Europa

20 de atractii gratuite in Paris

[nextpage title=”Pagina 1″ ]

Orasul dragostei, capitala modei, paradisul literaturii… Parisul are multe aspecte. In timp ce intrarea la un muzeu poate fi scumpa, iar o cina eleganta, exorbitanta, capitala franceza poate fi si un loc ieftin, pentru toate buzunarele.

Fie ca te tarasti in genunchi pe treptele bisericilor sau dai din coate pentru a avansa intr-o piata autentica frantuzeasca, lasa-te sedus de topul celor 20 de atractii gratuite din Paris, care iti vor permite sa economisesti bani pentru lucruri cu adevarat importante: vin, branza sau un breloc stralucitor cu Turnul Eiffel, pe care vei regret ca l-ai cumparat, de cum ajungi inapoi acasa.

20. Catedrala Notre Dame de Paris

Impodobit cu demoni si alte elemente gotice, acest simbol impunator al Parisului este obligatoriu de vizitat de catre oricine vine in capitala Frantei. Intrarea in grandiosul edificiu medieval este gratuita, dar daca nu rezisti la coada, fa o plimbare pe malurile Senei, aflata in apropiere, pentru a admira de la distanta absidele si sculpturile sale.

Notre Dame, unul dintre simbolurile pariziene
Notre Dame, unul dintre simbolurile pariziene

19. Le Marché aux Puces de St-Ouen

Admiratul vitrinelor (sau lécher les vitrines, cum spun localnicii) este un mijloc excelent de a vedea objets d’art si alte curiozitati, pe care oricum nu le-ai cumpara niciodata. Piata de vechituri si targul de antichitati St-Ouen este locul perfect in care iti poti lasa imaginatia sa zboare. Admira covoarele din piele de urs, tapiteriile antice si clopotele vechi, in aceasta piata excentrica si decadenta. Ia metroul de la statia Porte de Clignancourt si continua sa mergi pe sub pod pana ajungi la standurile cu suveniruri si alte minunatii ce te imbie sa le cumperi.

18. Le Champ de Mars

Liftul pana in varful Turnului Eiffel te poate usura de 13,40 euro platiti pe bilet, dar privelistea de jos este la fel de magnifica ca cea vazuta de sus. Le Champ de Mars are pajisti si straturi de flori aranjate cu precizie militareasca. Adu cu tine o patura, vin si cea mai buna branza si vino in aceasta oaza de verdeata, asteptand spectacolul de lumini ce da si mai multa grandoare Turnului Eiffel.

Le Champ de Mars - la umbra turnului Eiffel
Le Champ de Mars – la umbra turnului Eiffel

17. Cimitirul Père Lachaise

Cel mai bantuit loc din Paris iti ofera sansa sa ajungi langa nume mari precum Proust si Balzac si chiar sa saruti mormantul lui Oscar Wilde. Tot aici se odihneste si Jim Morrison, al carui mormant este plin de tigari, ghirlande de flori si bauturi alcoolice aduse de fanii muzicii rock. Aleile strajuite de copaci si ciorile care croncane neincetat, fac din Père Lachaise destinatia cea mai incarcata de atmosfera, din Paris.  Mergi pana in arondismentul 20, opreste-te la statia Père Lachaise  a liniei 2 sau 3 de metrou sau Philippe Auguste, a liniei 2.

Cauta=l pe Jim Morisson in cimitirul Père Lachaise
Cauta=l pe Jim Morisson in cimitirul Père Lachaise

16. Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris

Pentru o privire suprarealista asupra culturii franceze, fa o vizita la Muzeul de arta moderna din Paris. De la cubismul bolsevic al lui Braque pana la dansatoarele lui Matisse, ceva te va incanta cu siguranta aici. Ia linia de metrou 9 pana la statia Alma-Marceau.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 2″ ]

15. Marché d’Aligre

Incanta-ti ochii cu unele dintre cele mai bune  produse locale la Marché d’Aligre. Munti de branza, mezeluri si standuri de flori iti vor rasfata peste masura simturile. Opreste-te pentru un pahar de vin de Bordeaux si gusta dintr-o bagheta savuroasa. Aici ajungi cu linia 8 a metroului pana la statia Ledru-Rollin, de unde poti merge pe jos pana la Place d’Aligre.

