Lumea lui Eddie Romania

10 lucruri de văzut și făcut în Maramureș

[nextpage title=”Pagina 1″ ]

O vacanță în Maramureș nu e un lucru simplu pentru cineva aflat în sudul țării. A străbate România cu autoturismul, în condițiile în care autostrăzile întârzie să apară, e o misiune dificilă. Dar mirajul unui ținut despre care ai auzit dintotdeauna numai lucruri bune te face să treci peste orice obstacol rutier, să-ți setezi GPS-ul pe Nord și să parcurgi kilometru cu kilometru până în regiunea de vis în care e musai să ajungi măcar o dată-n viață.

Ce să faci și ce să vezi în Maramureș? Care sunt obiectivele turistice din Maramureș? Sunt întrebări normale dar dincolo de ele, în Maramureș primează altceva. Maramureșul e o imensă pictură peisagistică, de care nu te poți sătura. Greu să întâlnești în România peisaje atât de frumoase și echilibrate, care să-ți transmită o permanentă stare de bine. Nu am scotocit foarte mult zona, fiindcă timpul nu ne-a permis, dar am apucat să vedem câteva dintre punctele de atracție ale Maramureșului. Cu siguranță sunt și altele dar pe acelea le-am lăsat pentru o vizită viitoare. Așadar, iată 10 locuri de văzut și lucruri de făcut în Maramureș:

10 Fă probe de culori la Lacul Albastru

Se spune despre Lacul Albastru că este un lac unic în Europa, datorită faptului că își schimbă culoarea în funcție de anotimp și de cum bate soarele deasupra lui. Noi l-am vizitat vara și am rămas un pic dezamăgiți. În primul rând, deoarece culoarea la început de august era verde. Un verde murdar, care nu-i onorează nicidecum numele. Oamenii spun însă că e bine să-l vizitezi primăvara, atunci când e cu adevărat albastru (deschis sau închis). Îi credem pe cuvânt și îi invidiem, lasând fotografiile neprelucrate, în așa fel încât să nu schimbăm culoarea reală a apei.

Lacul Albastru din Maramureș își schimbă culorile în funcție de anotimp
Lacul Albastru din Maramureș își schimbă culorile în funcție de anotimp

De ce-și schimbă însă Lacul Albastru culorile? Format la începutul secolului 20 prin prăbușirea unor galerii de mină, lacul are parte de un mediu special. Apa acestuia este foarte bogată în conținut sulfuros, având și o mineralizație sulfurată cu ioni de cupru, care îi conferă o culoare albastru-verzuie, schimbătoare în funcție de temperaturile exterioare sau de lumina soarelui.

La Lacul Albastru se ajunge din localitatea Baia Sprie, în care poți merge cu mașina până la un punct, dincolo de Biserica Catolică, pe un drum neasfaltat. O lași la liziera pădurii și urci apoi prin pădure, pe un drum destul de abrupt, marcat de crucea albastră, vreme de 25-30 de minute. La un moment dat descoperi micuțul lac (are 40 m de pe un mal pe celălalt) pe marginea căruia se află mai multe măsuțe de lemn la care te poți odihni și, eventual, mânca. Deși conținutul chimic al lacului indică o cantitate mare de sulf și chiar acid sulfuric, se spune că nu e deloc periculos să înoți în el, apa schimbându-și culoarea în momentul în care cineva se aventurează în lacul ce are o adâncime de 4 metri. Nu am încercat, așa că nu garantăm.

Există destule legende legate de acest lac (ca în multe alte părți), una dintre ele spunând că mina de dedesubt e foarte adâncă și că galeriile inundate ale acesteia pun în pericol însuși orașul Baia Sprie din apropiere. E doar o legandă, da?

