O călătorie iniţiatică pe tărâmul sacru şi cărările munţilor roşii din Sedona, Arizona (SUA), un loc încărcat de frumuseţe, în care spiritul şi înţelepciunea străvechilor triburi indigene sunt încă vii, un loc recunoscut în lumea întreagă pentru încărcătura sa energetică și cu puteri vindecătoare.

Această călătorie îmbină în mod unic relaxarea, drumeţiile în locuri de o frumuseţe rară cu vindecarea la nivel profund prin tehnici spirituale şi conectarea la vortexurile energetice din Sedona.

Pentru a beneficia pe deplin de această experienţă, numărul participanţilor este de maxim 10 persoane.

Airport Vortex, din Sedona

De ce este obligatorie această călătorie:

Din punct de vedere numerologic, suntem într-un an de vibrație 1. Un an în care, fie că vrem sau nu, clădim temelia următorilor 9 ani. Indiferent de ceea ce s-a întâmplat de la începutul lui 2017, încă poți da cursul dorit vieții tale. Cum ar fi ca cele mai îndrăznețe vise ale tale – acelea șoptite de inimă, să devină realitate? Cum ar fi să te bucuri de armonie, sănătate, iubire, abundență în fiecare clipă?

Pentru asta este însă nevoie să te cunoști, să te iubești, să vindeci răni și traume emoționale, să îți descoperi întregul potential și, implicit, scopul în viață.
Acest tur este creat special pentru a te sprijini în acest proces. Cu toții suntem co-creatori ai vieții noastre. Însă atunci când o facem în mod conștient, lucrurile se schimbă în mod radical și ceea ce numim miracole încep să se întâmple în fiecare zi.

Această călătorie este pentru tine dacă vrei să:

  • Îţi îmbunătăţeşti viaţa la toate nivelurile – iubire şi relaţii, sănătate, abundenţă, carieră
  • Te conectezi cu Sinele tău, cu scopul vieţii tale, cu talentul şi darurile tău…
  • Elimini blocajele din viaţa ta, vindeci răni din copilărie şi fricile care te împiedică să îţi exprimi întregul potenţial..
  • Te încarci energetic şi să recapeţi vigoarea tinereţii
  • Să te simţi bine în compania unor oameni asemănători ţie într-unul dintre cele  mai puternice centre spirituale de pe Pământ

     [mks_separator style=”dotted” height=”3″]

    Retreatul include:

    Practici spirituale

  • Meditație
  • Yoga
  • Respirație conștientă
  • Ceremonie de vindecare cu tobă șamanică
  • Ceremonie de purificare sweat lodge
  • Curățări, terapie cu energie
  • Astrologie

Dar şi aventură și distracție:

  • O călătorie de o zi la Marele Canion
  • Excursii în unele dintre cele mai frumoase şi mai încărcate energetic locuri din Sedona
  • Drumeţii pe stâncile roşii
  • Înot în apele pure ale râurilor
  • Exerciţii şi jocuri de grup
  • Cine festive
  • Tur al galeriilor de artă din Sedona
  • Workshop de percuţie

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Facilitatori:

RAHELIO RODRIGUEZ

Păstrător al înţelepciunii şi tradiţiilor toltece, ghid spiritual, astrolog şi vindecător.

În ultimii 30 de ani, Rahelio a condus zeci de mii de oameni în tururi mistice în Sedona, şi a derulat cel puţin tot atâtea vindecări şi curăţări.

Modul său unic de a preda şi a împărtăşi înţelepciunea shamanica şi metodele sale de vindecare se bazează pe o combinaţie a învăţăturilor orientale, creştinismului mistic şi  a shamanismului indienilor americani.

Rahelio a apărut în documentarul „The Artist and the Shaman

ANDREEA BILLIG

Fondatoare a The Project of Love, ghid spiritual, practicantă de yoga, scriitoare şi vindecător. Lucrează cu Reiki, Flacăra Violetă şi Arhanghelii.

Andreea a ştiut intuitiv, de la o  vârstă fragedă, că viaţa înseamnă mai mult decât ceea ce ne învaţă societatea. Atrasă de înţelepciunea shamanica încă din adolescenţă, şi-a început iniţierea spirituală în 2009 şi şi-a decoperit scopul în viaţă un an mai târziu, în timpul unui retreat la John of God (Brazilia).

Cartea ei de non-ficţiune „I Choose Love – A Journey From Fear To Love„, publicată în 2016, a devenit bestseller pe Amazon.