14. Basilique du Sacré Coeur

Aceasta biserica impunatoare din marmura alba, este mandria cartierului Montmartre din arondismentul 18. Interiorul sau este decorat cu mozaicuri aurii si vitralii si tot aici poti asculta sunetul unuia dintre cele mai grele clopote din lume. Intrarea in bazilica este libera, dar daca vrei sa urci pana la cupola sa sau sa explorezi cripta, trebuie sa platesti.

 Sacré Coeur se inalta mandra in Montmartre
Sacré Coeur se inalta mandra in Montmartre

13. Musée Carnavalet

Experimenteaza un tur de forta al istoriei Parisului, de la originile sale pana la ceea ce este astazi capitala modiala a modei si a elegantei. Colectia permanenta a Muzeului Carnavalet poate fi vazuta gratuit, avand astfel sansa de a colinda prin camerele sfarsitului de secol si prin interioarele baroce renovate, fara a cheltui un euro. Cele mai apropiate statii de metrou de muzeu, sunt Chemin Vert si Saint Paul.

12. Parc des Buttes-Chaumont

Cel mai abrupt parc din Paris este o adevarata pedeapsa pentru muschi, dar o incantare pentru simturi. Cu numeroase specii de pasari care traiesc aici, un relief stancos si chiar si o cascada creata de genialul peisagist Baron Haussmann, poti repede uita ca te afli in capitala Frantei. La parc poti ajunge daca iei metroul pana la una dintre statiile Botzaris sau Buttes Chaumont, din arondismentul 19.

Ti-e dor de-un picnic? Parc des Buttes-Chaumont
Ti-e dor de-un picnic? Parc des Buttes-Chaumont

11. Cimitirul din Montparnasse

Locul de odihna vesnica a sute de intelectuali si reprezentanti ai vietii pariziene pline de glamour, acest cimitir este mai putin ostentativ decat Père Lachaise, dar perfect pentru o plimbare linistita. Apropie-te cat de mult vrei de Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir si Samuel Beckett.

10. Parc Monceau

Daca localizarea celebritatilor intr-un cimitir este o activitate prea morbida pentru tine, fa o plimbare printre statuile lui Chopin sau Guy de Maupassant, aflate in parcul Monceau. Istoria sa bogata face din acest loc unul ideal pentru plimbare: in aceasta oaza linistita de verdeata a avut insa loc un adevarat masacru in anul 1871 si tot el a fost locatia favorita pentru pictat, a lui Monet. Poti ajunge aici daca iei metroul pana la statia Monceau, din arondismentul 8.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 3″ ]

9. Canal St-Martin

Vino aici atunci cand soarele apune si arunca pietricele in apa precum eroina filmului Amélie. Acest loc plin de viata aflat intre République si Gare du Nord din arondismentul 10, este ideal pentru organizarea unui picnic, pentru a bea un pahar de vin si pentru a urmari localnicii aflati in trecere.

Canalul St. Martin
Canalul St. Martin

8. Atelier Brancusi

Fa cunostinta cu opera magnifica a lui Brancusi, vizitand gratuit acest studio recreat in centrul Pompidou. Sculptorul a devenit faimos prin opere precum Poarta sarutului sau Coloana infinitului, aflate la Tirgu Jiu, dar o vizita aici te va ajuta sa patrunzi in lumea creatiilor sale unice.

Pentru Brancusi, Parisul a fost a doua casa
Pentru Brancusi, Parisul a fost a doua casa

7. Arènes de Lutèce

Ia-o pe urma ruinelor romane din Paris, venind la Arènes de Lutèce, in Cartierul Latin. Datand din anul 1 e.n., aici exista un amfiteatru despre care se crede ca este cel mai lung construit din lume. Arena sa nu mai gazduieste de mult lupte intre gladiatori, dar aici se joaca ceva la fel de interesant: pétanque.

6. Rue Mouffetard

Aceasta artera comerciala pietruita este impanzita de brutarii, magazine ce comercializeaza branza si cofetarii. Fa o vizita aici intr-o zi de sambata, cand se organizeaza un mare targ de mancare si nu uita sa te rasfeti si cu o inghetata in forma de trandafir de la Gelati d’Alberto din rue Mouffetard 45.