Lacul Albastru 5

9 Admiră arhitectura populară și vorbește cu un moroșan în satul Sârbi

Între localitățile Budești și Călinești, în apropiere de Ocna Șugatag, se află satul Sârbi, care în secolul 15 a făcut parte din Cnezatul Văii Cosăului, prima menținare documentară fiind în 1459. În drum spre Sighetul Marmației, Săpânța sau Bârsana, oprește-te măcar pentru o jumătate de oră aici, mai exact în poarta casei lângă care e un panou pe care scrie ”Ansamblu de arhitectură tehnică populară”.

Vei descoperi mai întâi o serie de mașinării vechi: o batoză, un circular, o moară, un gater, o vâltoare. E un fel de muzeu în aer liber, despre care afli mai multe după ce treci poarta maramureșeană de lemn și intri în gospodăria lui Gheorghe Opriș, ”creator popular”, proprietarul acestui adevărat muzeu în aer liber, realizat de el însuși. Nea Opriș, un bătrânel îmbrăcat în straie simple, cu un clop pe cap și o moacă serioasă, se chinuie să monteze o scăriță de lemn în interiorul unei sticle.

O găselniță ce e continuată apoi prin umplerea sticlei cu palincă și comercializarea ei. ”E mai bună palinca dacă e cu scăriță? Ce sens are?”. ”Păi ca să știi cât bei. Când termini sticla, e ca și cum ai coborât de pe scară și urmează să te odihnești”.

maramures sarbi
Nea Gică Opriș și robinetul cu palincă de la poarta casei lui

Nu e unica demonstrație a lui nea Opriș. Cât dai cu ochii împrejur, respirând aerul din dugheana în care se face horinca sau admirând bucătăria exterioară imensă, bătrânul ajunge într-o încăpere în care soția lui a pus deja pe masă câteva păhărele de palincă și afinată. ”Haideți la discotecă!”, te îndeamnă ea, pe ritmurile lui nea Opriș, care bate într-o tobă și cântă o melodie populară.

E micul spectacol al unui om care a muncit mult pentru a oferi celor care-i calcă pragul un colț din Maramureșul rural, așa cum se pricepe el. Sunt mai multe lucruri de văzut la Gheorghe Opriș în bătătură și cu siguranță că nu vei regreta jumătatea de oră petrecută aici. Și tot în mod sigur, vei zâmbi la plecare când bătrânul te va conduce și-ți va arăta robinetul lui de palincă de la poartă. ”Pentru cei grăbiți…”

8 Imaginează-ți un film horror la biserica Sf Arhangheli din Breb

Tot pe drumul dintre Budești și Călinești, făcând o mică deviere pe un drum pe care te vei opri măcar o dată ca să fotografiezi peisajul idilic, ajungi în Breb, o localitate aparent fără vreo virtute turistică. Și totuși, scotocind bine, vei da, într-o fundătură de drum (pe Valea Caselor), peste o biserică de lemn, numită Sfinții Arhangheli Mihail și Gavrilă. O biserică frumoasă, despre care am aflat că a fost ridicată în anul 1531 în satul Copăciș (azi dispărut) și mutată în secolul 17 în Breb.

Biserica Sfinții Arhangheli din Breb, frumoasă și misterioasă
Biserica Sfinții Arhangheli din Breb, frumoasă și misterioasă

Biserica are o arhitectură maramureșeană dar, din păcate, pare lăsată într-o stare de degradare. Nu am avut șansa de a o vizita pe dinauntru, fiindcă era închisă, însă am citit că în interior există o pictură realizată în 1629, distrusă în bună măsură odată cu reparațiile din 1866, dar și câteva valoroase icoane pe lemn și un clopot vechi, din secolul 18.

