Domul din Milano
Europa

7 lucruri pe care nu le știai despre Domul din Milano

Domul din Milano este cel mai important reper al orașului din nordul Italiei. Biserica servește drept catedrală a Arhiepiscopiei de Milano, cea mai mare episcopie a Europei, Domul fiind, totodată, cea mai mare catedrală din Italia (excluzând, desigur, Vaticanul, care oricum e o țară de sine stătătoare) și a treia din lume.

Cei care au fost în Milano au ajuns inevitabil în Piața Domului, pentru a admira această capodoperă arhitectonică realizată pe parcursul a mai multor secole. Domul din Milano este o construcție impresionantă, de o frumusețe aparte, care poate fi pusă cu ușurință pe lista obiectivelor turistice ale lumii de vizitat o dată-n viață. Iată 7 lucruri interesante despre această capodoperă:

1 Domul din Milano a fost construit pe parcursul a aproape șase secole

domul din milano
Foto: Robertobinetti70

A fost nevoie de aproape șase secole pentru ca Domul din Milano să fie gata. Construcția catedralei a început în anul 1386 și s-a terminat, în mod oficial, în 1965, odată cu montarea ultimei porți de bronz. Majoritatea părților bisericii fuseseră terminate însă în anul 1813.

Așadar, în 1386, Antonio da Saluzzo, arhiepiscop de Milano, a anunțat că orașul va avea o nouă catedrală, care va înlocui bisericile Santa Tecla și Santa Maria Maggiore, construcția urmând să sărbătorească instalarea unui nou conducător al orașului – Gian Galeazzo Visconti, care-l înlocuia pe predecesorul său, considerat un tiran notoriu. Noua catedrală urma să poarte hramul Preasfintei Fecioare Maria și urma să fie dedicată atât nobilimii cât și plebei ce fusese opresată de vechea conducere a orașului.

1774 a fost anul în care a fost atinsă înălțimea actuală a Domului, în urma amplasării sculpturii din aur a Fecioarei Maria pe turla centrală. Biserica a fost inaugurată cu mult înainte de a fi terminată, mai precis în anii 1570, când începuse să prindă formă.

2 Napoleon Bonaparte a primit „cadou” Domul din Milano

Domul din Milano, în anul 1745
Domul din Milano, în anul 1745

Napoleon a cucerit Milano și și-a dorit să fie încoronat drept Rege al Italiei în Dom. A ordonat ca fațada catedralei să fie terminată până la încoronare și a promis că Franța va rambursa cheltuielile făcute de italieni pentru această lucrare.

Se pare că plata nu a fost făcută niciodată, dar dorința împăratului a dus la finalizarea (aproape totală a) construcției, în anul 1813. Alte detalii arhiteconice au fost adăugate în anii ulteriori.

Apropo de Napoleon, se știe că un cardinal al acelor vremuri a inventat un sfânt cu un nume asemănător cu cel al împăratului: Neapolis. Una dintre statuile amplasate pe turlele Domului este cea a lui Neapolis, inclusiv povestea acestuia fiind modificată în așa fel încât să justifice prezența lui acolo. Statuia seamănă mult cu figura lui Napoleon Bonaparte.

3 Cel puțin 78 de arhitecți au participat la construcția Domului din Milano

O asemenea capodoperă, construită într-o perioată atât de îndelungată, nu avea cum să fie opera unui singur arhitect. De fapt, cel puțin 78 de arhitecți din întreaga Europă au fost invitați să participe la realizarea Domului. Interesant este, însă, că cel care a pus bazele construcției a rămas învăluit în întunericul istoriei. La un moment dat, în anul 1488, chiar marele Leonardo da Vinci a trimis un proiect pentru realizarea cupolei centrale, proiect pe care ulterior și l-a retras.

