sarmizegetusa
101 locuri din Romania Romania

101 locuri de vizitat în România: 98 Sarmizegetusa Regia

Ne tragem din daci și romani – asta e o realitate ce nu a fost niciodată schimbată în cărțile de istorie, acolo unde conducători precum Burebista și Decebal sunt eroii antici ai acestor locuri. Înainte de celebrele războaie cu Imperiul Roman, adică pe vremea când dacii vorbeau despre brânză, viezure și barză, și se închinau la Zamolxe, Dacia a avut o capitală de renume: Sarmizegetusa.

Sarmizegetusa, cea mai mare și mai importantă așezare a Daciei

Inițial, Sarmizegetusa – ridicată la jumătatea secolului 1 î.Hr. în apropierea actualului sat Grădiștea Muncelului, din județul Hunedoara, a fost o așezare religioasă și civilă. Așezarea se afla la o altitudine de 1200 m în Munții Orăștiei și era compusă din trei părți: zona civilă (amplasată pe terase), cetatea propriu-zisă și zona sacră.

Nu trebuie să confundăm Sarmizegetusa Regia cu Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care se afla nu foarte departe, în Țara Hațegului, și care a fost construită de către romani, după ce aceștia au cucerit Dacia. Și care a fost numită tot Sarmizegetusa deoarece împăratul roman Hadrian a dorit să simbolizeze faptul că noua colonie a preluat locul vechii capitale.

Capitala dacă Sarmizegetusa se numea Regia fiindcă aici locuiau regii, demnitarii, aristocrații, dar și meșteșugari, constructori sau negustori. Amplasată într-o zonă adăpostită de Munții Godeanu, și apărată de alte cetăți și turnuri militare, aflate la Costești, Blidaru, Piatra Roșie etc sau pe Valea Grădiștei, Sarmizegetusa era o cetate grandioasă, cea mai mare din istoria Daciei.

Deceneu, primul rege. Decebal, ultimul

Deceneu, urmașul lui Burebista, a fost primul rege dac care a domnit la Sarmizegetusa, acolo unde a mutat capitala, de la Costești. Aici era deja centrul religios al regatului, așadar funcțiile de rege și de mare preot s-au reunit odată cu noua capitală în care lui Deceneu i-au urmat Comosicus, Coryllus, Dorpaneus și Decebal.

sarmizegetusa

Sarmizegetusa Regia a fost cucerită de romani în anul 106, după înfrângerea dacilor cetatea fiind distrusă, iar templele incendiate. Scene legate de asediul Sarmizegetusei sunt redate pe Columna lui Traian, din Roma. Sarmizegetusa era nu doar centrul religios al Daciei ci și cel mai mare centru meșteșugăresc, alimentat de materiile prime aflate din abundență în împrejurimi.

Ce să vezi la Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia e un important obiectiv turistic din Hațeg, și merită să ajungi măcar o dată aici pentru a înțelege cum funcționa „inima” dacilor. Locul are o energie aparte, pozitivă și revigorantă, iar dacă ai norocul să-l prinzi într-un moment liniștit, în care turiștii nu tulbură sub niciun fel atmosfera, te vei putea bucura de o oră de relaxare totală.

sarmizegetusa

Pentru a primi mai multe informații și a avea o imagine exactă a ceea ce se întâmpla la Sarmizegetusa Regia pe vremea dacilor, e bine să o vizitezi împreună cu un ghid. El îți va arăta zonele în care era împărțit locul, începând cu partea centrală în care se afla fortificația, dar și zona sacră și continuând cu zonele civile, de pe terase.

De fapt, de la intrarea în sit, poți alege între două trasee marcate pe care să le urmezi. Totul e să nu te așezi pe iarbă, pentru că vei fi imediat atenționat de paznicii care par a nu avea altă grijă decât această interdicție absolut stupidă, din moment ce oricum mergi pe ea. Plimbarea prin sit te aduce față-n față cu drumul pavat, cu zidul fortificat, cu altarul solar (un loc de sacrificiu al animalelor mari), cu rămășițele templului mare circular, cu cele ale templului de calcar, cu cele ale templelor patrulatere mici etc.

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia arată bine, e un loc curat și îngrijit, însă dincolo de asta ar fi de dorit să se facă mai multe reconstituiri, poate chiar începând cu câteva locuințe dacice, pentru a avea o idee în plus despre cum se desfășura viața strămoșilor noștri. Un obiectiv atât de important trebuie tratat cu o implicare mai mare și cu dorința autorităților de a-l transforma într-un spectacol informațional, care să completeze frumusețea locului dezvăluindu-i adevăratele valențe istorice. Pentru că din acest punct de vedere, Sarmizegetusa Regia arată, deocamdată, ca un obiectiv turistic de anii 70-80.

Citește și: 101 locuri de vizitat în România: 99 Mânăstirea Brebu

Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

1 Comment

Click here to post a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Booking.com




Urmărește-ne pe Facebook!

Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!


Newsletter

Newsletter Form (#1)

Abonează-te la Newsletter-ul TukTuk!

Lumea e a ta!

Fii la curent cu cele mai recente noutăți și informații din zona de turism și călătorie!