Lângă biserică se află casa parohială, acum părăsită, fostă locuință a preotului Mircea Antal, care a lăsat o puternică amprentă spirituală asupra locuitorilor satului. Casa din lemn a fost construită în anul 1904 și este o spectaculoasă mostră de arhitectură locală, însă, așa cum spuneam, e nelocuită și intrată într-o oarecare stare de degradare. Îi poți trece pragul iar senzația care te copleșește e mai degrabă că ai pășit într-o atmosferă de film horror: odăile în care obiecte vechi ce au aparținut proprietarilor încă își fac veacul, transmit vibrații ciudate în liniștea apăsătoare a locului. Pentru a completa tabloul, cimitirul din apropiere numără cele mai multe cruci de lemn din Maramureș, unele dintre ele extrem de vechi.

Breb e unul dintre satele din Maramureș care te va cuceri pe loc. Numele lui provine de la un animal dispărut (brebul era o specie de castor european) iar magnetismul locului l-a cucerit, se pare, și pe Prințul Charles, care a cumpărat aici două case de lemn (pe unde n-a cumpărat Charles proprietăți?). Dacă alegi să te cazezi în Breb pentru sejurul maramureșean, nu uita că de aici poți vizita lesne Creasta Cocoșului, din Masivul Gutâi, o formațiune stâncoasă definită perfect de numele pe care-l poartă.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 2″ ]

7 Aventurează-te la Cascada Cailor

Cascada Cailor
Cascada Cailor

Ca să ajungi la Cascada Cailor, trebuie să ajungi mai întâi la Borșa, stațiunea turistică aflată în estul județului Maramureș, în apropierea Parcului Național Munții Rodnei. Borșa e o localitate apreciată în special de către iubitorii sporturilor de iarnă, în apropiere existând mai multe pârtii de calitate (cea mai importantă – Runc-Stiol, care are o lungime de 2 km) dar și o trambulină naturală (cu o lungime de 90 m) destinată celor care se încumetă să ”zboare” cu schiurile. În rest, pensiuni, hoteluri și, în general, un loc (prea) liniștit vara.

Din Borșa, mai precis de la Complexul Turistic, ai două variante pentru a ajunge la Cascada Cailor, aflată la altitudinea de 1300 m. Dacă te țin picioarele o iei pe jos, urmând traseul marcat cu un triunghi roșu (circa 2 ore) sau urci cu  telescaunul, care funcționează atât vara cât și iarna (programul acestuia începe la ora 9, ultima cursă fiind la 17.00). Am ales această opțiune, după care am mai mers prin pădure încă circa 20 de minute pentru a ajunge la cascada cu cea mai înaltă cădere de apă din România: 90 de metri, repartizați în mai multe trepte.

Cascada Cailor nu e neapărat impresionantă prin volumul de apă (sigur, depinde și de momentul în care o vizitezi și de debitul din acea perioadă), ci prin amplasamentul natural. Înainte de a se prăvăli în neant, peste peretele calcaros numit Podul Cailor, apa se adună învolburată într-un circ glaciar. Și, ca orice loc care se respectă, și această cascadă are legenda ei (deși unii spun că întâmplarea a fost reală), care dezvăluie că numele locului provine de la faptul că, pe vremuri, mai mulți cai din hergheliile localnicilor au fost încolțiți de un urs, în timpul unei furtuni, exact pe marginea platoului de unde se formează astăzi cascada. Speriați și neajutorați, cailor nu le-a rămas decât varianta de a se arunca în gol, pierind sub privirile ursului hămesit. În urma acestei tragedii, oamenii au botezat mai multe locuri din zonă în memoria cailor lor: Podul Cailor, Cascada Cailor, Izvorul Cailor, Muntele Cailor. Mulți cai… putere în acest loc.

6 Vizitează Sighetu Marmației

În drumul spre cimitirul vesel de la Săpânța vei trece prin Sighetu Marmației, o localitate despre care în copilărie glumeam numind-o ”locul în care se agață harta-n cui”. Un adevăr, de altfel, localitatea de 40.000 de locuitori aflându-se la granița cu Ucraina (harta tot acolo se agață). Sighetu Marmației a fost atestat documentar pentru întâia oară în anul 1326 (localitatea s-a numit Sighet până în 1964) și a avut o istorie agitată, marcată de mai multe evenimente. Cel mai ”negru” dintre acestea a fost cel din 1950, când la închisoarea din oraș au fost întemnițați o sumedenie de reprezentanți ai elitelor din România, opozanți ai noului regim comunist: miniștri, șefi de guvern, lideri ai partidelor istorice, generali, academicieni, oameni de litere, episcopi ai bisericii greco-catolice etc.

