrie (între orele 8.30 – 19), în restul anului fiind închis.

Vizitează Cetatea Tsarevets, principalul obiectiv turistic din Veliko Târnovo

Tsaravets
Cetatea Tsaravets

Fără-ndoială, primul loc pe care ar trebui să-l vizitezi în Veliko Târnovo, și primul despre care, probabil, ai aflat, este Cetatea Tsarevets, pe vremuri cea mai importantă fortificație din vechiul Târnovo (sau Târnovgrad), așa cum se numea orașul când era capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar.

cetatea tsarevets
Foto: Canva Photos

Construcția cetății a început în secolul 12, pe locul unei foste așezări bizantine de secol 5 (Zikideva). În anul 1185, când Târnovo a devenit capitală a imperiului, Tsarevets a ajuns cel mai important centru militar, administrativ, religios și comercial bulgăresc, un complex întins pe întreaga suprafață a dealului, care includea locuințe (au fost excavate 470 de case!), palatul regal, clădiri administrative, 4 mânăstiri, 23 de temple și biserica patriarhală, din vârf.

Cetatea Tsarevets are trei inele de fortificație, grosimea zidurilor ajungând la 3,6 metri, și trei porți principale. Cel mai important turn este Turnul Baldwin, din partea de sud-est, (reconstruit în 1930 după cel original), care l-a avut ca prizonier pe împăratul Baldwin de Flandra, în anul 1205.

Cetatea Tsarevets e deschisă publicului pe tot parcursul anului: din aprilie în octombrie, de la 8 la 19, iar din noiembrie în martie, de la 9 la 17. Prețul de intrare este de 6 leva, în ultima joi din lună accesul fiind gratuit.

Vizitează orașul istoric Arbanasi

manastire sf nicolae arbanasi
Mânăstirea Sf. Nicolae / Foto: vicspacewalker

Orașul Arbanasi se află foarte aproape de Veliko Târnovo, fiind situat la doar 7 kilometri distanță (un sfert de oră cu mașina), această localitate al cărei nume derivă de la cuvântul arbanas (în traducere – albanezi), fiind cunoscută în principal pentru două motive: prezența arhitecturii renascentiste bulgare de secol 19 (sunt 80 de case întreținute, dintre acestea peste 30 fiind monumente ale culturii naționale) și frumoasa Biserică a Nașterii Domnului Hristos (sec. 15-17). Pe lângă acestea, în Arbanasi vei descoperi și alte monumente religioase interesante – Mânăstirea Sf. Nicolae, Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavrilă, Mânăstirea Sveta Bogoroditsa, Biserica Sf. Dumitru etc. În total sunt 5 biserici și două mânăstiri.

Pin it!

pinterest veliko tarnovo

Citește și: Top 10 locuri de vizitat în Bulgaria

Booking.com

About the author

Andreea Zaharia

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

vivre.ro



Booking.com

fashiondays.ro




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other