Europa

Top 10 atractii turistice din Belgia

Poate că Belgia ți se pare o țară mică, pe care o poți vizita în două-trei zile, eventual în timp ce ești cazat la vecinii olandezi. Cu toate acestea, merită să aloci mai mult timp pentru a descoperi toate minunățiile acestei frumoase țări, de la istoria cavalerilor care plecau în cruciade și până la Waterloo, locul în care Napoleon și-a pierdut gloria câștigată de-a lungul atâtor bătălii. Partea bună este că, fiind o țară mică, Belgia poate fi parcursă cu trenul, de la un cap la altul, în decursul a doar 3-4 ore. Și, oricum, pe lângă atracțiile turistice, nu uita niciodată că belgienii mai au câteva argumente solide cu care te îmbie să-i vizitezi. Printre acestea: ciocolata, berea și gaufrele. (click pe săgeată / Următorul pentru a naviga).

Primăria din Leuven

Leuven
Primăria din Leuven / Foto: Vladislav Zolotov

Primăria din acest oraș belgian aduce mai degrabă cu o catedrală decât cu locul în care se iau decizii pentru cetățenii urbei și asta în special datorită celor 236 statui care întruchipează scene religioase. Aceste statui se întind pe coridoarele celor trei etaje ale primăriei, fiecare dintre etaje fiind ”dedicate” diferiților oameni care au reprezentat ceva pentru istoria Leuvenului. Construită în secolul 15, în stil gotic, primăria din Leuven are o arhitectură interesantă, părând a fi îmbrăcată în dantelă. Ea se află pe una dintre laturile pieței centrale ale orașului, vizavi de biserica Sf. Petru.

Clopotnița din Mons

Clopotnița din Mons
Clopotnița din Mons / Foto: Flavio Vallenari

Mons este un oraș medieval care servește astăzi drept capitală a provinciei Hainaut și care este, totodată, gazda singurei clopotnițe în stil baroc din Belgia. Clopotnița e localizată în cel mai înalt punct din oraș, într-o piață în care pe vremuri se afla un castel ale cărui ruine se pot vedea și în zilele noastre. Acest turn cu clopot, construit în secolul 17, are o înălțime de 87 metri iar clopotul din vârf cântărește 5 tone.

Castelul Bouillon

Castelul Bouillon
Castelul Bouillon / Foto: Tromp Willem

Situat pe un deal, cu vedere la orașul Bouillon, acest castel se pare că datează încă de pe vremea romanilor, fiind menționat întâia oară la sfârșitul secolului al 10-lea. Unul dintre primii proprietari l-a vândut pentru a-și finanța participarea în Prima Cruciadă. Castelul are trei poduri cu arcade, pivnițe și o cameră de tortură, fiind considerat unic în Belgia, datorită sistemului complex de apărare împotriva invadatorilor.

Grote Markt, Mechelen

grote markt atractii turistice din Belgia
Foto via: cvandaag.nl

Grote Markt este piața principala a orașului Mechelen. La unul dintre capetele acestei mari piețe pietruite se află Catedrala Sf. Rombold, practic cea mai mare catedrală a orașului. În capătul opus tronează clădirea Primăriei. Celelalte două laturi sunt ocupate de restaurante și magazine care, pe vremuri, erau case particulare. În momentul în care, în anul 2004, a fost construită o parcare subterană, s-au descoperit ruinele unui drum din secolul 13.

Gara din Antwerpen

gara antwerpen
Gara din Antwerpen / Foto: Canva Photos

Gara Centrală este principala gară din orașul Antwerpen (sau Antwerp), aflat în Flandra de est. Inaugurată în 1905 și construită din piatră, gara are o fațadă care impresionează orice turist, asemănătoare unui dom uriaș, cu o înălțime de 44 metri. Gara e considerată cel mai bun exemplu belgian de arhitectură feroviară, fiind considerată, totodată, una dintre cele mai frumoase gări din lume. Trenurile vin și pleacă pe/de pe 14 peroane construite pe patru niveluri.

Catedrala Notre Dame din Tournai

Catedrala din Tournai
Catedrala din Tournai / Foto: Leonid Andronov

Încă din secolul 6, catolicismul a fost cea mai importantă religie din orașul valon Tournai iar construcția catedralei Notre Dame, începută 6 secole mai târziu, a punctat decisiv acest lucru. Catedrala relevă trei stiluri arhitectonice diferite: romanesc, tranzițional și gotic, are cinci turnuri cu clopote și încăperi cu tavane care ating o înălțime de 48 metri. În interior se află celebra pictură Suflete în Purgatoriu, aparținând artistului flamand Peter Paul Rubens. În 1999, o furtună puternică a afectat foarte tare catedrala, motiv pentru care aceasta a intrat într-un proces de renovare.

Castelul Gravensteen

Castelul Gravensteen
Castelul Gravensteen / Foto: Rostislavv

Cavaleri în armuri, calarind cai albi și luând cu asalt porțile castelului. Cam asta îți imaginezi când privești la Gravensteen, superbul castel aflat în localitatea Ghent, care chiar poartă numele unui cavaler de renume, participant la a doua Cruciadă ce a avut loc în Evul Mediu. De-a lungul secolelor a fost folosit ca închisoare și fabrică, având case construite în curtea interioară. În secolul 19 fusese propus pentru demolare dar primăria din Ghent l-a salvat și l-a renovat în 1885, Gravensteen devenind azi una dintre cele mai populare atracții turistice ale Belgiei. În interior se află inclusiv o expoziție cu obiecte de tortură.

Clopotnița din Bruges

clopotnita bruges
Clopotnița din Bruges / Foto: Visual_Intermezzo

366 trepte trebuie să urci ca să ajungi în vârful clopotniței din Bruges, unul dintre locurile de legendă ale acestui oraș și, totodată, ale Belgiei. Efortul merită însă, fiind recompensat cu panorame de senzație. Turnul a fost construit în 1240, într-o perioadă în care Bruges era un jucător important în industria textilă. Distrus într-un incendiu, a fost refăcut 40 de ani mai târziu dar flăcările nu l-au ocolit deloc în secolele care au urmat. Cu toate acestea, turnul a rămas un simbol al orașului, bătăile clopotelor auzindu-se și în zilele noastre.

Grand Place din Bruxelles

grand place
Piata Mare, unul dintre cele mai frumoase atractii turistice din Belgia / [Foto via: bloomilicious.be]

Grand Place (sau Grote Markt) este principalul loc vizitat de turiștii care ajung în capitala Bruxelles. Înconjurată de Primărie și de alte clădiri istorice, piața nu e foarte mare (precum îi spune numele) dar ambientul o face să arate cu adevărat specială. Ea a fost amenajată încă din secolul 11 iar acum, odată la doi ani, în luna august găzduiește pentru câteva zile spectaculosul eveniment ”covorul de flori”, când un milion de petunii colorate sunt aranjate în diverse forme, acoperind cea mai mare parte a pieței.

Bruges si canalele lui

bruges
Canalele orașului Bruges / Foto: serge001

Datorită frumoaselor sale canale, orașul Bruges este supranumit ”Veneția nordului”. În Evul Mediu, râul Reie a fost transformat într-o rețea de canale care permiteau neguțătorilor să-și aducă produsele în piețele orașului. Astăzi poți lua o barcă pentru a te plimba de-a lungul acestor canale, trecând pe lângă cele mai frumoase case și clădiri din Bruges.

Citește și: Ce sa vizitezi în Bruges, orașul de vis al Belgiei

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

Add Comment

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

fashiondays.ro

Urmărește-ne pe Facebook!