Palatul cultural Astra, din Sighetu Marmației
Palatul cultural Astra, din Sighetu Marmației

Ca urmare, astăzi, unul dintre principalele obiective turistice ale orașului este Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, care se află în imediata apropiere a Primăriei. Fosta închisoare a fost transformată într-un muzeu, un memorial al durerii care reconstituie și analizează trecutul dureros din acei ani întunecați ai României. Memorialul îi are ca fondatori pe Ana Blandiana și Romulus Rusan iar Muzeul de la Sighet este produsul Centrului de Studii care își are sediul în București. Este deschis de la ora 9.30 iar taxa de vizitare este de 6 lei.

Sighetu Marmației este un oraș interesant, destul de animat, care propune turiștilor și alte obiective, ceva mai vesele. Între acestea, Muzeul Satului Maramureșean, un muzeu în aer liber ce adăpostește o rezervație de monumente de arhitectură țărănească dar și Muzeul Etnografic al Maramureșului, cu expoziții în care se pot vedea obiecte tradiționale, icoane pe sticlă și lemn, piese din portul popular etc.

5 Fă o plimbare cu Mocănița

Mocănița este o atracție de top din Maramureș. Una supraevaluată, după părerea noastră, dar simpatică în esență. Începând cu anul 2000, pe Valea Vaserului circulă acest tren cu aburi, de agrement, din primăvară până în toamnă. Un traseu de 21,6 km, până în Paltin, prin mijlocul unui peisaj frumos, cu un tren cu banchete de lemn care înintează cu o viteză mică și care te va zgudui un pic pe parcursul celor două ore de mers.

colaj mocanita

Trenul pleacă din Vișeul de Sus iar dacă vrei să iei bilete… ei bine, procedeul e destul de complicat și alambicat, generat de Căile Ferate Forestiere Vișeul de Sus, al căror site e atât de prost făcut încât induce oamenii în eroare. Pe scurt, deși pe site, aparent, vei citi că există o singură cursă a Mocăniței, la ora 9, există de fapt cinci, ultima cu plecare la 11 și întoarcere la 17. Nu poți să cumperi bilete online dar poți face o rezervare online DOAR dacă alegi să iei pachetul ce include masa. Dacă nu ai cumpărat bilete cu o zi înainte (destul de dificil dacă ești cazat la două ore de Vișeul de Sus) odată ajuns la fața locului, din cauza cererii mari, nu vei putea să pleci decât așteptând să vezi dacă cineva a renunțat la bilete și există locuri libere în trenuri. O babilonie românească, făcută pe principiul ”de ce poate să fie bine dacă poate să fie rău?”. Adăugăm și faptul că prețurile sunt piperate, mult prea mari pentru genul de distracție oferită (57 lei / adult în sezon, 95 lei, cu masă).

Dincolo de asta, copiii vor fi încântați să meargă cu Mocănița. Încearcă să alegi o zi călduroasă (renunță dacă plouă!), eventual, să ocupi locuri în vagoanele deschise și nu avea așteptări foarte mari de la această plimbare. Trenul are trei opriri, cea finală, de la Paltin, fiind de o oră și jumătate. Acolo nu ai altceva de făcut decât să mănânci (se fac fripturi și cârnați pe bandă rulantă), să faci poze cu locomotivele sau să vizitezi micuțul muzeu feroviar. Valea Vaserului e frumoasă și sălbatică (în bună măsură însă, trenul trece pe lângă localitățile aferente), liniștea naturii e întreruptă doar de șuieratul ”calului” de fier și în mod sigur fotografiile pe care le vei face se vor transforma în amintiri frumoase.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 3″ ]

