muzeul astra sibiu
Foto: Janoka82
Romania

101 locuri de vizitat în România: 97 Muzeul Astra din Sibiu

O vizită în Sibiu, în special în sezonul cald, nu poate fi completă fără o incursiune într-unul dintre cele mai interesante muzee din România: Complexul Național Muzeal Astra. Aflat în sudul Sibiului (de fapt, în Dumbrăvimea Sibiului), pe Strada Pădurea Dumbrava, Nr. 16-20, muzeul este, practic, un imens parc în aer liber, ce se întinde pe o suprafață de 96 de hectare, în care poți petrece câteva ore relaxante descoperind creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești.

Traseul muzeal (sunt nu mai puțin de 10 km de alei) se desfășoară în jurul unui lac, pe malurile căruia se află un Pavilion Muzeal Multicultural, case, ateliere, complexe de clădiri (sunt peste 300), spații pentru demonstrații plastice, două pensiuni, două restaurante, un spațiu de joacă, parcări și alte elemente.

muzeul astra
Foto: janoka82

Muzeul Astra are o vechime de peste 100 de ani

În urmă cu peste un secol, românii din Transilvania organizau la Sibiu o colecție etnografică, sub sigla Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. Aceasta avea rolul de a aduce în lumina reflectoarelor cele mai importante mărturii despre specificul românesc, despre tradițiile românilor, elemente care ne diferențiază de alte popoare și care explicau pe înțelesul tuturor cine sunt românii. Prima ediție a expoziției Muzeului Asociațiunii a avut loc în anul 1905.

Muzeul Astra a reușit apoi, de-a lungul anilor, promovarea exclusivă a tradiționalului la timpul trecut, devenind un vector cultural prin situarea la confluența dintre vechi și nou, tradițional și modern. În componența muzeului se află patru muzee distincte, ce dețin un patrimoniu divers din punct de vedere al originii geografice și al mesajului  transmis.

Ce poți vedea în Muzeul Astra din Sibiu

În 1966, celebrul muzeolog olandez Bernet Kempers a nmit Muzeul Astra „cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa”, menționând locația fermecătoare în care este amplasat: păduri răcoroase, poienițe însorite, un râu care pune în mișcare roțile morilor de apă, lacul pe malurile căruia se ridică mori de vânt din Dobrogea și case de pescari din Delta Dunării. Muzeul debutase cu 3 ani înainte de această opinie, drept muzeu al tehnicii populare, care-și dorea să ilustreze creația tehnică populară tradițională din România.

Moara cu pânze astra
Moara cu pânze / Foto: whitewizzard

Practic, există două expoziții permanente, delimitate ca spațiu și ca tematică: lumea de odinioară a satului românesc – muzeul etnografic, care ocupă o suprafață de 42 de hectare și reflexul lui contemporan – o expoziție de sculptură modernă în lemn, cu opere aparținând artiștilor români și de peste hotare, inspirate din universul rural tradițional, care se întinde pe o suprafață de 3 hectare.

Cele patru muzee din cadrul complexului sunt Muzeul Civilizației Populare Tradiționale (care cuprinde peste 400 de case, anexe gospodărești și instalații tehnice și povestește despre imaginea vieții rurale de pe tot teritoriul României), Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus (cu colecții etnografice cu profil săsesc), Muzeul Civilizației Transilvane Astra (continuatorul Muzeului Asociațiunii, care prezintă lumea tradițională a Transilvaniei multietnice) și Muzeul de Etnografie universală Franz Binder (singurul muzeu românesc profilat pe valorificarea patrimoniului extraeuropean).

Printre casele pe care le poți vedea în cadrul muzeului în aer liber (cel al Civilizației Populare Tradiționale) se numără o gospodărie lipovenească din Mahmudia (județul Tulcea), o gospodărie pastorală din Poiana Sibiului, tipică vechilor ciobani înstăriți, o gospodărie de viticultor din Șeica Mică, o moară de vânt din Curcani (județul Constanța) – singura moară cu pânze din muzeu și ultimul exemplar de acest tip din România, biserica din Dretea (județul Cluj) – cel mai vechi monument al muzeului (1672), o gospodărie de preot din Vlădești (județul Vâlcea), Etno Tehno Parculd estinat copiilor și așa mai departe.

Cei care vizitează Muzeul Astra din Sibiu au la dispoziție mai multe posibilități de agrement: plimbări cu trăsurile și săniile trase de cai, plimbări cu lotcile pe lac, oferte culinare tradiționale sau chiar cazarea în incinta complexului, într-una dintre cele două pensiuni ce cumulează 53 de locuri. Muzeul Astra e deschis pe toată perioada anului, inclusiv noaptea, când sunt organizate vizite „luminate” de spoturi și efecte surprinzător de frumoase.

Citește și: 101 locuri de vizitat în România: 98 Sarmizegetusa Regia

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

vivre.ro

carturesti.ro




Urmărește-ne pe Facebook!