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Program

[mks_accordion]
[mks_accordion_item title=”Ziua 1- Acomodare şi relaxare„]

Dupamiaza:

Sosire în Sedona

Seara:

Cercul de bun venit

Te conectezi cu pământul, cu facilitatorii şi cu ceilalţi membrii ai grupului.
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 2 – Stabilirea intenţiei„]

Dimineaţa:

* Descoperă Sedona – tur al zonei

* CEREMONIE DE BUN VENIT la vortexul energetic de la Oak Creek / Cathedral Rock

Seara:

* Experimentează puterea sacră a ceremoniei de purificare Sweat Lodge


[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 3 – Află, Acceptă, Eliberează„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală (meditate + yoga)

* Drumeţie la Cathedral Rock

Cathedral Rock

După amiaza:  

* Tur la Airport Vortex Tour şi meditaţie la apus de soare

Seara:

* Sesiuni individuale de curăţare
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 4 – Iartă şi întinereşte„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală(meditate + yoga)

* Practică iertarea la Amithaba Stupa

După amiaza:

* Reîncarcă-ţi bateriile la Oak Creek Grasshopper Recreaţional Area

Seara:

* Relaxare şi cină la Tlaquepaque
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 5 – Practică recunoştinţa„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală(meditate + yoga)

* Drumeţie la vortexul energetic de la Bell Rock

După amiaza: 

* Workshop de Kriya Yoga

Seara:

* Tur al galeriilor de artă din Sedona
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 6 – Găseşte-ţi echilibrul„]

Dimineaţa:

* Practica spirituală(meditate + yoga)

* Drumeţie la Soldier’s Pass

După amiaza:  

* Tur ghidat la vortexul energetic de la Boynton Canyon Vortex

Seara:

* Privit de stele la Bell Rock
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 7 – Connect With Your Heart„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală(meditate + yoga)

* Turul iubirii în Sedona

După amiaza : 

* Tur ghidat la Rachel’s Hill şi practica respiraţiei conştiente

Seara:

* Workshop de percuţie sacră
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 8 – Explorează-ţi potenţialul„]

O călătorie de o zi la Marele Canion:

– Drumeţie

– Meditaţie ghidată

– Vizitarea târgului de bijuterii confecţionate de indienii americani

Grand Canyon

[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 9 – Îndrăgosteşte-te de tine„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală(meditate + yoga)

*  Drumeţie la West Fork

Dupa amiaza:

* Timp liber

* Apus la Airport Vortex

Seara:

* Consultaţii astrologice individuale
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 10 – Sărbătoreşte noul tău eu„]

Dimineaţa:

* Practică spirituală (meditate + yoga)

*  Lucru cu Medicine Wheel

Dupa amiaza:  

* Drumeţie pe una dintre cărările secrete ale Sedonei

Seara:

* Cină de la revedere
[/mks_accordion_item]
[mks_accordion_item title=”Ziua 11 – O viaţă nouă începe„]

Ceremonie de închidere

Timp liber / shopping

Plecare spre Phoenix, Arizona
[/mks_accordion_item]
[/mks_accordion]

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Ai nevoie de:

– Încălţări pentru drumeţie

– Costum de baie

– Costum de yoga

– O minte şi o inimă deschise

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Investiția ta financiară în acest retreat include:

  1. Cazare în cameră dublă (hotel de 3*) timp de 10 nopţi
  2. Două cine festive
  3. Mic dejun
  4. Transfer aeroport Phoenix – Sedona şi retur
  5. O călătorie de o zi la Marele Canion
  6. 11 zile pline cu practici spirituale, aventură şi voie bună
  7. Taxe, intrare le obiectivele turistice, costuri de transport şi de parcare
  8. O saltea de yoga

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Investiţia ta este de

2099 EURO

Un avans constând în jumătate din sumă trebuie achitat până pe data 10 septembrie. Restul din sumă, până pe 5 octombrie.

Se aplică 10% discount la plăţile făcute integral până pe 10 septembrie.

Nu sunt incluse în preţ:

– Biletul de avion Bucureşti – Phoenix, Arizona

– Asigurarea de sănătate (opţional)

– Alte mese decât cele menţionate anterior

– Costul vizei de turist pentru SUA (dacă este cazul)

Pentru informații și rezervări, scrie-ne la tuktuk@tuktuk.ro

[mks_separator style=”dotted” height=”3″]

Atenție! TukTuk.ro nu este organizatorul excursiei ci doar partener media. Organizarea acestui tur spiritual este realizată de Sedona Mystic Tours with Rahelio, din SUA.

Rezervă o cameră la hotel Booking.com

LASĂ UN RĂSPUNS:

Introdu comentariul!
Introdu numele

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.