4 Urcă-te în Turnul Sf. Ștefan din Baia Mare

Probabil mulți nu vor lua în calcul o vizită în municipiul Baia Mare, considerându-l un oraș prea puțin turistic. Adevărul este, însă, altul, Baia Mare fiind un punct de referință pentru Maramureș. Recent, în centrul localității a fost dus la bun sfârșit planul de reabilitare și promovare a identității culturale și istorice, concretizat în Piața Cetății și Turnul Sf. Ștefan, acesta din urmă fiind simbolul spiritual și turistic al orașului.

Turneul Sf Stefan din Baia Mare, aflat în Piața Cetății.
Turneul Sf Stefan din Baia Mare, aflat în Piața Cetății.

Baia Mare a apărut, ca oraș medieval, la începutul secolului 14, unele dintre vestigiile acelei perioade fiind vizibile și în zilele noastre. În 1445 orașul a intrat în proprietatea Huniazilor iar un an mai târziu, Iancu de Hunedoara a dispus construirea turnului-clopotniță Sfântul Ștefan, ca simbol al victoriei de la Ialomița, în care a distrus trupele otomane. Turnul avea să fie terminat de către Matia Corvin, fiul lui Iancu, devenit rege al Ungariei în anul 1458.

Astăzi, Primăria a reabilitat zona din Piața Cetății, care a devenit o piațetă dreptunghiulară dominată de turnul Sf. Ștefan și mărginită de Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime (construită între 1717-1720), de ruinele bisericii Sf. Martin, de ruinele bisericii Sf. Ecaterina și de Casa Degenfeld, monument istoric din perioada sec 16-17. Alături de acestea, în piață se înalță Biserica Romano-Catolică Sf. Anton, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime. Tot aici vei descoperi un centru de informare turistică și alte clădiri ce se încadrează perfect în peisaj.

Vedeta este în mod cert turnul Sf. Ștefan, rămășiță a marii biserici cu același nume de odinioară (accesul este gratuit), din vârful căruia vei avea o splendidă panoramă de 360 grade asupra orașului Baia Mare. Până la primul nivel al turnului vei urca pe o îngustă scară în spirală, după care vei descoperi vechiul mecanism al ceasului, realizat de maistrul lăcătuș slovac Jakab Lakatos, în anul 1628. Accesul se face apoi pe scări de lemn până în vârful turnului care măsoară 50 de metri iar sfatul este să nu urci la ore fixe, fiindcă sunetul produs de ora exactă te va asurzi.

Programul de vizitare al turnului este 8 – 16 (luni -vineri) și 12 -16 (sâmbăta și duminica).

O idee bună, după ce te relaxezi în Piața Cetății (și faci poze inclusiv cu mâna roșie – a cărei semnificație nu am reușit s-o dibuim) este să pornești în explorarea orașului Baia Mare, care ni s-a părut aerisit și frumos, o îmbinare de nou și vechi. Printre locurile pe care sugerăm să le vezi aici se numără Bastionul Măcelarilor (breasla măcelarilor a fost cea mai puternică la un moment dat, în Baia Mare), Casa Iancu de Hunedoara (construită în 1446, parte a vechiului castel medieval) și Planetariul (perfect pentru copii, care vor descoperi aici informații despre planete și galaxii.)

Un minut în TukTuk în Turnul Sf. Ștefan (video):

3 Roagă-te la Mânăstirea Rohia

În superba Țară a Lăpușului (poate cea mai frumoasă zonă din Maramureș, din punct de vedere peisagistic), la circa 50 km de Baia Mare, se află o minunată mânăstire, construită într-un context natural complicat, în vârful unui deal, în mijlocul unor păduri de fag și stejar: Mânăstirea Sfânta Ana – Rohia. E unul dintre cele mai frumoase locuri din Maramureș, unii afirmând că e mai frumos chiar decât complexul monahal de la Bârsana. Greu să faci astfel de clasamente, dar în tot cazul, Rohia este, cu siguranță, un loc diferit de Bârsana. Și asta, poate, din cauza amplasării.

