E foarte greu sa compari poporul japonez cu oricare alt popor. Japonezii traiesc dupa cu totul alte concepte de viata, munca si distractie, decat orice alta natie, indiferent de continent. E foarte clar ca “inchiderea” pe care si-au auto-impus-o vreme de secole a generat comportamente si obiceiuri aparte pe care un european (si cred ca americanii spun acelasi lucru) le intelege mai greu sau, atunci cand le intelege, par amuzante sau socante.
Pachinko
Orasele japoneze sunt pline de localuri Pachinko. Acestea sunt niste sali de jocuri electronice, care-si semnaleaza prezenta prin neoane si lumini. Am intrat de curiozitate intr-o asemenea sala, deschizand usile care nu lasa sa se intrevada nimic, de parca respectivele locuri sunt sex-shopuri. M-am trezit in mijlocul unui vacarm provocat de zecile de jocuri electronice asezate pe siruri lungi, despartite de coridoare stramte. In fata lor, japonezi de toate varstele isi incercau norocul. Pachinko-urile sunt, de fapt, un fel de flippere pe verticala, combinate cu celebrele pacanele (slot-machines). Jucatorul cumpara bile mici de otel (4 yeni una, dar de regula se cumpara cu miile de yeni), apoi controleaza viteza cu care acestea sunt aruncate de resorturile masinii si… cam atat. Jocul e simplu: fiindca “suportul” e asezat vertical, majoritatea bilelor pur si simplu cad in partea de jos si dispar (nu exista acele flippere clasice care se pot manipula pentru a trimite inapoi bilele). Unele dintre ele (norocoasele) gasesc drum in niste gauri speciale si, odata intrate acolo, declanseaza un joc de tip slot-machines in care, clasic, castigi daca nimeresti “trei de-un fel”. Lucru care se intampla destul de rar. Daca totusi se intampla, castigi bile. Pe care e posibil sa le pierzi foarte rapid. Pachinko-urile moderne sunt digitale si au atasate pe centru lcd-uri care afiseaza jackpot-urile sau animatii erotice hentai.
Trei lucruri sunt frapante pentru un neinitiat: zgomotul, mirosul (se fumeaza) si faptul ca in sala de pachinko intalnesti foarte multe femei, culmea, unele dintre ele in varsta! Pentru ca in Japonia sunt interzise jocurile de noroc, jucatorii nu vor castiga niciodata bani ci, asa cum spuneam, bile, pe care le pot schimba in diverse bunuri, la o cabina aflata intr-un colt al salii. Dupa care, in apropierea salii se afla alte ghisee unde pot vinde acele bunuri pe sume mici de bani. E un sistem care pacaleste intr-o oarecare masura legea. Culmea e ca ratiile de castig ale bilelor sunt stabilite de catre guvern! Cu toate astea, se spune ca proprietarii salilor masluiesc masinariile pentru a creste jackpot-urile si a atrage mai multi jucatori. Exista si o categorie de trisori, care au magneti speciali pentru a atrage bilele catre acele gauri. Obiectele castigate constau in detergenti, tigari, token-uri si tot felul de astfel de maruntisuri.
Este incredibil cat de populara poate fi aceasta distractie in randurile japonezilor. Am inteles ca, in pauzele de masa, unii ies din birouri pentru a ajunge intr-o sala de pachinko iar zgomotul acela ii deconecteaza de la stressul cotidian, relaxandu-i in acelasi timp. Primele masini pachinko au aparut in anul 1920, sub forma unui joc de copii denumit coriandru, care fusese inspirat de unul similar american. Explozia s-a produs insa in 1930, in orasul Nagoya, nebunia a fost intrerupta de razboi, apoi diminuata de criza economica dar, incet-incet, reaprinsa pana la extaz.
Iar pentru ca japonezii sunt maniaci ai regulilor si etichetelor comportamentale, si pachinko le are pe ale lui. Daca jucatorului i se cere sa paraseasca localul trebuie sa o faca fara cracnire, altfel e posibil sa fie arestat. Angajatii saloanelor de pachinko nu trebuie sa le spuna jucatorilor despre locurile in care acestia isi pot schimba obiectele castigate in bani. Apoi, este absolut tabu sa atingi castigurile altui jucator dupa cum jucatorii care si-au pus obiectele personale (precum telefonul mobil sau tigarile) in tavita cu bile ale unui pachinko pot “rezerva” acel aparat pentru o vreme, chiar daca se indeparteaza de el.
Karaoke
Despre karaoke (in traducere, orchestra goala) n-ar trebui vorbit foarte mult, pentru ca mania cantarii in public la microfon pe fundal instrumental in timp ce urmaresti versurile de pe monitor a cuprins intreaga lume, depasind de mult granitele Japoniei. Fara sa fac acum o istorie a acestui gen de distractie, aparuta undeva prin anii 70 in orasul Kobe (cand un muzician si-a pierdut vocea inainte de o cantare intr-un bar si a incurajat publicul sa cante pe fondul chitarei sale), voi spune doar ca japonezii adora sa-si petreaca timpul racnind la microfoane.
Ca orice… karaoke, treaba e extrem de amuzanta, atata vreme cat nu o faci zile-n sir. Locurile in care se practica aceasta distractie se numesc karaoke boxes si sunt peste tot. In fapt, ele chiar sunt niste “cutii”: camere mici, antifonate, cu usa, in care se strang, in jurul unei mese, unui televizor si a unui dvd player, circa 7-8 persoane. Primul karaoke box a fost deschis in 1984, intr-o… limuzina, in Okayama, dupa care nebunia s-a raspandit rapid in intreaga Japonie. In prezent sunt peste 100.000 camere de karaoke in Japonia, popularitatea lor fiind imensa. Culmea, in special in randurile salariatilor si a oamenilor de afaceri care merg dupa serviciu sa-si exhibe lipsa de talent vocal fie intr-o asemenea camera fie, mai simplu, in baruri micute, unde sunt aplaudati de catre femeile care servesc. Imaginile cu oameni in varsta care stau in fata barului si canta dupa un display asezat in fata lor sunt comune.
Protocolul e simplu: intri in cladirea unde sunt camerele de karaoke si inchiriezi una de la receptie (circa 10 euro / persoana / ora). Vei fi condus in camera, impreuna cu prietenii, iar acolo poti comanda mancare si bautura in timp ce dai drumul la aparate si iti faci playlist-ul sau pur si simplu alegeti pe rand din sutele de cantece (japoneze si internationale) puse la dispozitie. De aici incolo incepe distractia. Cu mentiunea ca unele masini de karaoke sunt atat de destepte incat iti pot evalua performantele de cantaret sau iti pot spune cate calorii ai consumat dupa fiecare cantec.
Am probat o camera de karaoke in Osaka. Cu mana pe inima o spun ca e distractiv, mai ales daca esti intr-o companie placuta si daca mai iei si un sake la bord. Minutele au trecut pe nesimtite si ne-am trezit cu telefoane de la receptie care intrebau, in vacarmul general din camera, daca vrem sa prelungim. Evident, am vrut. Vorba aia: a japanese has to do what a japanese has to do…
Add Comment