4 Domul din Milano are 135 de turle

madonnina
Madonnina (stânga) și turlele Domului din Milano / Foto: Canva Photos

Nicio altă catedrală din lume nu are mai multe turle precum Domul din Milano: 135 în total. Fiecare dintre acestea are în vârf o sculptură reprezentând un personaj biblic. Cea mai înaltă turlă se află la o înălțime de 108,5 metri și e „împodobită” cu statuia de aur a Fecioarei Maria. Această turlă are o înălțime de 4,2 metri.

Pe lângă turle, exteriorul clădirii este decorat cu un număr mare de statui – nu mai puțin de 2245! De altfel, întreaga construcție adăpostește 3400 de statui de sculpturi, 135 de gargui și alte 700 de figuri, unele dintre ele aflate în interior, fapt ce mai stabilește un record, făcând Domul catedrala cu cel mai mare număr de sculpturi din întreaga lume.

Revenind la statuia Fecioarei Maria, aceasta e denumită Madonnina (Mica Madonna). A fost construită în 1774 și e considerată protectoarea orașului. Până în anii 60, când s-a înălțat o structură modernă, Madonnina era cel mai înalt punct al orașului Milano. Pentru ca totuși să se păstreze acest simbol, o copie a Madonninei a fost instalată pe vârful clădirii Pirelli Tower.

5 Acoperișul Domului din Milano se poate vizita

acoperis domul din milano
Pe acoperișul Domului din Milano / Foto: Canva Photos

Pentru o mică taxă, acoperișul catedralei se poate vizita, fiind deschis turiștilor. Accesul se face prin intermediul unei scări și a două lifturi. 33 de trepte de piatră se încrucișează pe două dintre laturile acoperișului, conectând mai multe zone ale acestuia.

Urcarea pe acoperiș e extrem de interesantă: aici poți vedea în detaliu sculpturile de pe turle, dar poți admira și o superbă panoramă a orașului Milano, în zilele senine fiind vizibile inclusiv vârfurile Munților Alpi.

6 În Domul din Milano se află a doua cea mai mare orgă din Europa

orga domul din milano
Orga din Dom / Foto: asmithers

Actuala orgă a catedralei a fost montată în anul 1938. Are cinci corpuri și 15.800 de tuburi, cea mai înaltă dintre acestea măsurând peste 9 metri, în vreme ce cea mai mică are doar câțiva centimetri.  Aceste detalii o plasează pe locul doi în topul celor mai mari orgi din Europa, campioana fiind orga din Catedrala Passau (Germania). Prin comparație, orga Buchholz de la Biserica Neagră din Brașov are 3993 de tuburi, fiind cea mai mare din Estul Europei.

Pe când era student la Berlin, marele compozitor Johann Sebastian Bach s-a îndrăgostit de farmecul Italiei, în urma unei vizite, și a ajuns la Milano unde a fost numit al doilea organist al Domului. Se întâmpla în 1760, Bach susținând concerte în Domul din Milano vreme de doi ani, înainte de a pleca în Anglia. În această perioadă, pe lângă alte lucrări, el a compus două mase, un recviem și un te deum.

7 În Domul din Milano se află un cui de la crucificarea lui Isus

cuiul sfant milano
Sus de tot, într-un tabernaclu, se află cuiiul sfânt / Foto: newliturgicalmovement.org

În catedrala din Milano se află un cui provenit de la Isus Hristos, în urma crucificării. Trei au fost cuiele folosite atunci (pentru picioare s-a folosit unul singur, iar acesta a fost furat de un țigan). Cel aflat în catedrală se pare că este unul dintre cele trei cuie, el fiind plasat într-un loc deasupra absidei, marcat de un mic bec roșu.

În fiecare an, cuiul sfânt este expus publicului timp de trei zile în perioada unei sărbători cunoscute drept Ritul de la Nivola, care are loc la jumătatea lunii septembrie.

Citește și: 13 lucruri pe care nu le știai despre Sagrada Familia

Booking.com

About the author

TukTuk driver

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

answear.ro



Booking.com

vivre.ro




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other