Mânăstirea Rohia, din Maramureș, un colț de rai
Mânăstirea Rohia, din Maramureș, un colț de rai

Din punct de vedere bisericesc, mânăstirea din Maramureș e cunoscută în special pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului (realizată de părintele Nicanor, de la Muntele Athos), la care mii de enoriași vin să se închine anual, în jurul datei de 15 august. Din punct de vedere cultural, mânăstirea Rohia e asociată cu scriitorul și publicistul Nicolae Steinhardt, care s-a mutat aici în 1979, cerând să fie călugărit în schimbul aranjării celor 30.000 de cărți adunate într-o largă colecție. De altfel, biblioteca (acum cuprinde 40.000 de volume) este una dintre marile valori ale acestei mânăstiri, în ea regăsindu-se inclusiv scrieri de-ale lui Steinhardt dar și caiete ce au aparținut episcopului Iustinian.

Dacă ai norocul să-l prinzi pe tânărul călugăr-ghid, acesta va fi bucuros să-ți facă un tur al complexului, care cuprinde mai multe clădiri: Casa de Stejar, Casa Stăreției, Casa cu Paraclis, Altarul de Vară, Casa Poetului, Colțul Maramureșan, biblioteca, casa lui Nicolae Steindhardt, muzeul etc. În acesta din urmă se află o colecție de cărți bisericești vechi, o colecție de flori de mină și obiecte de artă populară din Țara Lăpușului.

Foarte interesant este că în apropiere se află în plină construcție o clădire cu o arhitectură deosebită, inspirată după un model de la Muntele Athos, care va funcționa ca Centru Cultural Monahal și în care vor fi mutate biblioteca mânăstirii, sala de lectură, muzeul, va exista o sală de conferințe, un muzeu dedicat lui Nicolae Steinhardt, un centru de documentare, un paraclis și multe altele. Vor fi 12 etaje, dar clădirea nu va fi mai înaltă ca mânăstirea, motiv pentru care a fost săpată în stâncă, sub drumul de acces. Finanțarea, după cum ne-a spus călugărul-ghid, este făcută din diverse donații și alte fonduri și se va ridica la circa opt milioane de euro.

Mânăstirea Rohia nu are o istorie bogată în spate, aceasta fiind una mai degrabă tristă. Preotul Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în sat la începutul secolului 20, avea o fată, Anuța, care s-a stins la numai 10 anișori, în anul 1922. Nopți la rând ea a apărut apoi în visele tatălui ei, rugându-l să construiască o casă a Maicii Domnului în Dealul Viei.

O femeie credincioasă i-a sugerat parohului să asculte glasul lui Dumnezeu iar acesta, dându-și seama că e o chemare divină, a pus bazele mânăstirii, în amintirea copilei sale. Doi ani au durat lucrările, din 1923 în 1925, un an mai târziu aceasta fiind sfințită. Vreme de câteva zeci de ani a fost doar un schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului greu, lărgirea venind abia după anul 1965.

2 Veselește-te în Cimitirul Vesel din Săpânța

A fost odată un sculptor în lemn, Stan Ioan Pătraș pe numele lui, totodată poet și pictor, căruia i-a venit, în 1935, o idee năstrușnică: aceea de a înființa un cimitir în care crucile să povestească în mod haios rezumatul vieții celui trecut în neființă. Omul a început să cioplească cruci din lemn de stejar, pe care scria câteva rime despre cel decedat, le vopsea în albastru și, în partea lor superioară, făcea un desen sugestiv legat de un moment din viața celui la căpătâiul căruia urma să stea crucea.