5. Belleville

O plimbare pe strazile din Belleville, un cartier care poarta amprenta istoriei rebeliunii si care are un aer multicultural, iti va da frau liber imaginatiei. Chinatown si locuintele artistilor sunt demne de vazut. Hoinareste pe Rue de Belleville pentru a vedea locul unde se spune ca s-a nascut marea Edith Piaf, sub un felinar, apoi mergi in Parc de Belleville.  Nu pleca de aici inainte de a face o vizita prin studiourile si galeriile de arta din oras.

[/nextpage] [nextpage title=”Pagina 4″ ]

4. La Promenade Plantée

O fosta linie de cale ferata decorata cu flori iti ofera in prezent privelisti de vis si iti permite sa treci prin arcade incarcate de verdeata, dincolo de aglomeratia orasului.  Aceasta carare lunga de 4,5 kilometri strabate o mare parte din arondismentul 12 si poti ajunge la ea din Avenue Daumesnil, aflata langa statia de metrou  Bastille.

Mult verde pe La Promenade Plantée
Mult verde pe La Promenade Plantée

3. Théâtre du Lucernaire

Acest amestec de teatre, cinematografe si arta este un loc impanzit de cafenele si atractii gratuite, printre care si o expozitie fotografica care se schimba in permanenta. Ia-ti niste ochelari de soare intunecati si un caiet si amesteca-te cu intelectualii ce frecventeaza acest centru al culturii franceze.

2. Le Marais

Cartierul Marais este locul ideal pentru o plimbare de duminica. Hoinareste pe aleea lui Louis XIV, du-te in cartierul evreiesc sau admira pur si simplu magazinele de antichitati. Opreste-te la République sau Hôtel de Ville.

1. Jardin des Tuileries

Ofera excursiei tale pariziene un aer regal, facand o vizita acestui parc istoric aflat intre muzeul Luvru si Place de la Concorde. Ia-o pe urmele lui Marie-Antoinette si vezi unde a construit Napoleon arcul sau triumfal.

Jardin des Tuileries
Jardin des Tuileries

Pentru a adauga si mai multa savoare aventurii tale pariziene, planifica-ti vizita aici astfel incat ea sa coincida cu unul dintre aceste cinci evenimente:

1. Ziua muzeelor. Prima duminica din fiecare luna este ziua in care muzeele pariziene isi deschid portile gratis. Fa o vizita la galeria de sculptura din muzeul Luvru si admir-o si pe Monalisa, sau mergi sa vezi exponatele din Musée d’Orsay. Vino aici devreme, dar pregateste-te sa faci fata aglomeratiei.

2. La Fête de la Musique. Aceasta  extravaganta muzicala gratuita permite muzicienilor amatori si profesionisti sa organizeze concerte gratuite si chiar si un bal, in fiecare an in data de 21 iunie. In cadrul acestui festival ai sansa sa asculti mai toate genurile muzicale, de la rock la jazz si pop.

3. Paris Plages. Lunile de vara aduc cu ele o metamorfoza curioasa a Parisului, care consta in nisip, sezlonguri si vanzatori de inghetata care te imbie cu marfa lor, toate acestea pe malurile Senei. Aceasta este o experienta de vacanta de neuitat si o modalitate de a te racori in lunile calduroase de vara din Paris.

4. Prezentari gratuite de moda. Parisul nu ar fi la fel fara o prezentare de moda si cele mai elegante dintre ele pot fi vazute gratis in cadrul saptamanii modei pariziene, la Galeriile Lafayette. Pentru a fi sigur ca gasesti un loc, fa-ti din timp rezervare prin email.

5. La Nuit Blanche. Odata pe an, Parisul isi deschide portile pentru o sarbatoare culturala nocturna. Viziteaza galeriile de arta, institutiile statului si chiar si piscinele, totul fiind gratuit, cat e noaptea de lunga.

[/nextpage] Cumpără online bilete pentru diverse atracții din Paris, ca să nu mai stai la coadă:

About the author

TukTuk guy

Urcă în TukTuk! Oriunde te duc!

2 Comments

Click here to post a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • 10 locuri secrete de vizitat în Paris - Nunti de Basm spune:

    […] din orice parte a lumii să respire istoria unei urbe legendare. S-au scris atâtea lucruri despre Paris, din punct de vedere turistic, încât nu știm ce ar mai putea fi adăugat. Dar probabil că, […]

Urmărește-ne pe Facebook!