Inima orasului Marrakesh: Piata Djemaa el-Fna

Nimeni nu ar fi putut planifica dinainte Djemaa el-Fna. Este un loc atat de fantastic incat nu poate fi altceva decat un accident fericit in timp si spatiu, creat de mana omului. Cel putin incepand din secolul 17, acest loc – la care localnicii fac referire ca fiind “locul” – a fost inima si sufletul orasului Marrakesh, un loc de intalnire pentru localnici, pentru berberii din munti, pentru marocanii de oriunde din tara, expatii veniti acasa in vacanta si pentru turistii din toata lumea.

Atunci cand Regina Victoria a trimis in dar sultanului din Maroc un elefant, aceasta piata este locul in care animalul a fost adus pentru a fi vazut de toata lumea. Acum 100 de ani, pasa din Marrakesh si-a executat inamicii aici, acestia fiind spanzurati langa zidurile orasului. In zilele noastre, la apusul soarelui, ceea ce atrage multimile aici este mai degraba mancarea decat elefantii sau executiile publice.

In tot acest aparent haos exista insa o ordine. Ziua aici incepe cu venirea vanzatorilor de suc proaspat de portocale, mandria natiunii. Ei sunt urmati la ora pranzului de catre prezicatori si clarvazatori, cu hartile si farmecele lor, oameni care pretind ca sunt capabili sa vindece inimile zdrobite si altii care se ocupa de trupurile   ranite, la standurile lor putand sa gasesti piele de sarpe, de cameleon si de vulpe, ierburi uscate si scoarta de copac. Afacerile lor poate ca nu merg tocmai bine, dar impreuna cu ghicitorii si vracii, cu artistii care realizeaza tatuaje cu henna, cu acrobatii si muzicantii ambulanti, acestia stiu cat este de important sa-ti invadeze spatiul, inainte de apusul soarelui si de venirea timpului pentru odihna.

La asfintit, locul se umple de standuri cu mancare, banci, lumini si tavi pentru gatit. Majoritatea standurilor au tendinta de a fi specializate in prepararea unui singur fel de mancare, dar pe langa acesta, ele iti ofera si sansa de a savura o mare varietate de mancaruri traditionale marocane.

Intr-o parte se servesc melci asezonati cu cimbru, chili, lamaie si portocala. In alta parte, capete de oaie pregatite pe loc, te asteapta aliniate pe randuri, aidoma inamicilor vechilor conducatori de aici. Harira, vestitul miel, supa de linte si naut din Fès, este scoasa cu polonicul, insotita de curmale carnoase si mari, originare din Muntii Atlas. Un stand vinde calcani prajiti, altul tipari, langa el gasesti dulciuri cu ghimbir si curmale si paharele cu infuzie de ghimbir. In mijlocul lor se afla vase din lut (tagine), pline cu mancaruri traditionale, movile de cuscus si gratare, de unde se ridica in aer fumul ce provine de la frigaruile cu carne de vita si carnatii din carne de miel, aidoma fumului de tamaie din templele pagane.  

Portiunea din piata care nu este dedicata mancarii, este plina de oameni. Este intuneric si locul e impanzit in majoritate de marocani. In bezna ai senzatia ca orice se poate intampla, asa cum se intampla de secole aici. Ordinea e impusa de oamenii care se strang in cerc in jurul performerilor: o trupa de acrobati, jongleri si artisti liber profesionisti, un comediant, un grup de muzicieni, un povestitor… Judecatorul e marele public; daca reprezentatia nu surprinde cu nimic, daca glumele sunt rasuflate si povestile nu uimesc pe nimeni, multimea paraseste locul.

Ora de varf este 8 sau 9 seara, cand locul devine populat de mii de oameni. Dupa acest moment, multimea incepe sa se imprastie, incepand cu femeile si copiii si continuand cu turistii care se retrag catre hoteluri. In jurul orelor 10-11, majoritatea celor din piata sunt barbati. La miezul noptii, multe standuri sunt inchise, iar artistii care realizeaza tatuaje cu henna, prezicatorii si vanzatorii de ierburi miraculoase au strans deja totul. Intr-o ora sau doua cel mult, piata va fi goala si pregatita sa astepte rasaritul soarelui si odata cu el si miracolul unui nou inceput.