Un stil naiv, direct, amuzant, prin care Stan Pătraș dorea să îndulcească momentul trecerii în neființă. În timp, crucile s-au înmulțit iar cimitirul a devenit o adevărată atracție turistică, din ce în ce mai populară. În 1977, Pătraș a murit dar opera lui a fost continuată de un ucenic, Dumitru Pop Tincu. În prezent sunt circa 800 de morminte în acest cimitir din care ai toate șansele ca, după ce-l vizitezi, să ieși cu zâmbetul pe buze.

Cimitirul Vesel din Săpânța, unic în lume
Cimitirul Vesel din Săpânța, unic în lume

Întâmplarea face că am nimerit în Cimitirul Vesel din Săpânța exact în momentul unei înmormântări. O pleiadă de oameni în doliu îl jeleau pe cel pe care-l conduceau pe ultimul drum iar contrastul cu crucile albastre la care se zgâiau deopotrivă turiști români și străini era de-a dreptul bizar. Bizară este și ideea de a te plimba printre morminte, pe cărările înguste, pentru a citi epitafurile de pe cruci.

Da, unele sunt de-a dreptul amuzante. Scrise la persoana I, versurile naïve descriu pe scurt viața și moartea celui care se odihnește sub cruce, fiind bine completate de picturile colorate. Se spune că ideea acestei atitudini vesele în fața morții a venit de la credința dacilor cum că viața este, de fapt, eternă iar moartea e o simplă trecere spre altă lume, care nu e un sfârșit tragic ci un moment de veselie și o șansă de a-l întâlni pe zeul Zamolxe.

O cruce realizată de Dumitru Pop costă între 1500 și 2500 de lei, în funcție de complexitatea ei, artistul reușind să creeze una în maxim două luni (info via Digi24). De remarcat că fiecare cruce este protejată în partea superioară de două jgheaburi de metal (împotriva intemperiilor) care formează, prin îmbinare, o săgeată despre care localnicii preferă să spună că indică direcția către cer.

Am auzit și păreri mai puțin bune despre Cimitirul Vesel dar părerea noastră este că acest loc e fascinant prin unicitatea lui și prin frumusețea artistică a crucilor. Și pentru că nu vrem să reproducem celebrul epitaf cu soacra, pe care-l găsiți peste tot pe internet, am găsit altul, ușor sadic, dar la care ne-am amuzat copios (fotografia cu crucea lui o vezi în galeria foto alăturată).

Vai, eu rău mă odihnesc

Saulic Ion eu mă numesc

La grădină în Selmezău

De oi am socotit eu

Ne-a venit un ungur rău

Ne-a pușcat în capul meu

Capul de trup l-a tăiat

Și așa m-au îngropat

Fie în veci blăstămat

Cimitirul Vesel din Săpânța se poate vizita zilnic, între orele 10-18, taxa de intrare fiind de 4 lei.

1 Abandonează-te în decorul magnific de la Mânăstirea Bârsana

După ce am vizitat-o, într-o minunată zi de august, putem spune cu mâna pe inimă că Mânăstirea Bârsana e unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Și, probabil, cel mai frumos loc bisericesc din țară, deși unii vor contesta această afirmație. Bârsana nu e o simplă mânăstire (de maici) ci un complex monahal plasat într-un decor de vis și îngrijit cu cea mai mare atenție.

Mânăstirea Bârsana, din Maramureș, unul dintre cele mai frumoase locuri ale României
Mânăstirea Bârsana, din Maramureș, unul dintre cele mai frumoase locuri ale României

Bârsana se află pe Valea Izei, la 23 de km de Sighetu Marmației. Complexul își întâmpină oaspeții cu o imensă poartă de lemn, realizată în stil maramureșean, apoi cu turnul-clopotniță, după care te vei trezi față în față cu superbul complex care include biserica înaltă de 57 m (una dintre cele mai înalte construcții de lemn din Europa), Stăreția (construcție supraetajată), Altarul de Vară și Aghiasmatarul, Casa Voievodală, Casa Artistului (care poate găzdui scriitori și oameni cu preocupări artistice, care vin aici să creeze sau să se odihnească), Casa Maicilor, chilii, ateliere, precum și Muzeul de icoane și carte veche Gavril de Bârsana (ultimul episcop maramureșan), toate construcții din lemn, armonizate perfect și încărcate cu zeci de mii de flori de toate culorile, care dau locului un aer vesel și plăcut. Există la Bârsana o uimitoare unitate stilistică și arhitectonică ce are darul de a patrona întregul așezământ conferind o stare de bine și un pozitivism care se revarsă instant asupra vizitatorului.

Istoria mânăstirii e destul de complicată, dacă mergem mult în urmă și ne gândim că aici a existat o mânăstire ortodoxă, închisă de austrieci în 1791. O biserică de lemn, purtând hramul Sf. Nicolae, construită în anul 1720, apoi mutată, în 1806, în apropiere. Actualul complex monahal, care poartă hramul Soborul celor 12 Apostoli, a fost realizat după 1990, pe locul unei livezi cu pomi fructiferi și fânețe. Mai exact în 1992, când Prea Sfințitul Iustinian a luat decizia de a ridica o nouă mânăstire, un an mai târziu sfințind piatra de temelie a acesteia, după care, în anii ce au urmat, au fost ridicate una câte una toate clădirile.

După ce vizitezi totul, încărcându-te de energie și eliberându-te de orice gând negativ, amuză-te privind spectacolul păunilor aflați în spatele bisericii de lemn. Ar fi multe de adăugat despre acest loc fantastic dar cel mai bine este să-l vezi cu ochii tăi și să tragi propriile concluzii. Noi avem una singură: dacă ajungi în Maramureș e un păcat să ocolești Bârsana.

Un minut la Mânăstirea Bârsana (video):

Bonus: Dealul antigravitațional

Pe drumul dintre Cavnic și Ocna Șugatag, înainte de localitatea Budești, există un deal care, dacă-l dibuiești, îți va oferi câteva momente de distracție. Oprește pe șosea, la baza lui, oprește motorul mașinii, scoate-o din viteză și vei vedea cum automobilul o ia în sus, sfidând orice lege a gravitației, de parcă s-ar duce la vale. Același lucru se întâmplă cu orice obiect rotund pe care-l plasezi pe drum – cu o minge, de pildă.

Explicațiile sunt diverse, cea mai des întâlnită fiind aceea că, de fapt, se creează o iluzie optică a peisajului, cum că drumul urcă, în realitate el coborând. Experimentând, nu ni s-a părut că e vorba despre asta. Un articol foarte bun despre acest fenomen l-am citit aici iar opinia noastră converge către un fenomen antigravitațional și nu către o iluzie optică sau un fenomen paranormal. În tot cazul, locul are și o legendă dezvoltată în urma unui accident al unui autocar plin cu copii, soldat cu moartea tragică a acestora. De atunci, se spune, spiritele jucăușe ale copiilor împing orice automobil la deal.

Sunt mai multe astfel de locuri în România și în lume, lista o găsești aici.

[/nextpage]



Booking.com

About the author

Eddie Tone

O experiență de peste 25 de ani în jurnalism, timp în care a fost la conducerea unor reviste de succes, precum FHM și Playboy, dar a activat și în presa de sport. O pasiune fără limite pentru călătorii și pentru descoperirea de locuri noi, despre care să povestească lumii. Mai nou, ghid licențiat, pentru a purta prietenii și cunoștințele spre zări îndepărtate. Șoferul de TukTuk te așteaptă să urci la bord!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Articol foarte bine explicat. Am vizitat acest loc de mai multe ori.

Urmărește-ne pe Facebook!